ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8800/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8800/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de
30 iunie 2004, reclamantul P.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului
București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr.
12393/11954 din 13 mai 2004 și să fie obligată pârâta să-i recunoască calitatea
de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că s-a născut la 13 martie 1943, în orașul Curtea de Argeș,
dată la care părinții săi erau refugiați în această localitate, din Ardealul de
Nord.
Prin sentința nr. 1651 din 3
septembrie 2004, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului, a
anulat hotărârea nr. 12393/11954 din 13 mai 2004 și a obligat pârâta să emită o
nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art.
1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această
hotărâre, a reținut în esență că reclamantul s-a născut în refugiu la Curtea de Argeș, localitate în care părinții acestuia erau refugiați din Ardealul de Nord, de
peste doi ani și a suportat și el consecințele strămutării.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, Casa Județeană de Pensii a municipiului București, invocând
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și arătând că nu sunt incidente
prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că
reclamantul s-a născut la data de 13 martie 1943, la Curtea de Argeș, localitate în care părinții acestuia se refugiaseră din Ardealul de Nord, în
urma persecuțiilor la care au fost supuse de ocupația hortystă.
Din declarațiile
autentificate ale martorilor P.E. și D.M. rezultă că în perioada ocupației
maghiare a Ardealului de Nord, P.I., tatăl reclamantului, s-a refugiat din Cluj,
în toamna anului 1940, în localitatea Curtea de Argeș, și ulterior s-a stabilit
în Blaj, județul Alba, în primăvara anului 1945.
Potrivit prevederilor art. 1
lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legii, persoana,
cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6
septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, a fost
refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din interpretarea dispozițiilor
legale sus-menționate, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl
constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite
de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada menționată, din
motive etnice.
Având în vedere că
legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate
persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor
exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât
persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care
au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au
răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta e cazul copiilor care
s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost
strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,
toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este
necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi
au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit
aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii, ca și familia sa, ca urmare a
persecuțiilor etnice.
În consecință, instanța de
fond a stabilit o corectă situație de fapt și a interpretat judicios
prevederile legale aplicabile, autorii reclamantului părăsind localitatea de
domiciliu și refugiindu-se din motive de persecuție etnică, din teritoriile
românești vremelnic ocupate.
Pe cale de consecință, recursul
este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează
să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1651
din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 decembrie 2004.