ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1521/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 472 din 1 iulie 2003 a Tribunalului Dolj, secția penală, în baza art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b), cu art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F. la 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost interzise inculpatului drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., s-a menținut starea de arest a acestuia și s-a dedus arestul preventiv de la 13 octombrie 2002 la zi. A fost respinsă cererea pentru despăgubiri formulată de partea civilă E.L.

A fost obligat inculpatul la 23.515.150 lei despăgubiri cu dobânda legală aferentă către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Craiova. A fost obligat inculpatul la 1.685.171 lei cheltuieli judiciare către partea civilă E.L. și partea vătămată N.P. A fost obligat inculpatul la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În seara zilei de 12 octombrie 2002, partea vătămată N.P., a mers împreună cu fratele său, partea vătămată E.L., la discoteca din comuna Cetate, județul Dolj, unde au consumat împreună băuturi alcoolice. Aici, părțile vătămate l-au găsit pe inculpatul C.F., cu care se aflau în relații conflictuale, deoarece acesta îi acuzase că la sfârșitul lunii septembrie 2002, ar fi bătut pe tatăl său.

Inculpatul C.F., consuma băuturi alcoolice la o masă împreună cu martorii B.S. și G.I. După puțin timp, inculpatul a părăsit discoteca, mergând la toaletă, iar când s-a reîntors a observat că pe locul său se așezase partea vătămată E.L., cerându-i acestuia să plece, ocazie cu care între cei doi s-au purtat discuții în contradictoriu, insultându-se și amenințându-se reciproc. În aceste împrejurări a intervenit și partea vătămată N.P., care de asemenea a început să insulte și să amenințe pe inculpat. Conflictul a fost aplanat de intervenția martorului L.V., iar părțile vătămate au plecat la masa lor, unde au continuat să consume băuturi alcoolice.

După puțin timp, partea vătămată N.P., a început să se certe cu un băiat din discotecă, între aceștia a intervenit inculpatul C.F., astfel că atât inculpatul, cât și partea vătămată au început din nou să se amenințe și să se insulte iar în cele din urmă, partea vătămată a părăsit discoteca, fiind urmată de inculpat și apoi de partea vătămată E.L. Discuțiile contradictorii dintre inculpat și părțile vătămate au continuat în afara discotecii și în apropiere de drumul principal, împrejurare în care inculpatul a lovit mai întâi pe partea vătămată N.P. și apoi pe partea vătămată E.L., după care, a fugit în domiciliul său. Din rapoartele de constatare medico-legale, s-a reținut că atât partea vătămată N.P.

cât și partea vătămată E.L. au suferit leziuni ce au necesitat, pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața acestora. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă E.L., partea vătămată N.P. și inculpatul C.F. Prin apelul declarat, parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că: - instanța a fost lipsită de rol activ în sensul că nu a verificat dacă inculpatul până la data comiterii infracțiunii, pentru care este trimis în judecată, a executat sau nu la locul de muncă, pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 201 din 5 mai 2001 a Judecătoriei Calafat; - în mod greșit inculpatul a fost obligat în solidar la plata cheltuielilor judiciare, în cuantum de 1.785.171 lei, către partea civilă E.L.

și partea vătămată N.P.; - în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale, iar pedeapsa a fost coborâtă sub limita minimă prevăzută de lege, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., majorarea pedepsei la limita minimă prevăzută de lege, revocarea executării pedepsei la locul de muncă, de 6 luni închisoare, contopirea acesteia cu pedeapsa aplicată în cauza de față și obligarea inculpatului la câte 892.581 lei cheltuieli judiciare, către partea civilă și partea vătămată. Prin apelul declarat, partea vătămată N.P., nu a invocat motive de desființare iar partea civilă E.L., a criticat sentința în sensul că nu i s-au acordat despăgubirile civile solicitate în cuantum de 8.000.000 lei, acesta din urmă solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile solicitate.

Inculpatul C.F., prin apelul declarat a criticat sentința în sensul că prima instanță putea să acorde o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, astfel ca pedeapsa să fie coborâtă mult sub limita minimă, prevăzută de lege, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și reducerea pedepsei. Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a casat în parte sentința și înlăturând aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Prin aceeași decizie l-a obligat pe inculpat la plata a câte 892.591 lei cheltuieli judiciare către partea civilă E.L.

și partea vătămată N.P. Apelurile declarate de inculpat, partea civilă și partea vătămată au fost respinse ca nefondate. S-a reținut că primul motiv de casare invocat de parchet referitor la omisiunea instanței de a verifica stadiul executării de către inculpat a pedepsei de 6 luni închisoare cu executarea la locul de muncă este nefondat, deoarece prin sentința penală nr. 518/2001 a Judecătoriei Calafat s-a dispus încetarea executării pedepsei la locul de muncă, hotărâre avută în vedere de instanța fondului. S-a apreciat că în mod greșit prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata globală a cheltuielilor judiciare către părțile civilă și vătămată și de asemenea a reținut nejustificat, în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.

Cât privește despăgubirile solicitate de partea civilă E.L. s-a constatat că în mod corect prima instanță nu a acordat despăgubiri solicitate de 8 milioane lei, acestea nefiind dovedite, iar partea vătămată N.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Referitor la motivul de casare invocat de inculpat în sensul de a se acorda o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, astfel ca pedeapsa să fie coborâtă mult sub limita minimă, s-a apreciat că atâta timp cât nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., nu poate fi primită susținerea inculpatului de a se reduce pedeapsa. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante și a solicitat prin apărătorul său, casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond, prin care s-au reținut circumstanțe atenuante.

Recurentul, personal a criticat hotărârile și pentru omisiunea aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., susținând că a fost provocat de victime. Recursul nu este întemeiat. Apărarea inculpatului în sensul că ar fi săvârșit fapta fiind provocat de victime nu poate fi primită, neavând la bază probele administrate în cauză și care, dimpotrivă, atestă o altă situație de fapt. Astfel, după incidentele minore ce au avut loc în sala discotecii, aplanate de intervenția martorului L.V. și respectiv de plecarea părții vătămate N.P., inculpatul a fost cel care l-a urmat pe acesta, ieșind din discotecă și a continuat discuțiile contradictorii la care a participat și partea civilă E.L. în apropierea drumului principal.

În aceste împrejurări inculpatul a lovit pe neașteptate mai întâi pe partea vătămată N.P. și apoi pe partea civilă E.L., cu un cuțit pe care-l avea asupra sa. Loviturile aplicate de inculpat au vizat zone vitale ale corpului victimelor și au produs leziuni, care au pus în pericol viața acestora. În aceste împrejurări este evident că cererea privind reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării nu subzistă. Discuțiilor contradictorii ce au avut loc între inculpat și părțile vătămate nu le poate fi acordată semnificația unui act de provocare din partea victimelor, în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., care să determine o stare de tulburare puternică sau o emoție sub stăpânirea căreia inculpatul să fi acționat.

Cererea inculpatului privind reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante nu poate de asemenea fi primită în raport de împrejurările faptei, de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, pedeapsa aplicată a cărui cuantum se situează la limita minimă, prevăzută de textul incriminator fiind corect individualizată de instanța de apel, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen. Având în vedere cele expuse Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.F., împotriva deciziei nr. 3 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 13 octombrie 2002, la zi. Obligă pe recurentul să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2004.