ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 876/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23

august 2001, reclamanta B.Ș. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului

București, solicitând anularea deciziei nr. 104.722 din 6 iunie 2001, emisă de

Casa de Pensii a sectorului 5, prin care s-a respins cererea de adăugare a

sporului de grupă superioară de muncă pentru perioada 12 iunie 1970 - 1 iulie

1990.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 468 din 6

decembrie 2001, a admis contestația, a anulat actul administrativ atacat și a

obligat pârâta, să emită o nouă decizie de pensionare.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate.

Curtea de Apel București, secția

pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin decizia civilă nr. 1035 din

7 iunie 2002, a admis recursul declarat și a modificat sentința, iar în fond, a

respins contestația, ca nefondată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs în anulare, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

susținând în esență că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat, o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind,

totodată, și vădit netemeinică.

Recursul în anulare este fondat.

Prin decizia nr. 104.722 din 15

august 1990, a Casei de Pensii a sectorului 5, s-a stabilit că reclamanta B.Ș.

beneficiază de pensii pentru munca depusă în activitatea de montator - reglor.

Prin dispozițiile art. 2 din

Decretul - lege nr. 68/1990, în vigoare la data formulării cererii, s-a

stabilit că locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupa I și

II de muncă, vor fi precizate la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii

și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru

Protecția Muncii.

Prin Ordinul nr. 50 din 5 martie

1990, emis în comun de către cele trei instituții, s-au stabilit locurile de

muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se

încadrează în grupa I și II de muncă, în vederea pensionării.

Potrivit pct. 13 din acest ordin,

„perioada lucrată după data de 18 martie 1969, până în prezent și în continuare

se încadrează în grupa I și II de muncă, în conformitate cu prevederile

prezentului ordin, ce înlocuiește Ordinele nr. 59/1969, nr. 195/1976 și nr. 210/1977

ale ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea”.

Prin Ordinul nr. 125 din 5 mai 1990,

emis tot de cele trei autorități, având ca obiect precizarea locurilor de muncă,

precum și a activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite,

care se încadrează în grupa I și II de muncă, în vederea pensionării, pentru

perioada lucrată după 1 martie 1990, s-a stabilit că munca desfășurată de

reclamantă, se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Astfel, în Anexa nr. II pct. 18 a ordinului,

s-a precizat că se încadrează în grupa a II-a de muncă, activitatea prestată la

instalații, utilaje sau aparate care funcționează cu radiații electromagnetice.

Cu adeverința nr. A/2108 din 4

octombrie 2000, a U.M. 02638, s-a precizat că B.Ș. lucrat în perioada 12 iunie

1970 - 1 iulie 1990, beneficiind de grupa a II-a de muncă, conform Ordinelor nr.

50 și nr. 125/1990.

Totodată, din comunicarea nr. 43/G/762

din 25 martie 1998, a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, rezultă că

nivelul radiațiilor electromagnetice, determinat prin măsurători în diferite

locuri de muncă din această unitate, are valori peste nivelul maxim admis,

afectând în totalitate mediul de muncă.

Întrucât actele dosarului atestă că

activitatea desfășurată de reclamantă, se încadrează în grupa a II-a de muncă,

se va admite recursul în anulare declarat de Procurorul general, se va casa

decizia atacată și se va respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului

București împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva

deciziei nr. 1035 din 7 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 468/F din 6

decembrie 2001, a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.