ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2003

Decizia nr. 860 Dosar nr. 2924/2001 Deliberând asupra recursului de față, Prin cererea înregistrată sub nr. 28 din 3 ianuarie 2000, reclamanta S.C. R. S.A. Arad a solicitat obligarea pârâtei S.C. T. D.P.D. SRL Arad la plata sumei de 130.055.827 lei chirie datorată pentru spațiul comercial situat în Arad. Motivându-și acțiunea reclamanta susține că pârâta a închiriat de la reclamantă spațiul menționat însă nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei totalizând restanțe de 130.055.827 lei astfel încât contractul a și fost reziliat prin sentința civilă nr. 2297/1999 a Judecătoriei Arad. Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor efectuate cu investițiile pe care pârâta le-a făcut la spațiul închiriat cu acordul locatorului și pe baza autorizației de construcție, învestiții în valoare de 13.616.860 lei se cer reactualizate.

Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 815 din 18 septembrie 2000 a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 130.055.827 lei, chirie restantă și 8.498.350 lei cheltuieli de judecată. A fost admisă în parte cererea reconvențională a pârâtei și obligată reclamanta să plătească acesteia 118.400.000 lei valoarea investițiilor. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între părți au existat contracte de închiriere: nr. 261 din 23 iulie 1991, valabil până la 31 decembrie 1995 și nr. 177 din 28 decembrie 1995 valabil până la 31 decembrie 1997. Închirierea a fost reziliată pentru neplata chiriei prin sentința civilă nr. 2297 din 14 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad.

Calculul chiriei deși contestat de pârâtă în parte, aceasta nedepunând însă nici o dovadă care să justifice refuzul parțial, s-a considerat corect. Evaluarea lucrărilor de învestiții s-a făcut pe baza raportului de expertiză în limita clauzelor contractului de închiriere și pe baza actelor normative aplicabile cu privire la amortizarea investițiilor respectiv O.G. nr. 54 din 28 august 1997. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele părți. Reclamanta critică admiterea cererii reconvenționale susținând că autorizația de construire nr. 138 din 17 martie 1993 nu se referă la lucrări de investiții și nu poate fi considerată ca acord al proprietarului. Un alt motiv de apel al reclamantei privește data efectuării investițiilor, apreciată de parte ca fiind în jurul anilor 1992, 1993 și față de această dată se invocă prescripția dreptului la acțiune.

Pârâta critică sentința considerând că în mod greșit a fost admisă în întregime cererea principală în realitate datorându-se doar 41.845.136 lei chirie iar în ceea ce privește cererea reconvențională apreciază că trebuia admisă în totalitate și obligată reclamanta la plata tuturor lucrărilor de învestiții aceasta îmbogățindu-se fără un just temei. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 38/A din 18 ianuarie 2001 a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința și a respins cererea reconvențională. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței iar apelul pârâtei a fost anulat ca netimbrat. S-a reținut că autorizația de construcție și certificatul de urbanism nu țin loc de acordul pentru realizarea investițiilor astfel încât s-au încălcat dispozițiile art. 15 din contract care cer acordul locatorului pentru orice reparații sau îmbunătățirii care cresc valoarea fondului de comerț.

Apelul pârâtei a fost anulat aplicându-se sancțiunile din art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care susține motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că au fost aplicate greșit dispozițiile legale referitoare la sancțiunea în caz de netimbrare a apelului deoarece acesta a fost timbrat cu 2.969.000 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei timbru judiciar însă cauza s-a judecat la un alt termen decât cel la care fusese citată pârâta cu mențiunea timbrării. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: La termenul din 21 decembrie 2000 instanța de apel a verificat timbrajul apelurilor dispunând pârâtei să completeze acest timbraj cu 7.458.322 lei taxă judiciară de timbru și 70.000 lei timbru judiciar.

Cauza a fost amânată la 18 ianuarie 2001 când pârâta nu s-a prezentat și nici nu a înțeles să se conformeze dispoziției instanței de a completa timbrajul astfel cum fusese citată. Instanța de apel a aplicat corect sancțiunile pentru neplata integrală a taxelor de timbru judiciar și a timbrului judiciar respectiv art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 așa încât negăsindu-se întemeiat motivul de recurs invocat, urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. T. S.P.D. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 38/A din 18 ianuarie 2001, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.