ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2009,

reclamanta I.C. a solicitat anularea art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 605 din 29

aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea

art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 434 din 15 iunie 2009 emis de A.N.O.F.M. și

anularea dispoziției nr. 45 din 30 iunie 2009 emisă de A.J.O.F.M. Bistrița

Năsăud.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este încadrată în funcția publică de auditor superior clasa 1, grad

superior, treapta 1 de salarizare în cadrul A.J.O.F.M. Bistrița-Năsăud și de la

numirea sa în această funcție și până la data de 1 iulie 2009 a beneficiat de

sporul de audit stabilit în procent de 25% aplicat la salariul de bază brut

lunar, spor acordat în baza dispozițiilor Legii nr. 672/2002 privind auditul

public intern.

Reclamanta a mai arătat că

prevederile art. 18 din Legea nr. 672/2002 au fost modificate prin O.U.G. nr.

35/2009, în sensul că sporul cuvenit auditorilor interni pentru complexitatea

muncii este de până la 25%, iar prin actele administrative contestate

autoritățile pârâte au stabilit pentru acest spor procentul de 1% din salariul de

bază brut lunar.

Nelegalitatea acestor prevederi din

actele întocmite de pârâți a fost invocată în raport de dispozițiile art. 155 C.

muncii, art. 37 din O.G. nr. 6/2007 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

cu motivarea că sporul pentru complexitatea muncii reprezintă un drept salarial

și în consecință, nu poate fi limitat în mod unilateral, în condițiile în care

actele normative în vigoare prevăd că acesta este stabilit până la procentul de

25 din salariul de bază brut lunar. Prin aplicarea procentului de 1% pentru

sporul respectiv, reclamanta a arătat că i-au fost restrânse în mod nelegal drepturile

câștigate de care a beneficiat până la emiterea actelor administrative pentru

anularea cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 650 din 9

decembrie 2009, prin care a admis acțiunea și a anulat art. 1 alin. (1) din

Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii Familiei și

Protecției Sociale, art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 434 din 15 iunie 2009 emis

de A.N.O.F.M. și dispoziția nr. 45 din 30 iunie 2009 emisă de A.J.O.F.M. Bistrița

– Năsăud.

Instanța de fond a constatat nelegalitatea

reglementărilor prin care pârâții au stabilit procentul de 1% pentru sporul de complexitatea

muncii, reținând că opțiunea pentru valoarea minimă este lipsită de o

justificare obiectivă și poate echivala cu un refuz de acordare a acestui

drept.

În condițiile în care executivul a

stabilit prin O.U.G. nr. 35/2009 o marjă între 1% și 25% pentru sporul de

complexitatea muncii, s-a apreciat că ministerul pârât a acționat cu exces de

putere, deoarece și-a exercitat dreptul de apreciere prin încălcarea dreptului personalului

bugetar la plata salariului cuvenit, fără a motiva în mod concret și obiectiv

reducerea sporului respectiv la o valoare minimă.

Față de nelegalitatea dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din ordinul emis de ministerul pârât, instanța de fond a

constatat că sunt nelegale și actele administrative subsecvente, Ordinul nr.

434 din 15 iunie 2009 întocmit de A.N.O.F.M. și dispoziția nr. 45 din 30 iunie

2009 a A.J.O.F.M. Bistrița – Năsăud, prin care sporul pentru complexitatea

muncii a fost stabilit în același procent de 1%.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs pârâții Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, A.N.O.F.M.

și A.J.O.F.M. Bistrița – Năsăud, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenții au susținut că instanța

de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2009 și nr. 35/2009 , în executarea cărora au fost emise

actele administrative contestate de intimată.

Conform normelor imperative cuprinse

în cele două ordonanțe de urgență ale guvernului, recurenții au arătat că

sporul pentru complexitatea muncii nu mai este stabilit prin lege într-un

procent fix, urmând ca ordonatorii principali de credite să decidă cuantumul

acestuia, cu încadrarea în limitele cheltuielilor alocate potrivit legii cu

destinația respectivă.

Pe cale de consecință, față de

diminuarea în temeiul actelor normative susmenționate a resurselor financiare

prevăzute la titlul „Cheltuieli de personal” din legile bugetare și ținând

seama de atribuțiile ordonatorilor principali de credite, recurenții au

susținut că s-a impus adoptarea unor măsuri vizând asigurarea încadrării în

resursele financiare diminuate, cum a fost aceea de reducere la 1% a sporului

pentru complexitatea muncii începând cu data de 15 aprilie 2009.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele

considerente:

Conform dispozițiilor art. 18 alin. (3)

din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, astfel cum au fost modificate

și completate prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009, auditorii interni

beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la

salariul de bază brut lunar.

În exercitarea dreptului de

reglementare recunoscut autorităților recurente, în calitatea lor de ordonatori

de credite, pentru aplicarea dispozițiilor legale susmenționate au fost

întocmite actele administrative contestate de intimată, prin care sporul pentru

complexitatea muncii a fost stabilit într-un procent de 1% aplicat la salariul de

bază brut lunar.

Instanța de fond a constatat corect

nelegalitatea acestor acte și a dispus anularea lor, întrucât opțiunea autorităților

emitente pentru valoarea minimă a procentului aplicat în cazul sporului de

complexitatea muncii este lipsită de o justificare obiectivă și nu corespunde unor

criterii determinate, în raport de natura funcției publice ocupate sau a

activității desfășurate de funcționarul public.

Din acest motiv, s-a considerat în

mod judicios că recurenții au acționat cu exces de putere în exercitarea

dreptului de apreciere recunoscut de legiuitor pentru stabilirea procentului în

cazul sporului pentru complexitatea muncii.

Recunoașterea acestui drept discreționar

nu exonerează autoritatea administrativă de obligația de a motiva deciziile

prin care aduce atingere drepturilor dobândite de funcționarul public și de a

asigura un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat de

legiuitor și măsura adoptată.

Nefiind îndeplinite cerințele motivării

actului administrativ care modifică raporturile de serviciu, sub aspectul

drepturilor salariale acordate pentru funcția publică deținută, instanța de fond

a apreciat întemeiat că reducerea la 1% a sporului pentru complexitatea muncii

echivalează cu refuzul nejustificat de acordare a acestui spor.

Această concluzie se impune față de reglementarea

cuprinsă în O.U.G. nr. 35/2009, care nu a abrogat dispozițiile art. 18 alin. (3)

din Legea nr. 672/2002, dispunând modificarea lor numai cu privire la competența

ordonatorilor de credite de a stabili sporul de complexitatea muncii într-un

procent de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar fără a afecta însăși

existența acestui drept salarial.

Pentru considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, de Agenția Națională pentru

Ocuparea Forței de Muncă și de A.J.O.F.M. Bistrița-Năsăud împotriva sentinței

civile nr. 650 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28

aprilie 2010.