LEVANEN AND OTHERS v. FINLAND

Reclamanții, dl Timo Levänen și dl Ahti Toivanen sunt resortisanți finlandezi și locuiesc în municipalitatea Riihimäki. Ele sunt proprietari de două școli de conducere private. Al treilea reclamant, Riihimäen Liikanneopisto Oy, este o companie de școală de conducere din Riihimäki. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Timo Hakanen, un avocat care practică în Jyväskylä. Guvernul finlandez („ Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen, director al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 aprilie 2000, Biroul de Stat Provincial (läninhallitus, länsyrelsen) din sudul Finlandei a acordat Consiliului Comunal Mixt al Institutului Profesional de Riihimäki (Riihimäen ammattioppilaitoksen kuntayhtymä, yrkesinstitutens samkommunen) o licență de școală pentru a preda elevii lor să conducă. Licența a fost valabilă de la 1 august 2000 până la 31 iulie 2005, cu numele de Autokoulu RAOL. Dl T.S. a fost aprobat în calitate de director al acestuia. Reclamanții au apelat împotriva deciziei în fața Curții Administrative (alin-oikeus, förvaltningsdomstolen) din Hämeenlinna, susținând că decizia este anulată ca, printre altele, T.S. nu a îndeplinit criteriile pentru un regizor, conform decretului privind licențele de conducere (ajokorttiasetus, körkortsförordningen; 845/1990, modifică 167/1994). În plus, au susținut că funcționarea unei școli de conducere nu aparține funcțiilor unui municipiu sau a unei federații a municipalităților. În orice caz, numele titularului de licență, „Autokoulu RAOL” ar fi trebuit să fie eliminat și numărul de vehicule de formare limitate la două camione și două autovehicule. Ei au susținut că înființarea unei noi școli de conducere și-a afectat drepturile, deoarece acestea își vor reduce veniturile și, prin urmare, au dreptul de a face recurs în temeiul articolului 6 din Legea privind procedura judiciară administrativă (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsproceslagen; 586/1996). La 21 noiembrie 2000, Curtea de Administrație (all-oikeus, förvaltningsdomstolen) din Hämeenlinna a avut o ședință orală, în care a auzit Oficiul de Stat Provincial, Consiliul Municipal Mixt și reclamanții. A obținut mai mult avize scrise de la părți. La 19 februarie 2001, Curtea de Administrație a anulat decizia Oficiului de Stat Provincial pe motivul că T.S. Nu a fost competent să acționeze ca director și, prin urmare, Biroul de Stat provincial nu ar fi trebuit să acorde o licență școlară de conducere la Consiliul Municipal Mixt. Consiliul Municipal Mixt a apelat la Curtea Supremă de Administrație (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), reprezentând că T.S. îndeplinește criteriile. Oficiul de Stat Provincial, Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor (liikenneministeriö, Kommunikations- Ministeriet) și reclamanții au prezentat avize Curții și Consiliul Municipal Mixt și-au dat observațiile. La 13 august 2003, Curtea Administrativă Supremă a anulat decizia Curții Administrative și a declarat inadmisibilă cererea reclamanților la Curtea Administrativă fără a-și lua în considerare fondurile sale. Acesta a subliniat faptul că, în conformitate cu Legea privind traficul rutier (tieliikennelaki, vägtrafiklagen; 267/1981, modificarea. 103/1994) și cu Decretul privind licențele de conducere, licența pentru școală de conducere a fost acordată dacă reclamantul îndeplinește anumite criterii. Prin urmare, atunci când a decis noua licență, nu a fost relevant dacă noua licență a afectat statutul școlilor de conducere deja existente. Curtea a concluzionat că proprietarii altor școli de conducere nu au fost direct afectați de decizia și nu au niciun drept de a face apel în temeiul Legii de procedură judiciară administrativă. Decizia a devenit un precedent (KHO:2003:46). Secțiunea 21 din Constituția Finlandeză (perustuslaki, grundlagen; 731/1999) prevede că toată lumea are dreptul de a-și examina cazul în mod corespunzător și fără întârziere nejustificată de către o instanță juridic competentă de drept sau de altă autoritate, precum și de a avea o decizie referitoare la drepturile sau obligațiile sale examinate de o instanță de drept sau de alt organ independent pentru administrarea justiției. Secțiunea 6, subsecțiunea 1 din Legea privind procedura judiciară administrativă prevede că orice persoană la care se adresează o decizie sau a cărui drept, obligație sau interes este direct afectat de o decizie poate face apel împotriva unei decizii. Secțiunea 66 din Legea privind traficul rutier (267/1981, în vigoare până în 1994) cu condiția ca un permis de școală de conducere să fie necesar pentru funcționarea unei școli de conducere. Oficiul Provincial de Stat ar putea acorda o licență, dacă reclamantul a fost considerat să îndeplinească criteriile de funcționare a unei școli de conducere și înființarea școlii a fost considerată necesară și adecvată în conformitate cu instrucțiunile generale emise de respectivul Minister al Transporturilor. În conformitate cu această secțiune, astfel cum a fost modificată prin Legea de la 1 martie 1994 (103/1994), o licență de conducere a școlii de conducere este acordată de Oficiul Provincial de Stat relevant. Se acordă o licență de școală de conducere dacă, având în vedere competențele sale, fiabilitatea, solvabilitatea și alte calificări, reclamantul este considerat adecvat pentru funcționarea școlii de conducere. În cazul în care reclamantul este o persoană juridică, directorul responsabil pentru predarea de la școala de conducere trebuie să fie adecvat să opereze o școală de conducere, având în vedere abilitățile sale, fiabilitatea, solvabilitatea și alte calificări. Secțiunea 66, subsecțiunea 3 din respectiva lege prevede că se acordă o licență pentru o anumită perioadă de timp. În conformitate cu subsecțiunea 4, nu este necesară o licență în cazul în care predarea are loc în formarea profesională a conducătorilor, care este supravegheată de Consiliul Național de Educare, sau într-un institut de formare instructor de conducere. Capitolul 8, secțiunea 39 din Decretul privind licențele de conducere stabilește criteriile pentru licența școlilor de conducere. O licență se acordă dacă reclamantul sau, în cazul în care reclamantul este o persoană juridică, directorul său responsabil pentru predare, are, printre altele, un permis de instruire de conducere și a lucrat în ultimii zece ani timp de cel puțin patru ani ca profesor cu timp integral într-o școală de conducere sau într-o instituție profesională care oferă instrucțiuni de conducere C. În precedentul său (KHO 1987-A-75), Curtea Supremă de Administrație a constatat că o decizie a Ministerului Transporturilor de suspendare a unei licențe de transport charter pentru o perioadă determinată nu a afectat drepturile unui transportator de transport charter în concurență în sensul articolului 26, subsecțiunea 5, din decretul privind traficul de autovehicule profesionist. Astfel, transportatorul concurențial nu a avut dreptul de a face apel împotriva deciziei Ministerului. Potrivit precedentului Curții Supreme de Administrație (KHO 1995-A-1), într-un caz în care guvernul a hotărât în același timp mai multe cereri de compensare care urmează să fie plătite cu fonduri discreționale incluse în bugetul de stat, o persoană are dreptul de a face apel împotriva deciziei guvernului numai în măsura în care decizia se referă la propria cerere. În 1995 Curtea Supremă Administrativă a emis un precedent (KHO 1995-A-51) privind o licență de școală de conducere. În acest caz, Oficiul de Stat Provincial a acordat A dreptul de a institui o școală de conducere și i-a permis să își asume responsabilitatea pentru predare, chiar dacă a avut în același timp aceeași responsabilitate în altă școală de conducere. Curtea Supremă Administrativă a anulat decizia Ministerului Transporturilor, prin care a declarat inadmisibil o cerere depusă de alți patru conducători de școală, și a constatat că decizia Oficiului de Stat Provincial se referă la drepturile reclamanților, care au dreptul de a face apel. 63 din 8 ianuarie 1996 Curtea Administrativă Supremă a decis că societatea de locuințe situată în vecinătatea unui restaurant nu are dreptul de a face apel împotriva unei decizii prin care un restaurant a fost acordat o licență pentru a servi alcool atât în interior, cât și în exteriorul restaurantului. Curtea Administrativă Supremă a constatat în continuare în hotărârea sa nr. 795 din 8 aprilie 1997 că o persoană care operează o farmacie în municipiul vecin nu are dreptul de a face apel împotriva unei decizii ale Agenției Naționale pentru Medicamente prin care a eliberat o licență pentru stocarea medicamentelor, deoarece reclamantul în cauză nu a solicitat licența și ca acordarea unei licențe (în calitate de farmacist într-un alt municipiu) nu i-a afectat drepturile și obligațiile în sensul articolului 4 din Legea privind apelurile administrative.

The applicants, Mr Timo Levänen and Mr Ahti Toivanen are Finnish nationals and live in the municipality of Riihimäki. They are owners of two private driving schools. The third applicant, Riihimäen Liikenneopisto Oy, is a driving school company in Riihimäki. They are represented before the Court by Mr Timo Hakanen, a lawyer practising in Jyväskylä. The Finnish Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr Arto Kosonen, Director in the Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 17 April 2000 the Provincial State Office (lääninhallitus, länssyrelsen) of Southern Finland granted the Joint Municipal Board of the Vocational Institute of Riihimäki (Riihimäen ammattioppilaitoksen kuntayhtymä, yrkesinstitutens samkommunen) a driving school licence to teach their students to drive. The licence was valid from 1 August 2000 until 31 July 2005, with the name “Autokoulu RAOL”. Mr T.S. was approved as its director. The applicants appealed against the decision to the Administrative Court (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen) of Hämeenlinna, claiming that the decision be annulled as, inter alia, T.S. did not meet the criteria for a director as required in the Decree on Driving Licences (ajokorttiasetus, körkortsförordningen; 845/1990, amend. 167/1994). They further alleged that operating a driving school did not belong to the functions of a municipality or a federation of municipalities. In any case, the name of the licence-holder, “Autokoulu RAOL” should have been deleted and the number of training vehicles limited to two motor vans and two passenger cars. They contended that the establishment of a new driving school affected their rights as it would reduce their incomes and thus they had a right to appeal pursuant to section 6 of the Administrative Judicial Procedure Act (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslagen; 586/1996). On 21 November 2000 the Administrative Court (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen) of Hämeenlinna held an oral hearing, in which it heard the Provincial State Office, the Joint Municipal Board and the applicants. It further obtained written opinions from the parties. On 19 February 2001 the Administrative Court annulled the decision of the Provincial State Office on the ground that T.S. was not competent to act as a director, and thus the Provincial State Office should not have granted a driving school licence to the Joint Municipal Board. The Joint Municipal Board appealed to the Supreme Administrative Court (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), reiterating that T.S. fulfilled the criteria. The Provincial State Office, the Ministry of Transport and Communications (liikenneministeriö, kommunikations- ministeriet) and the applicants submitted opinions to the court and the Joint Municipal Board gave its observations. On 13 August 2003 the Supreme Administrative Court annulled the decision of the Administrative Court and declared the applicants’ application to the Administrative Court inadmissible without considering its merits. It held that the issue was whether the applicants had a right of appeal against the decision of the Provincial State Office. It emphasised that pursuant to the Road Traffic Act (tieliikennelaki, vägtrafiklagen; 267/1981, amend. 103/1994) and the Decree on Driving Licences the licence for a driving school had to be granted if the applicant fulfilled certain criteria. The appropriateness of a new licence was not relevant to the decision-making. Therefore, when deciding on the new licence it was irrelevant whether the new licence affected the status of already existing driving schools. The court concluded that the owners of other driving schools were not directly affected by the decision and had no right to appeal under the Administrative Judicial Procedure Act. The decision became a precedent (KHO:2003:46). Section 21 of the Constitution of Finland (perustuslaki, grundlagen; 731/1999) provides that everyone has the right to have his or her case dealt with appropriately and without undue delay by a legally competent court of law or other authority, as well as to have a decision pertaining to his or her rights or obligations reviewed by a court of law or other independent organ for the administration of justice. Section 6, subsection 1 of the Administrative Judicial Procedure Act provides that any person to whom a decision is addressed or whose right, obligation or interest is directly affected by a decision may appeal against a decision. Section 66 of the Road Traffic Act (267/1981, as in force until 1994) provided that a driving school licence was required for operating a driving school. The State Provincial Office might grant a licence, if the applicant was deemed to fulfil the criteria for operating a driving school and the establishment of the school was considered necessary and appropriate in accordance with the general instructions issued by the then Ministry of Transport. According to the said section, as amended by Act on 1 March 1994 (103/1994), a licence to operate a driving school is granted by the relevant State Provincial Office. A driving school licence shall be granted if, having regarded his or her skills, reliability, solvency and other qualifications, the applicant is deemed suitable for operating a driving school. If the applicant is a legal person, the director responsible for the teaching at the driving school must, in light of his or her skills, reliability, solvency and other qualifications, be suitable to operate a driving school. Section 66, subsection 3 of the said Act provides that a licence shall be granted for a certain period of time. It may also include preconditions and restrictions. According to subsection 4, a licence is not required if teaching takes place in drivers’ vocational training, which is supervised by the National Board of Education, or in an institute training driving instructors. Chapter 8, section 39 of the Decree on Driving Licences sets the criteria for the licence of driving schools. A licence shall be granted if the applicant, or, where the applicant is a legal person, its director responsible for the teaching, has, inter alia, a driving instruction permit and has during the past ten years worked for at least four years as a full-time teacher in a driving school or in a vocational institution giving class C driver instruction. In its precedent (KHO 1987-A-75) the Supreme Administrative Court found that a decision of the Ministry of Transport to suspend a charter transport licence for a determined period of time did not affect the rights of a competing charter transport carrier within the meaning of section 26, subsection 5, of the Decree on Professional Motor Traffic. Thus the competing carrier had no right to appeal against the Ministry’s decision. According to the Supreme Administrative Court’s precedent (KHO 1995-A-1), in a case where the Government had decided at the same time several applications for compensation to be paid with discretionary funds included in the state budget, a person had a right to appeal against the Government’s decision only to the extent the decision concerned his/her own application. In 1995 the Supreme Administrative Court issued a precedent (KHO 1995-A-51) concerning a driving school licence. In that case the Provincial State Office had granted A a right to establish a driving school and allowed him to take responsibility for the teaching even though he had at the same time the same responsibility in another driving school. The Supreme Administrative Court annulled the decision of the Ministry of Transportation, by which it had declared inadmissible an application lodged by four other driving school owners, and found that the Provincial State Office’s decision concerned rights of the applicants, who had the right to appeal. In its decision no. 63 of 8 January 1996 the Supreme Administrative Court ruled that the housing corporation located in the neighbourhood of a restaurant did not have a right to appeal against a decision by which a restaurant was granted a licence to serve alcohol both indoors and in the outdoor area of the restaurant. The Supreme Administrative Court further found in its decision no. 795 of 8 April 1997 that a person operating a pharmacy in the neighbouring municipality did not have a right to appeal against a decision of the National Agency for Medicines by which it issued a licence for the storing of medicines, as the applicant in question had not applied for the licence and as the granting of a licence to him (being a pharmacist in another municipality) did not affect his rights and obligations within the meaning of section 4 of the Administrative Appeals Act.