ÎCCJ, Decizia nr. 53/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Maramureș, prin sentința penală nr. 309 din 30 septembrie 2004, a condamnat pe inculpatul T.M., la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 75 lit. c) C. pen. S-a reținut că în timpul nopții, pe când se afla într-un loc public, inculpatul T.M., înarmat cu un cuțit și ajutat de minorul C.A., a exercitat violențe asupra victimei P.M., deposedând-o de banii pe care aceasta îi avea asupra sa.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal nr. 12890/2004, aflat în apel, verificându-se, din oficiu, legalitatea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul T.M., s-a dispus menținerea acestei măsuri, cu motivarea că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, nu s-au schimbat și impun, în continuare, privarea lui de libertate. Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menționate, solicitând revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 6561 din 7 decembrie 2004, a respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, învederând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat.

S-a relevat în acest sens, prin considerentele deciziei, că din actele dosarului rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, că pentru infracțiunea respectivă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum și că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece anterior a comis infracțiunea de furt calificat, pentru care a fost condamnat. Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii. Recursul nu este admisibil. În sistemul procesual penal român, în afară de sentințele care pot fi atacate direct cu recurs, mai sunt supuse recursului, potrivit prevederilor art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., „deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor”. Rezultă, deci, că deciziile pronunțate de instanțele judecătorești, asupra căii de atac a recursului, nu sunt susceptibile de a mai fi atacate tot cu recurs. De altfel, a da posibilitate să fie exercitat un nou recurs împotriva deciziei pronunțate în această cale de atac, în aceeași cauză, ar echivala cu crearea unei noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce ar fi evident inadmisibil și ar contraveni, totodată, prevederilor art. 416 C. proc. pen., referitoare la data rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe.

În consecință, urmează ca recursul declarat de inculpatul T.M. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acestuia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.M., împotriva deciziei nr. 6561 din 7 decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.