ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 809/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 809/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința comercială nr. 1933 din 3
februarie 2009, Tribunalul București, secția a VI -a comercială, a admis
excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Vaslui.
A respins acțiunea față de pârâta Primăria Orașului Vaslui ca fiind formulată
împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. A admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale și pârâtei A.V.A.S.. A respins acțiunea față de aceste
pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală
pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
Consiliul Municipiului Vaslui. A respins acțiunea formulată de reclamante față
de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate
procesuală pasivă. A respins acțiunea formulată de reclamantele SC V.P.D.V. SA
și SC A.C.2000 SRL față de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului
în Proprietate asupra terenurilor Vaslui și Comisia Locală pentru aplicarea Legii
nr. 18/1991, ca neîntemeiată.
În sentința
pronunțată, tribunalul a arătat că:
Reclamanta SC V.P.D.V.
SA și SC A.C.2000 SRL, în calitate de acționar majoritar al SC V.P.D.V. SA au
solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate că
reclamanta SC V.P.D.V. SA este proprietara plantației de viță-de-vie, a
sistemului de susținere a acesteia precum și a întregii investiții, situate pe
un teren în suprafață de 323 ha, din Vaslui, jud. Vaslui, precum și a
obiectelor de inventar ce rezultă din bilanțul contabil pe anul 2002;
- să se dispună
încetarea eliberării de autorizații de construire pe acest teren.
Reclamantele au
indicat drept motiv al introducerii prezentei cereri aspectul că pe terenul
agricol unde este situată investiția lor au apărut construcții tip vilă, după
defrișare, și urmăresc să stopeze defrișările ce mai pot apărea.
Pârâta A.V.A.S. a
formulat întâmpinare, solicitând instanței să respingă cererea prin admiterea
excepției invocate de lipsă a calității procesuale a A.V.A.S. față de petitul
cererii de chemare în judecată, iar pe fond respingerea cererii ca netemeinică
și nelegală, arătând ca A.V.A.S. nu mai este acționar la SC V.P.D.V. SA din
anul 2003 și că aceasta nu a fost niciodată proprietara bunurilor societății
privatizate și deci nu putea transmite un drept de care nu a dispus, astfel că
reclamantele au indicat greșit cadrul procesual.
Ministerul
Agriculturii a solicitat prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în
judecată ca nefondată, invocând pe cale de excepție lipsa calității procesuale
pasive a Ministerului Agriculturii Și Dezoltării Rurale.
Analizând actele și
lucrările cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunea este
nefondată în raport de pârâții Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De
Proprietate Asupra Terenurilor și Comisia Locală Pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991,
urmând a fi respinsă ca fiind introdusă contra unor persoane fără calitate
procesuală pasivă în raport de pârâții A.V.A.S., Ministerului Agriculturii și Consiliul
Municipal Vaslui și fără capacitate de folosință fața de Primăria Vaslui.
Acțiunea se
întemeiază pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., și Legea nr. 244/2002 a viei
și vinului. Se invocă Certificatul de atestare a dreptului de proprietate
M072161 din 10 august 2001 asupra terenului și Contractul de vânzare-cumpărare
de acțiuni dintre A.V.A.S. și reclamanta SC A.C.2000 SRL, pentru patronul
reclamant SC V.P.D.V. SA.
În precizarea
acțiunii reclamanta SC V.P.D.V. SA invocă dispozițiile art. 60 din Legea nr. 18/1991
care dă dreptul terților vătămați prin acte administrative să se adreseze
instanțelor de drept comun, ceea ce-i conferă calitate procesuală Primăriei
Vaslui, autoarea eliberării autorizațiilor de construcție pe terenul în cauză,
pentru care „reclamanta nu are titlu de proprietate”, ci doar arendă.
Calificându-se ca
„terți calificați” și vătămați în drepturi, reclamantele nu au, în raport de
cele doua Comisii, calea acțiunii în constatare, iar pe de altă parte,
contractul de arendă nu constituie temei pentru dobândirea dreptului de
proprietate asupra terenului obiect al arendei, ceea ce ar echivala cu o
expropriere de fapt, contrar art. 44 din Constituție.
Aceasta atrage
respingerea acțiunii ca nefondată față de Comisia Județeană Vaslui și de
Comisia Locală Vaslui, pe temeiul art. 60 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Potrivit Legii nr. 50/1991,
emiterea certificatelor de urbanism este de competența Primarului, iar
litigiile cu privire la acestea sunt de competența instanțelor de contencios
administrativ, astfel că se va respinge cererea față de Primărie, care nu are
capacitate de folosință și nu poate sta în proces.
A.V.A.S. nu mai are
calitatea de acționar la SC V.P.D.V. SA, iar Ministerul Agriculturii Și
Consiliul Local Vaslui nu se află în niciun raport juridic cu reclamantele și
nici cu terenul în discuție, aceștia nu au calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia
comercială nr. 44 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,
a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC V.P.D.V. SA, împotriva
sentinței mai sus menționate.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Din actele depuse la
dosarul cauzei, respectiv adrese emise de Comisia Județeană de Fond Funciar, nu
rezultă că autoritatea statului contestă dreptul de proprietate asupra
plantației de viță de vie. Mai mult, niciuna dintre părțile chemate în judecată
nu contestă dreptul apelantei-reclamante asupra plantației.
Pe de altă parte,
acțiunea în constatare formulată în condițiile art. 111 C. proc. civ., poate fi
primită dacă se contestă existența unui drept și are caracter subsidiar față de
acțiune în realizarea dreptului.
Acțiunea reclamantei
nu poate fi calificată nici ca o acțiune în constatare provocatorie, întrucât
dreptul său nu este contestat, iar pe calea acțiunii în constatare nu se poate
cere constatarea unei situații de fapt.
În ceea ce privește
calitatea procesuală a Ministerului Agriculturii, în mod corect a apreciat
instanța de fond asupra acestui aspect.
Proprietarii
terenurilor cultivate cu viță-de-vie (care dețin titluri de proprietate pentru
teren) nu intră sub incidența Legii nr. 244/2002.
SC V.P.D.V. SA are
calitate de cultivator în baza unor contracte de arendă și în baza unor
contracte de angajament, problemele cu care se confruntă sunt cu proprietarii
terenurilor pe care se află vița-de-vie.
În ceea ce privește
calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local Al Municipiului Vaslui și a Primăriei
Vaslui, acestea nu se află în niciun raport juridic cu reclamanta.
În ceea ce privește
intimata A.V.A.S. aceasta a avut calitatea de vânzător conform contractului de
vânzare-cumpărare acțiuni privind capitalul social al SC V.P.D.V. SA și nu cea
de vânzător de active (bunuri din patrimoniul societății).
Împotriva Deciziei nr.44
din 27 ianuarie 2010 a curții de apel a declarat recurs reclamanta SC V.P.D.V.
SA Vaslui, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și
trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, Curții de Apel
București, ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.
civ. și respectiv, art. 304 pct. 3 și 5 și art. 313 C. proc. civ., ori
admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii
apelului său, schimbării în tot a hotărârii apelate și, pe fond, admiterea
cererii sale de chemare în judecată, cu precizările și completările aduse, cu
respectarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 304 pct.
7 – 9 C. proc. civ.
În motivarea
recursului, reclamanta arată următoarele:
O primă critică se
referă la lipsa de procedură cu reclamanta-recurentă, în sensul că instanța de
apel a citat-o la o altă adresă decât cea indicată în cererea de chemare în
judecată;
Instanța de apel nu a
analizat toate criticile aduse hotărârii atacate în raport de materialul
probator, potrivit cărora dacă reținea incidența în cauză a Legii nr. 50/1991
trebuia să trimită cauza spre competentă soluționare instanțelor de contencios
administrativ, iar dacă a reținut că acțiunea sa nu poate fi calificată ca o
acțiune în constatare formulată în condițiile art. 111 C. proc. civ., soluția
care se impunea ar fi fost aceea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă;
Instanța a reținut
greșit faptul că pârâtele nu contestă dreptul de proprietate al reclamantei
asupra plantației de viță-de-vie, atâta timp cât nu se referă și la sistemul de
susținere a viței de vie și investiție, deși a plătit în totalitate prețul;
Instanța a reținut
greșit și faptul că reclamanta a contestat dreptul de proprietate al celor
cărora li s-au eliberat titluri în baza Legii nr. 18/1991;
Hotărârea curții de
apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, s-a interpretat greșit actul
dedus judecății și s-a aplicat greșit legea, inclusiv în soluționarea
excepțiilor;
Deși a plătit
statului prețul convenit prin contractele de vânzare-cumpărare a acțiunilor,
societatea nu deține niciun act de proprietate asupra plantației de viță de vie
și a investițiilor menționate în dosarul de prezentare, pentru a promova
eventualele acțiuni împotriva celor care defrișează plantația de viță de vie.
Recursul nu este
fondat.
Din examinarea
motivelor de recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului și
de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
Susținerea
referitoare la lipsa de procedură cu reclamanta la soluționarea cauzei în apel
nu se confirmă întrucât se constată că apelul a fost soluționat cu procedura
îndeplinită, în speță, amânându-se și pronunțarea, cu posibilitatea acordată
părților de a depune concluzii scrise.
În ce privește
invocarea incidenței Legii nr. 50/1991 pentru a susține că se impunea admiterea
apelului său, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre
competentă soluționarea instanțelor de contencios administrativ și nu
respingerea apelului, astfel cum a hotărât curtea de apel, se observă că s-a
reținut corect că potrivit Legii nr. 50/1991, emiterea certificatelor de
urbanism este de competența Primarului, iar litigiile cu privire la acestea
sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, numai că în
prezenta cauză Primăria nu are capacitatea de folosință și nu poate sta în
proces, neexistând prin urmare justificarea legală și nefiind îndeplinite
cerințele necesare pentru a considera că ne aflăm în prezența unui litigiu de
contencios administrativ.
În același mod,
corect s-a stabilit că atât timp cât chiar reclamantele se califică terți
vătămați în drepturi și invocă contractele de arendă asupra terenului pe care
se află plantația de vie drept temei al cererii de constatare formulate prin
invocarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., reclamantele nu au în raport cu
Comisia Județeană Vaslui și Comisia Locală Vaslui calea acțiunii în constatare,
iar din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 18/1991 republicată, acțiunea
reclamantelor față de acestea este neîntemeiată, întrucât se urmărește
anihilarea aplicării acestei legi de către organele competente în
reconstituirea proprietății funciare.
Tot corect s-a
stabilit și că acțiunea în constatare formulată prin invocarea dispozițiilor art.
111 C. proc. civ. poate fi primită dacă se contestă existența unui drept, or,
contrar susținerilor recurentei dreptul său asupra plantației de viță de vie, a
sistemului de susținere a acesteia și a investițiilor aflate pe teren nu este
contestată.
Pe de altă parte,
însăși recurenta-reclamantă recunoaște că în calitatea sa de cultivator al
terenului în baza unor contracte de arendă nu contestă dreptul de proprietate
al celor cărora li s-au eliberat titlurile de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
În mod corect au fost
soluționate și excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive în cauză,
întrucât A.V.A.S. nu a avut și nu a transmis prin contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni invocat calitatea de proprietar al imobilelor și
nu mai are nici calitatea de acționar la SC V.P.D.V. SA, iar în ce privește
Consiliul Local al Municipiului Vaslui și Primăria Vaslui, cât și Ministerul Agriculturii
s-a reținut corect că acestea nu se află în niciun raport juridic cu
reclamantele și terenul mai sus menționat.
În fine, nu poate fi
primită nici susținerea conform căreia hotărârea curții de apel nu cuprinde
motivele pe care se sprijină, atât timp cât hotărârea conține motivele care au
format convingerea judecătorilor în pronunțarea soluției, răspunzându-se
argumentat susținerilor sau apărărilor formulate de părți și nu se justifică
desființarea hotărârii sub acest aspect.
În consecință,
reținându-se că reclamanta SC V.P.D.V. SA nu a formulat niciun motiv de recurs
întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.
1 - 9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea Deciziei nr. 44 din
27 ianuarie 2010 a Curții de Apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și
se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta SC V.P.D.V. SA împotriva Deciziei nr. 44 din 27
ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 23 februarie 2011.