ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2003

Decizia nr. 860

Dosar nr. 2924/2001

Deliberând asupra recursului de

față,

Prin cererea înregistrată sub nr. 28 din 3

ianuarie 2000, reclamanta S.C. R. S.A. Arad a solicitat obligarea pârâtei S.C.

T. D.P.D. SRL Arad la plata sumei de 130.055.827 lei chirie datorată pentru

spațiul comercial situat în Arad.

Motivându-și acțiunea reclamanta susține că

pârâta a închiriat de la reclamantă spațiul menționat însă nu și-a îndeplinit

obligația de plată a chiriei totalizând restanțe de 130.055.827 lei astfel

încât contractul a și fost reziliat prin sentința civilă nr. 2297/1999 a

Judecătoriei Arad.

Pârâta a formulat cerere reconvențională

solicitând obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor efectuate cu investițiile

pe care pârâta le-a făcut la spațiul închiriat cu acordul locatorului și pe

baza autorizației de construcție, învestiții în valoare de 13.616.860 lei se

cer reactualizate.

Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 815

din 18 septembrie 2000 a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la

plata sumei de 130.055.827 lei, chirie restantă și 8.498.350 lei cheltuieli de

judecată.

A fost admisă în parte cererea reconvențională a

pârâtei și obligată reclamanta să plătească acesteia 118.400.000 lei valoarea investițiilor.

Pentru a pronunța această sentință instanța de

fond a reținut că între părți au existat contracte de închiriere: nr. 261 din

23 iulie 1991, valabil până la 31 decembrie 1995 și nr. 177 din 28 decembrie

1995 valabil până la 31 decembrie 1997.

Închirierea a fost reziliată pentru neplata

chiriei prin sentința civilă nr. 2297 din 14 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad.

Calculul chiriei deși contestat de pârâtă în

parte, aceasta nedepunând însă nici o dovadă care să justifice refuzul parțial,

s-a considerat corect.

Evaluarea lucrărilor de învestiții

s-a făcut pe baza raportului de expertiză în limita clauzelor contractului de

închiriere și pe baza actelor normative aplicabile cu privire la amortizarea investițiilor

respectiv O.G. nr. 54 din 28 august 1997.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel

ambele părți.

Reclamanta critică admiterea cererii

reconvenționale susținând că autorizația de construire nr. 138 din 17 martie

1993 nu se referă la lucrări de investiții și nu poate fi considerată ca acord

al proprietarului.

Un alt motiv de apel al reclamantei privește

data efectuării investițiilor, apreciată de parte ca fiind în jurul anilor

1992, 1993 și față de această dată se invocă prescripția dreptului la acțiune.

Pârâta critică sentința considerând că în mod

greșit a fost admisă în întregime cererea principală în realitate datorându-se

doar 41.845.136 lei chirie iar în ceea ce privește cererea reconvențională

apreciază că trebuia admisă în totalitate și obligată reclamanta la plata

tuturor lucrărilor de învestiții aceasta îmbogățindu-se fără un just temei.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă

nr. 38/A din 18 ianuarie 2001 a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte

sentința și a respins cererea reconvențională. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței iar apelul pârâtei a fost anulat ca netimbrat.

S-a reținut că autorizația de construcție și

certificatul de urbanism nu țin loc de acordul pentru realizarea investițiilor

astfel încât s-au încălcat dispozițiile art. 15 din contract care cer acordul

locatorului pentru orice reparații sau îmbunătățirii care cresc valoarea

fondului de comerț.

Apelul pârâtei a fost anulat aplicându-se

sancțiunile din art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995

modificată prin Legea nr. 123/1997.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă

care susține motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că au

fost aplicate greșit dispozițiile legale referitoare la sancțiunea în caz de

netimbrare a apelului deoarece acesta a fost timbrat cu 2.969.000 lei taxă

judiciară de timbru și 30.000 lei timbru judiciar însă cauza s-a judecat la un

alt termen decât cel la care fusese citată pârâta cu mențiunea timbrării.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

La termenul din 21 decembrie 2000 instanța de

apel a verificat timbrajul apelurilor dispunând pârâtei să completeze acest

timbraj cu 7.458.322 lei taxă judiciară de timbru și 70.000 lei timbru

judiciar.

Cauza a fost amânată la 18 ianuarie 2001 când

pârâta nu s-a prezentat și nici nu a înțeles să se conformeze dispoziției

instanței de a completa timbrajul astfel cum fusese citată.

Instanța de apel a aplicat corect sancțiunile

pentru neplata integrală a taxelor de timbru judiciar și a timbrului judiciar

respectiv art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995

așa încât negăsindu-se întemeiat motivul de recurs invocat, urmează a fi

respins ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâta S.C. T. S.P.D. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 38/A din 18

ianuarie 2001, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

februarie 2003.