ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 637/26 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3498/117/2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanții S.S.L.E., P.D.M., S.T.I. și T.M.D. în contradictoriu cu pârâtul

PRIMARUL MUNICIPIULUI DEJ.

În motivarea sentinței, s-a reținut că la data de 12 septembrie 2008, Primarul Municipiului Dej a emis Dispoziția nr. 1737 prin care a revocat Dispoziția nr. 1318 din 8 iulie 2008, împotriva căreia s-a formulat contestația ce formează obiectul prezentei cauze. În aceste condiții, la prima zi de înfățișare, dispoziția atacată nu mai era în ființă, astfel încât cererea de anulare a acesteia este lipsită de obiect. Întrucât pârâtul a recunoscut înainte de prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților și nu a fost pus în întârziere anterior cererii de chemare în judecată, Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., fiind incident art. 275 C. proc.

civ. Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia nr. 86 din 13 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului Primarul Municipiului Dej la plata către reclamantă a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a arătat că atitudinea pârâtului de a revoca dispoziția atacată nu poate fi apreciată drept o recunoaștere a pretențiilor reclamantului. Chiar dacă a operat atare revocare, culpa pârâtului derivă din faptul că această operațiune a avut loc după primirea citației pentru primul termen de judecată și din însuși comportamentul său în îndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneau în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Astfel, cu privire la notificările reclamanților, s-au emis nu mai puțin de zece dispoziții de respingere, de restituire în natură, de revocare, fapte care au obligat pe reclamanți la acțiuni în justiție și, implicit, la suportarea cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul Instituția Primarului Municipiului Dej, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și exonerarea de plata cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de apel în favoarea reclamantei, deoarece în bugetul instituției nu se regăsesc prevederi cu această destinație, astfel cum dispune O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilită prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

La termenul din 26 martie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 306 C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect. Analizând excepția invocată, se constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Conform art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. conduce la nulitatea recursului. În cauză, chiar dacă recurentul a invocat explicit cazurile de modificare descrise de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că susținerile formulate nu se încadrează în aceste cazuri și nici nu este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre celelalte cazuri de nelegalitate din art. 304 C. proc.

civ. care atrag modificarea ori casarea deciziei de apel. Prin decizia recurată, s-a procedat la schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, exclusiv pe aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fața tribunalului, în sensul existenței unei culpe procesuale a recurentului - pârât, nefiind întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. În acest context, motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze legalitatea interpretării și aplicării normei procesuale menționate de către instanța de apel, din perspectiva atitudinii procesuale a pârâtului. Motivele de recurs concepute în cauză se referă, însă, la dificultățile pârâtului în plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, recurentul invocând rațiuni bugetare și prevederile O.G.

nr. 22/2002, solicitând exonerarea sa de plata acestor cheltuieli. Or, susținerile din motivarea căii de atac nu au nicio legătură cu dispozițiile art. 275 C. proc. civ. și atitudinea pârâtului pe parcursul prezentului proces, cât timp vizează faza executării hotărârii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ale cărei reguli nu interesează în vreun fel modul de stabilire a obligației de plată a acestor cheltuieli. În atare context, se apreciază că susținerile recurentului nu reprezintă, în fapt, critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate, de natura celor prevăzute expres și limitativ în art. 304 C. proc. civ., critici în absența cărora nu se poate considera că recursul este motivat.

În aceste condiții, operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., temei pentru care Înalta Curte va constata nul recursul, admițând excepția cu acest obiect invocată din oficiu. PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Constată nul recursul declarate de pârâtul Primarul Municipiului Dej împotriva Deciziei nr. 86/A din 13 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2010.