ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3684/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 13/2010 din

14 ianuarie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare, a admis acțiunea

în contencios administrativ formulată de reclamantul P.I. împotriva pârâtei

Casa Județeană de Pensii Sălaj și, în consecință, a dispus anularea hotărârii

nr. 5333 din 08 septembrie 2008 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 06 septembrie 1940 -

15 februarie 1949 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând

cu data de 01 iunie 2008.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Împrejurarea de fapt a refugiului în

care a fost implicată sora reclamantului și care a fost atestată de sentința civilă

nr. 737 din 25 noiembrie 2008 se răsfrânge în mod direct și asupra reclamantului.

Astfel, Curtea de Apel a statuat fără echivoc în sentința amintită anterior că

din probele administrate în cauză a rezultat că sora reclamantului, S.A., a

fost refugiată pe motive etnice împreună cu familia, în cursul lunii septembrie

a anului 1940, din localitatea Râcaș, jud. Sălaj, în localitatea Dângău Mare,

jud. Cluj, revenind din refugiu în februarie 1945, iar aceasta se răsfrânge

direct și asupra reclamantului care a fost în aceeași situație.

Împotriva acestei hotărâri , pârâta

Casa Județeană de Pensii Sălaj a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că

hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în cauză fiind vorba de acte juridice -

prezentarea la notar cu martori în vederea obținerii calității de refugiat și

obținerea de indemnizații în valoare de până la 500 Ron, deci aceste acte

juridice au o valoare de peste 0,025 Ron.

De asemenea, recurenta arată,

referitor la motivele refugiului, faptul că acesta nu a fost determinat de

persecuții etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantului, ci de teama ca

persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar

putea să se exercite și asupra sa, astfel că, declarațiile date în cauză nu

stabilesc fără putință de tăgadă că reclamantul a fost refugiat pe criterii

etnice, astfel că acesta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede

Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a

celei cu martori.

În scopul evitării eventualelor

abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar,

ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în

aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă sentința

civilă nr. 737 din 25 noiembrie 2008, din care rezultă că sora reclamantului

s-a aflat în aceeași situație cu aceasta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și

familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, acesta fiind nevoit să se refugieze

împreună cu familia, în cursul lunii septembrie a anului 1940, din localitatea Râciș,

județul Sălaj, în localitatea Dângău Mare, județul Cluj, revenind din februarie

1945.

Cum în cauză s-a făcut dovada și

este de necontestat faptul că reclamantul a fost strămutat din motive etnice,

în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele

morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 13/2010 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

septembrie 2010.