Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2275/2005

HOTĂRÂRE
05.04.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2275/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 602 din 5 aprilie 2005, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamanta T.I., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului T.L., a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 7 mai 1951 - 2 ianuarie 1954 a fost efectuată în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, să fie obligată să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și să dispună anularea hotărârii Comisiei Casei Județene de Pensii Dolj. În motivarea acțiunii a arătat că în perioada sus amintită, soțul ei, T.L., a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, situație care poate fi dovedită cu livretul militar.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 317, pronunțată la 13 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1381 din 13 noiembrie 2002, emisă de pârâtă și a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 7 mai 1951 - 2 ianuarie 1954, începând cu data de 1 septembrie 2002. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit actelor de la dosar, reclamanta face dovada că soțul acesteia a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, întrucât în livretul militar se menționează „bun pentru serviciul combatant neinstruit” și, de asemenea, figurează expres înscrise, perioadele și detașamentele de muncă unde și-a desfășurat activitatea.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, care a susținut că din livretul militar nu rezultă că T.L. a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Recursul este nefondat și va fi respins pentru cele ce urmează: Prin Legea nr. 309/2002 se recunoaște că se acordă unele drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, iar prin H.G. nr. 114/2002 s-a stabilit perioada, aceasta fiind cuprinsă între 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din lege și art. 6 din hotărârea Guvernului mai sus menționată, stabilirea drepturilor se face la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, adeverințele Centrelor militare județene sau de la U.M.

02405 Pitești. Din fișa de evidență emisă de U.M. 02405 Pitești, rezultă indubitabil că T.L. a executat serviciul militar în unități ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, fiind încadrat ca „personal auxiliar”, „mână de lucru”, iar în livretul militar este înscris faptul că este „bun pentru serviciul combatant neinstruit”, figurând expres înscrise perioadele și detașamentele de muncă unde și-a desfășurat activitatea, astfel că, admițând acțiunea, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, recursul fiind nefondat, în sensul celor mai sus arătate, urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 317 din 13 mai 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2276/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta G.G., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G.C., a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în
ÎCCJ 2005-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1350/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2004, reclamanta T.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 8946 din 8 ianuarie 2004, emisă de Casa Județe
ÎCCJ 2005-04-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2274/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul G.T. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 3 decembrie 1953 -
ÎCCJ 2005-02-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta L.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că defunctul său soț
ÎCCJ 2005-04-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 6 iunie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă