ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2318 din 27

martie 2009, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul Municipiul

Giurgiu, prin Primar și pârâții SC R. SA și I.E., în favoarea Tribunalului

Giurgiu, reținând că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul

judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie civilă al căror

obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor în materie

succesorală, împărțeală judiciară. Cum prețul stipulat în actul a cărui anulare

se solicită are o valoare mai mare de 500.000 lei, rezultă că soluționarea

prezentei cauzei, după acest criteriu legal, este de competența tribunalului.

După declinarea competenței, cauza a

fost înregistrată sub același număr unic pe rolul Tribunalului Giurgiu, la un

complet specializat în soluționarea cauzelor civile generale.

Prin sentința civilă nr. 175 din 27

octombrie 2009, Tribunalului Giurgiu a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantului Municipiul Giurgiu, prin Primar, formulată în contradictoriu cu

pârâții SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) și I.E.; s-a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat

anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1333 din 30 mai

2008 de B.N.P. C.V., pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 6 alin.

(6) din Legea nr. 50/1991.

Din analiza actului a cărui anulare

se solicită, se reține că, prin acesta, nu s-a făcut altceva decât să se

înstrăineze, de către vânzătorul SC R. SRL, o suprafață de 5000 mp teren,

situat în mun. Giurgiu, având ca vecinătăți: Bd. M, ansamblu locuințe, C.J.J.

Giurgiu, către cumpărătoarea I.E., obiectul contractului fiind o vânzare

simplă, fără să se specifice că ar fi vorba despre împărțeli sau comasări ale

unor parcele, în scopul realizării de locuințe, și, nici într-un caz, de

constituirea unor servituți de trecere, pentru a fi, eventual, necesară prezentarea

unui certificat de urbanism, sub sancțiunea nulității.

Mai reține tribunalul că suprafața

de teren înstrăinată - de 5000 mp, chiar dacă ar fi făcut parte dintr-o

suprafață mai mare, la momentul încheierii actului, era înscrisă în Cartea

Funciară, de sine stătătoare, având număr cadastral separat - 3404, așa cum se

specifică în contract și cum rezultă din fișa corpului de proprietate aflată la

fila 58 din dosar, ceea ce semnifică faptul că, anterior vânzării, a avut loc

dezmembrarea.

Or, în această situație, în care s-a

procedat doar la vânzarea unei suprafețe de 5000 mp - având Carte Funciară

separată - fără a se pune problema unei operațiuni de genul celor despre care

se face vorbire în art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, tribunalul a reținut

că nu se impunea existența și prezentarea unui certificat de urbanism, sub

sancțiunea nulității actului, așa cum, în mod eronat, pretinde reclamanta.

Cât privește susținerile acesteia,

conform cărora scopul tranzacției este realizarea de construcții, pe lângă

faptul că nu au fost dovedite, în contract, nefăcându-se nicio mențiune în

acest sens, ele nu prezintă relevanță juridică, atât timp cât textul art. 6 alin.

(6) din Legea nr. 50/1991 se referă la „împărțeli ori comasări de parcele,

solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții”, ceea ce nu este

cazul în speță.

De asemenea, fără relevanță sunt și

susținerile referitoare la constituirea de servituți viitoare, textul de lege

condiționând încheierea actului de obținerea unui certificat de urbanism, numai

în cazul în care, prin actul respectiv, se fac astfel operațiuni de constituire

de servituți, și nu în toate situațiile în care se prezumă că, pe viitor, s-ar

putea solicita un drept de servitute.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel reclamantul Municipiul Giurgiu care, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 166A din 5 martie 2010, respingând, ca nefondat,

apelul declarat, cu următoarea motivare:

Apelantul reclamant Municipiul

Giurgiu a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., încheiat între SC R. SRL,

în calitate de vânzător, și I.E., în calitate de cumpărător, având ca obiect o

suprafață de 5000 mp teren, situat în Municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, ca

fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din

Legea nr. 50/1991, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea actului.

Susținerile apelantului reclamant,

în sensul că, greșit, tribunalul a reținut că, în cazul acestei operațiuni de

înstrăinare, nu se impunea existența și prezentarea unui certificat de

urbanism, au fost înlăturate, cu următoarele argumente:

Art. 6 alin. (6) din Legea nr.

50/1991 - în forma în vigoare la data perfectării contractului de

vânzare-cumpărare menționat, prevăd obligativitatea certificatului de urbanism

doar „în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitație a

proiectării lucrărilor publice în faza „studiu de fezabilitate" și pentru

cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară,

atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli sau comasări de

parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și

construirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil".

Prin urmare, în speță, nu suntem în

prezența cazurilor expres prevăzute de lege, pentru care se prevedea

obligativitatea unui certificat de urbanism, și, mai mult, legea califică drept

scop al operațiunilor notariale, având ca obiect împărțeli ori comasări de

parcele, realizarea de lucrări de construcții.

În mod corect, instanța de fond a

reținut că scopul tranzacției (realizarea de lucrări de construcții) nu a fost

dovedit, deoarece contractul de vânzare-cumpărare în cauză nu conține nici o

mențiune în acest sens. Pe de altă parte, instanța de fond a accentuat faptul

că operațiunea notarială în speță nu a vizat nici împărțeli și nici comasări de

parcele solicitate în acest scop.

Suprafața de teren înstrăinată de 5000 mp, la momentul autentificării contractului de vânzare, era identificată cu nr. cadastral

distinct, respectiv 3404, fiind și intabulată în Cartea Funciară nr. 3413/N/ a

localității Giurgiu, situație în care nu se impunea existența și prezentarea

unui certificat de urbanism, sub sancțiunea nulității actului, astfel cum, în

mod eronat, susține apelantul-reclamant în cauză.

Referitor la susținerea apelantului-reclamant,

în sensul că, pentru terenul în litigiu, sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.

114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția

mediului, instanța de apel a făcut aplicarea art. 294 C. proc. civ., potrivit

căruia, în apel, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată.

Înțelegându-se, prin cauză, temeiul

juridic al acțiunii, solicitarea constatării nevalabilității actului juridic

pentru încălcarea prevederilor din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția

mediului, sau pentru existența unei cauze imorale, în condițiile în care, prin

cererea introductivă, s-a solicitat anularea actului pentru încălcarea

prevederilor art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, echivalează cu schimbarea

cauzei, căci o asemenea nulitate constituie un nou temei juridic al acțiunii.

Curtea a înlăturat această critică,

prin raportare la principiul rezultat din art. 294 C. proc. civ., potrivit

căruia, în apel, nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat, în consecință, o

asemenea schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată nu se poate face

pentru prima dată în fața instanței de apel, aceasta urmând să o înlăture de la

orice analiză.

Referitor la susținerea apelantului

- reclamant privind existența unei servituți determinată de pretinsa existență

a unei plantații amenajate pe terenul în litigiu, Curtea a înlăturat-o ca nefondată.

În primul rând, existența unei

plantații amenajate pe teren nu a fost dovedită, iar, în al doilea rând, faptul

de a susține că presupusa existență a plantației poate fi considerată o

servitute, „întrucât a creat constrângeri și interdicții privind utilizarea

terenului”, este lipsit de temei legal.

Servitutea presupune, în mod

esențial, existența a două imobile ce aparțin la doi proprietari diferiți, iar

ea se constituie asupra unui imobil în vederea asigurării utilității celuilalt.

Deși, apelantul - reclamant

sugerează ideea existenței unui drept de servitute, pentru a argumenta

obligativitatea existenței unui certificat de urbanism, în temeiul art. 6 alin.

(6) din Legea nr. 50/1991, în mod corect, instanța de fond a apreciat că

prevederile legale invocate se referă la ipoteza constituirii unei servituți de

trecere cu privire la un imobil, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs reclamantul Municipiul Giurgiu, criticând-o din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel:

Sancțiunea pentru încălcarea

dispozițiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 este

nulitatea absolută a actului.

Prin H.G. nr. 1398 din 02 septembrie

2004, s-a aprobat trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și din

administrarea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul public al

județului Giurgiu și în administrarea Consiliului Județean Giurgiu. Datele de

identificare sunt prevăzute în anexa nr. 1 și anexa nr. 2, care fac parte integrantă

din prezenta hotărâre.

Referitor la certificatul de

urbanism nr. 705 din 20 noiembrie 2007, acesta a fost eliberat cu precizări

legate de scopul solicitării, respectiv, construirea unui ansamblu de locuințe,

și nu pentru operațiuni notariale, respectiv pentru vânzarea terenului; astfel,

certificatul eliberat a fost negativ, atenționând proprietarul că terenul nu

poate fi destinat construirii (realizării de investiții), până la elaborarea și

aprobarea unui P.U.Z., prin care vor fi preluate, dezvoltate și detaliate

elementele din regulamentul local de urbanism, cu atât mai mult cu cât terenul

respectiv a fost amenajat ca zonă verde - perdele cu rol de protecție (arbori),

prin grija D.G.S.P.G.C.

Față de cele menționate, pentru

terenul respectiv, sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 114/2007 pentru

modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului (în

vigoare, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, autentificat

sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de BNP C.V.).

Urmare H.G. nr. 120 din 26 ianuarie 2006

privind transmiterea unor construcții și a terenului aferent acestora din

domeniul public și privat al statului în domeniul public al municipiului

Giurgiu și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu, recurentul

a învederat instanței că Ministerul Administrației și Internelor -

Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu a încheiat un proces-verbal de

predare-primire a unei părți din imobilul situat în Municipiul Giurgiu, cu

Consiliul Local al Municipiului Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu. Totodată,

a mai fost predată-primită și o plantație. Din avizul de însoțire a mărfii,

rezultă că plantația de pomi a fost preluată de Consiliul Local al Municipiului

Giurgiu, conform proceselor-verbale de predare-primire nr. 400 din 08 martie 2006

și nr. 970638 din 08 martie 2006.

Din acest punct de vedere, recurentul

consideră că existența unei plantații amenajate pe acest teren poate fi

considerată o servitute, întrucât a creat constrângeri și interdicții privind

utilizarea terenului, dar de care, la încheierea tranzacției, nu s-a ținut

cont.

În acest sens, tribunalul a reținut,

în mod greșit, că nu se impunea existența și prezentarea unui certificat de

urbanism, și a respins, ca nefondată, cererea reclamantului, iar curtea de apel

a înlăturat, ca nefondată, existența plantației amenajate pe terenul în

litigiu. Astfel, dacă, din probele administrate, se constată că scopul imediat

al unui act juridic, adică motivul determinant la încheierea lui, ca element

subiectiv al contractului, a fost imoral, actul respectiv este lovit de

nulitate absolută pentru cauză imorală. Această nulitate poate fi invocată de

orice persoană interesată.

În dovedirea cererii de recurs, au

fost depuse înscrisuri.

Intimatele pârâte SC E.G.T. SRL

(fostă SC R. SRL) si I.E. au formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin.

(2) C. proc. civ., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata pârâtă I.E. a anexat întâmpinării

un set de înscrisuri privind situația juridică a imobilului în litigiu.

Examinând decizia recurată, prin

prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte

apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Domeniul de aplicare al Legii nr.

50/1991, republicată, este unul strict delimitat, si rezultă din însăși titulatura

actului normativ - autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În drept, conform art. 6 alin. (6)

din Legea nr. 50/1991, temeiul juridic invocat de recurent, în varianta de la

data încheierii actului în litigiu - 30 mai 2008, „Certificatul de urbanism se

emite, potrivit legii, și în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării

prin licitație a proiectării lucrărilor publice în faza „studiu de

fezabilitate” și pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind

circulația imobiliară, atunci când operațiunile respective au ca obiect

împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de

construcții, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un

imobil. Operațiunile juridice menționate se efectuează numai în baza

certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancționează

cu nulitatea actului".

În cauză, se poate constata că ceea

ce constituie obiect de controversă este necesitatea sau nu a existenței unui

certificat de urbanism, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., si consecința

absentei acestui certificat, care, în opinia recurentului, ar atrage, în speță,

sancțiunea nulității absolute a actului juridic translativ de proprietate, cu

titlu oneros.

Or, această condiție legală nu poate

fi apreciată decât prin raportare la natura actului ce a fost încheiat si a

scopului în vederea căruia s-a încheiat operațiunea vânzării-cumpărării.

Astfel, prin contractul de

vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008, de B.N.P. C.V.,

încheiat între SC „R. " SRL, în calitate de vânzător, și I.E., în calitate

de cumpărător, s-a înstrăinat suprafața de 5000 mp teren, situat în Municipiul

Giurgiu, județul Giurgiu, identificat prin numărul cadastral nr. 3404, în

cartea funciară nr. 3413/N, acest act având natura unei vânzări pure si simple,

prin care vânzătoarea intimată a urmărit dobândirea dreptului de proprietate,

si care nu se încadrează în ipotezele enunțate expres în art. 6 alin. (6) din

Legea nr. 50/1991, astfel cum era acest act normativ în vigoare la momentul

încheierii actului, moment la care se apreciază si asupra existentei cauzelor

de nulitate.

În contextul cauzei, nu trebuie

ignorată, de asemenea, existenta, la momentul încheierii contractului, a

certificatului de urbanism nr. 705/20 noiembrie 2007, emis de Primăria județului

Giurgiu, în care este prezentat regimul juridic, economic si tehnic al terenului,

si în care era menționată folosința si destinația terenului în litigiu ca fiind

aceea de curți-construcții.

În același sens, schimbarea

regimului juridic al imobilului în litigiu, invocată de către recurent, pe

parcursul procesului, nu poate avea nicio consecință juridică asupra valabilității

contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008,

de B.N.P. C.V., prin prisma cauzei de nulitate invocate în cererea de chemare

în judecată, inexistenta certificatului de urbanism impus de art. 6 alin. (6)

din Legea nr. 50/1991, republicată, câtă vreme incidenta acestei cauze se

apreciază, astfel cum s-a enunțat deja, la momentul încheierii actului supus

cenzurii instanțelor.

În consecință, analizând legalitatea

deciziei atacate, prin prisma motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), Înalta Curte nu poate

decela niciun argument de reformare a hotărârii atacate, instanțele anterioare

aplicând si interpretând în mod corect dispozițiile legale incidente la situația

de fapt dedusă judecății, pe care instanța de recurs nu are atributul de a o

modifica.

În ceea ce privește pretinsa

incidentă asupra terenului în litigiu a prevederilor H.G. nr. 114/2007 pentru

modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, operațiunea

predării-primirii, de către Consiliul Local al Municipiului Giurgiu - Primăria

Municipiului Giurgiu, a unei părți din imobilul situat în Municipiul Giurgiu, ce

conține si o plantație, care ar putea constitui o servitute, sau existenta unei

cauze ilicite, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de apel, că acestea

reprezintă argumente noi, prin care se tinde a se schimba cauza juridică a

cererii de chemare în judecată, si, fiind invocate pentru prima dată în apel

sau, după caz, în recurs, sunt inadmisibile, si nu pot forma obiectul analizei,

în considerarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 si art. 316

C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu

împotriva deciziei nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în contradictoriu cu intimatele

pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu împotriva deciziei nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în

contradictoriu cu intimatele pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2

februarie 2011.