ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2550/2005

Asupra recursului în anulare

de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 308

din 2 septembrie 2003 a Judecătoriei Băilești (definitivă prin neapelare) a

fost condamnat inculpatul M.D. la un an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181, cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

S-a reținut că, la 22

ianuarie 2003, inculpatul a aplicat mai multe lovituri părții vătămate N.V.,

cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35 – 40 zile de îngrijiri

medicale.

Împotriva acestei sentințe

penale, rămasă definitivă, procurorul general, a declarat recurs în anulare,

apreciind că; faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică precum și

pentru omisiunea revocării suspendării condiționate și a grațierii pedepsei

anterioare.

Recursul în anulare este

fondat.

Verificându-se actele dosarului

se constată că, într-adevăr prin Legea nr. 197/2000 dispozițiile art. 181 C.

pen., au fost completate cu prevederile art. 181 alin. (1)

1

C. pen.,

în sensul că: .. „fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită asupra membrilor

familiei (ceea ce impune speța) se pedepsește cu închisoare de la unu la 5

ani.”

Așadar, infracțiunea de

vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., după modificarea adusă prin

Legea nr. 197/2000, prezintă 2 forme distincte, după obiectul juridic, dar și

cu un regim sancționator diferit.

Cum în cauză, fapta s-a

comis cu mult după această modificare legislativă, respectiv la 22 ianuarie

2003, și cum instanța, nu s-a preocupat de acest aspect, primul motiv al

recursului în anulare se apreciază a fi fondat. Admițându-se, se va casa

hotărârea atacată și urmează a fi trimisă cauza spre rejudecare, pentru că

numai în acest mod se va putea asigura făptuitorului posibilitatea de a-și face

toate apărările ce le va socoti de cuviință.

În același timp se mai

reține că și cel de-al 2–lea motiv al recursului în anulare, este fondat, atâta

vreme cât potrivit fișei de cazier a inculpatului, corect s-a reținut starea de

recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu toate

acestea au fost omise prevederile art. 39 alin. (4) C. pen., ce erau de aplicat

în mod obligatoriu.

Aceasta se impune cu atât

mai mult cu cât, anterioara pedeapsă ce constituie primul termen al recidivei,

este și o condamnare cu suspendare condiționată și mai apoi grațiată în baza

Legii nr. 543/2002, iar noua faptă penală (ce face obiectul cauzei de față) s-a

săvârșit în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate cât și

în cadrul termenului condiție al grațierii pedepsei anterioare, fapt ce atrage

sancțiunea aplicării art. 83 C. pen., și a revocării grațierii.

În consecință, urmează ca de

îndată ce se va păși la rejudecarea cauzei cu atenție asupra rezolvării

primului motiv de recurs și care vizează reverificarea exactei și legalei

încadrări juridice ce trebuie dată infracțiunii comise de inculpat la 22

ianuarie 2003, după distincțiile art. 181 C. pen., mai sus enunțate, instanța

de fond să dispună și cu privire la omisiunea revocării suspendării

condiționate, dar și la omisiunea revocării grațierii pedepsei anterioare,

inculpatul fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., statut de

altfel, bine reținut, dar omisă aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen.

Pentru toate aceste

considerente, recursul în anulare fiind fondat se va admite și se va dispune în

sensul celor analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 308 din 2 septembrie 2003 a

Judecătoriei Băilești, privind pe inculpatul M.D.

Casează hotărârea atacată.

Trimite cauza spre

rejudecare instanței de fond, Judecătoria Băilești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2005.