ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1201/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 269/PI din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 4641/30/2008, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata S.C.L., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata S.C.L. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 103/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 09 iunie 2008 sub număr unic de Dosar nr. 4641/30/2008, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata S.C.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc în formă continuată și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina acesteia, prin actul de inculpare, s-a reținut că, în cursul lunii martie 2008, în repetate rânduri, respectiv, în datele de 07 martie 2008 și 13 martie 2008 și în baza aceleiași rezoluții infracționale a introdus pe teritoriul României, prin două colete poștale expediate din S.U.A., prin intermediul societății de curierat rapid SC D.I.R. SRL, cantitatea totală de 1003 comprimate, conținând ca substanță activă hidrocodone (dihydrocodeinone), respectiv drog de mare risc inclus în Tabelul Anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 și în Tabelul anexă nr. II al Legii nr. 339/2005, cu intenție de a le deține, fără drept, în vederea consumului propriu. În apărare, inculpata prin apărător ales, a depus o serie de înscrisuri în circumstanțiere, reprezentând declarații pe proprie răspundere date de medici și farmaciști din S.U.A.

care au tratat-o pe inculpată. În declarația dată în cursul judecații inculpata a relatat că a beneficiat de un tratament special în California cu medicamentele care sunt descrise în rechizitoriu, în baza unei prescripții medicale din partea medicilor care o tratează în S.U.A. Inculpata a arătat ca aceste comprimate i-au creat o stare de dependenta, că își administra un număr destul de mare de comprimate, dar acest proces era controlat de medicii din străinătate și era datorat afecțiunilor sale anterioare. De asemenea, a arătat că a venit în România în luna ianuarie 2008, luându-și cu ea aceste medicamente cu care a pătruns în tară fără a fi întrebată la vamă despre existența lor.

Întrucât a rămas pe teritoriul României mai mult timp decât se aștepta și nu își putea procura aceste medicamente din țară, a apelat la asistentele sale din California care, pe baza rețetelor din S.U.A., urmau să achiziționeze aceste medicamente și să le expedieze în România prin intermediul serviciului de curierat rapid D.I.R. SRL. Inculpata a arătat ca acestea au fost expediate pe numele societății administrate de ea în România, respectiv a angajatei G.C., care era angajata sa, dar nu cu intenția de a induce in eroare cu privire la numele destinatarului ci întrucât aceasta din urma avea atribuții de a ridica corespondenta. Inculpata a mai relatat că nu știe de ce asistentele sale din S.U.A.

nu au indicat pe colet faptul ca acesta ar conține medicamente ci, crema de fața, respectiv bomboane, iar aceste comprimate au fost învelite în staniol, dar a relatat ca intenția sa nu a fost niciodata de a ascunde conținutul acelui colet. Inculpata a mai arătat că urmare a intervenirii organelor de ancheta în ceea ce privește folosirea procedurii livrării supravegheate, s-a produs întârzierea ajungerii la destinație a coletului inițial. Întrucât era dependenta de acele medicamente a luat legătura cu reprezentantul D., martorul Z.G., care i-a comunicat ca acest colet întârzie și nu cunoaște motivul întârzierii. Din examinarea probatoriului administrat atât în cursul urmăririă penale, cât și al judecății prima instanță a reținut următoarea stare de fapt.

Inculpata este cetățean român cu reședința în S.U.A., iar din 2009, potrivit propriilor susțineri, a dobândit cetățenie americana. Are reședința în California, dar fiind originară din Timișoara și-a înființata o societatea comerciala și în acest oraș unde urmează și cursurile unei instituții de învățământ superior.

Potrivit propriilor susțineri, confirmate de mama sa, martora S.E., precum și de înscrisurile provenite de la diverși medici din S.U.A., aceasta a suferit mai multe afecțiuni care au necesitat tratament medicamentos, în perioada 2004 - 2008. Inculpata a deținut prescripții medicale din S.U.A., din care a rezultat ca i-au fost recomandate comprimate care aveau în conținutul lor hydrocodon, substanță care are un conținut stupefiant, care este cuprinsă in tabelul anexa nr. II al Legii nr. 143/2000, constituind drog de mare risc, dar și în tabelul anexa nr. II al Legii nr. 339/2005 care reglementează regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante care prezintă interes în medicină și sunt supuse unui control strict.

Potrivit înscrisurilor comunicate de medicii curanți ai inculpatei și specialiști în produse farmaceutice, declarație notarială prof. P.R.H., dr. în farmacie, medicamentul de tip hydrocodone, este larg răspândit pe teritoriul S.U.A., făcând parte din categoria narcoticelor cel mai frecvent prescrise. Același specialist confirma faptul ca persoanele care folosesc aceste medicamente pot deveni dependente în caz de folosire continuă și pot înfrunta dificultăți în oprirea folosirii unor astfel de medicamente fără asistența personalului medical specializat. Potrivit propriilor susțineri a intrat în țară cu un număr redus de astfel de comprimate, dar întrucât a realizat că va rămâne mai mult și aflând că nu poate achiziționa aceste comprimate din România a solicitat asistentelor sale din S.U.A.

să-i expedieze pe baza rețetelor pe care le deținea legal în California, un număr de astfel de comprimate. Pentru a se determina poziția subiectiva a inculpatei cu privire la săvârșirea infracțiunilor are relevanța a se relata faptul, confirmat de acuzarea, constând în aceea că aceasta ajunsese să consume un număr mare de astfel de comprimate pe zi, respectiv un număr de 20 - 25. Dependența de aceste substanțe nu a fost negată nici de inculpată, care a afirmat că la momentul respectiv era sub controlul medicilor săi pentru a încerca treptat să reducă această dependența și nici de actul de inculpare în care este inserat faptul că inculpata a săvârșit infracțiunile pe fondul unui abuz de medicamente de acest tip.

La data de 07 martie 2008 a sosit pe Aeroportul Internațional H.C. Otopeni, prin intermediul societății de curierat rapid amintită mai sus, coletul poștal pentru destinatarul G.C.V., expeditor fiind cetățeanul american C., soțul inculpatei, din Los Angeles S.U.A. Potrivit adresei de la fila 1, vol. I d.u.p. și procesului-verbal de constatare din 11 martie 2008, fila 43 d.u.p., întocmit de S.Ș., având calitate de controlor vamal, urmare a controlului fizic asupra coletului s-a constat că acesta conținea 550 comprimate care se presupunea că fac parte din categoria substanțelor supuse controlului național și a fost sesizat în acest sens I.G.P.R. - Politia Judiciara - Direcția antidrog.

La controlul vamal s-a constatat faptul că documentul de transport evidenția faptul că, conținutul coletului era compus din “bucăți creme de față”, iar la deschiderea acestuia au fost identificate: o cutie cremă de păr V., o cutie de bomboane C. și o cutie argintie L.P., iar în interiorul lor existau pungi de plastic care conțineau comprimate ce s-au dovedit a fi medicamente cu conținut de hydrocodone. De asemenea, s-a constat ca la data de 13 martie 2008 au sosit alte doua colete poștale, dintre care unul avea ca destinatar pe inculpată, iar altul pe G.C.

Cu ocazia deschiderii acestui din urma colet s-a constat faptul ca acest colet trebuia să conțină 4 creme de fata, potrivit documentelor însoțitoare, dar la deschiderea sa s-au găsit doua tuburi de cremă autobronzantă, și mai multe pungi cu pastile, respectiv un număr de 507 bucăți care au fost ambalate separat, respectiv învelite în doua punguțe și apoi în staniol, un număr de160, respectiv 138 comprimate, într-un tub transparent din plastic un număr de 109 comprimate și într-o alta punguță de plastic un număr de 100 comprimate, care s-au dovedit a avea în conținutul lor aceeași substanță. La deschiderea coletului expediat pe numele inculpatei S.L. s-a stabilit ca aceasta nu avea în conținutul sau comprimate de natura celor care era în conținutul coletelor expediate pe numele G.C.

Acuzarea a concluzionat că aceste comprimate, deși erau expediate pe numele numitei G.C., aveau ca destinatar real pe inculpată, care prin modalitatea de a indica drept destinatar pe angajata sa, încerca să ascundă activitatea sa infracțională. În sprijinul acestei ipoteze acuzarea a arătat că au mai fost examinate și alte colete în care apare ca destinatar inculpata S.L. care nu conțineau substanțele de mai sus, iar acest aspect ar conduce la ideea că modalitatea de expediere aleasă de inculpată a fost premeditată. Întrucât destinatarul acestui colet era martora G.C., persoană față de care s-au făcut inițial cercetări, s-a dispus efectuarea unor acte procedurale care reclama urgență de către Direcțiile Teritorial ale D.I.I.C.O.T.

Existând suspiciunea că mai multe persoane ar fi implicate în această activitate, precum și raportat la susținerile funcționarului vamal care a făcut examinarea materiala a coletelor, constând în faptul că existența acestor comprimate era disimulată atât prin modalitatea de ambalare, cât și prin faptul că nu erau declarate, s-au efectuat, în faza actelor premergătoare, mai multe acte procedurale, respectiv autorizarea interceptării convorbirilor telefonice ale numitei G.C. și audio video în mediul ambiental, prin ordonanța procurorului nr. 24/ A din 12 martie 2008, autorizarea efectuării unei livrări supravegheate de droguri, respectiv ordonanța procurorului nr. 23/ A din 12 martie 2008, analize de laborator asupra comprimatelor ridicate din primul colet și care urmau să fie substituite, autorizarea introducerii investigatorilor sub acoperire, la data de 12 martie 2008, efectuarea unei percheziții corporale și a autovehiculului condus de G.C.

după momentul ridicării coletelor. Urmare a acestor activități, finalizate cu constatarea unei infracțiunii flagrante, s-a dispus la data de 13 martie 2008 începerea urmării penale față de G.C., iar la data de 17 martie 2008 începerea urmării penala față de inculpată. S-a stabilit astfel că inculpata este cea care a expediat aceste comprimate în România, pe adresa firmei sale din România, unde G.C. avea calitatea de administrator și care nu cunoștea ce este în conținutul acelui colet. În ce privește vinovăția inculpatei, cu privire la săvârșirea celor doua infracțiuni, prima instanță a făcut următoarele constatări: Prin actul de acuzare se arată că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a introdus în țară droguri de risc.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii indicate ar consta, în opinia acuzării, în acțiunea ilicită a inculpatei, de a expedia în România, acele comprimate care conțin substanțe narcotice și care pe teritoriul României sunt supuse unui regim special, respectiv fiind cuprinse în tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005 care reglementează regimul juridic al plantelor substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Potrivit art. 1 din acest act normativ: (1) Prezenta lege stabilește regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul, distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea și tranzitul pe teritoriul național ale plantelor spontane sau cultivate, substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelele I, II și III din anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Iar substanța narcotică hydrocodon face parte din tabelul nr. II care face vorbire la aceste substanțe narcotice de interes pentru medicină și care sunt supuse unui control strict. Făcând parte din aceasta categorie de substanțe, modalitatea de introducerea în țară și consum a acestora pe teritoriul tarii noastre este reglementata de acest act normativ, întrucât acestea, chiar daca au un conținut de substanțe narcotice, sunt apreciate ca fiind posibil a fi utilizate în diferite situații care prezintă interes medical.

Potrivit art. 40 al aceluiași act normativ: „Este interzisă deținerea, în orice scop, a plantelor, substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelele I, II și III din anexă, în afară de cazul în care este autorizată, potrivit prevederilor prezentei legi și ale normelor metodologice de aplicare a acesteia ”, iar potrivit art. 41 condițiile în care călătorii pot deține medicamente ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope vor fi stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Potrivit art. 49 al H.G. nr. 1915/2006 pentru aplicarea normelor metodologice de aplicarea a prevederilor Legii nr. 339/2005: „Persoanele fizice care intră pe teritoriul României cu medicamente ce conțin substanțe din tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005 au obligația de a face dovada că le dețin în mod legal, prin prezentarea unei prescripții medicale, a unui certificat medical sau a unui certificat pentru deținerea medicamentelor cu conținut stupefiant și psihotrop.

Cantitatea totală a medicamentelor deținute nu poate depăși necesarul de tratament prevăzut în documentul prezentat”. Prima instanță a observat ca acest act normativ stabilește metodologia ce trebuia urmată de persoanele fizice care introduc în țară medicamente care conțin substanțe care fac parte din categoria celor supuse controlului strict și în cuprinsul acestui act normativ, precum și în legea cadru nu sunt prevăzute sancțiuni pentru situația nerespectării acestei metodologii. Din textul art. 49, arătat mai sus, rezulta că persoanele fizice care introduc în țară astfel de medicamente au obligația de a face dovada că le dețin în mod legal.

Prima instanță a afirmat ca acestei obligații ce ar reveni persoanei fizice ce introduce sau pătrunde pe teritoriul țării cu astfel de medicamente îi corespunde și obligația corelativa a autorităților competente de a verifica dacă aceste medicamente supuse unui regim strict sunt deținute în mod legal, respectiv prin prezentarea unei prescripții medicale, a unui certificat medical sau a unui certificat pentru deținerea medicamentelor cu conținut stupefiant și psihotrop. Normele de mai sus fac referire în mod expres la situația în care o persoană fizică intră in țară, având asupra sa astfel de medicamente și este supusă controlului vamal, context în care are obligația de a declara, respectiv a prezenta documentul din care rezultă că deține în mod legal acele medicamente.

În lipsa unei reglementari exprese legat de expedierea acestor medicamente, asemeni ipotezei analizată în speță, că în situația în care inculpata a expediat sau solicitat expedierea acestor medicamente se impunea, de asemenea, a se face dovada deținerii legale. Prima instanță a fost de părere că în momentul în care aceasta a adus la cunoștința autorităților că deținea acele comprimate în baza unei prescripții medicale s-a făcut dovada că nu este îndeplinită condiția imperativă prevăzută de textul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv aceea de introducerea în țară a acestor substanțe cu conținut narcotic s-a făcut fără drept.

Împrejurarea că medicamentele nu erau însoțite de prescripția medicală sau că inculpata nu a dat dovadă de diligentă, în sensul de a se interesa dacă pot fi expediate fără restricție aceste medicamente nu au fost apreciate ca fiind elemente suficiente care să conducă la angajarea răspunderii penale a acesteia cu privire la săvârșirea unei infracțiunii de o asemenea gravitate. Pe de alta parte, modalitatea de ambalare a acestor medicamente, expedierea pe numele angajatei sale sunt simple prezumții care nu sunt de natura să înlăture celelalte probe care toate fac dovada că inculpata deținea prescripții medicale care o îndreptățeau să consume acele medicamente pe teritoriul S.U.A. și potrivit prevederilor textelor de mai sus și pe teritoriul României.

Legea speciala indicată mai sus nu precizează care este sancțiunea care intervine în situația în care persoana care deține sau obține în mod legal medicamente cu regim special nu are asupra sa la intrarea în țară sau nu este în măsură să prezinte un document justificativ în acest sens la momentul constatării acestei abateri. În jurisprudență s-a statuat, în mod constant, că situația persoanei care intra în țară, având asupra sa medicamentele de mai sus și nu deține asupra sa un document justificativ, infracțiunea de introducere în țară de droguri fără drept se consumă în momentul în care se face controlul vamal asupra persoanei și se observă, concomitent cu momentul controlului, că acea persoană deține asupra sa droguri, precum și faptul că nu avea aprobarea necesară.

În situația de față, prima instanță a fost de părere că această infracțiune se consumă în momentul în care s-a constatat dacă introducerea în țară a medicamentelor s-a făcut fără drept. Or, în opinia primei instanțe, la momentul identificării acelor medicamente în coletele expediate, organele de ancheta nu aveau toate datele necesare pentru a stabili dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1) si (2)din Legea nr. 143/2000 în ce privește activitatea inculpatei. După momentul începerii urmăriri penale, inculpata a făcut dovada existenței unei prescripții medicale care o îndreptățea să introducă în țară aceste medicamente cu respectarea dispozițiilor art. 49 din H.G.

nr. 1915/2006. Nerespectarea dispoziției de a prezenta efectiv acea prescripție medicala, adică o acțiunea omisiva de a nu aduce la cunoștința autorităților la momentul controlului despre existența unei prescripții medicale nu conduce la concluzia inexistenței unei prescripții medicale și chiar dacă are caracter culpabil, nu are caracter penal și nu este de natură să stabilească în mod cert că inculpata a deținut aceste medicamente fără drept. Prima instanță a fost de acord cu opinia apărării constând în faptul ca nu sunt aplicabile în speță prevederile art. 700 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, întrucât acest text nu face referire la introducerea în țară de medicamente cu regim special, de către persoane fizice ci la modul de autorizare, comercializare pe piața româneasca a acestui tip de medicamente.

Potrivit considerentelor expuse, tribunalul a constatat că în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 sunt incidente prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., context în care a dispus achitarea inculpatei de sub această învinuire. Prima instanță nu a analizat susținerile apărării legate de incidența cazului de înlăturare a caracterului penal al faptei, apreciind că față de soluția de achitare prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu se mai impune analiza altor aspecte. În ce privește acuzația privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., prima instanță s-a pronunțat tot în sensul achitării în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Se impută inculpatei că în mod repetat, respectiv în data de 07 martie 2008 și în data de 13 martie 2008 ar fi deținut droguri de risc, respectiv acele comprimate conținând substanța denumită hydrocodon în vederea consumului propriu. Acțiunea ilicita ar constat în faptul că a solicitat asistentelor sale din California să-i expedieze aceste medicamente pentru consum propriu. Prima instanță a fost de acord că inculpata nu a intrat efectiv în posesia acelor comprimate pe teritoriul României, întrucât acestea au fost substituite ca urmare a desfășurării procedurii livrării supravegheate.

Pe de alta parte, chiar dacă s-ar admite că deținerea acelor medicamente se putea face și prin intermediul altor persoane, și că aceste medicamente au fost în posesia asistentelor inculpatei din California care le dețineau pentru aceasta, pentru considerentele evidențiate mai sus, această acțiune ilicită nu poate fi considerată ca fiind făcută, fără drept, în condițiile în care medicamentele au fost eliberate pentru inculpată în baza unei prescripții medicale valabilă indubitabil pe teritoriul acestei țări. În consecința, s-a apreciat ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiunii și în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) s-a dispus achitarea inculpatei și de sub aceasta învinuire.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatei. Motivele de apel depuse la dosar, precizează că inculpata trebuia să facă dovada că deține legal acele medicamente, respectiv că i-au fost prescrise pentru tratarea unor boli de care suferă, dovadă pe care la momentul descoperirii faptei, aceasta nu a efectuat-o. Prin Decizia penală nr. 131/ A din 30 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4641/30/2008 al Curții de Apel Timișoara, secția penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, împotriva sentinței penale nr. 269/PI/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4641/30/2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că „din întregul material probator existent la dosar, rezultă, fără dubii, că inculpata a consumat hidrocadone, la prescripția unor medici din S.U.A., însă, faptul că venind în România și resimțind nevoia continuării consumului acestui medicament, pentru care, potrivit legislației române, se impunea solicitarea unor prescripții medicale valabile pe teritoriul României, nu conduce la concluzia nevinovăției acesteia pentru săvârșirea infracțiunilor înscrise în rechizitoriul, ea având prescripții medicale pentru acest consum de hidrocadone în S.U.A.” De asemenea, în sprijinul soluției adoptate, instanța de apel a arătat că deși medicamentele au fost expediate altor persoane decât inculpatei și că au fost ambalate într-un material ce îngreuna sau făcea imposibilă depistarea lor, nu se poate concluziona că inculpata a încălcat legea penală, fiind conștientă că săvârșește o infracțiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și criticând greșita achitare a inculpatei S.C.L. Cu prilejul susținerii recursului, procurorul de ședință a invocat oral și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., solicitând în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatei din cea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Normele procesual penale obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă un rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesul penal. Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.

Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. În legătură cu acest principiu, Înalta Curte constată că în jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat că „prezumția de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu.

Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea dezbaterii în contradictoriu" (Plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988, cauza Barbera, Mesesegne și Jabordo vs. Spania). Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată. Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului. Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile cuprinse în art. 62, art. 63 C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 200 și 289 C. proc.

pen., hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate. Așa cum rezultă din prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., este exclusă o ordine de preferință, neputându-se face distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care Ie-a administrat. De asemenea, enumerarea mijloacelor de probă prin care se constată elementele de fapt făcută în art. 64 alin. (1) C. proc.

pen. nu echivalează cu o clasificare în funcție de valoarea probantă a acestora În prezenta cauză, Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, ignorând dispozițiile art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, precum și prevederile art. 4, art. 287 și art. 378 C. proc. pen., care consacră principiul rolului activ al instanțelor de judecată, au comis o eroare gravă de fapt, făcând o apreciere greșită a probelor prin încrederea nejustificată dată unor probe și dând dovadă de lipsa rolului activ, neadministrând toate probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, împrejurări care au condus la achitarea nejustificată a inculpatei S.C.L.

Astfel, invocându-se declarațiile inculpatei, declarațiile martorei S.E., actele și prescripțiile medicale depuse la dosar de către inculpată precum și declarațiile notariale ale unor medici și specialiști din S.U.A., s-a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția imperativă prevăzută de textul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv aceea că introducerea în țară a acestor substanțe cu conținut narcotic s-a făcut fără drept. Înalta Curte constată că această concluzie la care au ajuns instanțele de fond și de apel este în contradicție cu actele medicale invocate și cu dispozițiile legale care reglementează regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope în România.

Astfel, conform prevederilor cuprinse în art. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 339/2005, „persoanele fizice care intră pe teritoriul României cu medicamente ce conțin substanțe din tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005 au obligația de a face dovada că le dețin în mod legal, prin prezentarea unei prescripții medicale, a unui certificat medical sau a unui certificat pentru deținerea medicamentelor cu conținut stupefiant și psihotrop. Cantitatea totală a medicamentelor deținute nu poate depăși necesarul de tratament prevăzut în documentul prezentat”.

Din actele medicale aflate la dosar, rezultă că în perioada 8 august 2004 - 16 ianuarie 2008, inculpatei S.C.L., i-au fost prescrise, pentru diferite afecțiuni, tratamente cu medicamente ce au în conținut hidrocodone numărul de tablete recomandat variind între 8 și 60. De exemplu, pe data de 16 ianuarie 2008 i s-au prescris 28 de tablete de P. (a se vedea f. 50-53 din actele depuse de apărătorii inculpatei la Tribunalul Timiș). În nicio ocazie, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatei nu i-au fost prescrise sute de tablete din acel medicament, ce conține „hidrocodone”, cel puțin până la data de 16 ianuarie 2008, deși este de notorietate faptul că folosirea îndelungată dă dependență, medicii nu și-au permis să prescrie cantități mari.

Având în vedere cele care preced, este evident că cele două cantități de tablete (W.) de 500 și respectiv 503, expediate inculpatei la datele de 7 martie 2008 și 13 martie 2008, depășesc cu mult prescripțiile medicale depuse de aceasta în apărarea sa. În atare condiții, instanțele, în virtutea rolului activ impus de normele procesual penal invocate mai sus, aveau obligația să administreze probe pentru a lămuri cauza sub toate aspectele și pentru a stabili o situație de fapt corectă, în sensul de a verifica dacă pentru tabletele W., pe care inculpata le-a primit din S.U.A. și pe care, după spusele ei urma să le folosească pentru tratarea unor afecțiuni, avea prescripție medicală și în ce cantitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara , va casa Decizia penală nr. 131/ A din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Vor fi menținute actele procedurale îndeplinite în fața instanței până la data de 30 noiembrie 2009. Cu prilejul rejudecării apelului, instanța va pune în discuție și schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 131/ A din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpata S.C.L. Casează decizia penală sus-menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Menține actele procedurale îndeplinite în fața instanței până la data de 30 noiembrie 2009. Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată S.C.L., până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2010.