ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 750/2012

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 28 septembrie 2009, C.E.N. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009 și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al măsurii administrative abuzive luate de organele fostei securități împotriva tatălui său, precum și al condamnării penale ulterioare a acestuia și să se oblige pârâtul la plata sumei de 1.500.000 euro, reprezentând daune morale suferite de reclamantă până în anul 1989, datorită arestării autorului său. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 735 din 19 mai 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta C.E.N.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, în primul rând, se impune a se reține că art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 recunoaște caracterul de condamnare cu caracter politic pentru cele în temeiul art. 193 alin. (1) C. pen., astfel că nu se regăsește ipoteza prevăzută de art. 4 din lege, pentru a fi necesară constatarea caracterului politic al condamnării, pe cale judecătorească. În ceea ce privește cererea de solicitare de daune morale, tribunalul a constatat, atât din petitul acțiunii cât și din concluziile scrise depuse, că suma de 1.500.000 de euro este solicitată nu drept prejudiciu moral suferit de tatăl reclamantei ci ca un prejudiciu propriu suferit de reclamantă ca urmare a condamnării tatălui ei, a arestării acestuia și a celorlalte măsuri abuzive luate împotriva acestuia.

Or, Legea nr. 221/2009 nu reglementează posibilitatea acordării de daune pentru prejudiciul suferit de descendenții persoanei decedate. În acest sens, tribunalul a reținut că în raport de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, este clar că legiuitorul a avut în vedere doar prejudiciul cauzat persoanei condamnate nu și eventualul prejudiciu moral suferit de soțul supraviețuitor sau descendenți prin condamnarea dispusă împotriva soțului/autorului lor. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 39/ A din 20 ianuarie 2011 prin care s-a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.

Pe lângă considerentele care au stat la baza sentinței apelate la data când a fost pronunțată, curtea a mai reținut că a intervenit o modificare legislativă, respectiv decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 care a constatat neconstituțional art. 5 din Legea nr. 221/2009, care era temeiul juridic, atât pentru acțiune cât și pentru apel. Or, deși decizia nr. 1358/2010 este ulterioară pronunțării sentinței și s-ar putea discuta astfel de neretroactivitatea acesteia, totuși față de legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale a României, nu se mai pune această problemă, dispozițiile deciziei fiind aplicabile și în speța de față. Ca atare, intervenind un impediment de ordin legislativ și lipsind temeiul de drept al cererii și apelului, curtea a reținut că motivele de apel sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, desființarea sentinței tribunalului și admiterea cererii de chemare în judecată. A arătat că deși a solicitat prin acțiune acordarea de daune morale pentru prejudiciul propriu suferit prin condamnarea tatălui său, din cuprinsul cererii și analiza motivelor de fapt și de drept pe care s-a întemeiat reiese că intenția și voința sa au fost în direcția aplicării dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. A apreciat că nu se poate cuantifica prejudiciul moral suferit de autorul său, întrucât perioada detenției l-a marcat în permanență, privarea acestuia de libertate fără temei legal încălcând dreptul personal nepatrimonial la libertate, cu grave consecințe asupra sănătății, aducând atingere onoarei și reputației tatălui său și afectându-i iremediabil statutul social.

A precizat totodată că respectiva lipsire de libertate a produs consecințe și în planul vieții private, fiindu-i afectate imaginea și sursele de venit cu care își întreținea familia. A considerat, în aceste condiții, că despăgubirile solicitate pârâtului, în vederea reparării prejudiciului moral și material suferit, sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât tatăl său nu a beneficiat de măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, cu modificările și completările ulterioare. A arătat că decizia pronunțată în apel este nelegală și sub aspectul raportării la decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, întrucât îi creează un dezavantaj, față de alte persoane care au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 221/2009 până la momentul adoptării respectivei decizii.

A precizat astfel că dreptul său la apărare, dreptul de acces la justiție, pentru a valorifica drepturi prevăzute de lege, i-au fost blocate, invocându-se o decizie a Curții Constituționale care anulează prevederile unei legi, creând diferențe de tratament juridic între cetățenii țării, situație neconstituțională în raport de prevederile art. 16 din Constituție. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Indiferent de aspectul că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta, în ciuda formulării, a solicitat în realitate daune morale pentru prejudiciul suferit de autorul său prin condamnare și nu pentru prejudiciul propriu, problema de drept care se pune în speță este aceea a stabilirii faptului dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Se reține astfel că aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizează lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. Astfel s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acesteia. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Se rețin totodată ca legale considerentele hotărârilor fondului legate de aspectul că legiuitorul a avut în vedere la adoptarea Legii nr. 221/2009 repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, doar după decesul respectivelor persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenții putând formula astfel de acțiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat nemijlocit în persoana lor ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului lor. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.E.N. împotriva deciziei nr. 39/ A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.