ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3870/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 aprilie 2003, reclamanții C.G. și C.A. au chemat în judecată Municipiul Piatra-Neamț prin primar, solicitând a se constata că, sunt proprietarii suprafeței de 2800 mp teren și a unui imobil, casă de locuit cu anexe (bucătărie, grajd) situate în Piatra–Neamț, județul Neamț ca efect al uzucapiunii de 30 de ani. Ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că cer constatarea că sunt proprietarii suprafeței de 3090 mp teren în loc de 2800 mp. Judecătoria Piatra-Neamț, prin sentința civilă nr. 2985 din 4 septembrie 2003 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți și a constatat că aceștia sunt titularii dreptului de proprietate pentru suprafața de 3090 mp teren situat în Piatra–Neamț, județul Neamț și a unei case de locuit cu anexe, respectiv grajd și o bucătărie de vară.

Din probele administrate, instanța de fond a reținut că la data de 24 ianuarie 1991, s-a deschis succesiunea defuncților C.E. și C.H. și prin certificatul de moștenitor nr.80/1991 s-a stabilit că unicul succesor, în calitate de fiu, este reclamantul C.G. Totodată, s-a constatat că masa succesorală se compune dintr-un teren în suprafață de 1800 mp și o casă de locuit cu anexe (magazie și grajd) situate în Piatra-Neamț. După decesul părinților săi, reclamantul C.G. împreună cu soția sa Ciobanu Ana au stăpânit în mod continuu și netulburat imobilul în litigiu căruia i-au adus și îmbunătățiri în sensul că au transformat magazia în bucătărie de vară. Din documentele cadastrale a rezultat că terenul stăpânit de autorii reclamantului era de 3090 mp și nu de 1800 mp cât s-a înscris în certificatul de moștenitor.

Pârâtul, prin întâmpinare a fost de acord cu admiterea în parte a acțiunii, respectiv numai pentru suprafața de 1800 mp teren, așa cum a fost înscris în certificatul de moștenitor prezentat de reclamantul C.G. Considerând întrunite cerințele cumulative ale art. 1847 C. civ., instanța de fond a admis acțiunea așa cum a fost precizată și a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului în litigiu prin uzucapiunea de 30 de ani, respectiv teren în suprafață de 3090 mp și construcțiile aflate pe acesta. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria Municipiului Piatra–Neamț prin primar criticând-o ca fiind, în parte, nelegală și netemeinică. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 5 în 14 ianuarie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința judecătoriei în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților.

Drept consecință, a constatat că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate pentru suprafața de 1800 mp teren situat în Piatra–Neamț, în loc de 3090 mp. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că din depozițiile martorilor nu rezultă că autorii reclamantului și apoi acesta împreună cu soția au stăpânit în mod continuu, sub nume de proprietar suprafața de 3090 mp. Martorii au relatat că au stăpânit netulburați doar suprafața de „5-7 prăjini” (895-1253 mp). Pe de altă parte, s-a dovedit că în perioada 1961-1990 o parte din teren s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole de producție, așa încât prescripția achizitivă a fost întreruptă în această perioadă.

După desființarea cooperativei agricole, terenul a rămas la dispoziția comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, iar foștii proprietari au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate. S-a mai reținut că părinților reclamantului le-a fost expropriată suprafața de 17.615 mp teren prin Decretul nr. 464/1961 pentru care au primit despăgubiri, iar după expropriere au fost strămutați în Piatra-Neamț, localitate în care și-au edificat casa de locuit și anexele gospodărești pe terenul în suprafață de 1800 mp, cât apare înscris în certificatul de moștenitor. Prin urmare, instanța de apel a considerat dovedite cerințele prescripției achizitive de 30 de ani numai pentru terenul în suprafață de 1800 mp și a construcțiilor aflate pe acesta și a schimbat în parte sentința pronunțată de judecătorie.

În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.G. și C.A. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Recurenții susțin în esență că, atât autorii lor și apoi ei prin joncțiunea posesiilor, au stăpânit în mod continuu și netulburați, sub nume de proprietari întregul teren în suprafață de 3090 mp primit în schimb, ca urmare a exproprierii terenului părinților predecedați. Că pe acest teren, în anul 1963, autorii lor au edificat casa de locuit și anexele în litigiu pe care le-au stăpânit cu bună credință, sub nume de proprietari. Se menționează că moștenitorii numitului P., ce au solicitat reconstituirea proprietății lor de 1290 mp nu aveau înscris în registrul agricol terenul solicitat și nici până în prezent nu au fost puși în posesie.

Ca urmare, în mod greșit instanța de apel a reținut din probe că posesia a fost întreruptă și a interpretat greșit dispozițiile legale incidente cauzei. Recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că reclamanții critică situația de fapt reținută de instanța de apel din probele administrate, ori acest aspect nu poate fi analizat de instanța de recurs ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000. Este de observată că, instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 1847 din urm. C. proc. civ. privind uzucapiunea de 30 de ani atunci când a stabilit că posesia de bună credință a fost întreruptă în perioada 1961-1990, când terenul în suprafață de 1290 mp s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole de producție.

De altfel, cursul prescripției achizitive de 30 de ani (posesia a fost începută de autorii reclamanților în anul 1963) a fost întrerupt în perioada 1974-1989 cât au fost în vigoare Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 ce admiteau transmiterea imobilelor doar prin moștenire legală, situație în raport de care nu era împlinit termenul de 30 de ani nici pentru terenul de 1800 mp înscris în certificatul de moștenitor prezentat de recurentul reclamant C.G. Dar, acest din urmă caz de întrerupere a cursului prescripției achizitive nu poate fi avut în vedere întrucât nu se poate crea o situație mai grea reclamanților în propria cale de atac. Considerând că decizia instanței de apel este legală și nu sunt întrunite cerințele motivelor de casare indicate de reclamanți, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.A. și C.G. împotriva deciziei nr. 5 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2005.