ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2667/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 21 octombrie 2002, reclamanta SC P. SA București a solicitat anularea procesului-verbal nr. C/15945 din 30 iunie 2002, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Serviciul Control Fiscal V, cu privire la deductibilitatea T.V.A., aferentă activității interne, în sumă de 154.118.910 lei, majorări de întârziere aferente de 138.361.586 lei, penalități de întârziere de 3.890.639 lei; anularea deciziei nr. 487/2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, plus cheltuieli de judecată. Ulterior, la data de 17 februarie 2003, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită anularea parțială a actelor contestate, pentru suma de 111.540.428 lei, reprezentând T.V.A.

pentru servicii hoteliere, reparații piese schimb, contravaloare premii și pentru suma de 138.361.586 lei reprezentând majorări și penalități. În motivarea acțiunii s-a arătat că: serviciile suportate pentru persoane străine care s-au deplasat în România, în baza unor contracte de prestări de servicii, pentru exercitarea obligațiilor contractuale asumate; lucrările de reparații auto și piese de schimb pentru autoturisme care deservesc activitatea societății; premiile acordate în cadrul promoției „Cumpărătorul misterios”, componentă a costului de reclamă, sunt toate efectuate pentru realizarea obiectivului de activitate, astfel încât T.V.A. aferentă este deductibilă în conformitate cu O.G. nr. 3/1992 și O.U.G.

nr. 17/2000. Prin sentința civilă nr. 698/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă în parte și au fost anulate actele contestate, pentru sumele de 139.344.262 lei T.V.A.; 17.928.228 lei majorări de întârziere și 517.122 lei penalități, iar pârâții au fost obligați la 30.330.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța a reținut, pe baza raportului de expertiză și a suplimentului la raportul de expertiză contabilă, că sunt deductibile sumele de: 59.071.089 lei T.V.A., aferentă serviciilor hoteliere suportate de reclamantă, în cursul anului 1999; 31.617.914 lei T.V.A. aferentă contravalorii reparațiilor pentru mașini și achiziționarea de piese de schimb; 48.861.873 lei T.V.A.

aferentă premiilor acordate în campania promoțională „Cumpărătorul misterios”, toate cheltuielile respective fiind destinate obiectului de activitate al societății. Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen, pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursurilor s-a arătat că suportarea costurilor serviciilor hoteliere pentru persoanele străine (altele decât angajații societății), nu este prevăzută în contractele încheiate de societate și, chiar dacă este prevăzută, cheltuielile respective depășesc limita prevăzută de lege și că nu au legătură directă și exclusivă cu activitatea economică a societății. S-a mai criticat sentința, pe motivul că nu sunt deductibile cheltuielile care au generat T.V.A., de 31.617.914 lei, deoarece nu au legătură cu activitatea firmei, fiind aferente reparării unor mașini pentru care, printr-un proces-verbal de control anterior s-a stabilit că T.V.A.

aferentă achiziționării acestora nu este deductibilă, mașinile nefiind necesare activității reclamantei (proces-verbal necontestat). Recurentele au susținut că, în ce privește suma de 21.601.742 lei, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, pentru că reclamanta nu a solicitat și nu și-a însușit constatarea făcută de expertul contabil cu privire la această sumă. A treia critică a recursurilor se referă la T.V.A., de 48.861.873 lei, aferentă facturii fiscale nr. 9968114 din 14 noiembrie 2001, reprezentând contravaloarea unor premii în cadrul promoției „Cumpărătorul misterios”. S-a apreciat de către recurentă, că acestea reprezintă o „livrare de bunuri”, operațiune pentru care se datorează T.V.A., conform art. 2 alin. (2) din O.U.G.

nr. 17/2000 și conform pct. 1.7 din H.G. nr. 401/2000, Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1784/2002, reținute de instanță în considerentele hotărârii, nefiind în vigoare la momentul efectuării operațiunii. În ultimul motiv al recursului Ministerului Finanțelor Publice s-a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, întrucât instanța nu a precizat în ce constau acestea. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursurilor, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Referitor la primul motiv de recurs privind serviciile hoteliere în anul 1999. Curtea reține că reclamanta, conform clauzelor contractuale încheiate cu prestatori de servicii străini, avea obligația să suporte contravaloarea serviciilor hoteliere.

Serviciile care formează obiectul acelor contracte, sunt legate direct de obiectul de activitate al societății, fiind servicii de consultanță în scopul de a conduce operațiunile tehnice, pentru dezvoltarea de noi produse, de asistență în evaluarea și cercetarea îmbunătățirii secțiilor fabricii, ș.a. Condițiile impuse de dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 3/1992, preluate ulterior de O.U.G. nr. 17/2000, sunt întrunite, având în vedere că serviciile de care a beneficiat reclamanta, au fost folosite în scopul desfășurării activității SC P. SA, au fost emise în mod legal facturi fiscale, iar suportarea contravalorii acestor servicii hoteliere face parte din componenta locală a serviciilor prestate de prestatorii de servicii străini, servicii destinate și legate direct de activitatea societății.

Se constată că instanța a considerat nedeductibilitatea T.V.A. aferentă serviciilor hoteliere suportate în anul 2000, de către reclamantă, deoarece era aferentă unor sume care depășesc limita legală de 1% pentru cheltuielile de protocol. În ce privește al doilea motiv de recurs referitor la T.V.A. de 31.617.914 lei, aferentă contravalorii reparațiilor mașinilor și achiziționării de piese de schimb. Curtea reține, conform probelor administrate și susținerilor părților, că suma de mai sus are două componente: suma de 9.431.267 lei (sumă dedusă legal de societate) și suma de 21.601.742 lei, reținută greșit de organele de control, întrucât pentru sumele recuperate de la societatea de asigurări, reclamanta nu a dedus T.V.A.

aferentă facturilor fiscale. Cu privire la această sumă de 21.601.742 lei, se constată că instanța nu a acordat mai mult, decât s-a solicitat, întrucât reclamanta a dezbătut pe larg această problemă în fața instanței de fond. Suma de 9.431.267 lei T.V.A. aferentă reparării mașinilor este deductibilă, deoarece mașinile respective deservesc activitatea firmei și au fost emise în mod legal facturi fiscale. În mod just instanța de fond a reținut că nu există nici o prevedere legală care să împiedice un contribuabil să conteste o măsură dintr-un proces-verbal de control, pentru motivul că o măsură similară nu a fost contestată anterior. Necontestarea procesului-verbal anterior nu are relevanță în cauză, întrucât concluziile acestuia nu pot fi extinse asupra altor cheltuieli neavute în vedere de procesul-verbal de control contestat în prezenta cauză.

În legătură cu T.V.A., în sumă de 48.861.873 lei, aferentă facturii fiscale nr. 9968114 din 14 noiembrie 2001, se reține că este vorba despre contravaloarea unor bunuri achiziționate de SC B.C. SRL, contravaloare care a fost suportată de reclamantă, bunurile fiind acordate unor consumatori, persoane fizice, ca premii în cadrul unei campanii promoționale numite „Cumpărătorul misterios”. Bunurile respective reprezintă o componentă a costului de reclamă, de promovare a producției și activității societății, de atragere de clienți și nu sunt cadouri acordate cu titlul de avantaje. Nu este vorba de o „livrare de bunuri” și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000 și nici dispozițiile pct. 1.7 din H.G.

nr. 401/2000. Au aplicabilitate dispozițiile art. 18 lit. c), cu referire la art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000 și dispozițiile pct. 10.2 din H.G. nr. 401/2000. Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1784/2002 explicitează sfera de reglementare a legii, ceea ce nu înseamnă că până la apariția acestuia, T.V.A. aferentă cheltuielilor efectuate în campanii promoționale nu era deductibilă. În concluzie, în mod legal și temeinic, instanța de fond a anulat actele atacate pentru sumele de 139.344.262 lei T.V.A. aferentă cheltuielilor mai sus analizate, plus 17.928.228 lei majorări de întârziere aferente și 517.122 lei, penalități de întârziere. Referitor la motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, în cuantum de 30.330.000 lei, Curtea constată că suma este corectă, fiind compusă din taxa de timbru, de 330.000 lei și onorariul expertului, de 30.000.000 lei.

Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 698 din 14 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.