ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1012/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunal Argeș la data de 9 septembrie 2010 reclamantul A.T., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., a solicitat obligarea acestuia la plata unor despăgubiri morale și/sau materiale în cuantum de 5000 euro pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său prin condamnarea cu caracter politic, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În drept s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2, art. 4, art. 5 din Legea nr. 221/2009 modificată prin O.U.G. nr. 62/2010. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, A.V., a fost arestat în baza mandatului de arestare nr. 450 și încarcerat la Penitenciarul Pitești, în perioada 24 mai 1952 - 1 noiembrie 1952, pentru o faptă care, în accepțiunea eronată a organelor de stat de la vremea respectivă s-ar fi încadrat juridic la infracțiunea de delapidare, respectiv art. 215 C. pen.

actual. Reclamantul a arătat că motivul real al încarcerării tatălui său a fost acela că era considerat chiabur. La data de 21 octombrie 2010, pârâtul Statul român prin M.F.P. a formulat întimpinare și a invocat excepția de neconstituționalitate față de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, arătând că textul legii a fost adoptat cu încălcarea art. 138 alin. (5), art. 111 alin. (1), art. 148 alin. (2) și art. 16 din Constituție. În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a arătat că expunerea de motive, care a însoțit proiectul de lege nu a fost însoțită de fișa financiară a actului normativ, astfel cum impuneau dispozițiile art. 15 lit. a)-d) din Legea nr. 500/2002 și că reglementarea criticată instituie o discriminare, prin faptul că dă posibilitatea acordării unor despăgubiri, în cuantumuri diferite.

Prin sentința nr. 2431 din 18 noiembrie.2010, Tribunalul Argeș a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, respingând și acțiunea formulată de reclamant. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este nejustificată, prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu modificările ulterioare, în sensul că prevederea contestată a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale. În consecință, constatând neîndeplinite cerințele legale, prin prisma admisibilității formulării cererii, tribunalul, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins cererea de trimitere a excepției spre soluționare Curții Constituționale.

În legătura cu temeiul de drept al cererii, tribunalul a reținut că, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Deși suspendate, dispozițiile legale, în baza cărora reclamantul poate solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, tribunalul a soluționat cauza, prin prisma domeniului de aplicare a legii speciale, respectiv Legea nr. 221/2009.

Astfel, reclamantul a invocat faptul ca autorul său a fost condamnat pentru infracțiunea de delapidare, invocând motive de ordin social - politic, arătând ca infracțiunea a fost constatată, prin prisma împrejurării, că tatăl său era considerat chiabur și că în acea perioada nu s-ar fi supus cerinței de a preda la stat cota de lapte impusă. Tribunalul a considerat că nu mai este îndreptățit să constate motivele pentru care s-a reținut în sarcina autorului reclamantului săvârșirea infracțiunii, ci poate doar să constate dacă încarcerarea și respectiv condamnarea acestuia se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Este adevărat că, din procesul-verbal din 24 mai 1952, ar rezulta faptul că bunica paternă a reclamantului, numita A.A.

a fost încadrată la categoria chiaburi, însă această împrejurare este lipsita de relevanță, prin prisma dispozițiilor legale de mai sus. Astfel, din conținutul biletului de liberare nr. 24/1952 (fila 7 dosar) rezultă ca autorul reclamantului a fost condamnat și încarcerat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 236 C. pen. (este vorba de Codul penal din 1936, republicat în M. Of. Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările ulterioare). Or, aceasta infracțiune nu se regăsește printre cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic. Pe de alta parte, tribunalul a reținut că limitele învestirii sale sunt date de dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu de dispozițiile art. 1 alin. (3) din același act normativ.

De altfel, nici probele administrate în cauză nu conduc spre concluzia, că fapta săvârșită de tatăl reclamantului ar constitui condamnare cu caracter politic, în sensul celor prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (3) din lege. împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat recurs. Curtea de Apel Pitești, în baza dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 a calificat calea de atac ca fiind apel, având în vedere că sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 18 noiembrie 2010, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202 din 25 noiembrie 2010. În motivarea apelului reclamantul a arătat că motivul real al încarcerării tatălui reclamantului a fost acela că a fost considerat chiabur și nu a avut posibilitatea să redea către stat cota de alimente impusă.

Se menționează faptul că instanța de fond a apreciat că infracțiunea de delapidare nu intră în categoria delapidărilor cu caracter politic de drept, dintre cele menționate în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, fără a avea în vedere că alin. (1) din art. 1 face referire, în general, la condamnările cu caracter politic, situație în care nu mai este nevoie de vreo calificare prealabilă din partea instanței. Pe de altă parte se susține că rezultă indubitabil raportul de cauzalitate dintre imposibilitatea supunerii tatălui recurentului la cerințele exagerate a organelor fostului regim și încarcerarea abuzivă a acestuia.

Referitor la declararea neconstitutionalitătii art. 5 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 221/2009 s-a arătat că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale nu poate cenzura prevederea amintită din perspectiva lipsei resurselor bugetare, aceasta nu poate constitui un argument pentru declararea neconstitutionalitătii acestor dispoziții legale. S-a mai susținut că legile nu retroactivează, ci produc efecte doar pentru viitor, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Constituția României, situație în care apare ca nelegală aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituția României, referitoare la drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Prin Decizia nr. 25/ A din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prevăd că orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, constituie condamnare cu caracter politic.

Din biletul de liberare nr. 24/1952 (fila 7 dosar fond), rezultă faptul că autorul reclamantului a fost condamnat și încarcerat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, infracțiune care nu se regăsește printre cele care constituie de drept condamnări cu caracter politic, prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Acest caracter politic nu a fost dovedit nici printr-o hotărâre judecătorească constatatoare, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009. Nefiind vorba despre o infracțiune cu caracter politic, celelalte critici invocate în motivele de apel nu au mai fost analizat. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, Iară a structura criticile potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. Dezvoltarea criticilor permite încadrarea lor în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurentul susține, reluând criticile formulate în apel, că tatăl său a fost arestat în baza mandatului de arestare nr. 450 și încarcerat la Penitenciarul Pitești în perioada 24 mai 1952 - 1 noiembrie 1952 pentru o faptă care, în accepțiunea eronată a organelor de stat de la vremea respectivă, s-ar fi încadrat la infracțiunea de delapidare, motivul real al încarcerării fiind că antecesorul reclamantului era considerat chiabur. În perioada respectivă tatăl reclamantului nu a avut posibilitatea să predea statului cota de alimente impusă. Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 menționează expres infracțiunile cu caracter politic, calificate astfel de drept condamnări politice, ceea ce înseamnă că instanței nu-i mai revine vreo obligație de verificare a acestui aspect.

Art. 1 alin. (1) din lege se referă la toate condamnările penale pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar din starea de fapt rezultă un raport de cauzalitate între imposibilitatea supunerii antecesorului său la cerințele fostului regim. Antecesorul reclamantului nu a beneficiat de un proces echitabil. Cât privește Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale arată că nu este aplicabilă în speță, acțiunea fiind înregistrată la data de 9 septembrie 2010, această decizie putând produce efecte numai pentru viitor. Potrivit art. 20 alin. (1) din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Deci Curtea Constituțională, declarând neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) teza I din Lege nr. 221/2009, nu a ținut cont de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituția României. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185-187, 190, 191, 1931, 1941 - 1944, 196, 197, 207-209, 2091 -2096, 210-218, 2181, 219-222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258-261, 267, 2687, 2688, 26812, 26814, 26829, 26830, art. 284 ultimul alineat, art. 325-329, 349, 350 și 5786 C. pen.

din 1936, republicat în M. Of. Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948 cu modificările și completările ulterioare. Alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 221/2009-prevede că mai constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, raportând dispozițiile legale sus evocate la situația de fapt conturată în cauză prin probele administrate, la faptul că antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, așa cum rezultă din biletul de liberare nr. 24/1952 (fila 7 dosar fond), rezultă că acesta fiind condamnat și încarcerat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și aceasta neregăsindu-se printre cele care constituie de drept condamnări cu caracter politic, nu are caracter politic și, pe cale de consecință, nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 221/2009. De altfel, atât instanța de fond cât și cea de apel a tăcut o legală interpretare a stării de fapt și de drept.

Din perspectiva celor expuse nu sunt fondate criticile recurentului cu atât mai mult cu cât prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost declarată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și, ca atare, acestea nu mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010. Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fî tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamant nu era titularul unui „bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstitutionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.T. împotriva Deciziei nr. 25/ A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.