ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3463/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții T.E. și B.G. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să soluționeze de urgență notificările formulate de ei în termen legal, notificări privind bunurile asupra cărora li s-a stabilit dreptul cu respectarea procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2004, pentru imobilul preluat abuziv, în suprafață de 1000 mp situat în Pitești, județul Argeș, respectiv să emită decizia, reprezentând titlu de despăgubire, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei daune pe zi/ întârziere, până la îndeplinirea obligației de emitere a deciziei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că încă din data de 14 august 2007, cu adresa nr. 200078/3 au înaintat notificările către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, potrivit competențelor stabilite prin Legea nr. 10/2001, de a emite decizia privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. În cauză, arată recurenții, a fost emisă dispoziția nr. 271 din 14 august 2007 de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin care s-a dispus restituirea în natură a unor suprafețe de teren de 292,081 mp și 434,700 mp și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru altă suprafață de teren ce nu a putut fi restituită în natură, respectiv suprafața de 276,47 mp.

Reclamanții au arătat și faptul că în cauză există o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a anulat actul de donație încheiat abuziv, hotărâre nepusă în aplicare de către pârâtă, precum și un act administrativ necontestat, care a produs efecte numai în parte, situație care-i îndreptățește să se adreseze instanței de contencios, în cazul nesoluționării, potrivit art. 6 alin. (1) din CEDO. Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 233/F-C din 17 decembrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta să emită decizia, reprezentând titlu de despăgubire în favoarea acestora, în dosarul nr. 37990/CC, aferent dispoziției nr. 271 din 14 august 2007. Totodată, a dispus respingerea cererii privind plata de daune/zi întârziere și pentru plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile pct. 18 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, deoarece aceste dispoziții se aplică numai situația în care persoana îndreptățită este titulara unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, care, în speță, încă nu s-a emis. Referitor la cererea reclamanților privind plata de dune/zi întârziere, apreciind că nu s-a dovedit reaua credință a pârâtei pentru neemiterea deciziei instanța a dispus respingerea acestei cereri reținând că reclamanții au posibilitatea să solicite despăgubiri pentru întârziere potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea hotărârii definitive și irevocabile, pronunțată de instanța de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în aprecierea faptului că se refuză în mod nejustificat de către autoritate emiterea titlului de despăgubire. Se arată în cadrul motivelor de recurs că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile speciale care reglementează etapele prealabile emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Astfel în cadrul primei etape, a transmiterii și înregistrării dosarelor sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat și dispozițiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008. În ceea ce privește etapa evaluării se va desemna un evaluator, regula fiind soluționarea dosarelor în ordinea cronologică a soluționării lor.

Iar în concret procedura este cea prevăzută în dispozițiile Normelor de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ținându-se cont de numărul mare de dosare înregistrate având ca obiect cererile de despăgubiri. La dosar intimații-reclamanți au formulat întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta a depus concluzii scrise. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel nu se poate reține că soluția pronunțată de instanța de fond este dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care prin soluția dispusă a fost sancționat în mod legal refuzul nejustificat al recurentei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubiri într-un termen rezonabil ținând cont de data înregistrării cererii la autoritatea pârâtă 14 august 2008. În cauză a fost respectată etapa transmiterii și înregistrării dosarului aferent dispoziției nr. 271 din 14 august 2007, care a fost transmis de entitatea notificată fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 37990/CC.

Recurenta nu a justificat motivul pentru care nu a fost desemnat evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilului modificat de reclamanți, în condițiile în care nu a fost respectat un termen rezonabil de soluționare a cererii, aceasta chiar în condiție în care dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu prevăd termene precise de soluționare a diferitelor etape prealabile emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Dreptul la soluționarea cererii de despăgubire, în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă și în raport de dispozițiile art. 6 din CEDO. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 233/F-C din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.