ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1561/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1561/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 333 din 05 mai 2010

pronunțată de Tribunalul București,

secția

a II-a penală, în dosarul nr. 11847/3/2010 s-a respins ca inadmisibilă cererea

de revizuire formulată de revizuentul Z.K.

Pentru a pronunța soluția s-a apreciat că susținerile

revizuientei nu constituie fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute

de instanțe la soluționarea cauzei în fond și în căile ordinare de atac, care să

ducă, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., la

revizuirea hotărârii penale definitive.

Chiar petentul a susținut că respectivele documente

contabile s-au aflat în posesia acestuia și i-au fost date avocatului ales,

spre a fi depuse la judecarea cauzei, spre a fi avute în vedere de instanțe,

ceea ce înseamnă că nu se poate reține vreo culpă a acestora, ci a petentului

care nu a fost diligent în alegerea unui apărător care sa îi reprezinte

interesele cu buna credința.

Nu poate fi admisă o cerere de revizuire pe motivul

descoperirii de fapte sau împrejurări noi, atunci când se tinde la audierea

unor martori noi, prelungind astfel probațiunea pentru fapte deja cunoscute și

verificate de instanțe sau înscrisuri care deja au fost avute în vedere de

către instanțele de judecata cu ocazia soluționării cauzei pe fondul ei.

Nici susținerile petentului că o martoră ar fi comis

cu intenție infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza în care s-a pronunțat

hotărârea definitivă a cărei revizuire se solicită nu fac aplicabile

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât nu s-a pronunțat

o hotărâre definitivă de condamnare împotriva martorei B.P., plângerea penală formulată

împotriva acesteia nefiind soluționată până în prezent.

Petentul a mai susținut că, față de inculpata B.G.

s-ar fi pronunțat două hotărâri penale diferite, care nu se pot concilia.

Tribunalul a constatat că în realitate este vorba de

o singură sentință penală prin care instanța de fond a condamnat-o pe inculpată

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215

1

alin. (2) C.

pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., sentință penală care a fost

modificată de instanțele de control judiciar, respectiv instanța de apel care a

dispus achitarea inculpatei pentru această infracțiune, în baza art. 10 lit. d)

C. proc. pen., soluția fiind menținută prin hotărârea penală definitivă -

decizia penală nr. 3324 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul nr. 19881/3/2009.

În concluzie, nici cazul de revizuire prevăzut de

art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu este incident în speță, fiind vorba

de o singură hotărâre penală, care a suferit modificări în căile ordinare de

atac.

De altfel, tribunalul a observat că petentul a mai

formulat anterior cereri de revizuire împotriva aceleiași hotărâri penale

definitive, invocând în esență aceleași motive ca în prezenta cerere, acestea

fiind respinse ca nefondate, în acest sens a se vedea sentința penală nr. 929

din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

I-

a

penală, în dosarul nr. 28724/3/2009.

Împotriva soluției în termen legal au declarat apel

revizuentul Z.K., și intimata B.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

la data de 31 mai 2010 sub numărul 1392/2010.

La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de

către revizuient.

Motivele de apel formulate de revizuentul Z.K. au

fost expuse oral în ședința publică din data de 01 noiembrie 2010.

In ședința publică din data de 1 noiembrie 2010

apelanta - intimată B.G. a învederat că își retrage apelul declarat.

Examinând apelul declarat de revizuent prin prisma

motivelor expuse și din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel

București, prin decizia penală nr. 243/A din 16 noiembrie 2010,

a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-revizuient

Z.K. împotriva sentinței penale nr. 333 din 05 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a

II

a penală. A luat act de retragerea

apelului declarat de intimata B.G., constatând că soluția pronunțată de prima

instanță este legală și temeinică sub toate aspectele.

Revizueintul a reiterat, cu ocazia promovării

prezentei căi extraordinare de atac, aspecte care au fost deja cercetate cu

ocazia soluționării cauzei în fond, și nu aspecte noi și care nu au putut fi

cunoscute de instanțe în fond și în căile ordinare de atac.

Pentru a putea utiliza calea de atac a revizuirii

petentul a indicat ca fapte și împrejurări noi ce nu au putut fi cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei niște documente contabile, respectiv caietul de

bancă ce a stat în posesia sa fiind înmânat apărătorului ales în vederea

utilizării în fata instanței.

Chiar acceptând susținerea că aceste documente

contabile nu au fost cunoscute de instanță, Curtea constată că nu este

îndeplinită condiția cumulativă cerută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

pentru admiterea unei asemenea cereri, respectiv ca acestea să facă dovada

netemeiniciei hotărârii de achitare.

Având în vedere că la stabilirea situației de fapt,

pe fondul cauzei, a fost întocmită o expertiză contabilă ce a avut drept obiect

toate operațiunile bancare efectuate în perioada examinată, necontestată de

părți, precum și două expertize grafoscopice ce au concluzionat că cele 140 de

cec-uri și bilete la ordin, la rubrica „girat către" conțineau mențiuni

executate de inculpată, rezultă că înscrisurile la care face referire

revizuientul în cererea sa nu puteau conduce la o concluzie contrară, putând

cel mult să confirme cele constatate prin expertizele întocmite în cauză.

Motivul de achitare a inculpatei B.G. nu s-a bazat pe

o insuficientă probare a prejudiciului cauzat societăților administrate de

revizuient ci pe împrejurarea că „probele nu demonstrează fără dubiu că

inculpata și-a însușit, în interesul său, contravaloarea filelor cec și a

biletelor la ordin respectiv suma de 3.199.430.459 ROL, în dauna societăților Y.L.I.

SRL și K. A&Y T. SRL" .

De asemenea, la soluționarea fondului cauzei s-a

reținut că „dubiile existente profită inculpatei și împiedică reținerea

modalității normative „a însușirii" în condițiile nedovedirii modalității

faptice de comitere a infracțiunii de delapidare", iar dovezile invocate

prin cererea de revizuire nu aduc elemente noi, necunoscute de instanță cu

privire la aceste aspecte, de natură să răstoarne beneficiul dubiului - „in

dubio pro reo"- reținut în sarcina inculpatei, tinzând doar la prelungirea

probatoriului administrat cu ocazia soluționării în fond și în căile de atac

ordinare a cauzei.

In concluzie, a reținut instanța de apel că utilizând

calea extraordinară de atac a revizuirii nu se poate repune în discuție,

conform art. 394 C. proc. pen., situația de fapt avută în vedere cu ocazia

efectuării urmăririi penale și a cercetării judecătorești astfel cum rezultă

din materialul probator administrat, decât dacă s-au descoperit fapte sau

împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Împotriva deciziei penale nr. 243/A din 16 noiembrie

2010 a Curții de Apel București, s

ecția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs

revizuientul Z.K., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr.

11847/3/2010.

Recurentul revizuient a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei pronunțată de instanța de apel și a sentinței

pronunțată de instanța de fond și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de

revizuire în temeiul dispozițiilor art. 403 C. proc. pen. și trimiterea spre

rejudecare a cauzei la instanța competentă respectiv, Tribunalul București.

A arătat că motivul de casare reprezintă dispozițiile

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., când prin hotărâre s-a

făcut o greșită aplicare a legii.

A mai arătat apărătorul revizuientului că, cele două

condiții pe care trebuie să le îndeplinească această cerere de revizuire

respectiv art. 394 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. proc. pen. sunt îndeplinite

prin faptul că s-au descoperit fapte și împrejurări noi și de asemenea că se

poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare a contabilei. A mai susținut că

sunt fapte și împrejurări noi, respectiv un înscris cu totul nou care arată

practic momentul săvârșirii infracțiunii de către contabila B.G., respectiv

„caietul de bancă", susținând în continuare că revizuirea vizează

hotărârea de achitare a fostei contabile B.G., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave prevăzute și

sancționate de art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele

de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru

următoarele considerente.

Din conținutul dispozițiilor art. 393 și art. 394 C.

proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin

folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de

către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme

cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent, că

revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a

bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe

nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate

privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru

cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o

reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi

de atac, la alte situații privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiții

formale de desfășurare a judecății sau cu privire la raționamente

jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale

menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României,

potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală,

pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale

impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de

exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire la

dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. și a inadmisibilității

controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în

situația exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri a acesteia

cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a

nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale

menționate.

In cauză, recurentul revizuient a formulat cerere de

revizuire prin care a solicitat revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplinește

condițiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie

să conțină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenței

faptei și vinovăției numitei B.G. împotriva căreia s-a pronunțat o hotărâre

finalizată printr-o soluție de achitare a acesteia.

Totodată, recurentul revizuient a invocat motive

dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. respectiv lit. a), lit. b) și

lit. e) din același articol, susținând că înscrisul nou care a stat la baza

formulării cererii de revizuire fiind „Caietul de Bancă" care, în opinia

revizuientului, dovedește vinovăția numitei B.G. și desființarea hotărârii de

achitare a acesteia pentru infracțiunea de înșelăciune respectiv infracțiunea

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 41 alin.

(2) C. pen.

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat

corect atunci când a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient

este nefondată și că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici

unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. Solicitarea

recurentului revizuient în cererea de revizuire și ulterior reiterată în

motivele de recurs de a se dispune admiterea cererii de revizuire în vederea

administrării probei cu înscrisuri respectiv „caietul de bancă" sau

reaudierii martorei B.P., întrucât aceasta a depus mărturie mincinoasă, neexistând

în fapt vreo hotărâre definitivă care să dovedească vinovăția martorei, toate

aceste argumente la care se referă petentul, se apropie mai degrabă de unul din

cazurile de apel sau de recurs motiv care ar fi putut fi valorificat de

revizuient în căile de atac declarate la soluționarea fondului cauzei.

Nici al treilea motiv de revizuire întemeiat pe

dispozițiile art. 394 lit. e) C. proc. pen. nu este întemeiat, în mod corect

prima instanță a constatat că în cauză nu există mai multe hotărâri care nu se

pot concilia, pentru a fi aplicabil cazul de revizuire menționat, fiind vorba

de fapt de hotărârile pronunțate în cauză în cele trei cicluri procesuale,

respectiv fond, apel și recurs, rezultând prin urmare că nici sub acest aspect

cererea de revizuire nu este întemeiată.

Astfel, pentru a se constat incidența unuia din

cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., cererea de revizuire

trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la

concluzia netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal

ori de condamnare, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi

pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de

control judiciar.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Z.K. împotriva

deciziei penale nr. 243/A din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare conform

dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul

Z.K. împotriva deciziei penale nr. 243/A din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 250

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă persană se

va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2011.