ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2550/2005

Asupra recursului în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 308 din 2 septembrie 2003 a Judecătoriei Băilești (definitivă prin neapelare) a fost condamnat inculpatul M.D. la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. S-a reținut că, la 22 ianuarie 2003, inculpatul a aplicat mai multe lovituri părții vătămate N.V., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35 – 40 zile de îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe penale, rămasă definitivă, procurorul general, a declarat recurs în anulare, apreciind că; faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică precum și pentru omisiunea revocării suspendării condiționate și a grațierii pedepsei anterioare.

Recursul în anulare este fondat. Verificându-se actele dosarului se constată că, într-adevăr prin Legea nr. 197/2000 dispozițiile art. 181 C. pen., au fost completate cu prevederile art. 181 alin. (1) 1 C. pen., în sensul că: .. „fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită asupra membrilor familiei (ceea ce impune speța) se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.” Așadar, infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., după modificarea adusă prin Legea nr. 197/2000, prezintă 2 forme distincte, după obiectul juridic, dar și cu un regim sancționator diferit. Cum în cauză, fapta s-a comis cu mult după această modificare legislativă, respectiv la 22 ianuarie 2003, și cum instanța, nu s-a preocupat de acest aspect, primul motiv al recursului în anulare se apreciază a fi fondat.

Admițându-se, se va casa hotărârea atacată și urmează a fi trimisă cauza spre rejudecare, pentru că numai în acest mod se va putea asigura făptuitorului posibilitatea de a-și face toate apărările ce le va socoti de cuviință. În același timp se mai reține că și cel de-al 2–lea motiv al recursului în anulare, este fondat, atâta vreme cât potrivit fișei de cazier a inculpatului, corect s-a reținut starea de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu toate acestea au fost omise prevederile art. 39 alin. (4) C. pen., ce erau de aplicat în mod obligatoriu.

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât, anterioara pedeapsă ce constituie primul termen al recidivei, este și o condamnare cu suspendare condiționată și mai apoi grațiată în baza Legii nr. 543/2002, iar noua faptă penală (ce face obiectul cauzei de față) s-a săvârșit în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate cât și în cadrul termenului condiție al grațierii pedepsei anterioare, fapt ce atrage sancțiunea aplicării art. 83 C. pen., și a revocării grațierii.

În consecință, urmează ca de îndată ce se va păși la rejudecarea cauzei cu atenție asupra rezolvării primului motiv de recurs și care vizează reverificarea exactei și legalei încadrări juridice ce trebuie dată infracțiunii comise de inculpat la 22 ianuarie 2003, după distincțiile art. 181 C. pen., mai sus enunțate, instanța de fond să dispună și cu privire la omisiunea revocării suspendării condiționate, dar și la omisiunea revocării grațierii pedepsei anterioare, inculpatul fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., statut de altfel, bine reținut, dar omisă aplicarea art. 39 alin. (4) C. pen. Pentru toate aceste considerente, recursul în anulare fiind fondat se va admite și se va dispune în sensul celor analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 308 din 2 septembrie 2003 a Judecătoriei Băilești, privind pe inculpatul M.D. Casează hotărârea atacată. Trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, Judecătoria Băilești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2005.