ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, ca instanță competentă a fost investită cu cererea de revizuire formulată de condamnatul S.F., pe motiv că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, vizând comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în formă agravantă și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, precum și faptul că pedeapsa aplicată este mare, solicitând redozarea acesteia. Instanța a atașat dosarul nr. 5375/2002 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 133 din 13 februarie 2003, a cărei revizuire se solicită, astfel că prin sentința penală nr. 1519 din 23 noiembrie 2004, a respins cererea, ca nefondată, pe considerent că cele arătate în cererea de revizuire nu constituie cazuri din cele prevăzute la art. 394 C. proc.

pen. Sentința a fost atacată cu apel de către condamnat, potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., pe considerent că în mod greșit nu i s-a admis cererea de revizuire, deși din actele dosarului în care a fost pronunțată sentința de condamnare, rezultă că el este nevinovat. Curtea de Apel București a examinat apelul declarat, în raport de motivele invocate, acte și dovezile de la dosar, sentința pronunțată în cauză, cum și cea a cărei revizuire se solicită și prin decizia penală nr. 31/ A din 17 ianuarie 2005, a fost respins apelul, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În considerentele deciziei s-a motivat că, cele arătate de apelantul – revizuient au fost analizate cu ocazia judecării în fond, cum și în căile de atac folosite împotriva sentinței a cărei revizuire se solicită, astfel că în mod just instanța de fond a apreciat că ele nu constituie cazuri de revizuire, respingându-i cererea.

În temeiul art. 385 3 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, invocându-se aceleași motive din cerere și în calea de atac respectiv, că este nevinovat, iar pedeapsa aplicată este mare. Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, care au constituit și critici în apel, de decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la pct. 14 și 18 de la art. 385 9 C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Prin sentința penală nr. 133 din 13 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a cărei revizuire se solicită, recurentul revizuient a fost condamnat la două pedepse, fiecare de câte 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la tâlhărie în formă agravantă și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, ambele în stare de recidivă postcondamnatorie, pedepse care au fost contopite și s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. De asemenea, a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de un an 4 luni și o zi, din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 259/1999 a Judecătoriei sectorului 5 București, rest de pedeapsă care s-a contopit cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, astfel ca acesta, să execute 10 ani închisoare.

S-a reținut că, inculpatul împreună cu alți făptuitori au luat rezoluția de a comite fapte de sustragerea de sume importante de bani de la persoane care le ridicau de la B.C.R., sucursala București. În baza rezoluției adoptate, revizuientul condamnat, împreună cu D.M., S.D. și P.G.I., în ziua de 20 iunie 2002, s-au deplasat la sucursala băncii, unde a observat că partea vătămată H.L. a ridicat un certificat de depozit de 25.000.000 lei și suma de 2.400.000 lei, aceasta fiind urmărită până în scara blocului, unde i s-a smuls geanta din mână, cu sumele menționate. Această sentință a fost atacată cu apel și recurs de către recurentul revizuient, însă a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac.

La stabilirea vinovăției inculpatului, instanțele au avut în vedere materialul probator de la dosar inclusiv recunoașterea acestuia în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească. Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, a fost declarat fals.

Față de dispozițiile imperative ale textului de lege menționat mai sus, în care se menționează situațiile în care se poate solicita revizuirea și de motivele de recurs invocate de către recurent, se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice, întrucât cazurile invocate de către recurent privind reducerea pedepsei și nevinovăția acestuia nu își au corespondent în situația revizuirii, în condițiile în care probele de la dosar au dus indubitabil la reținerea vinovăției acestuia în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat. Prin urmare, cele invocate de către recurent nu constituie cazuri de casare și nici de revizuire, astfel că, recursul acestuia se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2005.