ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3463/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanții T.E. și B.G. a chemat în judecată

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să soluționeze de

urgență notificările formulate de ei în termen legal, notificări privind

bunurile asupra cărora li s-a stabilit dreptul cu respectarea procedurii

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2004, pentru imobilul preluat abuziv,

în suprafață de 1000 mp situat în Pitești, județul Argeș, respectiv să emită

decizia, reprezentând titlu de despăgubire, precum și obligarea pârâtei la

plata sumei de 500 lei daune pe zi/ întârziere, până la îndeplinirea obligației

de emitere a deciziei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că încă din data de 14 august 2007, cu adresa nr. 200078/3 au înaintat

notificările către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă pârâta

nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, potrivit competențelor stabilite

prin Legea nr. 10/2001, de a emite decizia privind acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent.

În cauză, arată recurenții, a fost emisă

dispoziția nr. 271 din 14 august 2007 de către Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, prin care s-a dispus restituirea în natură a unor

suprafețe de teren de 292,081 mp și 434,700 mp și s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent pentru altă suprafață de teren ce nu a putut

fi restituită în natură, respectiv suprafața de 276,47 mp.

Reclamanții au arătat și faptul că în cauză există o

hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a anulat actul de donație

încheiat abuziv, hotărâre nepusă în aplicare de către pârâtă, precum și un act

administrativ necontestat, care a produs efecte numai în parte, situație care-i

îndreptățește să se adreseze instanței de contencios, în cazul nesoluționării,

potrivit art. 6 alin. (1) din CEDO.

Curtea de Apel Pitești, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 233/F-C din 17

decembrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat

pârâta să emită decizia, reprezentând titlu de despăgubire în favoarea

acestora, în dosarul nr. 37990/CC, aferent dispoziției nr. 271 din 14 august

2007.

Totodată, a dispus respingerea

cererii privind plata de daune/zi întârziere și pentru plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile pct. 18 din

Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum au fost

modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, deoarece aceste dispoziții se

aplică numai situația în care persoana îndreptățită este titulara unei decizii

reprezentând titlul de despăgubire, care, în speță, încă nu s-a emis.

Referitor la cererea reclamanților privind

plata de dune/zi întârziere, apreciind că nu s-a dovedit reaua credință a

pârâtei pentru neemiterea deciziei instanța a dispus respingerea acestei cereri

reținând că reclamanții au posibilitatea să solicite despăgubiri pentru

întârziere potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru

neexecutarea hotărârii definitive și irevocabile, pronunțată de instanța de

contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 în aprecierea faptului că se refuză în mod nejustificat

de către autoritate emiterea titlului de despăgubire.

Se arată în cadrul motivelor de

recurs că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile speciale care

reglementează etapele prealabile emiterii deciziei reprezentând titlu de

despăgubire.

Astfel în cadrul primei etape, a

transmiterii și înregistrării dosarelor sunt aplicabile dispozițiile art. 16

alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat și

dispozițiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

În ceea ce privește etapa evaluării

se va desemna un evaluator, regula fiind soluționarea dosarelor în ordinea

cronologică a soluționării lor. Iar în concret procedura este cea prevăzută în

dispozițiile Normelor de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și

ținându-se cont de numărul mare de dosare înregistrate având ca obiect cererile

de despăgubiri.

La dosar intimații-reclamanți au

formulat întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar

recurenta a depus concluzii scrise.

Analizând recursul declarat în

raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză sentința

atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

Astfel nu se poate reține că soluția

pronunțată de instanța de fond este dată cu aplicarea greșită a legii în

condițiile în care prin soluția dispusă a fost sancționat în mod legal refuzul

nejustificat al recurentei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubiri

într-un termen rezonabil ținând cont de data înregistrării cererii la

autoritatea pârâtă 14 august 2008.

În cauză a fost respectată etapa

transmiterii și înregistrării dosarului aferent dispoziției nr. 271 din 14

august 2007, care a fost transmis de entitatea notificată fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 37990/CC.

Recurenta nu a justificat motivul

pentru care nu a fost desemnat evaluator în vederea efectuării raportului de

evaluare a imobilului modificat de reclamanți, în condițiile în care nu a fost

respectat un termen rezonabil de soluționare a cererii, aceasta chiar în

condiție în care dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu prevăd termene precise de

soluționare a diferitelor etape prealabile emiterii deciziei reprezentând titlu

de despăgubire.

Dreptul la soluționarea cererii de

despăgubire, în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea

echitabilă și în raport de dispozițiile art. 6 din CEDO.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 233/F-C din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.