ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 637/26 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3498/117/2008, Tribunalul

Cluj, secția civilă, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de

reclamanții S.S.L.E., P.D.M., S.T.I. și T.M.D. în contradictoriu cu pârâtul

PRIMARUL MUNICIPIULUI DEJ.

În motivarea sentinței, s-a reținut că la

data de 12 septembrie 2008, Primarul Municipiului Dej a emis Dispoziția nr.

1737 prin care a revocat Dispoziția nr. 1318 din 8 iulie 2008, împotriva căreia

s-a formulat contestația ce formează obiectul prezentei cauze.

În aceste condiții,

la prima zi de înfățișare, dispoziția atacată nu mai era în ființă, astfel

încât cererea de anulare a acesteia este lipsită de obiect.

Întrucât pârâtul a

recunoscut înainte de prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților și nu a

fost pus în întârziere anterior cererii de chemare în judecată, Tribunalul a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc.

civ., fiind incident art. 275 C. proc. civ.

Apelul declarat de

către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia nr.

86 din 13 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu consecința schimbării

în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului Primarul Municipiului Dej

la plata către reclamantă a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de

judecată în primă instanță, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel a arătat că atitudinea pârâtului de a revoca

dispoziția atacată nu poate fi apreciată drept o recunoaștere a pretențiilor

reclamantului.

Chiar dacă a operat

atare revocare, culpa pârâtului derivă din faptul că această operațiune a avut

loc după primirea citației pentru primul termen de judecată și din însuși

comportamentul său în îndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneau în aplicarea

Legii nr. 10/2001.

Astfel, cu privire la

notificările reclamanților, s-au emis nu mai puțin de zece dispoziții de

respingere, de restituire în natură, de revocare, fapte care au obligat pe

reclamanți la acțiuni în justiție și, implicit, la suportarea cheltuielilor de

judecată.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs pârâtul Instituția Primarului Municipiului Dej,

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

exonerarea de plata cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de apel în

favoarea reclamantei, deoarece în bugetul instituției nu se regăsesc prevederi

cu această destinație, astfel cum dispune O.G. nr. 22/2002 privind executarea

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilită prin titluri

executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

La termenul din 26

martie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului

în raport de dispozițiile art. 306 C. proc. civ., reținând cauza spre

soluționare pe acest aspect.

Analizând excepția

invocată, se constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 306

alin. (1) și (3) C. proc. civ., neîncadrarea motivelor de recurs în vreunul

dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. conduce la nulitatea

recursului.

În cauză, chiar dacă

recurentul a invocat explicit cazurile de modificare descrise de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., se constată că susținerile formulate nu se încadrează în aceste

cazuri și nici nu este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre celelalte

cazuri de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. care atrag modificarea ori

casarea deciziei de apel.

Prin decizia

recurată, s-a procedat la schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe,

exclusiv pe aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fața

tribunalului, în sensul existenței unei culpe procesuale a recurentului -

pârât, nefiind întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 275 C.

proc. civ.

În acest context,

motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze legalitatea interpretării și

aplicării normei procesuale menționate de către instanța de apel, din

perspectiva atitudinii procesuale a pârâtului.

Motivele de recurs

concepute în cauză se referă, însă, la dificultățile pârâtului în plata

cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, recurentul invocând rațiuni

bugetare și prevederile O.G. nr. 22/2002, solicitând exonerarea sa de plata

acestor cheltuieli.

Or, susținerile din

motivarea căii de atac nu au nicio legătură cu dispozițiile art. 275 C. proc.

civ. și atitudinea pârâtului pe parcursul prezentului proces, cât timp vizează

faza executării hotărârii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de

judecată, ale cărei reguli nu interesează în vreun fel modul de stabilire a

obligației de plată a acestor cheltuieli.

În atare context, se

apreciază că susținerile recurentului nu reprezintă, în fapt, critici de

nelegalitate la adresa deciziei recurate, de natura celor prevăzute expres și

limitativ în art. 304 C. proc. civ., critici în absența cărora nu se poate

considera că recursul este motivat.

În aceste condiții,

operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C.

proc. civ., temei pentru care Înalta Curte va constata nul recursul, admițând

excepția cu acest obiect invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul

declarate de pârâtul Primarul Municipiului Dej împotriva Deciziei nr. 86/A din

13 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 martie 2010.