ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4108/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2985 din 22 iunie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta F.M., și a

constatat calitatea de colaborator al Securității a acesteia. Prin aceeași

sentință au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâta a invocat

excepțiile inadmisibilității acțiunii, nulității înscrisului numit angajament,

motivat de faptul că la data semnării actului nu împlinise vârsta de 16 ani,

lipsei calității procesuale pasive și lipsei de interes a acțiunii, în raport

de faptul că în prezent pârâta nu mai ocupă o funcție de demnitate publică,

astfel încât nu mai are calitate de funcționar și nu mai există un interes în

formularea acțiunii.

În dezlegarea acestor

excepții s-a apreciat că faptul că pârâta nu împlinise vârsta de 16 ani la

momentul semnării angajamentului nu prezintă relevanță în condițiile în care

activitatea acesteia a continuat și după împlinirea vârstei de 16 ani.

În ceea ce privește

deținerea unei funcții de demnitate publică, legea nu impune ca o astfel de

funcție să fie deținută pe tot parcursul litigiului și deținerea unei astfel de

funcții apare ca o condiție pentru declanșarea procedurii de verificare a

calității de colaborator.

Pe fondul litigiului,

s-a remarcat că situația de fapt reținută în nota de constatare este confirmată

de notele depuse la dosar. Astfel, pârâta a furnizat în perioada 1976 - 1989 o

serie de informații privind activități și atitudini contrare regimului comunist

comunicând organelor de securitate, faptul că o persoană care are un frate în

Canada intenționează să plece din țară, o altă persoană a adus din SUA o serie

de bunuri interzise pe piața românească (aparate video), o altă persoană ar

produce la domiciliu anticoncepționale.

Or, concluzionează

prima instanță, toate aceste informații vizau îngrădirea unor drepturi și

libertăți fundamentale și în special dreptul la viață privată și libertatea de

mișcare, făcând parte din cele la care se referă art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta F.M.

Cererea de recurs a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în

motivarea ei s-a arătat în esență că prima instanță a dat o dezlegare greșită

atât excepțiilor invocate cât și fondului pricinii.

Astfel, s-a reiterat

că acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității este inadmisibilă față de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 întrucât nu rezultă cu certitudine că „angajamentul” ar fi dat de

recurentă, nefiind semnat de aceasta iar notele furnizate de „D.P.” nu îi

aparțin; excepția nulității înscrisului intitulat „angajament” rezultă cu

prisosință din faptul că la data eventualei semnări a acestuia recurenta nu ar

fi împlinit vârsta de 16 ani, deci nu avea capacitate de exercițiu deplină;

excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată atâta vreme cât

partea nu a fost numită sau aleasă într-o funcție din cele prevăzute de art. 3

din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi supusă verificărilor; aceste din urmă

prevederi constituie și temeiul pentru care excepția lipsei de interes se

impune a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii.

În privința fondului,

recurenta a subliniat din nou că în prima perioadă pretinsă că ar fi colaborat

cu Securitatea nu a avut reprezentarea faptelor ce i-au fost impuse de ofițerul

de Securitate care o căuta la liceu, iar după terminarea liceului fiind

amenințată cu desfacerea contractului de muncă a avut un aport informativ

redus, dovadă în acest sens fiind nota de analiză din 15 iulie 1978 în care se

reține reticența manifestată de recurentă în furnizarea de informații. În

opinia recurentei probatoriul administrat în cauză este de natură a dovedi că

nu a fost vorba de încălcarea unor drepturi și libertăți ale persoanelor fizice.

Examinând cauza prin

prisma criticilor aduse de recurentă, dar și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că niciuna din criticile

formulate de recurentă nu este întemeiată și că hotărârea pronunțată de Curtea de

Apel București este temeinică și legală.

Excepțiile invocate

în fața primei instanțe au făcut obiectul unei analize atente din partea

judecătorului fondului, care le-a respins motivat, așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă a soluției supuse controlului judiciar.

În ce privește

controversa purtată în legătură cu data semnării angajamentului, din actele

dosarului se conturează că la momentul recrutării reclamantei de către organele

de securitate aceasta avea împlinită vârsta de 16 ani, așa cum rezultă din

înscrisul intitulat <<notă de analiză privind pe colaboratoarea „D.P.”

>> în care se consemnează că recrutarea elevei F.M. a avut loc la data de

11 iunie 1976, or reclamanta este născută la 5 aprilie 1960. Chiar în ipoteza

în care ar fi discutabilă data recrutării, în mod just instanța de fond a

reținut că situația de fapt demonstrată de actele dosarului, anume că

activitatea de furnizare de informații a continuat și după împlinirea vârstei

de 16 ani, conferă un caracter nerelevant acestei probleme față de obiectul

litigiului.

Excepția

inadmisibilității acțiunii nu este susținută cu argumente legale, iar

excepțiile privind lipsa de interes în formularea acțiunii și lipsa calității

procesuale pasive a pârâtei nu sunt susținute prin textul legal invocat, respectiv

art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 care vizează persoanele care ocupă demnități sau

funcții publice, nefiind relevant decât faptul că la momentul sesizării

autorității intimate-reclamante pârâta ocupa o astfel de funcție - subprefect

al Județului Vrancea - aspect necontestat de recurentă.

Asupra fondului,

instanța de recurs reține că probele administrate sunt de natură a da

consistență acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității și, deci, și soluției pronunțate de instanța competentă.

De altfel, așa cum se

poate observa în motivarea recursului se face apel doar la argumente în

circumstanțiere legate de perioada în care recurenta, elevă fiind, nu era în

măsură să aibă o atitudine mai fermă, de opoziție la solicitările organelor de

Securitate, precum și de perioada în care, angajată fiind la Stația Hidrologică

din Municipiul Onești (fost Gheorghe Gheorghiu Dej), exista pericolul de a-și

pierde locul de muncă.

Or, din dispozițiile

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă fără dubiu că pentru a se putea

reține calitatea de colaborator al Securității trebuie îndeplinite următoarele

condiții:

furnizate, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini

potrivnice regimului comunist;

prevăzute la pct. 1) să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Interpretând

probatoriul administrat judecătorul fondului a concluzionat că sunt îndeplinite

cumulativ cele două condiții legale pentru a constata incidența art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității.

Înscrisurile depuse

la dosar evidențiază că în perioada 1976 - 1989 prin informații concrete,

privind persoane concrete, furnizate organelor de Securitate și reținute ca

atare în considerentele sentinței recurate, a fost vizată îngrădirea unor

drepturi și libertăți fundamentale, cu accent pe dreptul la viața privată și la

libertatea de mișcare, drepturi recunoscute de Pactul internațional cu privire

la drepturile civile și politice (art. 17 și art. 12), ratificat de România

prin Decretul nr. 212 publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr.

146 din 20 noiembrie 1974.

Văzând și

dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 cu

modificările și completările ulterioare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta F.M. împotriva Sentinței nr. 2985 din 22 iunie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.