ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3506/2005

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

La 15 noiembrie 2001 SC R.L. SRL, cu

sediul în Odorheiul Secuiesc, a chemat în judecată SC R. SRL, cu sediul în

Vlăhița, solicitând a se pronunța rezoluțiunea contractului de vindere

cumpărare încheiat sub semnătură privată, din 14 iunie 1960 și având ca obiect

bunuri mobile și imobile, acestea din urmă constând în clădiri și două

terenuri, rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, autentic, din 11

septembrie 2000 având ca obiect teren și construcții edificate pe acesta,

rezoluțiunea actului adițional la cele două contracte, încheiat la 13 decembrie

2000, cu repunerea părților în situația anterioară, pârâta urmând a restitui

cei 14.000 dolari S.U.A. încasați și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor

de judecată ocazionate de proces.

La 4 ianuarie 2002, pârâta depune o

cerere reconvențională prin care solicită a se constata îndeplinite în favoarea

ei a condiției rezolutorii stipulară în contractul de vindere cumpărare

autentic, rezoluțiunea contractului în baza acesteia și obligarea reclamantei

la 62.000.000 lei, reprezentând T.V.A. plătit pentru avansul de 14.000 dolari

S.U.A., cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

În urma probelor administrate,

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 1466, pronunțată la 17 septembrie

2003, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea celor două

acte de vindere - cumpărare și a actului adițional la acestea și a obligat

pârâta la 15.410.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceiași sentință s-a respins

cererea de repunere în situația anterioară prin restituirea de către pârâtă a

avansului de 14.000 dolari S.U.A. încasat, ca și cererea reconvențională

formulată de pârâtă.

În motivarea soluției s-a reținut că

între cele două contracte de vindere-cumpărare există diferențe cu privire la

suprafețele de teren ce se vând și la cărțile funciare menționate.

Este cert că pârâta vânzătoare a

primit sub formă de avans 14.000 dolari S.U.A. și că până la 9 decembrie 2000,

reclamanta trebuia să primească diferențe de preț de la pârâtă, urmând ca tot

până la această dată să-i predea actele necesare intabulării terenului.

Nici una din părți nu și-a

îndeplinit obligația ce-i revenea, lucru nerealizat nici în încercarea de

conciliere din anul 2001, așa încât se constată a fi întrunite condițiile

pentru rezoluționarea convențiilor.

Cu privire la suma de 14.000 dolari

S.U.A., ea nu este restituibilă, așa fiind stipulat în convențiile încheiate,

considerată a fi suma datorată pentru folosirea lucrurilor.

Pe lângă culpa evidentă a pârâtei, convențiile

nu cuprind nici o sancțiune cu privire la plata T.V.A.

Apelurile declarate de ambele părți

au fost respinse ca nefondate de către secția comercială și de contencios administrativ

a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Instanța de apel a înlăturat criticile

reclamantei constând în greșita neobligare la restituirea avansului de 14.000 dolari

S.U.A., partea adversă neefectuând nici o prestație pentru a se justifica

reținerea sumei, cât și pârâtei constând în faptul că rezoluțiunea contractului

este consecința culpei reclamantei, care trebuia să fie obligată la plata sumei

pretinsă prin cererea reconvențională.

Ambele părți au declarat recurs

împotriva hotărârii pronunțată în apel.

Reclamanta, întemeindu-și recursul

pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ., a criticat-o pentru

nemotivarea măsurii nerestituirii avansului de 14.000 dolari S.U.A. plătit,

pentru greșita considerare ca arvună a acestei sume ce trebuia restituită ca

efect al culpei pârâtei în rezoluționarea contractelor și pentru nepronunțarea

asupra faptului că neplata integrală a prețului este urmarea nepunerii la

dispoziție a documentației necesare înregistrării la cartea funciară.

Pârâta, întemeindu-și recursul pe

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critică decizia pentru nemotivarea

măsurii respingerii cererii reconvenționale pe care a formulat-o.

Criticile sunt nefondate.

În contract, suma de 14.000 dolari

S.U.A. este definită ca avans /arvună, în ambele convenții existând clauza

nerestituirii ei în caz de nerespectare a obligațiilor asumate.

Nici una din părți nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale asumate, prima instanță, invocând art. 1312

C. civ., a stabilit ordinea executării obligațiilor în defavoarea vânzătorului,

fără însă ca aceasta să aibă vreo influență în raport de prevederile exprese și

clare ale contractelor.

Decizia se pronunță asupra apelului

declarat de pârâtă, atât în considerente, cât și în dispozitiv, considerând că

arvuna reprezintă costul folosirii terenului, serviciu pentru care se datorează

T.V.A., fapt menționat și în cererea reconvențională în care se afirmă că

obligația s-a dispus în cadrul unui proces penal.

Așa fiind, recursurile declarate în

cauză urmează a fi respinse ca nefondate, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.L. SRL și pârâta SC R. SRL Vlahița, împotriva deciziei nr. 18/

A din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2005.