ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2011

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea de ședință din 21 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 4556/98/2010 a Curții de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.M. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a constatat că, la 23 martie 2010, față de inculpatul minor A.M. s-a dispus, în lipsă, măsura arestării preventive, pe temeiul art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. a) 1 , b) și f) C. proc. pen., măsura respectivă fiind pusă în executare la data de 5 iulie 2010, prelungită în tot cursul urmăririi penale, iar apoi menținută în tot cursul urmăririi penale, iar apoi menținută în primă instanță, inclusiv prin hotărârea apelată, prin care s-a dispus condamnarea acestuia, cu aplicarea art. 99 alin. (2) și art. 74-76 C. pen., dar și a art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a două infracțiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc pentru consumul propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a două infracțiuni de îndemn la consum ilicit de droguri, prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., a infracțiunii de conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 și a infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, infracțiuni pe care inculpatul le-a recunoscut, judecata desfășurându-se conform procedurii simplificate întemeiate pe recunoașterea vinovăției. Prin apelul declarat, astfel cum a fost motivat în scris, inculpatul a contestat numai individualizarea pedepsei la care a fost condamnat, atât în ceea ce privește durata acesteia, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare. De asemenea, apărătorul său ales a susținut la termenul de astăzi că, prin prezenta cale de atac, nu se contestă nici situația de fapt, nici încadrarea juridică a acesteia, astfel că, deși inculpatul continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că el a săvârșit infracțiunile de care este acuzat.

Totodată, deși, în raport cu împrejurările anterior menționate, nu mai poate fi reținută incidența temeiului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (întrucât, în prezent, nu există pericol de zădărnicire a aflării adevărului, prin influențarea probatoriului), Curtea constată însă ca fiind incidente, în continuare, celelalte două temeiuri avute în vedere la luarea acelei măsuri, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) 1 și f) C. proc. pen.

Astfel, sub primul aspect, Curtea a constatat că, fiind luată în ceea ce îl privește măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul a încălcat-o cu rea-credință, părăsind fraudulos teritoriul României, cu destinația Italia, fapt care, corelat cu împrejurarea că tatăl său locuiește în străinătate (fiind plecat în Spania de mai mulți ani), dar și cu pronunțarea împotriva sa a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, face rezonabilă aprecierea că, aflat în libertate, el prezintă un risc ridicat de a întreprinde acțiuni similare, pentru a se sustrage de la judecată și, eventual, de la executarea pedepsei.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat, pe lângă multitudinea, diversitatea și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, și datele ce caracterizează în concret persoana acestuia, reținând că, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, prezintă tulburări de comportament, pe fondul unei personalități dizarmonice, iar conform referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița, provine dintr-o familie dezorganizată, are un nivel scăzut de instrucție (a absolvit numai două clase primare), prezintă carențe etice și morale, este impulsiv și irascibil, are o percepție eronată despre viață, acceptând un mod de comportament antisocial și neconștientizând devianța actelor sale, astfel că prezintă un risc crescut de reiterare a conduitei infracționale, ceea ce dovedește pericolul concret pe care l-ar determina pentru ordinea publică lăsarea sa în libertate și, în același timp, face nejustificată și inoportună luarea, în ceea ce îl privește, a unei alte măsuri preventive, neprivativă de libertate.

De asemenea, ținând seama de aspectele anterior evidențiate, dar și de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în condițiile în care durata acesteia nu depășește limitele unui termen rezonabil. Împotriva acestei încheieri a formulat apel inculpatul A.M., criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în libertate. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/6 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat. În cauză există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, presupunere întărită și de faptul că inculpatul a fost condamnat de prima instanță.

Așa cum corect a arătat prima instanță, unele din temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive subzistă și în prezent [și anume cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) 1 și f) C. proc. pen.]. Gravitatea faptelor comise, multitudinea acestora, precum și circumstanțele personale ale inculpatului justifică aprecierea că acesta, odată pus în libertate, ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică. De asemenea, menținerea măsurii arestării preventive se impune și pentru o bună desfășurare a procesului penal, având în vedere că inculpatul a fost inițial arestat în lipsă, măsura fiind pusă în executare la 5 iulie 2010. Constatând că încheierea Curții de apel este temeinică și legală, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat și în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.M. împotriva încheierii din 21 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 4556/98/2010 (588/2011). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2011.