ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.D. a chemat

în judecată pe pârâtul Penitenciarul G. - Comisia de Disciplină pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii Comisiei de Disciplină nr.

1389 din 22 noiembrie 2010, prin care a fost sancționat disciplinar.

În motivarea acțiunii

reclamantul a invocat faptul că hotărârea sus indicată este lovită de nulitate absolută

deoarece doamna comisar A.M. nu a făcut parte din comisie, însă o altă persoană

a făcut parte din comisie, respectiv doamna insp. principal psiholog M.A.M.

În susținerea cererii

sale reclamantul a invocat prevederile C. proc. pen., despre care a afirmat că nu

ar fi fost respectate prin hotărârea atacată, precum și ale C. proc. civ.

La termenul din 2 februarie

2011 instanța de fond a pus în discuție excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă

nr. 769 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamantul C.D., deținut în Penitenciarul G., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul

G. - Comisia de Disciplină, în favoarea judecătorului delegat pentru executarea

pedepselor privative de libertate de pe lângă Penitenciarul G.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 74 din legea sus indicată "împotriva

hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară,

persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea

pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii".

Prin urmare, s-a reținut

de către instanță că legea prevede o competență specială în materia sancționării

disciplinare a persoanelor aflate în executarea unei măsuri privative de libertate.

Așa fiind, în privința

competenței de soluționare a cauzei nu se aplică dispozițiile legii contenciosului

administrativ, care este lege generală în privința soluționării litigiilor care

au ca obiect anularea unor acte administrative, ci prevederile legii speciale

nr. 275/2006.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamantul C.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a examina motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, constată că

recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit art. 158 C.

proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010: "dacă instanța

se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul

fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent".

Din interpretarea logico-juridică

a textului legal sus citat rezultă fără putință de tăgadă faptul că împotriva hotărârii

de declinare a competenței nu se poate exercita nici o cale de atac.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 158 C. proc.

civ., modificat prin Legea nr. 202/2010, coroborat cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.D. împotriva sentinței civile nr. 769 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.