ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7657/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 177/2010 Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta G.E.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a condamnării mamei reclamantei G.V. dispusă prin Decizia M.A.I. nr. 1013 din 21 noiembrie 1952 la 24 luni și internarea acesteia într-o colonie de muncă, s-a dispus înlăturarea tuturor efectelor deciziei menționate, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro în echivalent lei la data plății pentru prejudiciul moral suferit de aceasta în urma măsurii cu caracter politic luată împotriva mamei sale reclamantă și a sumei de 2850 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Brașov a reținut următoarele: mama reclamantei, G.V., a fost arestată la data de 15 august 1952, potrivit adresei din 02 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare. Din aceeași adresă a rezultat că împotriva sa a fost emisă Decizia M.A.I. 1013 din 21 noiembrie 1952 prin care a fost condamnată la 24 luni și internată într-o colonie de muncă pentru activitatea P.N.Ț. Aceasta a executat pedeapsa în lagărul de muncă T., fiind eliberată la data de 05 iunie 1954. La data arestării locuia în Brașov.

Potrivit Hotărârii pentru înființarea coloniilor de muncă, a domiciliului obligatoriu și a batalioanelor de muncă din 22 august 1952 emisă de Consiliul de Miniștri ai Republicii Populare Române, s-a dispus înființarea coloniilor de muncă, a batalioanelor de muncă și a măsurii domiciliului obligatoriu, față de rezistența tot mai activă a elementelor dușmănoase și faptul că acestea încearcă continuu să saboteze în mod obișnuit măsurile Guvernului și Partidului îndreptate spre întărirea dictaturii proletariatului și construirea cu succes a socialismului.

În aceste colonii de muncă s-a dispus reținerea și internarea tuturor celor care prin faptele lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democrație populară, între care și cadrele active ale fostelor grupări și partide fasciste și burghezo moșierești, cum sunt: cadre legionare, cuziste, imrediste, nylaniste, sioniste, partide hitleriste, național țărăniste (maniste), liberale, titeliste, tătărăsciene, bejeniste. Din adresa din 02 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, al cărei conținut a fost reprodus anterior, rezulta că măsura internării mamei reclamantei în lagărul de muncă T. pentru o perioadă de 2 ani s-a dispus ca urmare a activității P.N.Ț.

a acesteia. Conform Hotărârii nr. 1554/1952, internarea în colonii de muncă a membrilor P.N.Ț. s-a dispus, întrucât aceștia, prin faptele lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democrație populară. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Având în vedere că internarea mamei reclamantei în lagărul de muncă s-a dispus ca urmare a activității acesteia de membru P.N.Ț., rezultă că măsura are un evident caracter politic, membrii altor partide fiind considerați un pericol față de regimul comunist.

În consecință, în temeiul dispozițiilor enunțate, instanța a constatat caracterul politic al acestei măsuri administrative dispuse împotriva mamei reclamantei. De asemenea a dispus și înlăturarea tuturor efectelor acestei măsuri administrative cu caracter politic. Reclamanta, născută la 09 iunie 1935 este fiica lui G.V., aceasta decedând la data de 24 ianuarie 1963. La termenul de judecată din 13 mai 2010, instanța de fond a pus în discuția contradictorie a părților inadmisibilitatea acordării daunelor morale pentru prejudiciul suferit de autorul reclamantului.

Analizând acest aspect, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Din analiza textului legal enunțat a rezultat că în partea introductivă sunt enumerate toate persoanele care ar putea solicita instanței una din măsurile reparatorii prevăzute la lit. a) – c), fără a însemna însă că oricare dintre aceste persoane poate solicita oricare dintre măsuri. Astfel, așa cum în mod constant se subliniază în materie succesorală, drepturile personale nepatrimoniale nu se transmit prin moștenire. Astfel, prejudicial moral produs unei persoane și care ar îndreptăți-o să solicite daune morale pentru repararea acestuia se stinge prin moartea persoanei, în situația în care nu a introdus anterior decesului acțiune în justiție în acest sens.

În consecință, instanța de fond a reținut că prin menționarea soțului și descendenților până la gradul II ai persoanelor care au fost victimele condamnării/măsurii administrative cu caracter politic în partea introductivă a art. 5 din Legea nr. 221/2009, semnifica posibilitatea ca și aceste persoane să solicite acordarea daunelor morale, însă pentru prejudicii pe care le-au suferit personal ca urmare a condamnării/măsurii administrative suferite de autorul lor. Astfel, o asemenea măsură avea de multe ori consecințe numai împotriva persoanei ce constituia subiectul acestora, dar și împotriva rudelor apropiate, ce deveneau de asemenea victime ale persecuțiilor politice.

Față de considerentele expuse, instanța de fond a reținut că reclamanta, descendentă de gradul I a persoanei împotriva căreia s-a dispus o măsură administrativa cu caracter politic, nu poate solicita în instanță acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, motiv pentru care aceste pretenții au fost respinse. În cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 220.000 euro reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit atât de către mama sa, cât și de către reclamanta personal. Analizând aceste pretenții, instanța de fond a reținut că la data arestării mamei sale, reclamanta era în vârstă de 17 ani, conștientizând astfel integral drama la care familia era supusă prin luarea mamei în timpul nopții din locuință, fără a se cunoaște soarta acesteia, și fără a o putea întâlni timp de 2 ani.

De asemenea, la data arestării mamei reclamantei, familia avea în proprietate o locuință pe strada Pe Tocile din Brașov, astfel cum rezultă din adresa din 02 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare și Matricola depusă la dosar. Totodată au fost depuse la dosar cereri formulate de către tatăl reclamantei, G.I., către Sfatul Popular al Orașului Stalin și Procuratura Orașului Stalin în anul 1955, prin care se solicita repartizarea unei locuințe, având în vedere că imobilul din proprietate sa din Brașov, str. Pe Tocile era ocupat de chiriași. Analizând coroborat aceste înscrisuri, instanța de fond a reținut că, urmare a măsurii administrative luate împotriva mamei reclamantei, s-a dispus și ocuparea locuinței familiei, din care aceasta a fost nevoită să se mute.

Prejudiciul moral al reclamantei, în vârstă de 17 ani la acel moment, produs de arestarea pe timp de noapte a mamei sale, internarea acesteia în colonie de muncă pentru 2 ani, precum și confiscarea locuinței familiei, care a fost astfel nevoita sa se mute, o îndreptățeau pe aceasta la acordarea daunelor morale în vederea reparării sale, pe care instanța le-a apreciat la suma de 10.000 euro. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov, iar prin decizia nr. 161 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins apelul reclamantei G.E.V.

și s-a admis în parte apelul pârâtului M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov, s-a schimbat hotărârea instanței de fond în parte în sensul obligării pârâtului la 4.000 euro în loc de 10.000 euro în echivalent la data plății pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevede că „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al O.U.G.

nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară." Din analiza gramaticală, logică și teleologică a textului legal citat mai sus rezultă cu claritate intenția legiuitorului de a da posibilitatea solicitării de despăgubiri și soțului și descendenților până la gradul al II-lea inclusiv.

În ceea ce privește drepturile încălcate și prejudiciile aduse prin condamnările politice, deși legiuitorul nu prevede în mod expres, din expunerea de motive la acest act normativ precum și din interpretarea principiilor generale de drept rezultă că daunele morale prevăzute de textul legal analizat se acordă pentru încălcarea drepturilor personale patrimoniale și pot fi acordate în considerarea prejudiciului suferit personal de solicitanți ca urmare a unei condamnări sau supunerii unei rude de până la gr. II unor condamnări penale sau măsuri administrative abuzive, în înțelesul legii, în măsura în care acestea s-au răsfrânt și asupra reclamanților, iar nu în considerarea suferințelor morale suportate de persoana condamnată.

Această concluzie reținută și de către prima instanță, se întemeiază pe dispozițiile de drept comun potrivit cărora drepturile nepatrimoniale au caracter strict personal și, deci, nu se transmit prin succesiune (cu excepția unora dintre cele prevăzute de lege în materia dreptului de autor) astfel că nici dreptul la repararea prejudiciului moral născut în persoana celui vătămat nu se transmite pe cale succesorală, ci se stinge prin decesul titularului. Prin urmare soțul ori descendenții persoanelor condamnate pot introduce acțiune pentru repararea prejudiciului suferit personal ca urmare a suferințelor unei rude foarte apropiate ca părinții și bunicii iar exercițiul acestei acțiuni reglementată în mod expres de către legiuitor constituie o recunoaștere implicită a legiuitorului a unor astfel de suferințe, recunoaștere care se bazează pe prezumții simple și firești.

Astfel, este evident că suferințele părinților și bunicilor se răsfrâng în mod direct asupra vieții copiilor și respectiv nepoților dacă avem în vedere viața normală a unei familii. În mod corect prima instanță a reținut că în baza Legii nr. 221/2009 nu pot fi solicitate despăgubiri pentru suferințele altor persoane, motivele de apel invocate de către reclamantă bazându-se pe o interpretare eronată a legii.

În speță, prin condamnarea politică a mamei reclamantei (G.V.) și executarea unei pedepse privative de libertate într-o colonie de muncă este evident că viața reclamantei, minoră la vremea respectivă, a fost profund afectată iar suferințele acesteia au fost personale întrucât au fost încălcate drepturile acesteia privind demnitatea, onoarea, prestigiul social, reputația, dreptul la șanse egale, sensibilitatea psihică internă a ființei umane, fiind de necontestat că reclamanta a fost supusă la grele încercări la o vârstă la care avea o mare nevoia de îndrumările mamei și într-o etapă în care viața de familie își pune amprenta asupra întregului viitor al copilului.

Aspectele referitoare la existența unei condamnări politice nu au fost reținute de către prima instanță în baza unor simple presupuneri, astfel cum în mod tendențios se susține de către pârât prin motivele de recurs, ci în baza adeverinței din 2 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiției - Direcția instanțelor militare prin care se adeverește că „G.V. a fost arestată la data de 15 august 1952 și, prin Decizia M.A.I. nr. 1013 din 21 noiembrie 1952 a fost condamnată la 24 de luni și internată într-o colonie de muncă pentru activitate P.N.Ț., a executat pedeapsa în lagărul de muncă T. și a fost pusă în libertate la data de 15 iunie 1954" Suferințele reclamantei relatate prin acțiune și motivele de apel pot face obiectul unor prezumții firești și deducții logice, astfel încât hotărârea atacată este legală sub acest aspect.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanță curtea reține că acesta este mare în raport cu criteriile ce trebuie avute în vedere în astfel de situații, pornind de la prezumția că suferințele suferite de către reclamantă nu pot fi cuantificate. Prejudiciul moral este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât aduce atingere unui drept extrapatrimonial și nu patrimoniului. Prejudiciul moral vizează atingerea adusă intereselor persoanelor, concretizate în suferințe psihice și fizice resimțite de victimă și tulburările psihologice încercate de acesta.

Compensația bănească poate avea ca scop readucerea victimei în situația anterioară, atunci când este posibil, sau poate avea un titlu de pedeapsă pentru comportamentul ofensator, acesta din urmă putând tinde la o despăgubire reală pentru prejudiciul cauzat sau doar o compensare nominală, atunci când întinderea despăgubirii nu poate fi cert stabilită, acesta având scopul de a indica că un drept a fost încălcat. În cadrul răspunderii civile nepatrimoniale prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face dificilă și repararea lor. În consecință instanța are în vedere că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, iar sumele de bani acordate să poată fi calificate drept despăgubiri.

Jurisprudența C.E.D.O. a influențat evoluția practicii judecătorești in sistemul de drept românesc după cum urmează: în cazurile relativ minore, Curtea a statuat că hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciul moral încercat de către cel vătămat; în celelalte cazuri, fixarea reparației, indemnizarea daunelor, se face cu luarea în considerare a gravității violării, timpul cât aceasta a durat precum și timpul mare ce a trecut de la această violare, accentul fiind pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei. Prin adoptarea Legii nr. 221/2009 statul român a încercat a efectua o reparație a prejudiciilor materiale și morale cauzate persoanelor enumerate în textul legii oferindu-le acestor persoane posibilitatea de a beneficia și de prevederile D.L.

nr. 118/1993 și O.U.G. nr. 214/1999 în încercarea de a repara, pe cât mai este astăzi posibil, abuzurile săvârșite de statul comunist cu multe decenii în urmă. Suma solicitată de reclamantă, potrivit criteriilor mai sus arătate și raportat la efectele constatate de instanță, în ce privește măsurile cu caracter politic dispuse față de mama reclamantei este exagerată astfel încât a fost cenzurată la suma de 4000 de euro, admițându-se apelul pârâtului sub acest aspect. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta cât și Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate: Astfel, reclamanta a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul obligării la plata daunelor morale de 220.000 euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind incidente astfel dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens au fost invocate dispozițiile art. 1 - 17 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Reclamanta critică hotărârea instanței de apel sub aspectul daunelor morale acordate, în raport de faptul că ele trebuiau să reflecte atât suferințele cauzate mamei sale cât și ei și tatălui său, ca urmare a condamnării mamei sale prin decizia administrativă a M.A.I.

nr. 1013 din 21 noiembrie 1954 și a stabilirii domiciliului într-o altă localitate. În aceeași idee se susține că pe toată durata detenției mamei sale, tatăl recurentei a fost anchetat de securitate și obligat să cedeze casa familiei și majoritatea bunurilor materiale, a fost hărțuit și umilit, fapt ce a dus la decesul acestuia în 1963. Recurentul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii dat fiind faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale privind constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Pârâtul Statul Român prin D.G.F.P.

Brașov a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte legate de cuantumul daunelor morale acordate. În acest sens se susține că prejudiciul moral produs unei persoane și care ar îndreptăți-o să solicite daune morale pentru repararea acestuia, se stinge prin moartea persoanei. Se mai susține incidența dispozițiilor Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, motiv pentru care se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii în totalitate a apelului și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel a examinat cauza în ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care au prevăzut o serie de plafoane până la care instanța poate acorda despăgubiri morale. Or, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010. Din această perspectivă și dat fiind faptul că instanța nu a analizat și motivele de apel ale reclamantei raportat la starea de fapt invocată, în ce privește acordarea daunelor morale, urmează a se admite recursul reclamantei și a se respinge recursurile pârâților, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta G.E.V. împotriva deciziei nr. 161/ Ap din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Respinge ca nefondate recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.