- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 aprilie 2006
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Popovici și Dumitrescu împotriva României
Traducere în română Auto
GRAND CHAMBER CAUZA DE POPOVICI ȘI DUMITRESCU v. ROMANIA (Documentul nr. 31549/96) JUDGUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 6 aprilie 2006 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Popovici și Dumitrescu v. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ședința ca Marea Camere compusă din: Președintele Wildhaber C.L. Rozakis J.-P. Costa Sir Nicolas Bratza Bonello Bîrsan dna Vajić, Hedigan, Pellonpää, Dna Tsatsa-Nikolovska, Kovler, dna Steiner, Garlicki, Borrego Borrego, dna Fura-Sandström, Hajiyev dna judecători Jaeger și dna T.L. Primul secretar adjunct al Grandei Camere, care a deliberat în privat la 29 martie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
31549/96) împotriva României depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți români, dna Irina Margareta Popovici, dna Sanda Popovici și dna Maria Margareta Dumitrescu („reclamanții”), la 5 aprilie 1996. După moartea doamnei Maria Margareta Dumitrescu la 10 noiembrie 1997, moștenitorul ei, dna Maria Cristina Mauc Dumitrescu, națională franceză și română, și-a exprimat dorința, la 9 mai 2000, de a continua procedura. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să numească dna Maria Margareta Dumitrescu ca una dintre reclamante, chiar dacă această capacitate ar trebui acum atribuită dnei Maria Cristina Mauc Dumitrescu.
Reclamanții au fost reprezentați de dl A. Vasiliu, avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna B. Ramașcanu, a Ministerului Afacerilor Externe. Reclamanții au susținut, în special, că constatarea Curții de Apel de la Brașov, la 20 septembrie 1995, că instanța nu are competența de a determina o acțiune de recuperare a posesiunii și modificarea jurisprudenței, în urma unei hotărâri de conducere a Curții Supreme de Justiție la 2 Februarie 1995 este contrar articolului 6 § 1 din Convenție.
Reclamanții se plâng de asemenea că hotărârea Curții de Apel a avut efectul de a viola dreptul lor la bucuria pașnică a bunurilor lor, astfel cum a fost garantată de art. 1 din Protocolul nr. 1. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, atunci când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11). Prin hotărârea din 27 iunie 2000 a unei Camere a Primei Secțiuni a Curții, compusă de dna E. Palm, președinte, dna W. Thomassen, dl Gaukur Jörundsson, dl R. Türmen, dl C. Bîrsan, dl J. Casadevill și dl Dl. Maruste, judecători și dl M. O’Boyle, grefierul secțiunii, au declarat cererea parțial admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit celui de-al doilea secțiunea nou compusă (art. 52 § 1). Camera a fost compusă din următoarele judecători: dl J.-P.
Costa, președinte, dl L. Loucaides, dl C. Bîrsan, dl. Jungwiert, dl V. Butkevych, dna W. Thomassen și dna Mularoni, precum și dna S. Dolle, grefierul secțiunii. La 4 martie 2003, camera a pronunțat hotărârea, hotărând în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, deoarece reclamanții au fost negați de dreptul de acces la un tribunal și nu au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deoarece reclamanții nu au deținut o posesie în sensul articolului respectiv. De asemenea, a susținut că statul contestat ar trebui să plătească reclamanților 6.000 euro (EUR) pentru prejudiciu moral și 192 EUR pentru costuri și cheltuieli. La 30 mai 2003, reclamanții au solicitat ca cazul să fie înaintat Marei Camere, în conformitate cu art. 43 din Convenție și art. 73. La 24 septembrie 2003, grupul Marei Camere a acceptat această cerere.
10. Compoziția Marei Camere a fost determinată în conformitate cu dispozițiile art. 27 § § 2 și 3 din Convenție și art. 24. 11. Reclamanții și Guvernul au depus fiecare un memorial. Reclamanții au depus, de asemenea, un memorial în răspuns la memorial guvernului. 12. O audiție programată pentru 24 iunie 2004 a fost suspendată având în vedere faptul că procedurile interne germane în cazul erau pendente. A fost reprogramată pentru 7 decembrie 2005. Ședința a fost suspendată din nou, având în vedere că părțile urmăresc în mod activ o soluționare prietenoasă a cazului cu asistența grefierului (art. 38 § 1 litera (b) din Convenție).
Părțile au fost conferite până la 7 martie 2006 pentru a conveni cu privire la termenii unei soluții, în lipsa căreia o ședință va avea loc la 29 martie 2006. 13. În urma diverselor schimburi de corespondență între grefier și părți, la 7 martie 2006, Guvernul și reclamanții au prezentat declarații semnate oficial care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. 14. În consecință, la 7 martie 2006, a fost anulată audierea planificată pentru 29 martie 2006. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI 15. Primii doi solicitanți s-au născut în 1930 și, respectiv, în 1932 și trăiesc în București. Al treilea reclamant locuiește în Villebon-sur-Yvette, Franța. 16. În 1934, S.D., tatăl reclamanților, un profesor universitari, a achiziționat o parcelă de teren de 1,690 mp în Predeal, România.
În 1937 S.D. a avut o casă construită pe teren. 17. La 30 august 1946, o cameră în casă a fost solicitată în conformitate cu o ordine a Consiliului Comunal Predeal. 18. La 22 mai 1948 prefectul Brașov a ordonat restituirea casei și a terenului („proprietatea”) proprietarului, S.D., dar proprietatea nu a fost niciodată returnată. 19. La 13 septembrie 1965, biroul notarial Brașov a înregistrat că proprietatea a fost naționalizată în temeiul decretului 92/1950 privind naționalizarea.
20. La 17 august 1971, prefectul Brașov a hotărât să plaseze proprietatea sub administrarea unei filiale a Departamentului de Securitate de Stat (Securitate 21. În 1992, administrarea proprietății a fost transferată Serviciului de Informații din România ( Serviciul Român de Informatii – „SRI” – succesorul Securității Primul acțiuni de recuperare a posesiunii 22. La 8 ianuarie 1993, primii doi solicitanți și Maria Margareta Dumitrescu au introdus o acțiune de recuperare a posesiunii în Tribunalul de Primă Instanță de la Brașov împotriva Centrului de Comandă Militară SRI nr. 05024. Ei au susținut că ei au fost moștenitorii S.D., că el deținea 2.686 mp de teren în Predeal pe care a avut o casă construită, și că în 1946 o cameră în acea casă a fost rechiziționată, dar că ulterior statul a confiscat ilegal întregul proprietate.
Ei au căutat să-și stabilească titlul pentru casă și teren ca moștenitori. 23. În hotărârea din 25 mai 1993, instanța a constatat că ordinul de rechiziție nu ar fi putut avea efectul de a atribui legal proprietatea proprietății proprietăților în stat și că naționalizarea proprietăților în temeiul decretului nr. 92/1950 au fost ilegale. În consecință, instanța a susținut că reclamanții sunt proprietarii de drept al casei și terenurilor și a ordonat ca titlul de proprietate al statului să fie eliminat din registrul de terenuri și că întârziatul S.D. să fie înregistrat ca proprietar. 24. Într-o hotărâre finală din 20 septembrie 1995, Curtea de Apel Brașov a permis recursul SRI cu privire la punctele de drept și a respins acțiunea reclamanților de recuperare a posesiunii, susținând că instanțele de mai jos și-au depășit competența atunci când au examinat legalitatea naționalizării, deoarece aceste chestiuni nu pot fi soluționate decât prin statut.
Cererea de restituire în temeiul Legii nr. 112/95 25. Într-o dată neespecificată, reclamanții au depus o cerere de restituire a proprietății la Consiliul Administrativ al Consiliului Orașului Brașov înființat pentru a se ocupa de punerea în aplicare a Legii nr. 122/1995 („Consiliul Administrativ”). 26. În decizia administrativă din 29 iunie 1999, Consiliul de administrație a permis cererea și a ordonat returnarea proprietății la solicitanți. 27. La 10 septembrie 1999, SRI a depus o cerere de a depune decizia administrativă din 29 iunie 1999. 28. În o hotărâre finală și executivă, în apel, Curtea de județ Brașov a susținut decizia administrativă, constatând în special că licența naționalizării nu a putut fi tratată în conformitate cu procedura de opoziție prevăzută de Legea nr. 112/1995.
29. În hotărârea din 24 octombrie 2000, Curtea de Apel Brașov a permis recursul SRI cu privire la punctele de drept, anulând hotărârea Consiliului de Administrație în care a ordonat returnarea proprietății. Acesta a constatat că Consiliul de administrație nu a avut dreptul să ia o decizie, dar a avut obligația de a-și amâna concluziile până la o nouă acțiune de recuperare a posesiunii, adusă la 22 februarie 1999, au fost tratate de instanțe. La 22 februarie 1999, reclamanții au introdus o nouă acțiune de recuperare a posesiunii împotriva statului (reprezentat de Ministerul Finanțelor) și a Consiliului Comunal Predeal. 31. La 21 februarie 2003, Tribunalul județului Brașov a permis acțiunea reclamanților de recuperare a posesiunii.
32. Într-o hotărâre finală și ireversibilă din 15 noiembrie 2005, Curtea de Cassare a susținut hotărârea din 21 februarie 2003 33. Începând cu 20 februarie 2006, reclamanții au beneficiat de posesia efectivă ca urmare a încheierii unui act de livrare și primire a casei cu foștii ocupanți, SRI. II. DREPTUL DOMESTIC RELEVANT ȘI PRACTICĂ 34. Legea și practicile interne relevante, menționate în cazul Brumărescu v. România [nr. 28342/95, § 31-44, CEHR 1999-VII] și Străin și alții v. România (nr. 57001/00, § 19-26, CEDH 2005 ...), sunt, de asemenea, relevante în cazul în cauză. 35. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001, a căror părți relevante sunt citate în Străin și alții menționate mai sus.
cazul, a fost modificat prin Legea nr. 247, publicată în Jurnalul Oficial din 22 iulie 2005. Noul lege extinde tipurile de compensare disponibile, permițând celor care au dreptul la compensare să aleagă între compensarea sub formă de bunuri sau servicii și compensarea pecuniară echivalent cu valoarea pieței, la momentul acordării, a bunurilor care nu pot fi returnate. Legea nr. 247/2005 prevede, în plus, în partea VII, modul în care se calculează și plătește compensația pentru bunurile care au trecut în mod incorect în proprietatea statului. Legea 36. La 7 martie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Declar că Guvernul României oferă reclamanților să plătească o sumă totală de 13.000 EUR (trei mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii lor înregistrate în conformitate cu nr. 31549/96 și în așteptare în fața Marei Camere.
Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Marea Camera în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, dobânzile simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale.
Această plată, luată împreună cu decizia finală a Curții de cassare din 15 noiembrie 2005, recunoașterea dreptului reclamanților la proprietatea care a fost obiectul prezentei cereri, constituie soluționarea finală a cauzei. Guvernul se angajează în continuare să pună în aplicare pe deplin decizia judiciară menționată mai sus, astfel încât să asigure bucuria neinteresată a reclamanților de dreptul lor la proprietatea în cauză. În acest scop, subliniez că: (a) începând cu 20 februarie 2006, reclamanții se bucură efectiv de posesia lor ca urmare a încheierii unui act de livrare și primire a casei cu Serviciul de Informații din România, fostul proprietar al clădirii; (b) Ministerul Finanțelor, care a reprezentat Guvernul în cadrul procedurii interne, semnează, în mod imediat, în conformitate cu legislația internă, actul de livrare și primire a proprietății, confirmand astfel titlul exclusiv al reclamanților asupra proprietății.
Această declarație nu presupune niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a convenției în afară de cea constatată de hotărârea Curții din 4 martie 2003. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la executarea hotărârii Curții în acest caz este un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în contextul chestiunilor ridicate de acesta.” 37. La 7 martie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „1. Noi, Irina Margareta Popovici, Sanda Popovici și Maria Cristina Dumitrescu, reținem că guvernul României sunt pregătiți să ne plătească suma globală de 13.000 EUR (trei mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii noastre înregistrate sub nr. 31549/96 și în așteptare în fața Marei Camere.
Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și nepecuniare, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar care să fie numit de noi și/sau de reprezentantul nostru. Suma este plătită fără taxe care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Marea Camera în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale.
Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații împotriva României în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declarăm că această plată, luată împreună cu decizia finală a Curții de cassare din 15 noiembrie 2005, recunoașterea dreptului nostru la proprietatea, care a fost obiectul prezentei cereri, constituie soluționarea finală a cazului. 3. De asemenea, luăm notă de angajamentul Guvernului de a pune în aplicare pe deplin decizia finală a Curții de Cassare din 15 noiembrie 2005 recunoașterea titlului nostru de proprietate asupra proprietății care a fost obiectul prezentei cereri.
În acest scop, remarcăm că: (a) începând cu 20 februarie 2006, ne bucurăm efectiv de posesia noastră ca urmare a încheierii unui act de livrare și primire a casei cu Serviciul de Informații din România, fostul proprietar al clădirii; (b) Ministerul Finanțelor, care a reprezentat Guvernul în procedurile interne, semnează, în viitorul imediat, în conformitate cu legislația internă, actul de livrare și primire a proprietății, confirmând astfel titlul nostru exclusiv asupra proprietății. Această declarație este făcută în contextul unei așezări prietenoase pe care guvernul și am ajuns.” 38. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți (art. 39 din Convenție) și constată că, de la adoptarea hotărârii de la Camera din 4 martie 2003, reclamanții au obținut restituirea proprietăților care au făcut obiectul prezentei cereri (a se vedea punctele 30-32 de mai sus).
De asemenea, menționează că a fost adoptată o nouă lege privind restituirea, și anume Legea nr. 247 din 22 iulie 2005. Această lege extinde tipurile de compensare disponibile și prevede că compensarea ar trebui să fie echivalentă cu valoarea de piață, la momentul acordării, a bunurilor care nu pot fi returnate (a se vedea punctul 34 mai sus). În plus, Curtea observă că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care apar pentru guvernul contestat în cazurile care se referă fie la întârzieri, fie la imposibilitatea obținerii unei decizii interne finale privind cererile de confiscare ilegală a bunurilor de către fostul regim comunist (a se vedea Brumărescu , citat mai sus, § 65) sau la vânzarea de către statul acestor bunuri către terți (a se vedea Străin și alții, citat mai sus, §§ 39-59).
Întrebarea îndeplinirii acestor obligații este în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. 39. Curtea observă, de asemenea, că, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție, o cerere poate fi eliminată din lista sa de cazuri în orice etapă a procedurii, dacă este convins că această chestiune a fost rezolvată. 40. În plus, Curtea este convinsă că soluționarea a fost atinsă pe baza respectului drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 alineatul (1) în amendă) 41. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din lista Curții. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS ia act de termenele soluționării prietenoase atinse și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în această listă (art. 43 § 3 din Regulamentul Curții); hotărăște să scoată cazul din lista sa.
Adoptat în limba engleză și în limba franceză și notificat în scris la 6 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
GRAND CHAMBER
CASE OF POPOVICI AND DUMITRESCU v. ROMANIA (Application no. 31549/96) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 6 April 2006 This judgment is final but may be subject to editorial revision. In the case of Popovici and Dumitrescu v. Romania , The European Court of Human Rights, sitting as a Grand Chamber composed of: Mr L. Wildhaber , President , Mr C.L. Rozakis , Mr J.-P. Costa , Sir Nicolas Bratza , Mr G. Bonello , Mr C. Bîrsan , Mrs N. Vajić, Mr J. Hedigan, Mr M. Pellonpää, Mrs M. Tsatsa-Nikolovska, Mr A. Kovler, Mrs E. Steiner, Mr L. Garlicki, Mr J. Borrego Borrego, Mrs E. Fura-Sandström, Mr K. Hajiyev , Mrs R. Jaeger , judges , and Mr T.L. Early , Deputy Grand Chamber Registrar , Having deliberated in private on 29 March 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 31549/96) against Romania lodged with the European Commission of Human Rights under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Romanian nationals, Mrs Irina Margareta Popovici, Mrs Sanda Popovici and Mrs Maria Margareta Dumitrescu (“the applicants”), on 5 April 1996. Following the death of Mrs Maria Margareta Dumitrescu on 10 November 1997, her heir Mrs Maria Cristina Mauc Dumitrescu, a French and Romanian national, expressed her wish, on 9 May 2000, to continue the proceedings. For practical reasons, the present judgment will continue to name Mrs Maria Margareta Dumitrescu as one of the applicants, even though that capacity should now be attributed to Mrs Maria Cristina Mauc Dumitrescu.
The applicants were represented by Mr A. Vasiliu, a lawyer practising in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs B. Ramașcanu, of the Ministry of Foreign Affairs.
The applicants alleged, in particular, that the Brașov Court of Appeal’s finding on 20 September 1995 that the courts had no jurisdiction to determine an action for recovery of possession and the change in the case-law following a leading judgment of the Supreme Court of Justice on 2 February 1995 were contrary to Article 6 § 1 of the Convention. The applicants also complained that the Court of Appeal’s judgment had had the effect of infringing their right to peaceful enjoyment of their possessions as secured by Article 1 of Protocol No. 1.
The application was transmitted to the Court on 1 November 1998, when Protocol No. 11 to the Convention came into force (Article 5 § 2 of Protocol No. 11).
By a decision of 27 June 2000 a Chamber of the Court’s First Section composed of Mrs E. Palm, President, Mrs W. Thomassen, Mr Gaukur Jörundsson, Mr R. Türmen, Mr C. Bîrsan, Mr J. Casadevall and Mr R. Maruste, judges, and Mr M. O’Boyle, Section Registrar, declared the application partly admissible.
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed Second Section (Rule 52 § 1). The Chamber was composed of the following judges: Mr J.-P. Costa, President, Mr L. Loucaides, Mr C. Bîrsan, Mr K. Jungwiert, Mr V. Butkevych, Mrs W. Thomassen and Mrs A. Mularoni, and also of Mrs S. Dollé, Section Registrar.
On 4 March 2003 the Chamber gave judgment, holding unanimously that there had been a violation of Article 6 § 1 of the Convention, because the applicants had been denied the right of access to a tribunal, and no violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, because the applicants did not have a possession within the meaning of that Article. It further held that the respondent State should pay the applicants 6,000 euros (EUR) for non-pecuniary damage and EUR 192 for costs and expenses.
On 30 May 2003 the applicants requested that the case be referred to the Grand Chamber, in accordance with Article 43 of the Convention and Rule 73.
On 24 September 2003 the panel of the Grand Chamber accepted this request.
The composition of the Grand Chamber was determined according to the provisions of Article 27 §§ 2 and 3 of the Convention and Rule 24.
The applicants and the Government each filed a memorial. The applicants also filed a memorial in reply to the Government’s memorial.
A hearing scheduled for 24 June 2004 was adjourned in view of the fact that domestic proceedings germane to the case were pending. It was rescheduled for 7 December 2005. The hearing was again adjourned, given that the parties were actively pursuing a friendly settlement of the case with the assistance of the Registrar (Article 38 § 1 (b) of the Convention). The parties were given until 7 March 2006 to agree on the terms of a settlement, failing which a hearing would be held on 29 March 2006.
Following various exchanges of correspondence between the Registrar and the parties, on 7 March 2006 the Government and the applicants submitted formal signed declarations accepting a friendly settlement of the case.
Consequently, on 7 March 2006 the hearing scheduled for 29 March 2006 was cancelled. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
15. The first two applicants were born in 1930 and 1932 respectively and live in Bucharest. The third applicant lives in Villebon-sur-Yvette, France.
In 1934 S.D., the applicants’ father, a university lecturer, purchased a plot of land of 1,690 sq.m in Predeal, Romania. In 1937 S.D. had a house built on the land.
On 30 August 1946 a room in the house was requisitioned pursuant to an order of Predeal Town Council.
On 22 May 1948 the Brașov prefect ordered the restitution of the house and land (“the property”) to the owner, S.D., but the property was never returned.
On 13 September 1965 the Brașov notarial bureau recorded that the property had been nationalised under Decree no. 92/1950 on nationalisation.
On 17 August 1971 the Brașov prefect decided to place the property under the administration of a branch of the Department of State Security ( Securitate ).
In 1992 the management of the property was transferred to the Romanian Intelligence Service ( Serviciul Român de Informatii – “the SRI”), successor to the Securitate . A. The first action for recovery of possession
On 8 January 1993 the first two applicants and Maria Margareta Dumitrescu brought an action for recovery of possession in the Brașov Court of First Instance against SRI Military Command Centre no. 05024. They argued that they were the heirs of S.D., that he had owned 2,686 sq.m of land in Predeal on which he had had a house built, and that in 1946 a room in that house had been requisitioned but that subsequently the State had unlawfully seized the entire property. They sought to establish their title to the house and land as heirs.
In a judgment of 25 May 1993 the court found that the requisition order could not have had the effect of lawfully vesting ownership of the property in the State and that the nationalisation of the property under Decree no. 92/1950 had been unlawful. The court accordingly held that the applicants were the rightful owners of the house and land and ordered the State’s property title to be struck out of the land register and the late S.D. to be registered as owner.
In a final judgment of 20 September 1995 the Brașov Court of Appeal allowed an appeal by the SRI on points of law and dismissed the applicants’ action for recovery of possession, holding that the courts below had exceeded their jurisdiction when they had examined the lawfulness of the nationalisation, since such matters could only be settled by statute. B. The application for restitution under Law no. 112/95
On an unspecified date the applicants lodged an application for restitution of the property with the Brașov City Council’s administrative board established to deal with the implementation of Law no. 122/1995 (“the Administrative Board”).
In an administrative decision of 29 June 1999 the Administrative Board allowed the application and ordered the property to be returned to the applicants.
On 10 September 1999 the SRI lodged an application to have the administrative decision of 29 June 1999 set aside.
In a final and enforceable judgment, on appeal, the Brașov County Court upheld the administrative decision, finding in particular that the lawfulness of the nationalisation could not be dealt with under the objection procedure provided for by Law no. 112/1995.
In a judgment of 24 October 2000 the Brașov Court of Appeal allowed an appeal by the SRI on points of law, setting aside the decision of the Administrative Board in which it had ordered the return of the property. It found that the Administrative Board had not been entitled to give a decision but had been under an obligation to defer its findings until a fresh action for recovery of possession, brought on 22 February 1999, had been dealt with by the courts. C. The second action for recovery of possession
On 22 February 1999 the applicants brought a fresh action for recovery of possession against the State (represented by the Ministry of Finance) and Predeal Town Council.
On 21 February 2003 the Brașov County Court allowed the applicants’ action for recovery of possession.
In a final and irreversible judgment of 15 November 2005, the Court of Cassation upheld the judgment of 21 February 2003.
Since 20 February 2006 the applicants have enjoyed effective possession as a consequence of concluding an act of delivery and receipt of the house with the former occupants, the SRI. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
34. The relevant domestic law and practice, referred to in the cases of Brumărescu v. Romania [GC] (no. 28342/95, §§ 31-44, ECHR 1999-VII) and Străin and Others v. Romania (no. 57001/00, §§ 19-26, ECHR 2005 ‑ ...), is also relevant to the present case.
Law no. 10/2001 of 14 February 2001, whose relevant parts are quoted in the above-mentioned Străin and Others case, was amended by Law no. 247, published in the Official Gazette of 22 July 2005. The new law extends the types of compensation available by allowing those entitled to compensation to choose between compensation in the form of goods or services and pecuniary compensation equivalent to the market value, at the time of the award, of property that cannot be returned. Law no. 247/2005 further provides, in Part VII, for the manner in which compensation for property that has wrongfully passed into State ownership is to be calculated and paid. THE LAW
On 7 March 2006 the Court received the following declaration from the Government: “1. I declare that the Government of Romania offer to pay to the applicants an all-inclusive amount of EUR 13,000 (thirteen thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of their application registered under no. 31549/96 and pending before the Grand Chamber. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and shall be paid in euros, to be converted into Romanian lei at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicants and/or their duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the judgment delivered by the Grand Chamber pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement, simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 2. This payment, taken together with the final decision of the Court of Cassation of 15 November 2005, recognising the applicants’ right to the property which was the subject of the present application, constitute the final settlement of the case. 3. The Government further undertake to implement fully the above-mentioned judicial decision, so as to ensure the applicants’ unimpeded enjoyment of their right to the property in question. To this end, I point out that: (a) as from 20 February 2006, the applicants effectively enjoy their possession as a consequence of concluding an act of delivery and receipt of the house with the Romanian Intelligence Service, the former possessor of the building; (b) the Ministry of Finance, which represented the Government in the domestic proceedings, shall, in the immediate future, sign, according to the domestic law, the act of delivery and receipt of the property thus confirming the applicants’ exclusive title to the property. 4. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of any violation of the Convention other than the one found by the Court’s judgment of 4 March 2003. 5. The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the Council of Europe of the execution of the Court’s judgment in the present case is an appropriate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in the context of the issues raised by it.”
On 7 March 2006 the Court received the following declaration signed by the applicants: “1. We, Irina Margareta Popovici, Sanda Popovici and Maria Cristina Dumitrescu, note that the Government of Romania are prepared to pay us the global sum of EUR 13,000 (thirteen thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of our application registered under no. 31549/96 and pending before the Grand Chamber. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Romanian lei at the rate applicable at the date of payment, to a bank account to be named by us and/or our representative. The sum shall be payable free of any taxes which may be applicable, within three months from the date of the judgment delivered by the Grand Chamber pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 2. We accept the proposal and waive any further claims against Romania in respect of the facts of this application. We declare that this payment, taken together with the final decision of the Court of Cassation of 15 November 2005, recognising our right to the property, which was the subject of the present application, constitute the final settlement of the case. 3. We also take note of the Government’s undertaking to implement fully the final decision of the Court of Cassation of 15 November 2005 recognising our ownership title to the property which was the subject of the present application. To this end, we note that: (a) as from 20 February 2006, we effectively enjoy our possession as a consequence of concluding an act of delivery and receipt of the house with the Romanian Intelligence Service, the former possessor of the building; (b) the Ministry of Finance, which represented the Government in the domestic proceedings, shall, in the immediate future, sign, according to the domestic law, the act of delivery and receipt of the property, thus confirming our exclusive title to the property. 4. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and we have reached.”
The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It notes that since the adoption of the Chamber judgment of 4 March 2003 the applicants have obtained restitution of the property which was the subject of this application (see paragraphs 30-32 above). It also notes that a new law on restitution has been enacted, namely Law No. 247 of 22 July 2005. This law extends the types of compensation available and provides that compensation should be equivalent to the market value, at the time of the award, of property that cannot be returned (see paragraph 34 above). Moreover, the Court observes that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases which relate either to delays in, or the impossibility of, obtaining a final domestic decision on claims of unlawful confiscation of property by the former communist regime (see Brumărescu , cited above, § 65) or to the sale by the State of such property to third parties (see Străin and Others, cited above, §§ 39-59). The question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers.
The Court further observes that under Article 37 § 1 (b) of the Convention an application may be struck out of its list of cases at any stage of the proceedings if it is satisfied that the matter has been resolved.
Moreover, the Court is satisfied that the settlement has been reached on the basis of respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the Court’s list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Takes note of the terms of the friendly settlement reached and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein (Rule 43 § 3 of the Rules of Court); 2. Decides to strike the case out of its list. Done in English and in French, and notified in writing on 6 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Luzius Wildhaber President T.L. Early Deputy to the Registrar