ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2667/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 21 octombrie 2002, reclamanta SC P. SA București a solicitat anularea

procesului-verbal nr. C/15945 din 30 iunie 2002, încheiat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice București - Serviciul Control Fiscal V, cu privire la

deductibilitatea T.V.A., aferentă activității interne, în sumă de 154.118.910

lei, majorări de întârziere aferente de 138.361.586 lei, penalități de

întârziere de 3.890.639 lei; anularea deciziei nr. 487/2002, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, plus cheltuieli de judecată.

Ulterior, la data de 17

februarie 2003, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită anularea

parțială a actelor contestate, pentru suma de 111.540.428 lei, reprezentând T.V.A.

pentru servicii hoteliere, reparații piese schimb, contravaloare premii și

pentru suma de 138.361.586 lei reprezentând majorări și penalități.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că: serviciile suportate pentru persoane străine care s-au deplasat în

România, în baza unor contracte de prestări de servicii, pentru exercitarea

obligațiilor contractuale asumate; lucrările de reparații auto și piese de

schimb pentru autoturisme care deservesc activitatea societății; premiile

acordate în cadrul promoției „Cumpărătorul misterios”, componentă a costului de

reclamă, sunt toate efectuate pentru realizarea obiectivului de activitate,

astfel încât T.V.A. aferentă este deductibilă în conformitate cu O.G. nr. 3/1992

și O.U.G. nr. 17/2000.

Prin sentința civilă nr. 698/2004,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost

admisă în parte și au fost anulate actele contestate, pentru sumele de

139.344.262 lei T.V.A.; 17.928.228 lei majorări de întârziere și 517.122 lei

penalități, iar pârâții au fost obligați la 30.330.000 lei cheltuieli de

judecată.

Instanța a reținut, pe baza

raportului de expertiză și a suplimentului la raportul de expertiză contabilă,

că sunt deductibile sumele de: 59.071.089 lei T.V.A., aferentă serviciilor

hoteliere suportate de reclamantă, în cursul anului 1999; 31.617.914 lei T.V.A.

aferentă contravalorii reparațiilor pentru mașini și achiziționarea de piese de

schimb; 48.861.873 lei T.V.A. aferentă premiilor acordate în campania

promoțională „Cumpărătorul misterios”, toate cheltuielile respective fiind destinate

obiectului de activitate al societății.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recursuri în termen, pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursurilor

s-a arătat că suportarea costurilor serviciilor hoteliere pentru persoanele

străine (altele decât angajații societății), nu este prevăzută în contractele

încheiate de societate și, chiar dacă este prevăzută, cheltuielile respective depășesc

limita prevăzută de lege și că nu au legătură directă și exclusivă cu activitatea

economică a societății.

S-a mai criticat sentința,

pe motivul că nu sunt deductibile cheltuielile care au generat T.V.A., de

31.617.914 lei, deoarece nu au legătură cu activitatea firmei, fiind aferente

reparării unor mașini pentru care, printr-un proces-verbal de control anterior

s-a stabilit că T.V.A. aferentă achiziționării acestora nu este deductibilă,

mașinile nefiind necesare activității reclamantei (proces-verbal necontestat).

Recurentele au susținut că,

în ce privește suma de 21.601.742 lei, instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut, pentru că reclamanta nu a solicitat și nu și-a însușit constatarea

făcută de expertul contabil cu privire la această sumă.

A treia critică a

recursurilor se referă la T.V.A., de 48.861.873 lei, aferentă facturii fiscale nr.

9968114 din 14 noiembrie 2001, reprezentând contravaloarea unor premii în

cadrul promoției „Cumpărătorul misterios”. S-a apreciat de către recurentă, că

acestea reprezintă o „livrare de bunuri”, operațiune pentru care se datorează T.V.A.,

conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000 și conform pct. 1.7 din H.G. nr.

401/2000, Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1784/2002, reținute de instanță

în considerentele hotărârii, nefiind în vigoare la momentul efectuării

operațiunii.

În ultimul motiv al recursului

Ministerului Finanțelor Publice s-a criticat obligarea la plata cheltuielilor

de judecată, întrucât instanța nu a precizat în ce constau acestea.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursurilor, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

Referitor la primul motiv de

recurs privind serviciile hoteliere în anul 1999.

Curtea reține că reclamanta,

conform clauzelor contractuale încheiate cu prestatori de servicii străini,

avea obligația să suporte contravaloarea serviciilor hoteliere. Serviciile care

formează obiectul acelor contracte, sunt legate direct de obiectul de

activitate al societății, fiind servicii de consultanță în scopul de a conduce

operațiunile tehnice, pentru dezvoltarea de noi produse, de asistență în

evaluarea și cercetarea îmbunătățirii secțiilor fabricii, ș.a.

Condițiile impuse de

dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 3/1992, preluate ulterior de O.U.G. nr. 17/2000,

sunt întrunite, având în vedere că serviciile de care a beneficiat reclamanta,

au fost folosite în scopul desfășurării activității SC P. SA, au fost emise în

mod legal facturi fiscale, iar suportarea contravalorii acestor servicii

hoteliere face parte din componenta locală a serviciilor prestate de

prestatorii de servicii străini, servicii destinate și legate direct de

activitatea societății.

Se constată că instanța a

considerat nedeductibilitatea T.V.A. aferentă serviciilor hoteliere suportate

în anul 2000, de către reclamantă, deoarece era aferentă unor sume care

depășesc limita legală de 1% pentru cheltuielile de protocol.

În ce privește al doilea

motiv de recurs referitor la T.V.A. de 31.617.914 lei, aferentă contravalorii

reparațiilor mașinilor și achiziționării de piese de schimb.

Curtea reține, conform

probelor administrate și susținerilor părților, că suma de mai sus are două

componente: suma de 9.431.267 lei (sumă dedusă legal de societate) și suma de

21.601.742 lei, reținută greșit de organele de control, întrucât pentru sumele

recuperate de la societatea de asigurări, reclamanta nu a dedus T.V.A. aferentă

facturilor fiscale.

Cu privire la această sumă

de 21.601.742 lei, se constată că instanța nu a acordat mai mult, decât s-a

solicitat, întrucât reclamanta a dezbătut pe larg această problemă în fața

instanței de fond.

Suma de 9.431.267 lei T.V.A.

aferentă reparării mașinilor este deductibilă, deoarece mașinile respective

deservesc activitatea firmei și au fost emise în mod legal facturi fiscale.

În mod just instanța de fond

a reținut că nu există nici o prevedere legală care să împiedice un

contribuabil să conteste o măsură dintr-un proces-verbal de control, pentru

motivul că o măsură similară nu a fost contestată anterior.

Necontestarea procesului-verbal

anterior nu are relevanță în cauză, întrucât concluziile acestuia nu pot fi

extinse asupra altor cheltuieli neavute în vedere de procesul-verbal de control

contestat în prezenta cauză.

În legătură cu T.V.A., în

sumă de 48.861.873 lei, aferentă facturii fiscale nr. 9968114 din 14 noiembrie 2001,

se reține că este vorba despre contravaloarea unor bunuri achiziționate de SC B.C.

SRL, contravaloare care a fost suportată de reclamantă, bunurile fiind acordate

unor consumatori, persoane fizice, ca premii în cadrul unei campanii

promoționale numite „Cumpărătorul misterios”.

Bunurile respective

reprezintă o componentă a costului de reclamă, de promovare a producției și

activității societății, de atragere de clienți și nu sunt cadouri acordate cu

titlul de avantaje. Nu este vorba de o „livrare de bunuri” și nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000 și nici

dispozițiile pct. 1.7 din H.G. nr. 401/2000. Au aplicabilitate dispozițiile art.

18 lit. c), cu referire la art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000 și dispozițiile pct. 10.2

din H.G. nr. 401/2000.

Ordinul Ministerului

Finanțelor nr. 1784/2002 explicitează sfera de reglementare a legii, ceea ce nu

înseamnă că până la apariția acestuia, T.V.A. aferentă cheltuielilor efectuate

în campanii promoționale nu era deductibilă.

În concluzie, în mod legal

și temeinic, instanța de fond a anulat actele atacate pentru sumele de

139.344.262 lei T.V.A. aferentă cheltuielilor mai sus analizate, plus

17.928.228 lei majorări de întârziere aferente și 517.122 lei, penalități de

întârziere.

Referitor la motivul de

recurs privind cheltuielile de judecată, în cuantum de 30.330.000 lei, Curtea

constată că suma este corectă, fiind compusă din taxa de timbru, de 330.000 lei

și onorariul expertului, de 30.000.000 lei.

Pentru considerentele

expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de

recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin.

(2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și

Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală

împotriva sentinței civile nr. 698 din 14 aprilie 2004, a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2005.