ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 864 din

24 martie 2003 precizată ulterior reclamanții P.A. și P.V. au chemat în

judecată pe pârâtul N.L. și au solicitat să fie obligați pârâții să le lase în

deplină proprietate și posesie suprafața de 2000 mp teren situată în punctul

„Casele vechi”, satul Suslănești, comuna Mioarele, județul Argeș.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că, în calitate de moștenitori ai defunctului G.I., în condițiile Legii

nr. 18/1991 le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de

53928 mp teren, în satul Suslănești, comuna Mioarele, județul Argeș, din care

pârâtul deține abuziv 2000 mp.

La data de 19 iunie 2003 pârâtul N.L. a

chemat în judecată Primăria comunei Mioarele, județul Argeș, a solicitat ca

aceasta să-l garanteze pentru evicțiune întrucât în anul 1968 a cumpărat

imobilul în litigiu de la fosta „Întovărășire 23 August” care preluase

suprafața de teren situată în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului

nr. 151/1959.

Prin cerere reconvențională pârâtul N.L. a

solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului

în litigiu prin uzucapiune în condițiile art. 1890 C. civ.

Judecătoria Câmpulung, prin sentința

civilă nr. 1822 din 6 octombrie 2003 a respins acțiunea, a anulat ca netimbrată

cererea de chemare în garanție, a admis în parte cererea reconvențională și a

constatat că pârâtul N.L. a dobândit, prin prescripții achiziționarea dreptului

de proprietate asupra terenului în suprafață de 1792 mp, cu vecinătățile

indicate.

S-a reținut că pârâtul N.L., începând cu

anul 1968 a exercitat asupra imobilului în litigiu o posesie utilă și sub nume

de proprietar.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

prin decizia civilă nr. 129 din 27 ianuarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanții P.A. și P.V. împotriva sentinței civile nr. 1822 din 6 octombrie

2003 a Judecătoriei Câmpulung cu motivarea că prima instanță a făcut în cauză o

justă aplicare a dispozițiilor art. 1890 C. civ.

În termen legal, împotriva deciziei civile

nr. 129 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, au

declinat recurs reclamanții P.A. și P.V., au solicitat casarea în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și au susținut în esență că: 1 instanțele au făcut o

greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1890 C. civ. întrucât cursul

prescripției a fost întrerupt în anul 1992 când le-a fost recunoscut dreptul de

proprietate prin hotărâre judecătorească și le-a fost eliberat titlul de

proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991; 2 imobilul în litigiu a fost scos

din circuitul civil și, ca atare, face parte din domeniul lucrurilor ce nu se

pot prescrie potrivit art. 1844 C. civ.

Recursul urmează să fie respins ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Instanțele, de fond și de apel, au

reținut o corectă situație de fapt.

Astfel, Comisia județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeș a reconstituit

reclamanților P.A. și P.V. dreptul de proprietate pentru suprafața de 53928 mp

teren în comuna Mioarele, satul Suslănești și a eliberat acestora titlul de

proprietate la data de 12 noiembrie 1992.

Din patrimoniul autorului reclamanților, G.I.,

în temeiul Decretului nr. 151/1950 a trecut în patrimoniul Statului Român și o

suprafață de teren situată în punctul „La casa veche”. Fosta „Întovărășire 23

August” a atribuit, contra cost, loturi de casă unor persoane fizice, printre

care și pârâtului N.L. Acesta a intrat în posesia suprafeței de 1792 mp, în

litigiu, în anul 1968. Ulterior terenul a fost folosit de pârât, continuu

neîntrerupt, netulburat public și sub nume de proprietar.

Potrivit art. 1890 C. civ. toate

acțiunile, atât reale cât și personale, prin care legea nu le-a declarat

nedescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripții se vor

prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie

obligat a produce, vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință.

Cum în speță s-a făcut dovada că pârâtul

a exercitat o posesie utilă în sensul art. 1847 C. civ. și sub nume de

proprietar un interval de timp de peste 30 de ani, just a fost admisă cererea

reconvențională și s-a constatat că acesta a dobândit prin uzucapiune dreptul

de proprietate asupra terenului în litigiu.

Terenul în litigiu nu face parte din

domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declarație a

legii nu pot fi obiecte de proprietate privată ci sunt scoase din comerț și,

potrivit art. 1844, nu se pot prescrie.

Reclamanții nu au făcut dovada vreunei

cauze de întrerupere naturală a cursului prescripției pentru a se putea aplica

dispozițiile art. 1864 C. civ.

Prezenta acțiune în revendicare nu

constituie cauză de întrerupere civilă în sensul art. 1865 pct. 1 C. civ. nu

poate împiedica dobândirea dreptului de proprietate de către pârât întrucât

este posterioară implicării termenului de 30 de ani prevăzut de art. 1890 C.

civ.

Față de considerentele menționate, Curtea

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.A. și P.V. împotriva

deciziei civile nr. 129A din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.