ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, la 18 mai 2009, pârâta SC P. SA membru OMV Grup a
declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale.
La termenul din 22 octombrie 2009 judecata recursului
a fost suspendată în condițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,
orice cerere de chemare în judecată, contestație,
apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se
perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din
vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de
procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Întrucât de la data suspendării nici una dintre părți
nu a săvârșit acte de procedură pentru continuarea judecății, Curtea a
constatat că s-au împlinit cerințele perimării, respectiv, faptul că pricina a
rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege; rămânerea în nelucrare se
datorează culpei părților; nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de
suspendare a termenului de perimare; nu există o cauză de stingere a procesului
prevăzută de o normă specială.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. se va constata perimarea căii de atac, cu consecința rămânerii irevocabile
a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul
declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 februarie 2011.