ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2503/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul P.V. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin M.F.P., la plata sumei de 100.000 dolari S.U.A. daune materiale și 300.000 dolari S.U.A. daune morale, pentru prejudiciul suferit prin măsura abuzivă a condamnării penale pe criterii politice. Prin sentința civilă nr. 926 din 25 iunie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., la plata, către reclamant, a sumei de 3000 dolari S.U.A., în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 472 din 08 iulie 1982 a Judecătoriei sectorului 6 București, reclamantul P.V.

a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică incriminat de art. 323 alin. (1) C. pen., fapta constând în planul de a opri coloana oficială pentru a face cunoscută situația respingerii cererilor lor de plecare în străinătate, sentință ce a rămas definitivă prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 1586 din 28 septembrie 1982 a Tribunalului Municipiului București. Tribunalul a mai reținut că reclamantul a fost arestat la data de 30 aprilie 1982 și a fost pus în libertate la data de 11 ianuarie 1983, când a fost grațiat, astfel cum rezultă din biletul de liberare emis de M.I. D.P., iar prin decizia nr. 571 din 21 mai 1990, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul extraordinar, a casat sentința penală nr. 472 din 08 iulie 1982 și l-a achitat pe reclamant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

Tribunalul a constatat că, din declarația pe proprie răspundere dată de reclamant, autentificată la 03 februarie 2010 de Consulatul General al României la Los Angeles, a rezultat că acesta nu a beneficiat de drepturile recunoscute de Decretul-lege nr. 118/1990 sau de alte forme de despăgubire în baza art. 504-506 C. pen. și a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată sub aspectul caracterului politic al condamnării, în raport de temeiul de drept și de conținutul concret al faptelor săvârșite de reclamant, suma de 3000 dolari S.U.A. reprezentând o reparație echitabilă. Referitor la cererea de acordare a daunelor materiale, Tribunalul a constatat că reclamantul nu a tăcut dovada prejudiciului material încercat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Reclamantul P.V. a arătat că despăgubirea acordată pentru repararea prejudiciului moral nu este justă, rațională și echitabilă și de natură a asigura o compensare suficientă, alți solicitanți beneficiind de sume mult mai mari Reclamantul a mai arătat că, având în vedere că a fost condamnat în baza art. 323 alin. (1) C. pen., caracterul politic al condamnării nu mai trebuie constatat de către instanța de judecată, fiind una dintre faptele prevăzute și enumerate în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, și că, fiind întrunite elementele răspunderii civile instituite de Legea nr. 221/2009 și art. 48 alin. (3) din Constituție, se impune repararea integrală, de către stat, a pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a arătat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, întrucât au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, care este general obligatorie, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a arătat că, având în vedere că temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional, acțiunea introductivă de instanță este lipsită de suport legal, nemaiputând fi primită.

Prin decizia civilă nr. 368/ A din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimbat sentința atacată și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, astfel încât temeiul juridic al acțiunii reclamantului, nu mai poate constitui o bază legală pentru acordarea despăgubirilor solicitate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.V., formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanța de apel a constatat incidența în cauză a deciziei de neconstituționalitate în raport de care a respins acțiunea, aceasta fiind aplicabilă doar cauzelor înregistrate ulterior publicării sale în M. Of. O interpretare contrară este de natură să încalce principiile egalității de tratament în fața legii și al nediscriminării, prin adoptarea unor soluții juridice diferite în situații similare, funcție de momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. II. Instanța de apel a încălcat principiul neretroactivității legii conform căruia legea dispune numai pentru viitor, iar legea în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, în speță, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, este în vigoare pe tot parcursul procesului.

III. Instanța de apel nu a luat în considerare prevederile conținute în Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Rezoluțiile A.P.C.E. nr. 1096, nr. 1996 și 1481/2006, incidente în cauză, precum și practica judiciară națională în materie, conform căreia chiar și ulterior constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cereri similare au fost soluționate favorabil. IV. Cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță este prea redus, în funcție de situația de fapt prezentată și de sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată, nereprezentând o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Recursul este nefondat, pentru următoarele motive: I. Critica conform căreia s-ar fi încălcat principiul egalității de tratament și, corelativ, principiul nediscriminării, nu poate fi reținută. Situația de dezavantaj sau de discriminare în care recurentul-reclamant s-ar găsi prin nesoluționarea, în mod definitiv, a cauzei, la momentul pronunțării deciziei de neconstituționalitate, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, întrucât scopul urmărit este acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate. Izvorul „discriminării" îl constituie decizia de neconstituționalitate și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.

De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar fi ea însăși generatoare de situații discriminatorii. II. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, decizia de neconstituționalitate arătată nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât acțiunile în justiție în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.

Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptățită și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță. Or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese. În acest sens, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în interesul legii că, drept urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of." Cum decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 4 aprilie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice, iar neretroactivitatea nu este afectată.

III. Atât soluția instanței de apel, cât și deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2009, sunt în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Rezoluțiile A.P.C.E. nr. 1096, nr. 1996 și 1481/2006, astfel încât nu se poate reține o încălcarea a acestora, cum greșit susține reclamantul. Reglementările internaționale în materia drepturilor omului ratificate de România, deși parte integrantă a dreptului intern, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituție, nu pot reprezenta, prin ele însele, un temei juridic suficient al pretențiilor de acordare a unor daune materiale ori morale, pentru prejudicii cauzate prin încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale în perioada anterioară ratificării Convenției.

Pentru recunoașterea unor asemenea drepturi patrimoniale este necesar un act de voință al autorităților române, în sensul reparării prejudiciilor cauzate prin acte ori fapte abuzive ale statului român, dispozițiile legale naționale urmând a fi cenzurate, în planul respectării drepturilor și libertăților fundamentale, prin prisma reglementărilor internaționale, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție. Mecanismul de aplicare a Convenției Europene are drept premisă, așadar, existența unei prevederi legale care, supusă examenului de conformitate cu reglementarea internațională, este susceptibilă de a fi înlăturată în cazul contrarietății cu dispozițiile Convenției.

Prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 însă, aceste dispoziții și-au încetat efectele, situație față de care, în absența unei prevederi legale posibil a fi înlăturată prin raportare la Convenția Europeană, mecanismul anterior descris nu este viabil, astfel cum învederează recurentul-reclamant. IV. Având în vedere considerentele anterior expuse, privind incidența în cauză a deciziei de neconstituționalitate care a lipsit de efecte juridice textul legal în baza căruia se puteau acorda daune morale, critica recurentului-reclamant privind cuantumul acestora, nu se mai impune a fi analizată. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei nr. 368/ A din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012