ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 5403 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că s-a refugiat împreună cu familia, în luna octombrie 1940, din satul Cizer, județul Sălaj, în localitatea Buteni, județul Cluj, unde a locuit până în luna martie 1945. La dosarul cauzei s-au depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, declarațiile autentificate ale martorilor C.M.

și G.G., din care a rezultat că reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din motive de persecuție etnică din com. Cizer, județul Sălaj, în localitatea Buteni, județul Cluj. Totodată, la dosar au fost depuse hotărârile nr. 2619 din 2 decembrie 2005, prin care i s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorului reclamantei G.G., respectiv nr. 3389 din 7 iulie 2006, prin care i s-a stabilit calitatea de persoană refugiată doamnei J.V., sora reclamantei. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 566/2009 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins cererea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că la termenul de judecată acordat pentru administrarea nemijlocită a probei cu martori, în vederea clarificării aspectelor concrete și împrejurărilor menționate în declarațiile date în fața notarului, nu s-au prezentat nici reclamanta, nici martorii legal citați, astfel că reclamanta nu și-a probat calitatea de persoană persecutată din motive etnice, în sensul art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000. S-a mai reținut că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile, iar potrivit art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Împotriva acestei hotărâri reclamanta P.M.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că și-a probat calitatea de persoană persecutată pe motive etnice și strămutată în altă localitate, atât prin actele depuse la dosar și prin declarațiile martorilor date în fața notarului, cât și prin hotărârile civile în baza cărora frații săi mai tineri, împreună cu care s-a refugiat, beneficiază în prezent de prevederile Legii nr. 189/2000. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: În materia nulității actelor de procedură, dreptul comun îl constituie prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor. Dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. includ toate neregularitățile procedurale care atrag această sancțiune, cu excepția celor expres prevăzute în art. 304 pct. 1-4, dar și cele care au fost făcute prin nesocotirea unor principii fundamentale, a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speță, instanța de control judiciar a constatat că la termenul din 29 septembrie 2009 instanța de fond, din oficiu, în temeiul art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 167 și art. 186 C. proc. civ., a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite a martorilor care au dat declarații autentice în fața notarului, în vederea clarificării aspectelor concrete și împrejurărilor menționate în declarații cu referire la dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000. Prin încheierea de ședință de la acea dată, în mod corespunzător s-a dispus citarea martorilor pentru termenul următor, însă s-a omis a se dispune și citarea reclamantei care a fost lipsă la acest termen de judecată, în citativ menționându-se în mod greșit că reclamanta are termen în cunoștință.

La termenul următor, respectiv la data de 10 noiembrie 2009, s-a consemnat „lipsa părților și a martorilor”, precum și faptul că reclamanta a avut termenul în cunoștință, iar martorii au fost legal citați, s-a reținut poziția procesuală a părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a declarat închisă faza probatorie și a fost reținută cauza spre soluționare. Astfel, au fost nesocotite prevederile art. 85 C. proc. civ., care statuează faptul că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, precum și prevederile art. 89 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora numai înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, putea să aibă un asemenea efect de asanare a lipsurilor procedurale.

Așadar, instanța de judecată era obligată, în conformitate cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., să amâne judecata pentru a asigura existența unei proceduri complete atunci când soluționează litigiul dedus judecății,având îndatorirea să respecte principiul contradictorialității și al dreptului la apărare față de toate părțile din proces. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2), coroborate cu cele cuprinse în art. 85 și art. 89 C. proc. civ., având în vedere și faptul că prin necitarea reclamantei și prin soluționarea procesului în lipsa ei s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii. Înalta Curte reține că, procedându-se în acest mod, au fost încălcate normele imperative prevăzute de lege cu privire la citarea părților, iar cauza a fost soluționată, în mod practic, cu încălcarea pricipiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Principiul contradictorialității este un principiu de bază al procesului civil și el impune cerința ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților și aceasta ca o garanție a exercitării dreptului la apărare și la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., al egalității părților în fața autorității judecătorești. Procedând în modul arătat, prima instanță a pronunțat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. 2 C. proc. civ., prin nesocotirea unor dispoziții legale de ordine publică privitoare la citarea părților și la dreptul acestora la apărare, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Având în vedere considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că, în cauza de față, a fost încălcat și principiul nemijlocirii. Acest principiu constă în obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care servesc la dezlegarea pricinii. Instanța trebuie să-și sprijine soluția adoptată pe probe primare, ceea ce presupune un raport nemijlocit între probă și fapt. Activitatea de judecată presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziții de martori, probe materiale, instanța urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând înscrisurile originale (potrivit art. 112 și art. 139 C. proc.

civ. părțile pot depune copii certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună înscrisurile originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va putea cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziții extrajudiciare, ori pe depozițiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane), dispunând efectuarea unei cercetări la fața locului. Nu întotdeauna este posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanța fiind uneori nevoită să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe declarațiile unor martori care cunosc faptele din auzite etc., situații în care trebuie să se acorde o atenție deosebită aprecierii unor asemenea probe derivate.

Or, în cauza de față, instanța de fond, deși a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite a martorilor care au dat declarații autentice în fața notarului, în vederea clarificării aspectelor concrete și a împrejurărilor menționate în declarații cu referire la dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000, nu a stăruit prin toate mijloacele legale, inclusiv în conformitate cu dispozițiile art. 188 C. proc. civ. și nu a audiat martorii. Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să audieze nemijlocit martorii.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) – (3) și art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va proceda la completarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.M., împotriva sentinței civile nr. 566 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.