ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4108/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2985 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta F.M., și a constatat calitatea de colaborator al Securității a acesteia. Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile invocate de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâta a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, nulității înscrisului numit angajament, motivat de faptul că la data semnării actului nu împlinise vârsta de 16 ani, lipsei calității procesuale pasive și lipsei de interes a acțiunii, în raport de faptul că în prezent pârâta nu mai ocupă o funcție de demnitate publică, astfel încât nu mai are calitate de funcționar și nu mai există un interes în formularea acțiunii. În dezlegarea acestor excepții s-a apreciat că faptul că pârâta nu împlinise vârsta de 16 ani la momentul semnării angajamentului nu prezintă relevanță în condițiile în care activitatea acesteia a continuat și după împlinirea vârstei de 16 ani.

În ceea ce privește deținerea unei funcții de demnitate publică, legea nu impune ca o astfel de funcție să fie deținută pe tot parcursul litigiului și deținerea unei astfel de funcții apare ca o condiție pentru declanșarea procedurii de verificare a calității de colaborator. Pe fondul litigiului, s-a remarcat că situația de fapt reținută în nota de constatare este confirmată de notele depuse la dosar. Astfel, pârâta a furnizat în perioada 1976 - 1989 o serie de informații privind activități și atitudini contrare regimului comunist comunicând organelor de securitate, faptul că o persoană care are un frate în Canada intenționează să plece din țară, o altă persoană a adus din SUA o serie de bunuri interzise pe piața românească (aparate video), o altă persoană ar produce la domiciliu anticoncepționale.

Or, concluzionează prima instanță, toate aceste informații vizau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale și în special dreptul la viață privată și libertatea de mișcare, făcând parte din cele la care se referă art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta F.M. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat în esență că prima instanță a dat o dezlegare greșită atât excepțiilor invocate cât și fondului pricinii. Astfel, s-a reiterat că acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este inadmisibilă față de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 întrucât nu rezultă cu certitudine că „angajamentul” ar fi dat de recurentă, nefiind semnat de aceasta iar notele furnizate de „D.P.” nu îi aparțin; excepția nulității înscrisului intitulat „angajament” rezultă cu prisosință din faptul că la data eventualei semnări a acestuia recurenta nu ar fi împlinit vârsta de 16 ani, deci nu avea capacitate de exercițiu deplină; excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată atâta vreme cât partea nu a fost numită sau aleasă într-o funcție din cele prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi supusă verificărilor; aceste din urmă prevederi constituie și temeiul pentru care excepția lipsei de interes se impune a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii.

În privința fondului, recurenta a subliniat din nou că în prima perioadă pretinsă că ar fi colaborat cu Securitatea nu a avut reprezentarea faptelor ce i-au fost impuse de ofițerul de Securitate care o căuta la liceu, iar după terminarea liceului fiind amenințată cu desfacerea contractului de muncă a avut un aport informativ redus, dovadă în acest sens fiind nota de analiză din 15 iulie 1978 în care se reține reticența manifestată de recurentă în furnizarea de informații. În opinia recurentei probatoriul administrat în cauză este de natură a dovedi că nu a fost vorba de încălcarea unor drepturi și libertăți ale persoanelor fizice. Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, dar și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că niciuna din criticile formulate de recurentă nu este întemeiată și că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este temeinică și legală. Excepțiile invocate în fața primei instanțe au făcut obiectul unei analize atente din partea judecătorului fondului, care le-a respins motivat, așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a soluției supuse controlului judiciar. În ce privește controversa purtată în legătură cu data semnării angajamentului, din actele dosarului se conturează că la momentul recrutării reclamantei de către organele de securitate aceasta avea împlinită vârsta de 16 ani, așa cum rezultă din înscrisul intitulat <<notă de analiză privind pe colaboratoarea „D.P.” >> în care se consemnează că recrutarea elevei F.M.

a avut loc la data de 11 iunie 1976, or reclamanta este născută la 5 aprilie 1960. Chiar în ipoteza în care ar fi discutabilă data recrutării, în mod just instanța de fond a reținut că situația de fapt demonstrată de actele dosarului, anume că activitatea de furnizare de informații a continuat și după împlinirea vârstei de 16 ani, conferă un caracter nerelevant acestei probleme față de obiectul litigiului. Excepția inadmisibilității acțiunii nu este susținută cu argumente legale, iar excepțiile privind lipsa de interes în formularea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei nu sunt susținute prin textul legal invocat, respectiv art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 care vizează persoanele care ocupă demnități sau funcții publice, nefiind relevant decât faptul că la momentul sesizării autorității intimate-reclamante pârâta ocupa o astfel de funcție - subprefect al Județului Vrancea - aspect necontestat de recurentă.

Asupra fondului, instanța de recurs reține că probele administrate sunt de natură a da consistență acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, deci, și soluției pronunțate de instanța competentă. De altfel, așa cum se poate observa în motivarea recursului se face apel doar la argumente în circumstanțiere legate de perioada în care recurenta, elevă fiind, nu era în măsură să aibă o atitudine mai fermă, de opoziție la solicitările organelor de Securitate, precum și de perioada în care, angajată fiind la Stația Hidrologică din Municipiul Onești (fost Gheorghe Gheorghiu Dej), exista pericolul de a-și pierde locul de muncă. Or, din dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 rezultă fără dubiu că pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității trebuie îndeplinite următoarele condiții: 1. Informațiile furnizate, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist; 2. Informațiile prevăzute la pct. 1) să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Interpretând probatoriul administrat judecătorul fondului a concluzionat că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții legale pentru a constata incidența art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Înscrisurile depuse la dosar evidențiază că în perioada 1976 - 1989 prin informații concrete, privind persoane concrete, furnizate organelor de Securitate și reținute ca atare în considerentele sentinței recurate, a fost vizată îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, cu accent pe dreptul la viața privată și la libertatea de mișcare, drepturi recunoscute de Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (art. 17 și art. 12), ratificat de România prin Decretul nr. 212 publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974. Văzând și dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta F.M. împotriva Sentinței nr. 2985 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.