ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7657/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7657/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 177/2010 Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată și precizată

de reclamanta G.E.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin

D.G.F.P. Brașov și s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a

condamnării mamei reclamantei G.V. dispusă prin Decizia M.A.I. nr. 1013 din 21

noiembrie 1952 la 24 luni și internarea acesteia într-o colonie de muncă, s-a

dispus înlăturarea tuturor efectelor deciziei menționate, a fost obligat

pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro în echivalent lei la

data plății pentru prejudiciul moral suferit de aceasta în urma măsurii cu

caracter politic luată împotriva mamei sale reclamantă și a sumei de 2850 lei

reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost respinse restul pretențiilor ca

nefondate.

Pentru a pronunța

această hotărâre Tribunalul Brașov a reținut următoarele: mama reclamantei,

G.V., a fost arestată la data de 15 august 1952, potrivit adresei din 02

decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor

Militare. Din aceeași adresă a rezultat că împotriva sa a fost emisă Decizia

M.A.I. 1013 din 21 noiembrie 1952 prin care a fost condamnată la 24 luni și

internată într-o colonie de muncă pentru activitatea P.N.Ț. Aceasta a executat

pedeapsa în lagărul de muncă T., fiind eliberată la data de 05 iunie 1954. La

data arestării locuia în Brașov.

Potrivit Hotărârii

pentru înființarea coloniilor de muncă, a domiciliului obligatoriu și a

batalioanelor de muncă din 22 august 1952 emisă de Consiliul de Miniștri ai

Republicii Populare Române, s-a dispus înființarea coloniilor de muncă, a

batalioanelor de muncă și a măsurii domiciliului obligatoriu, față de

rezistența tot mai activă a elementelor dușmănoase și faptul că acestea

încearcă continuu să saboteze în mod obișnuit măsurile Guvernului și Partidului

îndreptate spre întărirea dictaturii proletariatului și construirea cu succes a

socialismului.

În aceste colonii de

muncă s-a dispus reținerea și internarea tuturor celor care prin faptele lor,

direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de

democrație populară, între care și cadrele active ale fostelor grupări și

partide fasciste și burghezo moșierești, cum sunt: cadre legionare, cuziste,

imrediste, nylaniste, sioniste, partide hitleriste, național țărăniste (maniste),

liberale, titeliste, tătărăsciene, bejeniste.

Din adresa din 02

decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor

Militare, al cărei conținut a fost reprodus anterior, rezulta că măsura

internării mamei reclamantei în lagărul de muncă T. pentru o perioadă de 2 ani

s-a dispus ca urmare a activității P.N.Ț. a acesteia.

Conform Hotărârii nr.

1554/1952, internarea în colonii de muncă a membrilor P.N.Ț. s-a dispus,

întrucât aceștia, prin faptele lor, direct sau indirect, primejduiesc sau

încearcă să primejduiască regimul de democrație populară.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut

obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3,

pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic

al acestora.

Având în vedere că

internarea mamei reclamantei în lagărul de muncă s-a dispus ca urmare a

activității acesteia de membru P.N.Ț., rezultă că măsura are un evident

caracter politic, membrii altor partide fiind considerați un pericol față de

regimul comunist. În consecință, în temeiul dispozițiilor enunțate, instanța a

constatat caracterul politic al acestei măsuri administrative dispuse împotriva

mamei reclamantei.

De asemenea a dispus

și înlăturarea tuturor efectelor acestei măsuri administrative cu caracter

politic.

Reclamanta, născută

la 09 iunie 1935 este fiica lui G.V., aceasta decedând la data de 24 ianuarie

1963.

La termenul de

judecată din 13 mai 2010, instanța de fond a pus în discuția contradictorie a

părților inadmisibilitatea acordării daunelor morale pentru prejudiciul suferit

de autorul reclamantului.

Analizând acest

aspect, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei

persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot

solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca

efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost

restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu

modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în

care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din

drepturi sau degradarea militară.

Din analiza textului

legal enunțat a rezultat că în partea introductivă sunt enumerate toate

persoanele care ar putea solicita instanței una din măsurile reparatorii

prevăzute la lit. a) – c), fără a însemna însă că oricare dintre aceste

persoane poate solicita oricare dintre măsuri.

Astfel, așa cum în

mod constant se subliniază în materie succesorală, drepturile personale

nepatrimoniale nu se transmit prin moștenire. Astfel, prejudicial moral produs

unei persoane și care ar îndreptăți-o să solicite daune morale pentru repararea

acestuia se stinge prin moartea persoanei, în situația în care nu a introdus

anterior decesului acțiune în justiție în acest sens.

În consecință,

instanța de fond a reținut că prin menționarea soțului și descendenților până

la gradul II ai persoanelor care au fost victimele condamnării/măsurii

administrative cu caracter politic în partea introductivă a art. 5 din Legea

nr. 221/2009, semnifica posibilitatea ca și aceste persoane să solicite

acordarea daunelor morale, însă pentru prejudicii pe care le-au suferit

personal ca urmare a condamnării/măsurii administrative suferite de autorul

lor. Astfel, o asemenea măsură avea de multe ori consecințe numai împotriva

persoanei ce constituia subiectul acestora, dar și împotriva rudelor apropiate,

ce deveneau de asemenea victime ale persecuțiilor politice.

Față de

considerentele expuse, instanța de fond a reținut că reclamanta, descendentă de

gradul I a persoanei împotriva căreia s-a dispus o măsură administrativa cu

caracter politic, nu poate solicita în instanță acordarea daunelor morale pentru

prejudiciul moral suferit de autorul său, motiv pentru care aceste pretenții au

fost respinse.

În cauză, reclamanta

a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 220.000 euro reprezentând

daune pentru prejudiciul moral suferit atât de către mama sa, cât și de către

reclamanta personal.

Analizând aceste

pretenții, instanța de fond a reținut că la data arestării mamei sale,

reclamanta era în vârstă de 17 ani, conștientizând astfel integral drama la

care familia era supusă prin luarea mamei în timpul nopții din locuință, fără a

se cunoaște soarta acesteia, și fără a o putea întâlni timp de 2 ani.

De asemenea, la data

arestării mamei reclamantei, familia avea în proprietate o locuință pe strada

Pe Tocile din Brașov, astfel cum rezultă din adresa din 02 decembrie 1991

eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare și

Matricola depusă la dosar.

Totodată au fost

depuse la dosar cereri formulate de către tatăl reclamantei, G.I., către Sfatul

Popular al Orașului Stalin și Procuratura Orașului Stalin în anul 1955, prin

care se solicita repartizarea unei locuințe, având în vedere că imobilul din

proprietate sa din Brașov, str. Pe Tocile era ocupat de chiriași.

Analizând coroborat

aceste înscrisuri, instanța de fond a reținut că, urmare a măsurii

administrative luate împotriva mamei reclamantei, s-a dispus și ocuparea

locuinței familiei, din care aceasta a fost nevoită să se mute.

Prejudiciul moral al

reclamantei, în vârstă de 17 ani la acel moment, produs de arestarea pe timp de

noapte a mamei sale, internarea acesteia în colonie de muncă pentru 2 ani,

precum și confiscarea locuinței familiei, care a fost astfel nevoita sa se

mute, o îndreptățeau pe aceasta la acordarea daunelor morale în vederea

reparării sale, pe care instanța le-a apreciat la suma de 10.000 euro.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov,

iar prin decizia nr. 161 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale s-a respins apelul reclamantei G.E.V. și s-a admis în parte

apelul pârâtului M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov, s-a schimbat hotărârea instanței

de fond în parte în sensul obligării pârâtului la 4.000 euro în loc de 10.000

euro în echivalent la data plății pentru prejudiciul moral suferit de

reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009 prevede că „Orice persoană care a suferit condamnări cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după

decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al

II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen

de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului

la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de

măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul

Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6

martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în

prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al O.U.G.

nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu

modificările și completările ulterioare; b) acordarea de despăgubiri

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de

condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu

i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în

drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a

dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară."

Din analiza

gramaticală, logică și teleologică a textului legal citat mai sus rezultă cu

claritate intenția legiuitorului de a da posibilitatea solicitării de

despăgubiri și soțului și descendenților până la gradul al II-lea inclusiv. În

ceea ce privește drepturile încălcate și prejudiciile aduse prin condamnările

politice, deși legiuitorul nu prevede în mod expres, din expunerea de motive la

acest act normativ precum și din interpretarea principiilor generale de drept

rezultă că daunele morale prevăzute de textul legal analizat se acordă pentru

încălcarea drepturilor personale patrimoniale și pot fi acordate în

considerarea prejudiciului suferit personal de solicitanți ca urmare a unei

condamnări sau supunerii unei rude de până la gr. II unor condamnări penale sau

măsuri administrative abuzive, în înțelesul legii, în măsura în care acestea

s-au răsfrânt și asupra reclamanților, iar nu în considerarea suferințelor

morale suportate de persoana condamnată.

Această concluzie reținută

și de către prima instanță, se întemeiază pe dispozițiile de drept comun

potrivit cărora drepturile nepatrimoniale au caracter strict personal și, deci,

nu se transmit prin succesiune (cu excepția unora dintre cele prevăzute de lege

în materia dreptului de autor) astfel că nici dreptul la repararea

prejudiciului moral născut în persoana celui vătămat nu se transmite pe cale

succesorală, ci se stinge prin decesul titularului.

Prin urmare soțul ori

descendenții persoanelor condamnate pot introduce acțiune pentru repararea

prejudiciului suferit personal ca urmare a suferințelor unei rude foarte

apropiate ca părinții și bunicii iar exercițiul acestei acțiuni reglementată în

mod expres de către legiuitor constituie o recunoaștere implicită a

legiuitorului a unor astfel de suferințe, recunoaștere care se bazează pe

prezumții simple și firești. Astfel, este evident că suferințele părinților și

bunicilor se răsfrâng în mod direct asupra vieții copiilor și respectiv

nepoților dacă avem în vedere viața normală a unei familii. În mod corect prima

instanță a reținut că în baza Legii nr. 221/2009 nu pot fi solicitate

despăgubiri pentru suferințele altor persoane, motivele de apel invocate de

către reclamantă bazându-se pe o interpretare eronată a legii.

În speță, prin

condamnarea politică a mamei reclamantei (G.V.) și executarea unei pedepse

privative de libertate într-o colonie de muncă este evident că viața

reclamantei, minoră la vremea respectivă, a fost profund afectată iar

suferințele acesteia au fost personale întrucât au fost încălcate drepturile

acesteia privind demnitatea, onoarea, prestigiul social, reputația, dreptul la

șanse egale, sensibilitatea psihică internă a ființei umane, fiind de

necontestat că reclamanta a fost supusă la grele încercări la o vârstă la care

avea o mare nevoia de îndrumările mamei și într-o etapă în care viața de

familie își pune amprenta asupra întregului viitor al copilului.

Aspectele referitoare

la existența unei condamnări politice nu au fost reținute de către prima

instanță în baza unor simple presupuneri, astfel cum în mod tendențios se

susține de către pârât prin motivele de recurs, ci în baza adeverinței din 2

decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția instanțelor

militare prin care se adeverește că „G.V. a fost arestată la data de 15 august

1952 și, prin Decizia M.A.I. nr. 1013 din 21 noiembrie 1952 a fost condamnată

la 24 de luni și internată într-o colonie de muncă pentru activitate P.N.Ț., a

executat pedeapsa în lagărul de muncă T. și a fost pusă în libertate la data de

15 iunie 1954" Suferințele reclamantei relatate prin acțiune și motivele

de apel pot face obiectul unor prezumții firești și deducții logice, astfel

încât hotărârea atacată este legală sub acest aspect.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanță curtea reține că

acesta este mare în raport cu criteriile ce trebuie avute în vedere în astfel

de situații, pornind de la prezumția că suferințele suferite de către

reclamantă nu pot fi cuantificate.

Prejudiciul moral

este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât aduce

atingere unui drept extrapatrimonial și nu patrimoniului. Prejudiciul moral

vizează atingerea adusă intereselor persoanelor, concretizate în suferințe

psihice și fizice resimțite de victimă și tulburările psihologice încercate de

acesta.

Compensația bănească

poate avea ca scop readucerea victimei în situația anterioară, atunci când este

posibil, sau poate avea un titlu de pedeapsă pentru comportamentul ofensator,

acesta din urmă putând tinde la o despăgubire reală pentru prejudiciul cauzat

sau doar o compensare nominală, atunci când întinderea despăgubirii nu poate fi

cert stabilită, acesta având scopul de a indica că un drept a fost încălcat.

În cadrul răspunderii

civile nepatrimoniale prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele

însele a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face dificilă

și repararea lor.

În consecință

instanța are în vedere că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale să

aibă efecte compensatorii, dar să nu constituie nici amenzi excesive pentru

autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, iar

sumele de bani acordate să poată fi calificate drept despăgubiri.

Jurisprudența C.E.D.O.

a influențat evoluția practicii judecătorești in sistemul de drept românesc

după cum urmează: în cazurile relativ minore, Curtea a statuat că hotărârea de

constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine, o

satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat de către cel vătămat;

în celelalte cazuri, fixarea reparației, indemnizarea daunelor, se face cu

luarea în considerare a gravității violării, timpul cât aceasta a durat precum

și timpul mare ce a trecut de la această violare, accentul fiind pus pe

importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.

Prin adoptarea Legii

nr. 221/2009 statul român a încercat a efectua o reparație a prejudiciilor

materiale și morale cauzate persoanelor enumerate în textul legii oferindu-le

acestor persoane posibilitatea de a beneficia și de prevederile D.L. nr.

118/1993 și O.U.G. nr. 214/1999 în încercarea de a repara, pe cât mai este

astăzi posibil, abuzurile săvârșite de statul comunist cu multe decenii în

urmă.

Suma solicitată de

reclamantă, potrivit criteriilor mai sus arătate și raportat la efectele

constatate de instanță, în ce privește măsurile cu caracter politic dispuse

față de mama reclamantei este exagerată astfel încât a fost cenzurată la suma

de 4000 de euro, admițându-se apelul pârâtului sub acest aspect.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs atât reclamanta cât și Ministerul Public Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov și pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P.

Brașov.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate:

Astfel, reclamanta a

solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și pe

cale de consecință modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul

obligării la plata daunelor morale de 220.000 euro, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Reclamanta susține că

instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind

incidente astfel dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens au fost

invocate dispozițiile art. 1 - 17 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Reclamanta critică

hotărârea instanței de apel sub aspectul daunelor morale acordate, în raport de

faptul că ele trebuiau să reflecte atât suferințele cauzate mamei sale cât și

ei și tatălui său, ca urmare a condamnării mamei sale prin decizia

administrativă a M.A.I. nr. 1013 din 21 noiembrie 1954 și a stabilirii

domiciliului într-o altă localitate.

În aceeași idee se

susține că pe toată durata detenției mamei sale, tatăl recurentei a fost

anchetat de securitate și obligat să cedeze casa familiei și majoritatea

bunurilor materiale, a fost hărțuit și umilit, fapt ce a dus la decesul

acestuia în 1963.

Recurentul Ministerul

Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a solicitat modificarea

deciziei în sensul respingerii acțiunii dat fiind faptul că în cauză sunt

incidente dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale privind

constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

Pârâtul Statul Român

prin D.G.F.P. Brașov a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate

sub următoarele aspecte legate de cuantumul daunelor morale acordate.

În acest sens se

susține că prejudiciul moral produs unei persoane și care ar îndreptăți-o să

solicite daune morale pentru repararea acestuia, se stinge prin moartea

persoanei.

Se mai susține

incidența dispozițiilor Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, motiv

pentru care se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței

de apel în sensul admiterii în totalitate a apelului și pe cale de consecință

respingerea acțiunii reclamantei.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de apel a

examinat cauza în ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale prin

raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care au prevăzut o serie de

plafoane până la care instanța poate acorda despăgubiri morale.

Or, prin Decizia nr.

1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-a constatat

neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.

62/2010.

Din această

perspectivă și dat fiind faptul că instanța nu a analizat și motivele de apel

ale reclamantei raportat la starea de fapt invocată, în ce privește acordarea

daunelor morale, urmează a se admite recursul reclamantei și a se respinge

recursurile pârâților, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta G.E.V. împotriva deciziei nr. 161/ Ap din 16 noiembrie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Respinge ca nefondate

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2011.