ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2318 din 27 martie 2009, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul Municipiul Giurgiu, prin Primar și pârâții SC R. SA și I.E., în favoarea Tribunalului Giurgiu, reținând că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor în materie succesorală, împărțeală judiciară. Cum prețul stipulat în actul a cărui anulare se solicită are o valoare mai mare de 500.000 lei, rezultă că soluționarea prezentei cauzei, după acest criteriu legal, este de competența tribunalului.

După declinarea competenței, cauza a fost înregistrată sub același număr unic pe rolul Tribunalului Giurgiu, la un complet specializat în soluționarea cauzelor civile generale. Prin sentința civilă nr. 175 din 27 octombrie 2009, Tribunalului Giurgiu a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului Municipiul Giurgiu, prin Primar, formulată în contradictoriu cu pârâții SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) și I.E.; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991.

Din analiza actului a cărui anulare se solicită, se reține că, prin acesta, nu s-a făcut altceva decât să se înstrăineze, de către vânzătorul SC R. SRL, o suprafață de 5000 mp teren, situat în mun. Giurgiu, având ca vecinătăți: Bd. M, ansamblu locuințe, C.J.J. Giurgiu, către cumpărătoarea I.E., obiectul contractului fiind o vânzare simplă, fără să se specifice că ar fi vorba despre împărțeli sau comasări ale unor parcele, în scopul realizării de locuințe, și, nici într-un caz, de constituirea unor servituți de trecere, pentru a fi, eventual, necesară prezentarea unui certificat de urbanism, sub sancțiunea nulității.

Mai reține tribunalul că suprafața de teren înstrăinată - de 5000 mp, chiar dacă ar fi făcut parte dintr-o suprafață mai mare, la momentul încheierii actului, era înscrisă în Cartea Funciară, de sine stătătoare, având număr cadastral separat - 3404, așa cum se specifică în contract și cum rezultă din fișa corpului de proprietate aflată la fila 58 din dosar, ceea ce semnifică faptul că, anterior vânzării, a avut loc dezmembrarea. Or, în această situație, în care s-a procedat doar la vânzarea unei suprafețe de 5000 mp - având Carte Funciară separată - fără a se pune problema unei operațiuni de genul celor despre care se face vorbire în art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, tribunalul a reținut că nu se impunea existența și prezentarea unui certificat de urbanism, sub sancțiunea nulității actului, așa cum, în mod eronat, pretinde reclamanta.

Cât privește susținerile acesteia, conform cărora scopul tranzacției este realizarea de construcții, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, în contract, nefăcându-se nicio mențiune în acest sens, ele nu prezintă relevanță juridică, atât timp cât textul art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 se referă la „împărțeli ori comasări de parcele, solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții”, ceea ce nu este cazul în speță. De asemenea, fără relevanță sunt și susținerile referitoare la constituirea de servituți viitoare, textul de lege condiționând încheierea actului de obținerea unui certificat de urbanism, numai în cazul în care, prin actul respectiv, se fac astfel operațiuni de constituire de servituți, și nu în toate situațiile în care se prezumă că, pe viitor, s-ar putea solicita un drept de servitute.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul Municipiul Giurgiu care, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 166A din 5 martie 2010, respingând, ca nefondat, apelul declarat, cu următoarea motivare: Apelantul reclamant Municipiul Giurgiu a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., încheiat între SC R. SRL, în calitate de vânzător, și I.E., în calitate de cumpărător, având ca obiect o suprafață de 5000 mp teren, situat în Municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, ca fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea actului.

Susținerile apelantului reclamant, în sensul că, greșit, tribunalul a reținut că, în cazul acestei operațiuni de înstrăinare, nu se impunea existența și prezentarea unui certificat de urbanism, au fost înlăturate, cu următoarele argumente: Art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 - în forma în vigoare la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare menționat, prevăd obligativitatea certificatului de urbanism doar „în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitație a proiectării lucrărilor publice în faza „studiu de fezabilitate" și pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară, atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli sau comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și construirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil". Prin urmare, în speță, nu suntem în prezența cazurilor expres prevăzute de lege, pentru care se prevedea obligativitatea unui certificat de urbanism, și, mai mult, legea califică drept scop al operațiunilor notariale, având ca obiect împărțeli ori comasări de parcele, realizarea de lucrări de construcții.

În mod corect, instanța de fond a reținut că scopul tranzacției (realizarea de lucrări de construcții) nu a fost dovedit, deoarece contractul de vânzare-cumpărare în cauză nu conține nici o mențiune în acest sens. Pe de altă parte, instanța de fond a accentuat faptul că operațiunea notarială în speță nu a vizat nici împărțeli și nici comasări de parcele solicitate în acest scop. Suprafața de teren înstrăinată de 5000 mp, la momentul autentificării contractului de vânzare, era identificată cu nr. cadastral distinct, respectiv 3404, fiind și intabulată în Cartea Funciară nr. 3413/N/ a localității Giurgiu, situație în care nu se impunea existența și prezentarea unui certificat de urbanism, sub sancțiunea nulității actului, astfel cum, în mod eronat, susține apelantul-reclamant în cauză.

Referitor la susținerea apelantului-reclamant, în sensul că, pentru terenul în litigiu, sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, instanța de apel a făcut aplicarea art. 294 C. proc. civ., potrivit căruia, în apel, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Înțelegându-se, prin cauză, temeiul juridic al acțiunii, solicitarea constatării nevalabilității actului juridic pentru încălcarea prevederilor din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, sau pentru existența unei cauze imorale, în condițiile în care, prin cererea introductivă, s-a solicitat anularea actului pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, echivalează cu schimbarea cauzei, căci o asemenea nulitate constituie un nou temei juridic al acțiunii.

Curtea a înlăturat această critică, prin raportare la principiul rezultat din art. 294 C. proc. civ., potrivit căruia, în apel, nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat, în consecință, o asemenea schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată nu se poate face pentru prima dată în fața instanței de apel, aceasta urmând să o înlăture de la orice analiză. Referitor la susținerea apelantului - reclamant privind existența unei servituți determinată de pretinsa existență a unei plantații amenajate pe terenul în litigiu, Curtea a înlăturat-o ca nefondată. În primul rând, existența unei plantații amenajate pe teren nu a fost dovedită, iar, în al doilea rând, faptul de a susține că presupusa existență a plantației poate fi considerată o servitute, „întrucât a creat constrângeri și interdicții privind utilizarea terenului”, este lipsit de temei legal.

Servitutea presupune, în mod esențial, existența a două imobile ce aparțin la doi proprietari diferiți, iar ea se constituie asupra unui imobil în vederea asigurării utilității celuilalt. Deși, apelantul - reclamant sugerează ideea existenței unui drept de servitute, pentru a argumenta obligativitatea existenței unui certificat de urbanism, în temeiul art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, în mod corect, instanța de fond a apreciat că prevederile legale invocate se referă la ipoteza constituirii unei servituți de trecere cu privire la un imobil, ceea ce nu este cazul în speță. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul Municipiul Giurgiu, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel: Sancțiunea pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 este nulitatea absolută a actului. Prin H.G. nr. 1398 din 02 septembrie 2004, s-a aprobat trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor în domeniul public al județului Giurgiu și în administrarea Consiliului Județean Giurgiu. Datele de identificare sunt prevăzute în anexa nr. 1 și anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Referitor la certificatul de urbanism nr. 705 din 20 noiembrie 2007, acesta a fost eliberat cu precizări legate de scopul solicitării, respectiv, construirea unui ansamblu de locuințe, și nu pentru operațiuni notariale, respectiv pentru vânzarea terenului; astfel, certificatul eliberat a fost negativ, atenționând proprietarul că terenul nu poate fi destinat construirii (realizării de investiții), până la elaborarea și aprobarea unui P.U.Z., prin care vor fi preluate, dezvoltate și detaliate elementele din regulamentul local de urbanism, cu atât mai mult cu cât terenul respectiv a fost amenajat ca zonă verde - perdele cu rol de protecție (arbori), prin grija D.G.S.P.G.C. Față de cele menționate, pentru terenul respectiv, sunt aplicabile prevederile H.G.

nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului (în vigoare, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de BNP C.V.). Urmare H.G. nr. 120 din 26 ianuarie 2006 privind transmiterea unor construcții și a terenului aferent acestora din domeniul public și privat al statului în domeniul public al municipiului Giurgiu și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu, recurentul a învederat instanței că Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu a încheiat un proces-verbal de predare-primire a unei părți din imobilul situat în Municipiul Giurgiu, cu Consiliul Local al Municipiului Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu.

Totodată, a mai fost predată-primită și o plantație. Din avizul de însoțire a mărfii, rezultă că plantația de pomi a fost preluată de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu, conform proceselor-verbale de predare-primire nr. 400 din 08 martie 2006 și nr. 970638 din 08 martie 2006. Din acest punct de vedere, recurentul consideră că existența unei plantații amenajate pe acest teren poate fi considerată o servitute, întrucât a creat constrângeri și interdicții privind utilizarea terenului, dar de care, la încheierea tranzacției, nu s-a ținut cont. În acest sens, tribunalul a reținut, în mod greșit, că nu se impunea existența și prezentarea unui certificat de urbanism, și a respins, ca nefondată, cererea reclamantului, iar curtea de apel a înlăturat, ca nefondată, existența plantației amenajate pe terenul în litigiu.

Astfel, dacă, din probele administrate, se constată că scopul imediat al unui act juridic, adică motivul determinant la încheierea lui, ca element subiectiv al contractului, a fost imoral, actul respectiv este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală. Această nulitate poate fi invocată de orice persoană interesată. În dovedirea cererii de recurs, au fost depuse înscrisuri. Intimatele pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E. au formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Intimata pârâtă I.E. a anexat întâmpinării un set de înscrisuri privind situația juridică a imobilului în litigiu.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Domeniul de aplicare al Legii nr. 50/1991, republicată, este unul strict delimitat, si rezultă din însăși titulatura actului normativ - autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În drept, conform art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, temeiul juridic invocat de recurent, în varianta de la data încheierii actului în litigiu - 30 mai 2008, „Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, și în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitație a proiectării lucrărilor publice în faza „studiu de fezabilitate” și pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară, atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil.

Operațiunile juridice menționate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu nulitatea actului". În cauză, se poate constata că ceea ce constituie obiect de controversă este necesitatea sau nu a existenței unui certificat de urbanism, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008 de B.N.P. C.V., si consecința absentei acestui certificat, care, în opinia recurentului, ar atrage, în speță, sancțiunea nulității absolute a actului juridic translativ de proprietate, cu titlu oneros. Or, această condiție legală nu poate fi apreciată decât prin raportare la natura actului ce a fost încheiat si a scopului în vederea căruia s-a încheiat operațiunea vânzării-cumpărării.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008, de B.N.P. C.V., încheiat între SC „R. " SRL, în calitate de vânzător, și I.E., în calitate de cumpărător, s-a înstrăinat suprafața de 5000 mp teren, situat în Municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, identificat prin numărul cadastral nr. 3404, în cartea funciară nr. 3413/N, acest act având natura unei vânzări pure si simple, prin care vânzătoarea intimată a urmărit dobândirea dreptului de proprietate, si care nu se încadrează în ipotezele enunțate expres în art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, astfel cum era acest act normativ în vigoare la momentul încheierii actului, moment la care se apreciază si asupra existentei cauzelor de nulitate.

În contextul cauzei, nu trebuie ignorată, de asemenea, existenta, la momentul încheierii contractului, a certificatului de urbanism nr. 705/20 noiembrie 2007, emis de Primăria județului Giurgiu, în care este prezentat regimul juridic, economic si tehnic al terenului, si în care era menționată folosința si destinația terenului în litigiu ca fiind aceea de curți-construcții. În același sens, schimbarea regimului juridic al imobilului în litigiu, invocată de către recurent, pe parcursul procesului, nu poate avea nicio consecință juridică asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1333 din 30 mai 2008, de B.N.P. C.V., prin prisma cauzei de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată, inexistenta certificatului de urbanism impus de art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, republicată, câtă vreme incidenta acestei cauze se apreciază, astfel cum s-a enunțat deja, la momentul încheierii actului supus cenzurii instanțelor.

În consecință, analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), Înalta Curte nu poate decela niciun argument de reformare a hotărârii atacate, instanțele anterioare aplicând si interpretând în mod corect dispozițiile legale incidente la situația de fapt dedusă judecății, pe care instanța de recurs nu are atributul de a o modifica. În ceea ce privește pretinsa incidentă asupra terenului în litigiu a prevederilor H.G. nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G.

nr. 195/2005 privind protecția mediului, operațiunea predării-primirii, de către Consiliul Local al Municipiului Giurgiu - Primăria Municipiului Giurgiu, a unei părți din imobilul situat în Municipiul Giurgiu, ce conține si o plantație, care ar putea constitui o servitute, sau existenta unei cauze ilicite, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de apel, că acestea reprezintă argumente noi, prin care se tinde a se schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată, si, fiind invocate pentru prima dată în apel sau, după caz, în recurs, sunt inadmisibile, si nu pot forma obiectul analizei, în considerarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 si art. 316 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu împotriva deciziei nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în contradictoriu cu intimatele pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu împotriva deciziei nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în contradictoriu cu intimatele pârâte SC E.G.T. SRL (fostă SC R. SRL) si I.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2011.