ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj

reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 5403 din

12 decembrie 2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i

recunoască calitatea de persoană refugiată și,

totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta

a arătat că s-a refugiat împreună cu familia, în luna octombrie

1940, din satul Cizer, județul Sălaj, în localitatea Buteni, județul

Cluj, unde a locuit până în luna martie 1945.

La dosarul cauzei s-au depus, în

copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

declarațiile autentificate ale martorilor C.M. și G.G., din care a

rezultat că reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din motive

de persecuție etnică din com. Cizer, județul Sălaj, în localitatea

Buteni, județul Cluj.

Totodată, la dosar au fost

depuse hotărârile nr. 2619 din 2 decembrie 2005, prin care i s-a stabilit

calitatea de persoană refugiată martorului reclamantei G.G.,

respectiv nr. 3389 din 7 iulie 2006, prin care i s-a stabilit calitatea de

persoană refugiată doamnei J.V., sora reclamantei.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 566/2009

din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins cererea formulată de

reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Sălaj.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul

că la termenul de judecată acordat pentru administrarea

nemijlocită a probei cu martori, în vederea clarificării aspectelor

concrete și împrejurărilor menționate în declarațiile date

în fața notarului, nu s-au prezentat nici reclamanta, nici martorii legal citați,

astfel că reclamanta nu și-a probat calitatea de persoană

persecutată din motive etnice, în sensul art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000.

S-a mai reținut că

reclamanta nu și-a dovedit pretențiile, iar potrivit art. 1169 C.

civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o

dovedească.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta P.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că și-a probat calitatea de persoană

persecutată pe motive etnice și strămutată în altă

localitate, atât prin actele depuse la dosar și prin declarațiile

martorilor date în fața notarului, cât și prin hotărârile civile

în baza cărora frații săi mai tineri, împreună cu care s-a

refugiat, beneficiază în prezent de prevederile Legii nr. 189/2000.

Înainte de a analiza motivele de recurs

invocate în cauză, Înalta Curte constată că hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., astfel că în cauză este incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

În materia nulității

actelor de procedură, dreptul comun îl constituie prevederile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea

formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit

părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât

prin anularea lor.

Dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. includ toate neregularitățile procedurale care atrag

această sancțiune, cu excepția celor expres prevăzute în art.

304 pct. 1-4, dar și cele care au fost făcute prin nesocotirea unor

principii fundamentale, a căror nerespectare nu se încadrează în alte

motive de recurs.

În speță, instanța de

control judiciar a constatat că la termenul din 29 septembrie 2009

instanța de fond, din oficiu, în temeiul art. 129 alin. (5) și (6) C.

proc. civ., raportat la dispozițiile art. 167 și art. 186 C. proc.

civ., a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite a martorilor care

au dat declarații autentice în fața notarului, în vederea

clarificării aspectelor concrete și împrejurărilor

menționate în declarații cu referire la dispozițiile speciale

ale Legii nr. 189/2000.

Prin încheierea de

ședință de la acea dată, în mod corespunzător s-a

dispus citarea martorilor pentru termenul următor, însă s-a omis a se

dispune și citarea reclamantei care a fost lipsă la acest termen de

judecată, în citativ menționându-se în mod greșit că

reclamanta are termen în cunoștință.

La termenul următor, respectiv

la data de 10 noiembrie 2009, s-a consemnat „lipsa părților și a

martorilor”, precum și faptul că reclamanta a avut termenul în

cunoștință, iar martorii au fost legal citați, s-a

reținut poziția procesuală a părților care au

solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a declarat închisă faza

probatorie și a fost reținută cauza spre soluționare.

Astfel, au fost nesocotite

prevederile art. 85 C. proc. civ., care statuează faptul că

judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după

citarea sau înfățișarea părților, afară numai

dacă legea nu dispune altfel, precum și prevederile art. 89 alin. (2)

C. proc. civ., potrivit cărora numai înfățișarea

părții în instanță, în persoană sau prin mandatar,

putea să aibă un asemenea efect de asanare a lipsurilor procedurale.

Așadar, instanța de

judecată era obligată, în conformitate cu dispozițiile art. 107 C.

proc. civ., să amâne judecata pentru a asigura existența unei

proceduri complete atunci când soluționează litigiul dedus

judecății,având îndatorirea să respecte principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare

față de toate părțile din proces.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2),

coroborate cu cele cuprinse în art. 85 și art. 89 C. proc. civ., având în

vedere și faptul că prin necitarea reclamantei și prin

soluționarea procesului în lipsa ei s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

desființarea hotărârii.

Înalta Curte reține că,

procedându-se în acest mod, au fost încălcate normele imperative

prevăzute de lege cu privire la citarea părților, iar cauza a

fost soluționată, în mod practic, cu încălcarea pricipiilor

contradictorialității și dreptului la apărare.

Principiul

contradictorialității este un principiu de bază al procesului

civil și el impune cerința ca nicio măsură să nu fie

dispusă de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în

discuția părților și aceasta ca o garanție a

exercitării dreptului la apărare și la un proces echitabil,

consacrat de art. 6 din C.E.D.O., al egalității părților în

fața autorității judecătorești.

Procedând în modul arătat,

prima instanță a pronunțat o hotărâre lovită de

nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 C. proc. civ., prin

nesocotirea unor dispoziții legale de ordine publică privitoare la

citarea părților și la dreptul acestora la apărare, ceea ce

atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Totodată, Înalta Curte

constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o

soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie

să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări

părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de

fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt

cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va

găsi de cuviință, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

De asemenea, instanța este

datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi

adevărul și pentru a preveni orice greșeală în

cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea

drepturilor și intereselor lor.

Având în vedere considerentele

sentinței recurate, Înalta Curte constată că, în cauza de

față, a fost încălcat și principiul nemijlocirii.

Acest principiu constă în

obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele

care servesc la dezlegarea pricinii. Instanța trebuie să-și

sprijine soluția adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un

raport nemijlocit între probă și fapt.

Activitatea de judecată

presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru

aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziții de

martori, probe materiale, instanța urmând a cerceta nemijlocit aceste

probe, examinând înscrisurile originale (potrivit art. 112 și art. 139 C.

proc. civ. părțile pot depune copii certificate de pe înscrisuri, dar

sunt obligate să depună înscrisurile originale la grefă sau

să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va putea

cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe care le

relatează (deci să nu se bazeze pe depoziții extrajudiciare, ori

pe depozițiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane),

dispunând efectuarea unei cercetări la fața locului.

Nu întotdeauna este

posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanța fiind uneori

nevoită să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe

declarațiile unor martori care cunosc faptele din auzite etc.,

situații în care trebuie să se acorde o atenție deosebită

aprecierii unor asemenea probe derivate.

Or, în cauza de față,

instanța de fond, deși a pus în discuție necesitatea audierii

nemijlocite a martorilor care au dat declarații autentice în fața

notarului, în vederea clarificării aspectelor concrete și a

împrejurărilor menționate în declarații cu referire la

dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000, nu a stăruit prin toate

mijloacele legale, inclusiv în conformitate cu dispozițiile art. 188 C.

proc. civ. și nu a audiat martorii.

Procedând în acest mod,

hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în

mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi

casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate

apărările și susținerile părților, și, totodată,

să audieze nemijlocit martorii.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304

pct. 5, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) – (3) și art. 313

teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, care va proceda la completarea probatoriului, în sensul audierii

nemijlocite a martorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.M., împotriva

sentinței civile nr. 566 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.