Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2012

HOTĂRÂRE
16.02.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 372 din 25 februarie 2010 a Tribunalului Constanța, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei D.E. formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Constanța, pârâtul fiind obligat la plata unei despăgubiri în cuantum de 12.000 euro în echivalent în lei la data efectuării plății pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta și familia acesteia au fost supuși măsurii administrative cu caracter politic prevăzută la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, fiind dislocată împreună cu familia sa, la data de 18 iunie 1951 din județul Timiș, comuna Beșenova Nouă, în comuna Ezerul, județul Călărași.

Reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală activă fiind îndeplinite condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În aprecierea prejudiciului moral s-au avut în vedere repercusiunile actului abuziv asupra reclamantei, care a fost împiedicată de a se realiza deplin pe plan profesional, social și familial, s-au avut în vedere privațiunile suferite de familia reclamantei cât și de aceasta, care s-au confruntat cu dificultăți materiale și morale insurmontabile. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul și reclamanta. La termenul din 28 iunie 2010 a fost evocată și motivată pe larg de către pârât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în M. Of.

al României nr. 396 din 11 iunie 2009, în sensul neconformității sale cu dispozițiile art. 138 alin. (5), art. 111 alin. (1), art. 148 alin. (1) și art. 16 din Constituție. Curtea de Apel Constanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus înaintarea dosarului în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate. În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a dispus suspendarea judecății apelului civil, pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate. Reclamanta D.E. a criticat sentința, arătând că la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța de fond nu a avut în vedere suferințele îndurate, urmare a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu și consecințele negative pe plan fizic și psihic.

Aceste despăgubiri nu oferă reclamantei satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile de care a fost privată. Tribunalul Constanța, la stabilirea despăgubirilor, trebuia să aibă în vedere perioada îndelungată a restricției domiciliare (1951-1955), insecuritatea economică, frustrarea cauzată de pierderea nivelului de trai, condițiile în care a avut loc evacuarea, modalitatea în care s-a călătorit și supraviețuit în Bărăgan, pe câmp sub cerul liber, lipsa totală a apei potabile, suferințele fizice și psihice îndurate, privarea de drepturi, sentimentul dezumanizării, toate acestea având consecințe pentru anii ce au urmat Pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.F.P.

Constanța a arătat că în mod eronat instanța de fond a acordat despăgubiri, în completarea măsurilor reparatorii obținute în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. Apelanta a beneficiat din anul 1990 de o indemnizație lunară, care ulterior a fost majorată și de o serie de alte drepturi și facilități acordate în baza acestui act normativ (Decretul-lege nr. 118/1990). Aceasta a primit și continuă să primească o indemnizație lunară, precum și alte facilități care acoperă prejudiciul suferit urmare a dislocării. Nu s-a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de unele drepturi și de o indemnizație lunară începând din anul 1989 și până în prezent, precum și faptul că de la data dislocării și până în prezent a trecut o perioadă îndelungată de timp care a determinat atenuarea semnificativă a prejudiciului moral.

Prin decizia nr. 170/ C din 14 martie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea și a respins apelul reclamantei. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut în esență că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile reparatorii față de reclamantă prin indemnizația primită și celelalte drepturi acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990, acestea acoperind prejudiciul moral suferit, iar acordarea unor despăgubiri suplimentare ar contribui la o îmbogățire fără just temei. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În critici se susține că drepturile conferite reclamantei prin Decretul-lege nr. 118/1990 nu acoperă prejudiciul moral suferit de aceasta. Instanța de apel nu a avut în vedere corelarea despăgubirii cu prejudiciul suferit prin valorile morale lezate, faptul că măsura dislocării a încălcat drepturile garantate de Constituția României din anul 1948 și faptul că reclamanta de la data ridicării măsurii până în anul 1990 nu a beneficiat de nicio despăgubire din partea statului. Analizând decizia criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Soluția instanței de apel este corectă pe fondul cauzei, dar se constată că aceasta nu se întemeiază pe analiza aplicării legii civile în timp, situație în care s-a impus înlocuirea considerentelor.

Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale. Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a înaltei Curți, publicată în M. Of.

nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamanta nu era titulara unui „bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamantă, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.E. împotriva deciziei nr. 170/ C din 14 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3503/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 349 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Constanța, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.N., în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2012-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 551/2012
ească reclamantului suma de 4000 euro cu titlu de despăgubiri civile (daune morale) pentru măsura administrativă cu caracter politic invocată în acțiune. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că situația de fapt și de drept red
ÎCCJ 2012-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2012
Român. Tribunalul a apreciat în raport de suferințele fizice și psihice concrete la care a fost supusă reclamanta personal, dar ținând cont și de faptul că acesta beneficiază și de măsurile reparatorii luate prin Decretul-lege nr. 118/1990,
ÎCCJ 2012-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1003/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 209 din 12 februarie 2010 a Tribunalului Constanța, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei Ț.C., formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin M.F.P., ace
ÎCCJ 2012-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1557/2012
omisiunea denunțării organizației subversive „N.R.”, faptă prevăzută de art. 228 din fostul C. pen. A apreciat tribunalul că fiind condamnat politic autorul său, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită a primi despăgubiri pentru p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă