AFFAIRE SOCIETE AU SERVICE DU DEVELOPPEMENT c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel et préjudice moral - réparation pécuniaire (globale);Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE SOCIETE AU SERVICE DU DEVELOPPEMENT c. FRANCE (CtEDO, 2006)
A DOUA SPECIE SOCIETATE ÎN SERVICIUL DEVOLOPĂRII c. FRANȚA Cerere nr. 40391/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 aprilie 2006 DEFINITIVF 11/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Société la Serviciul de Dezvoltare C. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte J.-P. Costa Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a intenționat în camera Consiliului la 21 martie 2006, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 40391/02) îndreptată împotriva Republicii Franceze și a cărei Société La Service du Development ( S. Vasisse, avocat la Paris. Guvernul francez este reprezentat de dna Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 7 iunie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului litigiul întemeiat pe durata procedurii privind evaluarea prejudiciilor recurentei născute din anularea permisului de construcție. În temeiul articolului 29 3 din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. CIRCONSTANȚE DE L Prin intermediul unui decret municipal din 27 octombrie 1992, municipalitatea a acordat recurentei un permis de construire pentru realizarea unui ansamblu colectiv care să cuprindă un hotel și clădiri de uz casnic. Martie 1993, prefectul sesizează Tribunalul Administrativ din Nisa cu privire la o cerere de anulare din 27 octombrie 1992 a hotărârii din 12 iulie 1993, instanța administrativă dispunea de o competență. pentru a determina dacă studiile geotehnice realizate înainte de emiterea permisului de construcție ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Printr-o decizie din aceeași zi, președintele Tribunalului Administrativ din Nisa desemnează un expert. Prin hotărârea din 16 decembrie 1993, Tribunalul Administrativ din Nisa a anulat data de 27 octombrie 1992 privind eliberarea permisului de construcție La 25 ianuarie și 4 februarie 1994, Prin hotărârea din 8 aprilie 1997, Curtea Administrativă din Lyon a confirmat hotărârea din 16 decembrie 1993. Recurenta nu este prevăzută cu casarea acestor hotărâri. Procedura de evaluare a răspunderii comunei și a naturii prejudiciului suferit Ca urmare a lucrărilor începute de reclamantă, aceasta a solicitat primarului comunei la data de 22 martie 1994 plata prejudiciului cauzat de anularea, la 16 decembrie 1993, de către Tribunalul Administrativ din Nisa, a permisului de construcție acordat acesteia. Recurenta a evaluat acest prejudiciu la 327 179 280 de franci, din cauza costurilor pe care le angajase, în opinia sa, pentru pierderea valorii de piață a terenurilor, pentru cheltuielile de achiziționare a terenurilor și pentru eliberarea terenurilor angajate în mod inutil, pentru cheltuielile de prelucrare, de gestionare și de construcție, pentru diverse cheltuieli financiare și comerciale, pentru pierderea profiturilor pe care ea le putea spera în mod legitim și pentru tulburările în condițiile de existență ale societății. La 6 mai 1994, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ pentru a anula decizia de refuz a primarului din 28 martie 1994 opusă de către municipalitate cererii sale de despăgubire. Cu această ocazie, aceasta a solicitat condamnarea la la . t in solidum cu municipalitatea. Prin o cerere din 3 În august 1994, primarul Roquebrune-Cap-Martin a solicitat Tribunalului Administrativ din Nisa să condamne statul la asigurarea comunei până la 327 179 280 franci. La 9 mai 1995, reclamanta a prezentat o cerere suplimentară și și-a depus cererea de despăgubire la 347 705 161 franci. 10. Printr-o hotărâre din 18 ianuarie 1996, Tribunalul Administrativ din Nisa a constatat că concluziile recurentei care intenționase condamnarea la închisoare au fost precedate de nicio cerere prealabilă și le-a declarat inadmisibile. De asemenea, acesta a constatat că recurenta și-a asumat un risc de a-și asuma propria responsabilitate prin angajarea și continuarea lucrărilor de amenajare și de construcție, chiar dacă permisul de construcție fusese depășit cenzurii instanței administrative care dispunea la 12 iulie 1993 o informare suplimentară cu privire la autorizația de construcție. Prin urmare, acesta a limitat răspunderea municipalității în proporție de un sfert din prejudiciul suferit de aceasta. În ceea ce privește prejudiciile care nu pot fi compensate, Tribunalul a respins șefii de prejudiciu care constau în pierderea valorii de piață a terenurilor, costurile de achiziție a terenurilor și de eliberare a terenurilor, pierderea beneficiilor preconizate și tulburările în condițiile de existență ale societății. În ceea ce privește prejudiciul cauzat de cheltuielile de studiu, de gestionare și de comercializare, instanța a dispus o expertiză pentru a stabili plata despăgubirii recurentei. Prin intermediul unei decizii din aceeași zi, președintele Tribunalului Administrativ din Nisa desemnează un expert, domnule B., pentru a evalua prejudiciul și a depune un raport în termen de patru luni. 11. La 9 aprilie 1996, recurenta a solicitat judecarea Tribunalului Administrativ din Lyon din 18 ianuarie 1996. La 17 aprilie. 12. La 19 decembrie 1996, recurenta l-a sesizat pe președintele Tribunalului Administrativ din Nisa al Unuia. Prin ordonanța din 17 ianuarie 1997, judecătorul de judecată a respins cererea reclamantei. 13. La 20 mai 1997, expertul și-a prezentat raportul. 14. Prin cererea din 30 mai 1997, recurenta sesizează instanța administrativă din Nisa cu privire la o acțiune în litigiu, pentru a obține condamnarea comunei la plata unui provizion de 10 400 305, 91 franci. Printr-o ordonanță din 25 iunie 1997, judecătorul restant a respins această cerere pe motiv că hotărârea din 18 ianuarie 1996 prin care se declara că municipalitatea este responsabilă în proporție de un sfert din prejudiciul suferit de reclamant a fost lovit de recurs și că, prin urmare, partea de răspundere a comunei putea fi modificată. 15. Printr-o ordonanță din 29 august 1997, președintele Tribunalului Administrativ din Lyon a dispus transmiterea dosarului cererii Tribunalului Administrativ din Marsilia. 16. Printr-o hotărâre din 15 septembrie 1998, Curtea Administrativă din Marsilia stata la cererea hotărârii din 18 ianuarie 1996. În acest scop, aceasta a luat în considerare memoriile recurentei din 28 iunie 1996, 14 martie 1997, 15 ianuarie 1998 și 15 mai 1998 în care se contesta în principal vina pe care instanța o recunoaștese și asupra căreia s-a stabilit împărțirea răspunderii, precum și limitarea despăgubirii acordate anumitor șefi de prejudiciu. Aceasta susținea, de asemenea, că statul membru nu a informat în mod corespunzător comunitatea cu privire la constrângerile legate de aplicarea legii de coastă și că această eroare gravă este de natură să justifice o împărțire a răspunderii între municipalitate și . Aceasta a stat, de asemenea, pe memoriile comunei care urmărea să pună sub semnul întrebării responsabilitatea statului care l-ar fi indus în eroare în ceea ce privește aplicarea legii de coastă pe terenurile în cauză și pe cele ale Ministerului Dezvoltării, Locuințelor, Transporturilor și Turismului. În plus, acesta a solicitat confirmarea faptului că reclamanta nu a făcut o cerere prealabilă în acest sens și a exclus orice abatere gravă și, prin urmare, orice contestare a răspunderii statului în cauză. Curtea administrativă, care a unit cererile, a confirmat excepția de la obligația de a declara concluziile recurentei împotriva statului. Curtea administrativă a recunoscut, de asemenea, răspunderea comunei în prejudiciul suferit de reclamantă, dar laatumea din cauza propriei greșeli a acesteia și și-a fixat răspunderea pentru două treimi din prejudiciul suferit. Aceasta a extins prejudiciul de nerambursabil al recurentei și, prin urmare, misiunea încredințată expertului pentru a evalua acest prejudiciu, la costurile de asigurare a securității șantierului, la costurile de achiziție și de eliberare a terenurilor și la costurile financiare. Comisia a trimis reclamanta la Tribunalul Administrativ din Nisa pentru lichidarea, după această completare de competență, a dreptului de proprietate datorat de municipalitate. În cele din urmă, aceasta reține responsabilitatea de a face o greșeală față de partea prefectului constând în omisiunea de comunicare cu comunitatea constrângerilor legate de aplicarea legii de coastă și l-a condamnat să garanteze comunitatea, în comparație cu terța parte, a tuturor condamnărilor pronunțate împotriva acesteia din urmă 17. Prin acțiunea din 23 noiembrie 1998, Ministerul Dezvoltării, Transporturilor și Locuinței a solicitat Consiliului de Stat să anuleze hotărârea din 15 septembrie 1998 în calitate de judecător condamnat la obligația de a garanta comunei, în concurență cu terța parte, sentințele pronunțate împotriva acesteia. Recurenta nu s-a ocupat de casare, ci a dorit să intervină în procedură. 18. Printr-o hotărâre din 21 iunie 2000, Consiliul a anulat orice răspundere a statului și a respins intervențiile și concluziile comunei și recurentei care intenționa să garanteze de către statul de drept al comunei 19. Printr-o scrisoare din 7 decembrie 2001, expertul domnului B. a informat instanța administrativă cu privire la ceea ce nu ar putea îndeplini misiunea care i-a fost încredințată. Prin ordonanța din 28 februarie 2002, președintele Tribunalului Administrativ din Nisa l-a invitat pe noul expert desemnat să depună raportul său înainte de 1 septembrie 2002. Prin hotărârea din 27 noiembrie 2003, Tribunalul Administrativ din Nisa, hotărând după trimiterea ordonată de Curtea Administrativă din 15 septembrie 1998, a respins concluziile recurentei care intenționa să soluționeze prejudiciile extinse de această hotărâre. Recurenta a recurs și această procedură este în continuare pendinte. Procedura în determinarea valorii prejudiciului suferit 21. Ca urmare a hotărârii din 18 ianuarie 1996 de ordonare a unei expertize, Tribunalul Administrativ din Nisa, printr-o hotărâre din 18 iunie 1998, bazată pe raportul de expertiză al dlui B., consideră că valoarea prejudiciului care poate fi compensat este de 14 502 547, 17 franci și a condamnat municipalitatea, în temeiul împărțirii răspunderii stabilite prin hotărârea din 18 ianuarie 1996, care urmează să fie plătită recurentei 4 375 636, 70 franci. Tribunalul a respins în plus concluziile recurentei și cele ale comunei. La 4 noiembrie 1998, reclamanta a răspuns la apelul la această hotărâre. 22. La 9 decembrie 1998, recurenta sesizează președintele Tribunalului Administrativ din Marsilia cu privire la o acțiune în litigiu pentru a-i fi alocată suma de 6 720 806,60 franci. printr-o scrisoare din 19 ianuarie 2000, grefierul Tribunalului Administrativ din Marsilia i-a indicat că această acțiune fusese anexată procedurii de recurs din 18 iunie 1998. 23. Prin hotărârea din 7 mai 2003, instanța administrativă din Marsilia a reformat parțial hotărârea din 18 iunie 1998 și l-a adus la îndeplinire de către municipalitate a cererii la 1 029 646, 61 EUR. 24 printr-o hotărâre din 17 iunie 2005, Consiliul de Stat a anulat parțial hotărârea Tribunalului Administrativ din Marsilia din 7 mai 2003 și l-a condamnat pe municipalitate să plătească recurentei o indemnizație suplimentară de 163 733, 25 EUR. Reclamantul susține că durata procedurii de evaluare a prejudiciului său ca urmare a anulării permisului de construcție a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 26. Tribunalul recunoaște că durata procedurii judiciare de primă instanță poate părea excesivă, dar reamintește că cererea reclamantei era complexă. El consideră că procedura în ansamblul ei nu a cunoscut nici o perioadă de latență și că aceasta pune la îndoială înțelepciunea Curții pentru a aprecia durata procedurii. 27. Curtea consideră, pe de altă parte, că procedura în cauză în speță se împarte în două proceduri care, deși prezintă o legătură de conexitate certă, au obiecte diferite. Pe de o parte, este vorba despre procedura al cărei scop este de a determina partea de răspundere a comunei și natura prejudiciului suferit de reclamant și, pe de altă parte, despre cea care urmărește să determine în mod concret valoarea prejudiciului suferit. Prin urmare, Curtea consideră că este mai adecvat pentru a examina cauza recurentei întemeiat pe durata procedurii de a lua în considerare aceste două proceduri separat. Procedura de evaluare a răspunderii comunei și a naturii prejudiciului suferit 28. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 martie 1994 prin acțiunea prealabilă a recurentei la municipalitate și este pendinte în fața instanței administrative din Marsilia pentru recursul la hotărârea din 27 noiembrie 2003. Prin urmare, aceasta a durat deja 12 ani, pentru cinci instanțe. Procedura de determinare a valorii prejudiciului suferit 29. Perioada care trebuie luată în considerare a început prin hotărârea Tribunalului Administrativ din Nisa din 18 ianuarie 1996 și a încetat prin hotărârea Consiliului din 17 iunie 2005. În consecință, aceasta a durat nouă ani și cinci luni pentru trei instanțe. Cu privire la admisibilitatea 30. Guvernul nu ridică nicio excepție de la art. 31. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Pe fond 32. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 33. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). Procedura de evaluare a răspunderii comunei și a naturii prejudiciului suferit 34. Curtea constată că întârzierile nu sunt imputabile reclamantului; aceasta observă în special Tribunalul Administrativ din Nisa sesizat cu trimitere la Curtea Administrativă de Apel din Marsilia la 15 septembrie 1998, în sensul că, la 27 noiembrie 2003, este mai mult de cinci ani mai târziu. Curtea constată, în sfârșit, că cauza acestei hotărâri din 27 noiembrie 2003 este în prezent în fața instanței administrative din Marsilia. Curtea recunoaște că procedura prezintă un anumit grad de complexitate. Cu toate acestea, Curtea consideră că acest element nu poate explica numai durata globală a procedurii. Pe de altă parte, Curtea constată că guvernul recunoaște el însuși că durata procedurii judiciare de primă instanță a fost excesivă și că aceasta pune la dispoziția înțelepciunii Curții pentru a aprecia durata generală a procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a art. 6 alin. (1). Procedura în determinarea valorii prejudiciului suferit 35. Curtea constată, de asemenea, în această procedură că întârzierile nu sunt imputate reclamantului. În special, Curtea Administrativă de Apel din Marsilia, sesizată la 4 noiembrie 1998 cu recursul la hotărârea din 18 iunie 1998, a declarat că, la 7 mai 2003, era mai mult de patru ani și jumătate mai târziu și consideră că această parte a procedurii nu prezenta o complexitate deosebită. Pe de altă parte, Curtea constată că guvernul recunoaște el însuși că durata procedurii judiciare de primă instanță a fost excesivă și că aceasta pune la dispoziția înțelepciunii Curții pentru a aprecia durata generală a procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a suferit, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 37. Reclamantul solicită 19 054 464,14 EUR (EUR) pentru prejudiciile suferite. 38. Guvernul consideră că aceste pretenții nu au legătură cu motivul întemeiat pe durata procedurii. El propune să se aloce reclamantei 6 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. 39. Curtea consideră că prelungirea procedurilor în litigiu dincolo de termenul rezonabil Cu toate acestea, Comisia consideră că suma pe care o reprezintă nu este legată de încălcarea în cauză. Prin urmare, hotărând în mod echitabil, decide să îi acorde 8 000 EUR pentru toate prejudiciile suferite ca urmare a duratei procedurilor în litigiu. Reclamantul solicită, de asemenea, 50 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 28 687,73 EUR pentru cele efectuate în fața Curții. 41. Guvernul contestă aceste pretenții și propune să se acorde reclamantei 1 500 EUR. 42 Curtea amintește că, atunci când constată o încălcare a convenției, aceasta poate acorda plata cheltuielilor și cheltuielilor efectuate în fața instanțelor interne, dar numai atunci când au fost angajate 66, § 36. Curtea concluzionează exclusiv asupra unei încălcări a dreptului recurentei de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil În ceea ce privește cheltuielile suportate în fața acesteia, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 EUR pentru procedura în fața Curții și de acordul acordat reclamantului. 43. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L 2 din Convenție, 8 000 EUR (88 000 EUR) pentru daune morale și 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinsă, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 11 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Cabral Barreto Grefier Președinte