ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1201/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1201/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 269/PI din 22 aprilie 2009,

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 4641/30/2008, în temeiul

prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost

achitată inculpata S.C.L., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de

art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d)

C. proc. pen. a fost achitată inculpata S.C.L. de sub învinuirea săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință

penală, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 103/D/P/2008

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, înregistrat pe rolul

Tribunalului Timiș la data de 09 iunie 2008 sub număr unic de Dosar nr. 4641/30/2008,

a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata S.C.L. pentru

săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit internațional de droguri de mare

risc în formă continuată și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în

formă continuată, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În sarcina acesteia, prin actul de inculpare, s-a reținut

că, în cursul lunii martie 2008, în repetate rânduri, respectiv, în datele de

07 martie 2008 și 13 martie 2008 și în baza aceleiași rezoluții infracționale a

introdus pe teritoriul României, prin două colete poștale expediate din S.U.A.,

prin intermediul societății de curierat rapid SC D.I.R. SRL, cantitatea totală

de 1003 comprimate, conținând ca substanță activă hidrocodone

(dihydrocodeinone), respectiv drog de mare risc inclus în Tabelul Anexă nr. II

al Legii nr. 143/2000 și în Tabelul anexă nr. II al Legii nr. 339/2005, cu

intenție de a le deține, fără drept, în vederea consumului propriu.

În apărare, inculpata prin apărător

ales, a depus o serie de înscrisuri în circumstanțiere, reprezentând declarații

pe proprie răspundere date de medici și farmaciști din S.U.A. care au tratat-o

pe inculpată.

În declarația dată în cursul judecații inculpata a

relatat că a beneficiat de un tratament special în California cu medicamentele

care sunt descrise în rechizitoriu, în baza unei prescripții medicale din

partea medicilor care o tratează în S.U.A. Inculpata a arătat ca aceste comprimate

i-au creat o stare de dependenta, că își administra un număr destul de mare de

comprimate, dar acest proces era controlat de medicii din străinătate și era

datorat afecțiunilor sale anterioare. De asemenea, a arătat că a venit în

România în luna ianuarie 2008, luându-și cu ea aceste medicamente cu care a

pătruns în tară fără a fi întrebată la vamă despre existența lor. Întrucât a

rămas pe teritoriul României mai mult timp decât se aștepta și nu își putea

procura aceste medicamente din țară, a apelat la asistentele sale din

California care, pe baza rețetelor din S.U.A., urmau să achiziționeze aceste

medicamente și să le expedieze în România prin intermediul serviciului de

curierat rapid D.I.R. SRL.

Inculpata a arătat ca acestea au

fost expediate pe numele societății administrate de ea în România, respectiv a

angajatei G.C., care era angajata sa, dar nu cu intenția de a induce in eroare

cu privire la numele destinatarului ci întrucât aceasta din urma avea atribuții

de a ridica corespondenta.

Inculpata a mai relatat că nu știe

de ce asistentele sale din S.U.A. nu au indicat pe colet faptul ca acesta ar

conține medicamente ci, crema de fața, respectiv bomboane, iar aceste

comprimate au fost învelite în staniol, dar a relatat ca intenția sa nu a fost

niciodata de a ascunde conținutul acelui colet. Inculpata a mai arătat că

urmare a intervenirii organelor de ancheta în ceea ce privește folosirea

procedurii livrării supravegheate, s-a produs întârzierea ajungerii la

destinație a coletului inițial. Întrucât era dependenta de acele medicamente a

luat legătura cu reprezentantul D., martorul Z.G., care i-a comunicat ca acest

colet întârzie și nu cunoaște motivul întârzierii.

Din examinarea probatoriului

administrat atât în cursul urmăririă penale, cât și al judecății prima instanță

a reținut următoarea stare de fapt.

Inculpata este cetățean român cu

reședința în S.U.A., iar din 2009, potrivit propriilor susțineri, a dobândit

cetățenie americana. Are reședința în California, dar fiind originară din

Timișoara și-a înființata o societatea comerciala și în acest oraș unde urmează

și cursurile unei instituții de învățământ superior.

Potrivit propriilor susțineri,

confirmate de mama sa, martora S.E., precum și de înscrisurile provenite de la

diverși medici din S.U.A., aceasta a suferit mai multe afecțiuni care au

necesitat tratament medicamentos, în perioada 2004 - 2008. Inculpata a deținut

prescripții medicale din S.U.A., din care a rezultat ca i-au fost recomandate

comprimate care aveau în conținutul lor hydrocodon, substanță care are un

conținut stupefiant, care este cuprinsă in tabelul anexa nr. II al Legii nr.

143/2000, constituind drog de mare risc, dar și în tabelul anexa nr. II al

Legii nr. 339/2005 care reglementează regimul juridic al plantelor,

substanțelor și preparatelor stupefiante care prezintă interes în medicină și

sunt supuse unui control strict.

Potrivit înscrisurilor comunicate de

medicii curanți ai inculpatei și specialiști în produse farmaceutice,

declarație notarială prof. P.R.H., dr. în farmacie, medicamentul de tip

hydrocodone, este larg răspândit pe teritoriul S.U.A., făcând parte din

categoria narcoticelor cel mai frecvent prescrise. Același specialist confirma

faptul ca persoanele care folosesc aceste medicamente pot deveni dependente în

caz de folosire continuă și pot înfrunta dificultăți în oprirea folosirii unor

astfel de medicamente fără asistența personalului medical specializat.

Potrivit propriilor susțineri a

intrat în țară cu un număr redus de astfel de comprimate, dar întrucât a

realizat că va rămâne mai mult și aflând că nu poate achiziționa aceste

comprimate din România a solicitat asistentelor sale din S.U.A. să-i expedieze

pe baza rețetelor pe care le deținea legal în California, un număr de astfel de

comprimate. Pentru a se determina poziția subiectiva a inculpatei cu privire la

săvârșirea infracțiunilor are relevanța a se relata faptul, confirmat de

acuzarea, constând în aceea că aceasta ajunsese să consume un număr mare de

astfel de comprimate pe zi, respectiv un număr de 20 - 25. Dependența de aceste

substanțe nu a fost negată nici de inculpată, care a afirmat că la momentul

respectiv era sub controlul medicilor săi pentru a încerca treptat să reducă

această dependența și nici de actul de inculpare în care este inserat faptul că

inculpata a săvârșit infracțiunile pe fondul unui abuz de medicamente de acest

tip.

La data de 07 martie 2008 a sosit pe

Aeroportul Internațional H.C. Otopeni, prin intermediul societății de curierat

rapid amintită mai sus, coletul poștal pentru destinatarul G.C.V., expeditor

fiind cetățeanul american C., soțul inculpatei, din Los Angeles S.U.A.

Potrivit adresei de la fila 1, vol. I

d.u.p. și procesului-verbal de constatare din 11 martie 2008, fila 43 d.u.p.,

întocmit de S.Ș., având calitate de controlor vamal, urmare a controlului fizic

asupra coletului s-a constat că acesta conținea 550 comprimate care se

presupunea că fac parte din categoria substanțelor supuse controlului național

și a fost sesizat în acest sens I.G.P.R. - Politia Judiciara - Direcția antidrog.

La controlul vamal s-a constatat

faptul că documentul de transport evidenția faptul că, conținutul coletului era

compus din “bucăți creme de față”, iar la deschiderea acestuia au fost

identificate: o cutie cremă de păr V., o cutie de bomboane C. și o cutie

argintie L.P., iar în interiorul lor existau pungi de plastic care conțineau

comprimate ce s-au dovedit a fi medicamente cu conținut de hydrocodone.

De asemenea, s-a constat ca la data

de 13 martie 2008 au sosit alte doua colete poștale, dintre care unul avea ca

destinatar pe inculpată, iar altul pe G.C. Cu ocazia deschiderii acestui din

urma colet s-a constat faptul ca acest colet trebuia să conțină 4 creme de

fata, potrivit documentelor însoțitoare, dar la deschiderea sa s-au găsit doua

tuburi de cremă autobronzantă, și mai multe pungi cu pastile, respectiv un

număr de 507 bucăți care au fost ambalate separat, respectiv învelite în doua

punguțe și apoi în staniol, un număr de160, respectiv 138 comprimate, într-un

tub transparent din plastic un număr de 109 comprimate și într-o alta punguță

de plastic un număr de 100 comprimate, care s-au dovedit a avea în conținutul

lor aceeași substanță. La deschiderea coletului expediat pe numele inculpatei S.L.

s-a stabilit ca aceasta nu avea în conținutul sau comprimate de natura celor

care era în conținutul coletelor expediate pe numele G.C.

Acuzarea a concluzionat că aceste

comprimate, deși erau expediate pe numele numitei G.C., aveau ca destinatar

real pe inculpată, care prin modalitatea de a indica drept destinatar pe

angajata sa, încerca să ascundă activitatea sa infracțională. În sprijinul

acestei ipoteze acuzarea a arătat că au mai fost examinate și alte colete în

care apare ca destinatar inculpata S.L. care nu conțineau substanțele de mai

sus, iar acest aspect ar conduce la ideea că modalitatea de expediere aleasă de

inculpată a fost premeditată.

Întrucât destinatarul acestui colet

era martora G.C., persoană față de care s-au făcut inițial cercetări, s-a

dispus efectuarea unor acte procedurale care reclama urgență de către

Direcțiile Teritorial ale D.I.I.C.O.T.

Existând suspiciunea că mai multe

persoane ar fi implicate în această activitate, precum și raportat la

susținerile funcționarului vamal care a făcut examinarea materiala a coletelor,

constând în faptul că existența acestor comprimate era disimulată atât prin

modalitatea de ambalare, cât și prin faptul că nu erau declarate, s-au

efectuat, în faza actelor premergătoare, mai multe acte procedurale, respectiv

autorizarea interceptării convorbirilor telefonice ale numitei G.C. și audio

video în mediul ambiental, prin ordonanța procurorului nr. 24/ A din 12 martie

2008, autorizarea efectuării unei livrări supravegheate de droguri, respectiv

ordonanța procurorului nr. 23/ A din 12 martie 2008, analize de laborator

asupra comprimatelor ridicate din primul colet și care urmau să fie

substituite, autorizarea introducerii investigatorilor sub acoperire, la data

de 12 martie 2008, efectuarea unei percheziții corporale și a autovehiculului

condus de G.C. după momentul ridicării coletelor.

Urmare a acestor activități,

finalizate cu constatarea unei infracțiunii flagrante, s-a dispus la data de 13

martie 2008 începerea urmării penale față de G.C., iar la data de 17 martie

2008 începerea urmării penala față de inculpată.

S-a stabilit astfel că inculpata

este cea care a expediat aceste comprimate în România, pe adresa firmei sale

din România, unde G.C. avea calitatea de administrator și care nu cunoștea ce

este în conținutul acelui colet.

În ce privește vinovăția inculpatei,

cu privire la săvârșirea celor doua infracțiuni, prima instanță a făcut

următoarele constatări:

Prin actul de acuzare se arată că

inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând

în aceea că a introdus în țară droguri de risc. Elementul material al laturii

obiective a infracțiunii indicate ar consta, în opinia acuzării, în acțiunea

ilicită a inculpatei, de a expedia în România, acele comprimate care conțin

substanțe narcotice și care pe teritoriul României sunt supuse unui regim

special, respectiv fiind cuprinse în tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005

care reglementează regimul juridic al plantelor substanțelor și preparatelor

stupefiante și psihotrope.

Potrivit art. 1 din

acest act normativ:

(1) Prezenta lege

stabilește regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea,

depozitarea, comerțul, distribuția, transportul, deținerea, oferirea,

transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea și tranzitul pe

teritoriul național ale plantelor spontane sau cultivate, substanțelor și

preparatelor prevăzute în tabelele I, II și III din anexa care face parte

integrantă din prezenta lege. Iar substanța narcotică hydrocodon face parte din

tabelul nr. II care face vorbire la aceste substanțe narcotice de interes

pentru medicină și care sunt supuse unui control strict.

Făcând parte din aceasta

categorie de substanțe, modalitatea de introducerea în țară și consum a

acestora pe teritoriul tarii noastre este reglementata de acest act normativ,

întrucât acestea, chiar daca au un conținut de substanțe narcotice, sunt

apreciate ca fiind posibil a fi utilizate în diferite situații care prezintă

interes medical.

Potrivit art. 40 al

aceluiași act normativ:

„Este interzisă

deținerea, în orice scop, a plantelor, substanțelor și preparatelor prevăzute

în tabelele I, II și III din anexă, în afară de cazul în care este autorizată,

potrivit prevederilor prezentei legi și ale normelor metodologice de aplicare a

acesteia

”,

iar potrivit art. 41 condițiile în

care călătorii pot deține medicamente ce conțin substanțe stupefiante și

psihotrope vor fi stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei

legi.

Potrivit art. 49 al H.G.

nr. 1915/2006 pentru aplicarea normelor metodologice de aplicarea a prevederilor

Legii nr. 339/2005:

„Persoanele fizice care intră pe

teritoriul României cu medicamente ce conțin substanțe din tabelul II din anexa

la Legea nr. 339/2005 au obligația de a face dovada că le dețin în mod legal,

prin prezentarea unei prescripții medicale, a unui certificat medical sau a

unui certificat pentru deținerea medicamentelor cu conținut stupefiant și

psihotrop. Cantitatea totală a medicamentelor deținute nu poate depăși

necesarul de tratament prevăzut în documentul prezentat”.

Prima instanță a

observat ca acest act normativ stabilește metodologia ce trebuia urmată de

persoanele fizice care introduc în țară medicamente care conțin substanțe care

fac parte din categoria celor supuse controlului strict și în cuprinsul acestui

act normativ, precum și în legea cadru nu sunt prevăzute sancțiuni pentru

situația nerespectării acestei metodologii.

Din textul art. 49,

arătat mai sus, rezulta că persoanele fizice care introduc în țară astfel de

medicamente au obligația de a face dovada că le dețin în mod legal.

Prima instanță a afirmat

ca acestei obligații ce ar reveni persoanei fizice ce introduce sau pătrunde pe

teritoriul țării cu astfel de medicamente îi corespunde și obligația corelativa

a autorităților competente de a verifica dacă aceste medicamente supuse unui

regim strict sunt deținute în mod legal, respectiv prin prezentarea unei

prescripții medicale, a unui certificat medical sau a unui certificat pentru

deținerea medicamentelor cu conținut stupefiant și psihotrop.

Normele de mai sus fac

referire în mod expres la situația în care o persoană fizică intră in țară,

având asupra sa astfel de medicamente și este supusă controlului vamal, context

în care are obligația de a declara, respectiv a prezenta documentul din care

rezultă că deține în mod legal acele medicamente. În lipsa unei reglementari

exprese legat de expedierea acestor medicamente, asemeni ipotezei analizată în

speță, că în situația în care inculpata a expediat sau solicitat expedierea

acestor medicamente se impunea, de asemenea, a se face dovada deținerii legale.

Prima instanță a fost de părere că în momentul în care aceasta a adus la

cunoștința autorităților că deținea acele comprimate în baza unei prescripții

medicale s-a făcut dovada că nu este îndeplinită condiția imperativă prevăzută

de textul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv aceea de

introducerea în țară a acestor substanțe cu conținut narcotic s-a făcut fără

drept.

Împrejurarea că medicamentele nu

erau însoțite de prescripția medicală sau că inculpata nu a dat dovadă de

diligentă, în sensul de a se interesa dacă pot fi expediate fără restricție

aceste medicamente nu au fost apreciate ca fiind elemente suficiente care să

conducă la angajarea răspunderii penale a acesteia cu privire la săvârșirea

unei infracțiunii de o asemenea gravitate. Pe de alta parte, modalitatea de

ambalare a acestor medicamente, expedierea pe numele angajatei sale sunt simple

prezumții care nu sunt de natura să înlăture celelalte probe care toate fac

dovada că inculpata deținea prescripții medicale care o îndreptățeau să consume

acele medicamente pe teritoriul S.U.A. și potrivit prevederilor textelor de mai

sus și pe teritoriul României.

Legea speciala indicată

mai sus nu precizează care este sancțiunea care intervine în situația în care

persoana care deține sau obține în mod legal medicamente cu regim special nu

are asupra sa la intrarea în țară sau nu este în măsură să prezinte un document

justificativ în acest sens la momentul constatării acestei abateri.

În jurisprudență s-a

statuat, în mod constant, că situația persoanei care intra în țară, având

asupra sa medicamentele de mai sus și nu deține asupra sa un document

justificativ, infracțiunea de introducere în țară de droguri fără drept se

consumă în momentul în care se face controlul vamal asupra persoanei și se

observă, concomitent cu momentul controlului, că acea persoană deține asupra sa

droguri, precum și faptul că nu avea aprobarea necesară. În situația de față,

prima instanță a fost de părere că această infracțiune se consumă în momentul

în care s-a constatat dacă introducerea în țară a medicamentelor s-a făcut fără

drept.

Or, în opinia primei

instanțe, la momentul identificării acelor medicamente în coletele expediate,

organele de ancheta nu aveau toate datele necesare pentru a stabili dacă sunt

îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1)

si (2)din Legea nr. 143/2000 în ce privește activitatea inculpatei.

După momentul începerii

urmăriri penale, inculpata a făcut dovada existenței unei prescripții medicale

care o îndreptățea să introducă în țară aceste medicamente cu respectarea

dispozițiilor art. 49 din H.G. nr. 1915/2006. Nerespectarea dispoziției de a

prezenta efectiv acea prescripție medicala, adică o acțiunea omisiva de a nu

aduce la cunoștința autorităților la momentul controlului despre existența unei

prescripții medicale nu conduce la concluzia inexistenței unei prescripții

medicale și chiar dacă are caracter culpabil, nu are caracter penal și nu este

de natură să stabilească în mod cert că inculpata a deținut aceste medicamente

fără drept.

Prima instanță a fost de

acord cu opinia apărării constând în faptul ca nu sunt aplicabile în speță

prevederile art. 700 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, întrucât acest text nu face referire la introducerea în țară de

medicamente cu regim special, de către persoane fizice ci la modul de

autorizare, comercializare pe piața româneasca a acestui tip de medicamente.

Potrivit considerentelor

expuse, tribunalul a constatat că în ceea ce privește infracțiunea prev. de

art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 sunt incidente prevederile art.

11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., context în care a dispus

achitarea inculpatei de sub această învinuire.

Prima instanță nu a

analizat susținerile apărării legate de incidența cazului de înlăturare a

caracterului penal al faptei, apreciind că față de soluția de achitare prev. de

art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu se mai impune analiza altor aspecte.

În ce privește acuzația

privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., prima instanță s-a pronunțat

tot în sensul achitării în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d)

C. proc. pen. Se impută inculpatei că în mod repetat, respectiv în data de 07

martie 2008 și în data de 13 martie 2008 ar fi deținut droguri de risc,

respectiv acele comprimate conținând substanța denumită hydrocodon în vederea

consumului propriu. Acțiunea ilicita ar constat în faptul că a solicitat

asistentelor sale din California să-i expedieze aceste medicamente pentru

consum propriu.

Prima instanță a fost de

acord că inculpata nu a intrat efectiv în posesia acelor comprimate pe

teritoriul României, întrucât acestea au fost substituite ca urmare a

desfășurării procedurii livrării supravegheate. Pe de alta parte, chiar dacă

s-ar admite că deținerea acelor medicamente se putea face și prin intermediul

altor persoane, și că aceste medicamente au fost în posesia asistentelor

inculpatei din California care le dețineau pentru aceasta, pentru

considerentele evidențiate mai sus, această acțiune ilicită nu poate fi

considerată ca fiind făcută, fără drept, în condițiile în care medicamentele au

fost eliberate pentru inculpată în baza unei prescripții medicale valabilă

indubitabil pe teritoriul acestei țări.

În consecința, s-a

apreciat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiunii

și în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) s-a dispus achitarea

inculpatei și de sub aceasta învinuire.

Împotriva acestei sentințe penale a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru

netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatei. Motivele

de apel depuse la dosar, precizează că inculpata trebuia să facă dovada că

deține legal acele medicamente, respectiv că i-au fost prescrise pentru

tratarea unor boli de care suferă, dovadă pe care la momentul descoperirii

faptei, aceasta nu a efectuat-o.

Prin Decizia penală nr. 131/ A din

30 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4641/30/2008 al Curții de Apel

Timișoara, secția penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Timiș, împotriva sentinței penale nr. 269/PI/2009,

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4641/30/2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că „din întregul material probator existent la dosar, rezultă,

fără dubii, că inculpata a consumat hidrocadone, la prescripția unor medici din

S.U.A., însă, faptul că venind în România și resimțind nevoia continuării

consumului acestui medicament, pentru care, potrivit legislației române, se

impunea solicitarea unor prescripții medicale valabile pe teritoriul României,

nu conduce la concluzia nevinovăției acesteia pentru săvârșirea infracțiunilor

înscrise în rechizitoriul, ea având prescripții medicale pentru acest consum de

hidrocadone în S.U.A.”

De asemenea, în sprijinul soluției

adoptate, instanța de apel a arătat că deși medicamentele au fost expediate

altor persoane decât inculpatei și că au fost ambalate într-un material ce

îngreuna sau făcea imposibilă depistarea lor, nu se poate concluziona că

inculpata a încălcat legea penală, fiind conștientă că săvârșește o

infracțiune.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și criticând greșita

achitare a inculpatei S.C.L.

Cu prilejul susținerii recursului,

procurorul de ședință a invocat oral și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicitând în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea

încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatei din cea prevăzută

de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. în cea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 4 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal

îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie

infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie

pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă

la răspundere penală.

Procesul

penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea

persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea

infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru

aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și

în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea

procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele

și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Normele

procesual penale obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată

să aibă un rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul

la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în

procesul penal.

Orice

persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată

până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.

Învinuitul

sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și

dovedească nevinovăția.

În legătură

cu acest principiu, Înalta Curte constată că în jurisprudența C.E.D.O. s-a

statuat că „prezumția de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei

să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului.

Acuzării îi

revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face

obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de

vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el

însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită să interogheze sau să pună

să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru

între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general,

în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în

fața acuzatului în audiență publică și în vederea dezbaterii în

contradictoriu" (Plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988, cauza Barbera,

Mesesegne și Jabordo vs. Spania).

Vinovăția nu

se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina

administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de

judecată.

Probele

trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi

credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează

corespunde adevărului.

Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile cuprinse în art.

62, art. 63 C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 200 și 289 C. proc. pen.,

hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să

apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în dosar,

constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate.

Așa cum

rezultă din prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., este exclusă o ordine

de preferință, neputându-se face distincție în ceea ce privește valoarea în

stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate,

criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a

exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de

organul care Ie-a administrat.

De asemenea, enumerarea mijloacelor

de probă prin care se constată elementele de fapt făcută în art. 64 alin. (1)

C. proc. pen. nu echivalează cu o clasificare în funcție de valoarea probantă a

acestora

În prezenta cauză, Înalta Curte

constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, ignorând dispozițiile

art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, precum și prevederile art. 4,

art. 287 și art. 378 C. proc. pen., care consacră principiul rolului activ al

instanțelor de judecată, au comis o eroare gravă de fapt, făcând o apreciere

greșită a probelor prin încrederea nejustificată dată unor probe și dând dovadă

de lipsa rolului activ, neadministrând toate probele necesare pentru lămurirea

cauzei sub toate aspectele, împrejurări care au condus la achitarea

nejustificată a inculpatei S.C.L.

Astfel, invocându-se declarațiile

inculpatei, declarațiile martorei S.E., actele și prescripțiile medicale depuse

la dosar de către inculpată precum și declarațiile notariale ale unor medici și

specialiști din S.U.A., s-a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția

imperativă prevăzută de textul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

respectiv aceea că introducerea în țară a acestor substanțe cu conținut

narcotic s-a făcut fără drept.

Înalta Curte constată că această concluzie la care au

ajuns instanțele de fond și de apel este în contradicție cu actele medicale

invocate și cu dispozițiile legale care reglementează regimul juridic al

plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope în România.

Astfel, conform prevederilor

cuprinse în art. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 339/2005,

„persoanele fizice care intră pe teritoriul României cu medicamente ce conțin

substanțe din tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005 au obligația de a face

dovada că le dețin în mod legal, prin prezentarea unei prescripții medicale, a

unui certificat medical sau a unui certificat pentru deținerea medicamentelor

cu conținut stupefiant și psihotrop. Cantitatea totală a medicamentelor

deținute nu poate depăși necesarul de tratament prevăzut în documentul

prezentat”.

Din actele medicale aflate la dosar,

rezultă că în perioada 8 august 2004 - 16 ianuarie 2008, inculpatei S.C.L.,

i-au fost prescrise, pentru diferite afecțiuni, tratamente cu medicamente ce au

în conținut hidrocodone numărul de tablete recomandat variind între 8 și 60. De

exemplu, pe data de 16 ianuarie 2008 i s-au prescris 28 de tablete de P. (a se

vedea f. 50-53 din actele depuse de apărătorii inculpatei la Tribunalul Timiș).

În nicio ocazie, așa cum rezultă din

actele aflate la dosar, inculpatei nu i-au fost prescrise sute de tablete din

acel medicament, ce conține „hidrocodone”, cel puțin până la data de 16

ianuarie 2008, deși este de notorietate faptul că folosirea îndelungată dă

dependență, medicii nu și-au permis să prescrie cantități mari.

Având în vedere cele care preced,

este evident că cele două cantități de tablete (W.) de 500 și respectiv 503,

expediate inculpatei la datele de 7 martie 2008 și 13 martie 2008, depășesc cu

mult prescripțiile medicale depuse de aceasta în apărarea sa.

În atare condiții, instanțele, în

virtutea rolului activ impus de normele procesual penal invocate mai sus, aveau

obligația să administreze probe pentru a lămuri cauza sub toate aspectele și

pentru a stabili o situație de fapt corectă, în sensul de a verifica dacă

pentru tabletele W., pe care inculpata le-a primit din S.U.A. și pe care, după

spusele ei urma să le folosească pentru tratarea unor afecțiuni, avea

prescripție medicală și în ce cantitate.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,

va admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel

Timișoara

, va casa Decizia penală nr. 131/ A din 30 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală și va dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Vor fi menținute actele procedurale

îndeplinite în fața instanței

până la data de 30 noiembrie 2009.

Cu prilejul rejudecării apelului,

instanța va pune în discuție și schimbarea încadrării juridice a faptei, din

infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 131/ A din 30 noiembrie 2009 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpata S.C.L.

Casează decizia penală sus-menționată și dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Menține actele procedurale îndeplinite în fața instanței

până la data de 30 noiembrie 2009.

Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimata inculpată S.C.L., până la prezentarea apărătorului

ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 martie 2010.