ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5431/2004

Asupra recursului în anulare

de față de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Judecătoria Săveni, prin

sentința penală nr. 35 din 30 ianuarie 2003, a condamnat pe inculpatul A.C. la

pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală,

prevăzută de art. 181, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 din același

cod, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 283 din 6 decembrie 1999 a

Judecătoriei Săveni și a constatat că aceasta este grațiată total și

condiționat, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

S-a reținut că, la 29

aprilie 2002, inculpatul a lovit partea vătămată C.V., cauzându-i leziuni care

au necesitat 23-24 zile de îngrijiri medicale.

Apelul declarat de inculpat

a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 596/ A din 23 septembrie

2003 a Tribunalului Botoșani.

Curtea de Apel Suceava, prin

decizia penală nr. 1007 din 17 decembrie 2003 a admis recursul declarat de

inculpat și prin aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit.

e) C. pen., a redus pedeapsa la 3 luni închisoare.

În temeiul art. 409 și art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen., procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare prin care se critică sus-menționata hotărâre pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținându-se că în mod greșit instanța de fond a constatat

grațiată pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului, prin sentința

penală nr. 283/1999 a Judecătoriei Săveni, cât timp la intrarea în vigoare a

legii menționate, inculpatul avea statut de recidivist postcondamnatoriu, fiind

astfel exceptat de la grațiere, conform art. 4 pct. 1.

Recursul în anulare este

întemeiat.

Potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 543/2002 sunt exceptați de la grațiere cei care au fost

condamnați, pentru infracțiuni în stare de recidivă și cei care sunt

recidiviști prin condamnări anterioare.

Din cuprinsul acestor

dispoziții rezultă că excepția se raportează la starea de recidivă și,

respectiv, la calitatea de recidivist a inculpatului, care se dobândesc la

momentul săvârșirii celei de a doua fapte, indiferent de data la care acestea

sunt constatate prin hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte, exceptarea

recidiviștilor de la grațiere vizează toți condamnații care au dobândit această

calitate până în momentul intrării în vigoare a actului de clemență.

Din examinarea actelor

dosarului rezultă că, în ziua de 15 aprilie 1998, inculpatul a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, pentru

care, prin sentința penală nr. 283 din 6 decembrie 1999 a Judecătoriei Săveni,

menținută prin decizia penală nr. 115/ A din 29 februarie 2000 a Tribunalului

Botoșani, definitivă prin nerecurare, a fost condamnat la un an închisoare,

dispunându-se, în temeiul art. 81 și art. 82 C. pen., suspendarea condiționată

a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3ani.

La data de 29 aprilie 2002,

după rămânerea definitivă a condamnării despre care s-a amintit mai sus, dar în

cursul termenului de încercare care se împlinea la 11 martie 2003, deci în

stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă

în prezent judecății, pentru care a fost condamnat la 3 luni închisoare, în

baza art. 181 cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 37 lit. a) C. pen., prin

hotărârile atacate prin recursul în anulare de față.

Așadar, în raport de datele

menționate rezultă că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 543 din 4

octombrie 2002, inculpatul avea statut de recidivist, cum corect au reținut și

instanțele de judecată, fiind astfel exceptat de la grațiere, conform art. 4 pct.

1 din legea menționată, atât în ceea ce privește pedeapsa stabilită pentru

infracțiunea săvârșită în stare de recidivă, cât și în ceea ce privește

pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce constituie primul termen al recidivei

și pentru care s-a revocat suspendarea condiționată a executării.

În această situație,

instanța de fond trebuia să dispună, în conformitate cu dispozițiile art. 83 C.

pen., pe lângă revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un

an închisoare aplicată pentru fapta inițială care constituie primul termen al

recidivei și executarea acesteia alături de sancțiunea de 3 luni stabilită pentru

fapta dedusă în prezenta cauză, în total un an și 3 luni închisoare.

Neprocedând în acest mod, ci

constatând, în mod greșit că pedeapsa de un an închisoare devenită executabilă

prin revocarea suspendării condiționate este grațiată, conform art. 1 lit. a)

din Legea nr. 543/2000, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală și

netemeinică.

Pe cale de consecință, sunt

nelegale și netemeinice hotărârile instanței de apel și cea de recurs, care nu

puteau remedia greșeala în apel, respectiv, recursul inculpatului, întrucât ar

fi agravat situația acestuia, ceea ce ar fi fost contrar dispozițiilor art. 372

alin. (1) și art. 385

8

C. proc. pen.

Astfel fiind, recursul în

anulare este întemeiat și urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate sub

aspectul arătat și a se dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 35 din 30 ianuarie 2003 a

Judecătoriei Săveni, deciziei penale nr. 596/ A din 23 septembrie 2003 a

Tribunalului Botoșani și deciziei penale nr. 1007 din 17 decembrie 2003 a

Curții de Apel Suceava, privind pe inculpatul A.C.

Casează hotărârile atacate

numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 543/2002.

Înlătură dispozițiile art. 1

din Legea nr. 543/2002 de constatare a grațierii pedepsei de un an închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 283 din 6 decembrie 1999 a

Judecătoriei Săveni.

Dispune executarea acestei

pedepse pe lângă pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată inculpatului în

prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 181 C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 73 lit. b) și art. 76 lit. e) C.

pen., urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de un an și 3 luni

închisoare.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 ianuarie 2004, până la data

punerii efective în libertate.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 octombrie 2004.