ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 809/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 1933 din 3 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI -a comercială, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Vaslui. A respins acțiunea față de pârâta Primăria Orașului Vaslui ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pârâtei A.V.A.S.. A respins acțiunea față de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Municipiului Vaslui.

A respins acțiunea formulată de reclamante față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea formulată de reclamantele SC V.P.D.V. SA și SC A.C.2000 SRL față de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului în Proprietate asupra terenurilor Vaslui și Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, ca neîntemeiată. În sentința pronunțată, tribunalul a arătat că: Reclamanta SC V.P.D.V. SA și SC A.C.2000 SRL, în calitate de acționar majoritar al SC V.P.D.V. SA au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate că reclamanta SC V.P.D.V. SA este proprietara plantației de viță-de-vie, a sistemului de susținere a acesteia precum și a întregii investiții, situate pe un teren în suprafață de 323 ha, din Vaslui, jud. Vaslui, precum și a obiectelor de inventar ce rezultă din bilanțul contabil pe anul 2002; - să se dispună încetarea eliberării de autorizații de construire pe acest teren.

Reclamantele au indicat drept motiv al introducerii prezentei cereri aspectul că pe terenul agricol unde este situată investiția lor au apărut construcții tip vilă, după defrișare, și urmăresc să stopeze defrișările ce mai pot apărea. Pârâta A.V.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând instanței să respingă cererea prin admiterea excepției invocate de lipsă a calității procesuale a A.V.A.S. față de petitul cererii de chemare în judecată, iar pe fond respingerea cererii ca netemeinică și nelegală, arătând ca A.V.A.S. nu mai este acționar la SC V.P.D.V. SA din anul 2003 și că aceasta nu a fost niciodată proprietara bunurilor societății privatizate și deci nu putea transmite un drept de care nu a dispus, astfel că reclamantele au indicat greșit cadrul procesual.

Ministerul Agriculturii a solicitat prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii Și Dezoltării Rurale. Analizând actele și lucrările cauzei, tribunalul a reținut următoarele: Acțiunea este nefondată în raport de pârâții Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor și Comisia Locală Pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, urmând a fi respinsă ca fiind introdusă contra unor persoane fără calitate procesuală pasivă în raport de pârâții A.V.A.S., Ministerului Agriculturii și Consiliul Municipal Vaslui și fără capacitate de folosință fața de Primăria Vaslui.

Acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., și Legea nr. 244/2002 a viei și vinului. Se invocă Certificatul de atestare a dreptului de proprietate M072161 din 10 august 2001 asupra terenului și Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni dintre A.V.A.S. și reclamanta SC A.C.2000 SRL, pentru patronul reclamant SC V.P.D.V. SA. În precizarea acțiunii reclamanta SC V.P.D.V. SA invocă dispozițiile art. 60 din Legea nr. 18/1991 care dă dreptul terților vătămați prin acte administrative să se adreseze instanțelor de drept comun, ceea ce-i conferă calitate procesuală Primăriei Vaslui, autoarea eliberării autorizațiilor de construcție pe terenul în cauză, pentru care „reclamanta nu are titlu de proprietate”, ci doar arendă.

Calificându-se ca „terți calificați” și vătămați în drepturi, reclamantele nu au, în raport de cele doua Comisii, calea acțiunii în constatare, iar pe de altă parte, contractul de arendă nu constituie temei pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului obiect al arendei, ceea ce ar echivala cu o expropriere de fapt, contrar art. 44 din Constituție. Aceasta atrage respingerea acțiunii ca nefondată față de Comisia Județeană Vaslui și de Comisia Locală Vaslui, pe temeiul art. 60 din Legea nr. 18/1991 republicată. Potrivit Legii nr. 50/1991, emiterea certificatelor de urbanism este de competența Primarului, iar litigiile cu privire la acestea sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, astfel că se va respinge cererea față de Primărie, care nu are capacitate de folosință și nu poate sta în proces.

A.V.A.S. nu mai are calitatea de acționar la SC V.P.D.V. SA, iar Ministerul Agriculturii Și Consiliul Local Vaslui nu se află în niciun raport juridic cu reclamantele și nici cu terenul în discuție, aceștia nu au calitate procesuală pasivă. Prin Decizia comercială nr. 44 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC V.P.D.V. SA, împotriva sentinței mai sus menționate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv adrese emise de Comisia Județeană de Fond Funciar, nu rezultă că autoritatea statului contestă dreptul de proprietate asupra plantației de viță de vie.

Mai mult, niciuna dintre părțile chemate în judecată nu contestă dreptul apelantei-reclamante asupra plantației. Pe de altă parte, acțiunea în constatare formulată în condițiile art. 111 C. proc. civ., poate fi primită dacă se contestă existența unui drept și are caracter subsidiar față de acțiune în realizarea dreptului. Acțiunea reclamantei nu poate fi calificată nici ca o acțiune în constatare provocatorie, întrucât dreptul său nu este contestat, iar pe calea acțiunii în constatare nu se poate cere constatarea unei situații de fapt. În ceea ce privește calitatea procesuală a Ministerului Agriculturii, în mod corect a apreciat instanța de fond asupra acestui aspect. Proprietarii terenurilor cultivate cu viță-de-vie (care dețin titluri de proprietate pentru teren) nu intră sub incidența Legii nr. 244/2002.

SC V.P.D.V. SA are calitate de cultivator în baza unor contracte de arendă și în baza unor contracte de angajament, problemele cu care se confruntă sunt cu proprietarii terenurilor pe care se află vița-de-vie. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local Al Municipiului Vaslui și a Primăriei Vaslui, acestea nu se află în niciun raport juridic cu reclamanta. În ceea ce privește intimata A.V.A.S. aceasta a avut calitatea de vânzător conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni privind capitalul social al SC V.P.D.V. SA și nu cea de vânzător de active (bunuri din patrimoniul societății). Împotriva Deciziei nr.44 din 27 ianuarie 2010 a curții de apel a declarat recurs reclamanta SC V.P.D.V.

SA Vaslui, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Curții de Apel București, ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. și respectiv, art. 304 pct. 3 și 5 și art. 313 C. proc. civ., ori admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său, schimbării în tot a hotărârii apelate și, pe fond, admiterea cererii sale de chemare în judecată, cu precizările și completările aduse, cu respectarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 304 pct. 7 – 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta arată următoarele: O primă critică se referă la lipsa de procedură cu reclamanta-recurentă, în sensul că instanța de apel a citat-o la o altă adresă decât cea indicată în cererea de chemare în judecată; Instanța de apel nu a analizat toate criticile aduse hotărârii atacate în raport de materialul probator, potrivit cărora dacă reținea incidența în cauză a Legii nr. 50/1991 trebuia să trimită cauza spre competentă soluționare instanțelor de contencios administrativ, iar dacă a reținut că acțiunea sa nu poate fi calificată ca o acțiune în constatare formulată în condițiile art. 111 C. proc.

civ., soluția care se impunea ar fi fost aceea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă; Instanța a reținut greșit faptul că pârâtele nu contestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra plantației de viță-de-vie, atâta timp cât nu se referă și la sistemul de susținere a viței de vie și investiție, deși a plătit în totalitate prețul; Instanța a reținut greșit și faptul că reclamanta a contestat dreptul de proprietate al celor cărora li s-au eliberat titluri în baza Legii nr. 18/1991; Hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, s-a interpretat greșit actul dedus judecății și s-a aplicat greșit legea, inclusiv în soluționarea excepțiilor; Deși a plătit statului prețul convenit prin contractele de vânzare-cumpărare a acțiunilor, societatea nu deține niciun act de proprietate asupra plantației de viță de vie și a investițiilor menționate în dosarul de prezentare, pentru a promova eventualele acțiuni împotriva celor care defrișează plantația de viță de vie.

Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: Susținerea referitoare la lipsa de procedură cu reclamanta la soluționarea cauzei în apel nu se confirmă întrucât se constată că apelul a fost soluționat cu procedura îndeplinită, în speță, amânându-se și pronunțarea, cu posibilitatea acordată părților de a depune concluzii scrise.

În ce privește invocarea incidenței Legii nr. 50/1991 pentru a susține că se impunea admiterea apelului său, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționarea instanțelor de contencios administrativ și nu respingerea apelului, astfel cum a hotărât curtea de apel, se observă că s-a reținut corect că potrivit Legii nr. 50/1991, emiterea certificatelor de urbanism este de competența Primarului, iar litigiile cu privire la acestea sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, numai că în prezenta cauză Primăria nu are capacitatea de folosință și nu poate sta în proces, neexistând prin urmare justificarea legală și nefiind îndeplinite cerințele necesare pentru a considera că ne aflăm în prezența unui litigiu de contencios administrativ.

În același mod, corect s-a stabilit că atât timp cât chiar reclamantele se califică terți vătămați în drepturi și invocă contractele de arendă asupra terenului pe care se află plantația de vie drept temei al cererii de constatare formulate prin invocarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., reclamantele nu au în raport cu Comisia Județeană Vaslui și Comisia Locală Vaslui calea acțiunii în constatare, iar din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 18/1991 republicată, acțiunea reclamantelor față de acestea este neîntemeiată, întrucât se urmărește anihilarea aplicării acestei legi de către organele competente în reconstituirea proprietății funciare. Tot corect s-a stabilit și că acțiunea în constatare formulată prin invocarea dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ. poate fi primită dacă se contestă existența unui drept, or, contrar susținerilor recurentei dreptul său asupra plantației de viță de vie, a sistemului de susținere a acesteia și a investițiilor aflate pe teren nu este contestată. Pe de altă parte, însăși recurenta-reclamantă recunoaște că în calitatea sa de cultivator al terenului în baza unor contracte de arendă nu contestă dreptul de proprietate al celor cărora li s-au eliberat titlurile de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. În mod corect au fost soluționate și excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive în cauză, întrucât A.V.A.S. nu a avut și nu a transmis prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni invocat calitatea de proprietar al imobilelor și nu mai are nici calitatea de acționar la SC V.P.D.V.

SA, iar în ce privește Consiliul Local al Municipiului Vaslui și Primăria Vaslui, cât și Ministerul Agriculturii s-a reținut corect că acestea nu se află în niciun raport juridic cu reclamantele și terenul mai sus menționat. În fine, nu poate fi primită nici susținerea conform căreia hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, atât timp cât hotărârea conține motivele care au format convingerea judecătorilor în pronunțarea soluției, răspunzându-se argumentat susținerilor sau apărărilor formulate de părți și nu se justifică desființarea hotărârii sub acest aspect. În consecință, reținându-se că reclamanta SC V.P.D.V. SA nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 1 - 9 C. proc.

civ. să conducă la casarea sau modificarea Deciziei nr. 44 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.P.D.V. SA împotriva Deciziei nr. 44 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 februarie 2011.