ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

I penală, ca instanță competentă a fost investită cu cererea de revizuire

formulată de condamnatul S.F., pe motiv că nu a comis faptele pentru care a

fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, vizând comiterea

infracțiunii de complicitate la tâlhărie în formă agravantă și asocierea pentru

săvârșirea de infracțiuni, precum și faptul că pedeapsa aplicată este mare,

solicitând redozarea acesteia.

Instanța a atașat dosarul

nr. 5375/2002 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 133 din 13

februarie 2003, a cărei revizuire se solicită, astfel că prin sentința penală

nr. 1519 din 23 noiembrie 2004, a respins cererea, ca nefondată, pe considerent

că cele arătate în cererea de revizuire nu constituie cazuri din cele prevăzute

la art. 394 C. proc. pen.

Sentința a fost atacată cu

apel de către condamnat, potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., pe

considerent că în mod greșit nu i s-a admis cererea de revizuire, deși din

actele dosarului în care a fost pronunțată sentința de condamnare, rezultă că

el este nevinovat.

Curtea de Apel București a

examinat apelul declarat, în raport de motivele invocate, acte și dovezile de

la dosar, sentința pronunțată în cauză, cum și cea a cărei revizuire se

solicită și prin decizia penală nr. 31/ A din 17 ianuarie 2005, a fost respins

apelul, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei

s-a motivat că, cele arătate de apelantul – revizuient au fost analizate cu

ocazia judecării în fond, cum și în căile de atac folosite împotriva sentinței

a cărei revizuire se solicită, astfel că în mod just instanța de fond a

apreciat că ele nu constituie cazuri de revizuire, respingându-i cererea.

În temeiul art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, invocându-se

aceleași motive din cerere și în calea de atac respectiv, că este nevinovat,

iar pedeapsa aplicată este mare.

Examinând recursul declarat,

în raport de motivele invocate, care au constituit și critici în apel, de

decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la pct.

14 și 18 de la art. 385

9

C. proc. pen., se constată că recursul de

față este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Prin sentința penală nr. 133

din 13 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a

cărei revizuire se solicită, recurentul revizuient a fost condamnat la două

pedepse, fiecare de câte 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de

complicitate la tâlhărie în formă agravantă și asocierea pentru săvârșirea de

infracțiuni, ambele în stare de recidivă postcondamnatorie, pedepse care au

fost contopite și s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani

închisoare.

De asemenea, a fost revocată

liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de un an 4

luni și o zi, din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 259/1999 a Judecătoriei sectorului 5 București, rest de

pedeapsă care s-a contopit cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, astfel ca

acesta, să execute 10 ani închisoare.

S-a reținut că, inculpatul

împreună cu alți făptuitori au luat rezoluția de a comite fapte de sustragerea

de sume importante de bani de la persoane care le ridicau de la B.C.R.,

sucursala București.

În baza rezoluției adoptate,

revizuientul condamnat, împreună cu D.M., S.D. și P.G.I., în ziua de 20 iunie

2002, s-au deplasat la sucursala băncii, unde a observat că partea vătămată

H.L. a ridicat un certificat de depozit de 25.000.000 lei și suma de 2.400.000

lei, aceasta fiind urmărită până în scara blocului, unde i s-a smuls geanta din

mână, cu sumele menționate.

Această sentință a fost

atacată cu apel și recurs de către recurentul revizuient, însă a rămas

definitivă prin respingerea căilor de atac.

La stabilirea vinovăției

inculpatului, instanțele au avut în vedere materialul probator de la dosar

inclusiv recunoașterea acestuia în faza de urmărire penală și cercetare

judecătorească.

Potrivit art. 394 C. proc.

pen., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută când:

s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

un înscris care a servit ca

temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, a fost declarat fals.

Față de dispozițiile

imperative ale textului de lege menționat mai sus, în care se menționează

situațiile în care se poate solicita revizuirea și de motivele de recurs

invocate de către recurent, se constată că instanțele au pronunțat hotărâri

legale și temeinice, întrucât cazurile invocate de către recurent privind

reducerea pedepsei și nevinovăția acestuia nu își au corespondent în situația

revizuirii, în condițiile în care probele de la dosar au dus indubitabil la

reținerea vinovăției acestuia în comiterea faptelor pentru care a fost

condamnat.

Prin urmare, cele invocate

de către recurent nu constituie cazuri de casare și nici de revizuire, astfel

că, recursul acestuia se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul S.F. împotriva deciziei penale nr.

31/ A din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 aprilie 2005.