ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul G. - Comisia de Disciplină pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii Comisiei de Disciplină nr. 1389 din 22 noiembrie 2010, prin care a fost sancționat disciplinar. În motivarea acțiunii reclamantul a invocat faptul că hotărârea sus indicată este lovită de nulitate absolută deoarece doamna comisar A.M. nu a făcut parte din comisie, însă o altă persoană a făcut parte din comisie, respectiv doamna insp. principal psiholog M.A.M. În susținerea cererii sale reclamantul a invocat prevederile C. proc.

pen., despre care a afirmat că nu ar fi fost respectate prin hotărârea atacată, precum și ale C. proc. civ. La termenul din 2 februarie 2011 instanța de fond a pus în discuție excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 769 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.D., deținut în Penitenciarul G., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul G. - Comisia de Disciplină, în favoarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de pe lângă Penitenciarul G. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 74 din legea sus indicată "împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii". Prin urmare, s-a reținut de către instanță că legea prevede o competență specială în materia sancționării disciplinare a persoanelor aflate în executarea unei măsuri privative de libertate.

Așa fiind, în privința competenței de soluționare a cauzei nu se aplică dispozițiile legii contenciosului administrativ, care este lege generală în privința soluționării litigiilor care au ca obiect anularea unor acte administrative, ci prevederile legii speciale nr. 275/2006. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul C.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, constată că recursul este inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 158 C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent". Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus citat rezultă fără putință de tăgadă faptul că împotriva hotărârii de declinare a competenței nu se poate exercita nici o cale de atac. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 158 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 202/2010, coroborat cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.D. împotriva sentinței civile nr. 769 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.