CASE OF MOHAI v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MOHAI v. HUNGARY (Depunerea nr. 30089/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 11 aprilie 2006 FINAL 11/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Mohai v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 21 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 30089/03) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Eszter Brigitta Mohai („reclamantul”), la 8 august 2003. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Petruska, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 14 iunie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la fondul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Verpelét. La 21 mai 1991 au fost înființate proceduri penale împotriva reclamantului și complicii ei pentru acuzații de jaf și alte infracțiuni. Ea a fost în detenție în detenție de la 21 mai 1991 până la 19 mai 1992. Între timp, la 21 ianuarie 1992, a fost preferată o procedură de acuzare. Între 15 mai 1992 și 1 octombrie 1996, au avut loc mai multe audieri în fața Curții de District Central de Pest. În ultima dată, procedurile au fost suspendate deoarece unele dintre acuzații nu au putut fi convocate. La 5 martie 2002 a fost eliberat un mandat de arestare împotriva reclamantului și a altor acuzați. La 29 aprilie 2002, reclamantul a fost arestat, dar a fost eliberat a doua zi. La 6 mai 2002, procedurile au fost parțial întrerupte în măsura în care se referă la anumite infracțiuni condamnate la timp. După o audiere din 21 ianuarie 2003, Tribunalul de District a condamnat reclamantul la un an de închisoare, suspendat pentru un an. În lipsa apelurilor, această hotărâre a devenit finală la 14 aprilie și a fost preluată la 7 august 2003. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva sa, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 11. Guvernul a contestat acest argument. 12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 5 noiembrie 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie luată în considerare starea procedurii la momentul respectiv. Curtea observă că procedura a durat deja aproape un an și jumătate până la data respectivă. Perioada în cauză s-a încheiat la 7 august 2003. Acesta a durat astfel zece ani și nouă luni pentru un nivel de competență. Admisibilitatea 13. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Pélissier și Sassi , citate mai sus). 16. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 17. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 1 că detenția sa din 2002 pe rege a fost nejustificată. 18. Curtea observă că detenția reclamantului s-a încheiat la 30 aprilie 2002. Totuși, cererea a fost introdusă numai la 8 august 2003, adică în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 8 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 21. Guvernul a contestat cererea. 22. Curtea consideră că ar trebui să atribuie suma totală solicitată. Costuri și cheltuieli 23. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 681.500 forinturi maghiare [1] pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1.500 EUR. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neînțeles plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,000 EUR (opt mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa [1] Eur 2.700

SECOND SECTION

CASE OF

MOHAI v. HUNGARY

(Application no. 30089/03)

JUDGMENT

STRASBOURG

11 April 2006

FINAL

11/07/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Mohai v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.-P.

Costa

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

I.

Cabral Barreto

,

Mr

R.

Türmen

,

Mr

V.

Butkevych

,

Ms

D.

Jočienė

,

Mr

D.

Popović,

judges

,

and Mrs

S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 21 March 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 30089/03) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Eszter Brigitta Mohai (“the applicant”), on 8 August 2003.

2.

The applicant was represented by Mr E. Petruska, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Höltzl, Deputy State-Secretary, Ministry of Justice.

3.

On 14 June 2005 the Court decided to communicate the application. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

4.

The applicant was born in 1973 and lives in Verpelét.

5.

On 21 May 1991 criminal proceedings were instituted against the applicant and her accomplices on charges of robbery and other offences. She was in detention on remand from 21 May 1991 until 19 May 1992.

6.

Meanwhile, on 21 January 1992 a bill of indictment was preferred. Between 15 May 1992 and 1 October 1996, several hearings took place before the Pest Central District Court. On that last date the proceedings were suspended since some of the defendants could not be summoned.

7.

On 5 March 2002 an arrest warrant was issued against the applicant and another defendant. On 29 April 2002 the applicant was arrested but released the next day.

8.

On 6 May 2002 the proceedings were partially discontinued insofar as they concerned certain time-barred offences.

9.

After a hearing on 21 January 2003, on 11 April 2003 the District Court sentenced the applicant to one year’s imprisonment, suspended for a year. In the absence of appeals, this judgment became final on 14 April and was served on 7 August 2003.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

10.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

11.

The Government contested that argument.

12.

The period to be taken into consideration began only on 5

November

1992, when the recognition by Hungary of the right of individual petition took effect. However, in assessing the reasonableness of the time that elapsed after that date, account must be taken of the state of proceedings at the time. The Court observes that the proceedings had already lasted almost one and a half years by that date.

The period in question ended on 7 August 2003. It thus lasted ten years and nine months for one level of jurisdiction.

A.

Admissibility

13.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

14.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities (see, among many other authorities,

Pélissier and Sassi v. France

[GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999-II)

15.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Pélissier and Sassi

, cited above).

16.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

17.

The applicant also complained under Article 5 § 1 that her 2002 detention on remand was unjustified.

18.

The Court observes that the applicant’s detention ended on 30 April 2002. However, the application was introduced only on 8 August 2003, i.e. outside the six-month time-limit laid down in Article 35 § 1 of the Convention. It follows that this part of the application must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

19.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

20.

The applicant claimed 8,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

21.

The Government contested the claim.

22.

The Court considers that it should award the full sum claimed.

B.

Costs and expenses

23.

The applicant also claimed 681,500 Hungarian forints

[1]

for the costs and expenses incurred before the Court.

24.

The Government contested the claim.

25.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 1,500.

C.

Default interest

26.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 8,000 (eight thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,500 (one thousand five hundred euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 11 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Registrar

President

[1]

Eur 2,700