SECȚIUNEA A PATRA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TURCIA (solicitarea nr. 55373/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 aprilie 2006 DEFINIF 11/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Fikri Demir c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Türmen Pellonpäää Traja Garlicki, Mijović, judecători și al dlui O 55373/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Fikri Demir ( La 30 august 2005, Curtea (secțiunea a patra) a declarat cererea parțial admisibilă. La 2 iunie 1995, reclamantul a fost reținut de către agenți ai Direcției pentru Securitate d .Izmir, secțiunea de combatere a terorismului și i s-a reproșat PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).
La 10 iulie 1995, procurorul districtual al Republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir l-a inculpat pe reclamant, precum și alte douăzeci și trei de acuzați de sef al unei organizații ilegale care urmărește să aducă atingere integrității teritoriale a țării, încălcarea prevăzută și reprimată prin art. 125 din Codul penal. La 22 iulie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la pedeapsa cu moartea. La 7 iulie 1998, Curtea de Casație a Casației l-a pronunțat în primă instanță pentru viciu de procedură. La 3 decembrie 1998, Curtea de Securitate a statului își va reiniția hotărârea inițială. 10. La 18 octombrie 1999, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre.
11. Ca urmare a abolirii pedepsei cu moartea în Turcia, pedeapsa reclamantului a fost schimbată în detenție penală pe viață. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). În temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție 13, reclamantul susține că instanța de securitate a statului care a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială Pe de o parte, prezența unui judecător militar în cadrul său și, pe de altă parte, absența unui avocat în timpul procesului preliminar în timpul reținerii sale, pe de altă parte, se plânge că avizul procurorului general nu i-a fost comunicat Curții de Casație.
El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să aibă timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu va avea mijloacele de a remunera un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției la: (...) Pe independența și imparțialitatea instanței de securitate a statului de drept 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35 36, 6 februarie 2003). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.
Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se află Õ în legătură cu securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, s-ar putea considera că… Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului membru nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 17. Curtea reamintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa.
18. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care aceasta ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Çiraklar c. Turcia, Rec., 1998-VII, p. 3074, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 19. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât mai puțin decât o astfel de încălcare, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Daunele 20. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu moral pe care îl evaluează la 50 22. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (ciiraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII, p. 3074, § 49). 23. Pentru Curte, atunci când un particular, ca și în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și de imparțialitate prevăzute de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea l … În fine, CEDO 2005 ...). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 24. Reclamantul solicită 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.
El nu furnizează nicio justificare. 25. Guvernul contestă aceste pretenii. 26. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să se atribuie reclamantului 1 000 EUR în acest sens, minus 685 EUR plătiți de Consiliul European pentru asistență judiciară. Interese moratoriu 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES, CURȚA, ÎN L că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță a Țării lui Izmir Déit … în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 685 EUR (șase sute optzeci și cinci de euro) percepute pentru asistență juridică, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, sumă care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Înmânat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
AFFAIRE FİKRİ DEMİR c. TURQUIE (Requête n o 55373/00) ARRÊT STRASBOURG 11 avril 2006 DÉFINITIF 11/07/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Fikri Demir c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. G. Bonello , R. Türmen , M. Pellonpää , K. Traja , L. Garlicki, M me L. Mijović, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 30 août 2005 et 21 mars 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 55373/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Fikri Demir (« le requérant »), a saisi la Cour le 5 janvier 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté par M e M. İșeri, avocat à Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.Le 30 août 2005, la Cour (quatrième section) a déclaré la requête partiellement recevable. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1971.
5.Le 2 juin 1995, le requérant fut placé en garde à vue par des agents de la direction de la sûreté d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme. Il lui était reproché d’appartenir au PKK (Parti des Travailleurs du Kurdistan).
6.Le 10 juillet 1995, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir inculpa le requérant ainsi que vingt-trois autres accusés du chef d’appartenance à une organisation illégale visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale du pays, infraction prévue et réprimée par l’article 125 du code pénal.
7.Le 22 juillet 1997, la cour de sûreté de l’Etat reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à la peine de mort.
8.Le 7 juillet 1998, la Cour de cassation cassa l’arrêt de première instance pour vice de procédure.
9.Le 3 décembre 1998, la cour de sûreté de l’Etat réitéra son arrêt initial.
10.Le 18 octobre 1999, la Cour de cassation confirma cet arrêt.
11.A la suite de l’abolition de la peine de mort en Turquie, la peine du requérant fut commuée en réclusion criminelle à perpétuité. II.
12. Le droit et la pratique internes pertinents en vigueur à l’époque des faits sont décrits dans les arrêts Özel c. Turquie (n o 42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et Gençel c. Turquie (n o 53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003). EN DROIT I.
13. Le requérant allègue que la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé et condamné ne constitue pas un « tribunal indépendant et impartial » qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison, d’une part, de la présence d’un juge militaire en son sein et, d’autre part, de l’absence d’un avocat lors de l’instruction préliminaire pendant sa garde à vue. Il se plaint en outre que l’avis du procureur général près la Cour de cassation ne lui a pas été communiqué.
Il y voit une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) 3. Tout accusé a droit notamment à : (...) b) disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense ; c) se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent ; (...) » A. Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat
14.La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Özel , précité, §§ 33-34, et Özdemir c. Turquie , n o 59659/00, §§ 35 ‑ 36, 6 février 2003).
15.La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu’il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l’Etat d’infractions relatives à la « sécurité nationale », ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l’Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction ( Incal c. Turquie , arrêt du 9 juin 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ IV, p. 1573, § 72 in fine ).
16.La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l’Etat n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1. B. Sur l’équité de la procédure pénale
17.La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.
18.Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner le présent grief (voir, entre autres, Çiraklar c. Turquie , arrêt du 28 octobre 1998, Recueil 1998-VII, p. 3074, §§ 44-45). III.
19. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
20.Le requérant allègue avoir subi un préjudice moral qu’il évalue à 50 000 euros (EUR).
21.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
22.La Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante ( Çiraklar c. Turquie , arrêt du 28 octobre 1998, Recueil 1998 ‑ VII, p. 3074, § 49).
23.Pour la Cour, lorsqu’un particulier, comme en l’espèce, a été condamné par un tribunal qui ne remplissait pas les conditions d’indépendance et d’impartialité exigées par la Convention, un nouveau procès ou une réouverture de la procédure, à la demande de l’intéressé, représente en principe un moyen approprié de redresser la violation constatée (voir Öcalan c. Turquie [GC], n o 46221/99, § 210 in fine , CEDH 2005 ‑ ...). B. Frais et dépens
24.Le requérant demande 3 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Il ne fournit aucun justificatif.
25.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
26.Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, statuant en équité, la Cour estime raisonnable d’allouer au requérant 1 000 EUR à ce titre, moins les 685 EUR versés par le Conseil de l’Europe au titre de l’assistance judicaire. C. Intérêts moratoires
27.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir ; 2. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention ; 3. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, moins les 685 EUR (six cent quatre-vingt-cinq euros) perçus au titre de l’assistance judicaire, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, somme à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 avril 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président