ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând
asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 79 din 15 februarie 2010, pronunțată în dosar nr. 11916/63/2009
Tribunalul Dolj în baza art. 254 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata G.V.,
la 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în
autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a
ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul
de a îndeplini în funcția de medic expert în medicina muncii atât în instituții
ale statului cât și în instituții private) C. pen.
A aplicat
inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de
art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau
în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând
exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a îndeplini în funcția
de medic expert în medicina muncii atât în instituții ale statului cât și în
instituții private) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
A dedus din
pedeapsa principală aplicată, perioada detenției preventive de la 02 octombrie
2009 la 05 noiembrie 2009.
A admis în
parte cererea formulată de martorul P.I., și a obligat inculpata la 24 lei
cheltuieli judiciare către martorul P.I.
Pentru a
pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:
Prin
rechizitoriul nr. 682/P/2009 din 12 octombrie 2009 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,
a inculpatei G.V. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de
art. 254 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de P.I. pentru
săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
In fapt, prin
actul de inculpare s-au reținut următoarele: La data de 25 septembrie 2009,
denunțătorul P.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cu faptul că,
fiind suferind de TBC, urmează a fi pensionat medical și că din discuțiile
avute cu ceilalți pacienți a înțeles că, pentru a i se emite decizia de
pensionare e necesară darea sumei de 500 lei, medicului de la expertiza
capacității de muncă.
Cu ocazia
audierii sale la Parchet la data de 25 septembrie 2009, denunțătorul a precizat
că urma să fie externat în acea zi din Spitalul de Boli Infecțioase
"Victor Babeș" din Craiova, urmând ca apoi să se prezinte la medicul
de expertiză a capacității de muncă în vederea emiterii deciziei de pensionare
din motive de invaliditate. A mai arătat că, dat fiind faptul că domiciliază în
comuna C. pentru a i se emite decizia de pensionare urmează să se prezinte la
cabinetul inculpatei G.V., medic de expertiză a capacității de muncă în cadrul
Casei de Pensii Dolj și că pacienții cu care a mai discutat i-au relatat că pentru
a obține decizia de pensionare va trebui să-i dea inculpatei suma de 500 lei,
în caz contrar va fi amânat pentru emiterea deciziei.
Susținând că nu
are resurse financiare pentru acest lucru și că îndeplinește în mod real
condițiile pentru a fi pensionat, a sesizat organele judiciare cu aceste
aspecte.
La data de 29
septembrie 2009, denunțătorul a încunoștințat organele judiciare cu privire la
faptul că în data de 30 septembrie 2009 urmează să se prezinte la cabinetul
medical la care funcționează inculpata, cabinet situat în incinta Policlinicii
Spitalului Filantropia, cu dosarul medical în vederea emiterii deciziei de
pensionare.
Având în
vedere sesizarea și declarația denunțătorului, dar și faptul că anterior
acestui denunț inculpata făcuse obiectul unor cercetări penale având ca obiect
săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită (dosarele nr. 1322/P/2206 și
955/P/2007, soluționate prin neînceperea urmăririi penale ca urmare a probelor
insuficiente pentru demonstrarea vinovăției întrucât aceste dosare s-au
întocmit urmare a unor denunțuri care vizau fapte anterioare sesizării) s-a
procedat la organizarea activității de surprindere în flagrant.
Astfel, prin
ordonanța din data de 29 septembrie 2009, în baza art. 91
2
alin. (2)
C. proc. pen., s-a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor
purtate în mediu ambiental de către denunțător în perioada 29 septembrie 2009,
orele 16,00 -01 octombrie 2009, orele 16,00, ordonanța fiind confirmată de
către Tribunalul Dolj, potrivit art. 911 alin. (3) și urm. C. proc. pen., prin
încheierea numărul 57 din 01 octombrie 2009, în dosarul 57P/2009. De asemenea
s-a procedat la tratarea criminalistică a sumei de 500 lei, sumă formată din
zece bancnote în cupiură de 50 lei, încheindu-se în acest sens procesul verbal
din data de 29 septembrie 2009.
În data de 30
septembrie 2009, la orele 08,00 denunțătorul s-a prezentat la sediul
Parchetului pe lângă Tribunalul Dolj unde i s-a predat suma de bani tratată
criminalistic și a fost dotat cu aparatură de înregistrare audio video în mediu
ambiental. Apoi, denunțătorul împreună cu echipa operativă s-au deplasat la
cabinetul medical al inculpatei. Când denunțătorul a intrat în cabinetul
inculpatei s-a prezentat și a predat inculpatei dosarul medical solicitând
emiterea deciziei de boală, urmare a afecțiunii medicale de care suferea.
În interiorul
dosarului cu actele medicale a fost pusă suma de bani tratată criminalistic.
Inculpata, deschizând dosarul, a luat suma de bani și a pus-o într-un sertar al
mesei la care se afla și, după ce a examinat actele medicale existente, i-a
cerut denunțătorului să meargă la Casa de Pensii de unde să obțină un extras
administrativ necesar pentru emiterea deciziei. După ce i-a cerut asistentei
sale - martora S.A. - să îl înregistreze pe denunțător în registrul de evidență
a activității zilnice, inculpata i-a restituit dosarul, cerându-i să revină în
cursul aceleiași zile cu dosarul cu documentele complete și să-l predea
asistentei ale, iar în ziua de 07 octombrie 2009 să vină pentru a ridica
decizia de pensionare. După ce denunțătorul a ieșit din biroul inculpatei, în
interior a pătruns echipa operativă.
În prezența
martorilor asistenți, a fost găsită în sertarul mesei pe o scrumieră metalică,
suma de bani remisă inculpatei de către denunțător. Fiind întrebată despre
proveniența acestei sume, inculpata a declarat că nu a pretins nici o sumă de
bani de la denunțător, că nu-l mai întâlnise până atunci, însă a reținut banii
pentru ca „acesta să nu-i piardă pe drum către casa de pensii și intenționa
să-i restituie atunci când se întorcea cu dosarul".
Fiind condusă
la sediul Parchetului în vederea continuării cercetărilor, inculpata a refuzat
să declare cu privire la acuzația ce i s-a adus, prevalându-se de dreptul de a
nu declara nimic.
Cu ocazia
percheziției corporale, în geanta inculpatei a mai fost găsită suma totală de
4685 lei, sumă ce a fost restituită la finalul urmăririi penale, dat fiind
faptul că nu a fost dovedită proveniența ilicită a acesteia.
Prin rezoluția
din 30 septembrie 2009 s-a dispus începerea urmării penale față de inculpata
G.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.,
iar prin ordonanța din aceeași dată s-a dispus reținerea învinuitei pe o durată
de 24 ore de la 30 septembrie 2009, orele 09,00 și până la 01 octombrie 2009,
orele 09,00.
Prin ordonanța
din 30 septembrie 2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de
inculpată, formulându-se propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea
infracțiunii de mai sus.
Prin
încheierea nr. 195 din data de 30 septembrie 2009, dată în dosarul nr.
11511/63/2009 Tribunalul Dolj a respins propunerea de arestare preventivă, însă
prin încheierea nr. 147 din 02 octombrie 2009, dată în dosarul nr.
2573/54/2009, Curtea de Apel Craiova, admițând recursul Parchetului împotriva
încheierii 11.195 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Dolj și a dispus
arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 15 zile.
În actul de
sesizare a instanței s-a mai reținut că urmare a impactului produs in opinia
publică, pe parcursul derulării urmăririi penale în prezenta cauză, la organele
judiciare s-au prezentat și alte persoane, care au declarat că au fost
pensionate de către inculpată și că acesteia i s-au dat diverse sume de bani și
alte foloase. Au precizat că inculpata nu obișnuia să pretindă bani sau alte
foloase pentru emiterea
deciziilor
de
pensionare, însă, în lipsa acestora, proceda la diverse tertipuri de amânare a
îndeplinirii atribuțiilor.
S-a precizat
că inculpata nu are antecedente penale, pe parcursul urmăririi penale a uzat de
dreptul de a nu declara, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire
penală a solicitat audierea soției martorului F.S., cerere ce i-a fost respinsă
ca nefiind utilă cauzei.
Față de
denunțătorul P.I. s-a menționat că se va dispune neînceperea urmăririi penale
pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1)
C. pen., avându-se în vedere cauza de impunitate prevăzută de art. 255 alin.
(3) C. pen.
Starea de fapt
reținută în rechizitoriu a fost probată cu: denunțul numitului P.I.;
declarațiile denunțătorului P.I.; procesul-verbal întocmit cu ocazia
surprinderii în flagrant, planșele foto atașate respectivului proces verbal,
declarațiile martorilor C.A., F.S., ș.a.,; înregistrările audio video și
procesele verbale de transcriere rezumativă a convorbirilor în mediu ambiental
și a denunțului telefonic formulat de B.G.D.
La 12
octombrie 2009 urmărirea penală efectuată în cauză fiind finalizată, s-a
întocmit rechizitoriul, iar dosarul cauzei a fost înaintat la Tribunalului Dolj
și înregistrat pe rolul acestei instanțe la numărul 11916/63/2009.
Pe parcursul
cercetării judecătorești au fost audiați: inculpata G.V., martorii: F.S., N.S.,
D.S., D.C., C.A., D.I., I.M.C., V.M., F.S. și martorul-denunțător P.I.,
declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
In apărare
inculpata a solicitat și instanța a încuviințat audierea martorelor A.G. și
S.A.
La dosar s-au
primit : acte în circumstanțiere pentru inculpată, respectiv acte medicale și
acte ce atestă pregătirea și perfecționarea profesională a inculpatei,
caracterizări ale acesteia întocmite de colegi; copia carnetului de muncă
aparținând inculpatei; note scrise și acte medicale ale martorei F.S.; cerere
formulată de martorul denunțător P.I.
In cauză a
fost întocmit un referat de evaluare pentru inculpată de către Serviciul de
Probațiune din cadrul Tribunalului Dolj.
Analizând
actele și lucrările dosarului instanța a constatat că starea de fapt a fost
corect expusă în actul de sesizare a instanței pe care a reținut-o ca atare.
In drept fapta
inculpatei care în mod direct a primit de la numitul P.I. suma de 500 lei în
scopul de a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de serviciu,
respectiv acela de a aviza propunerea la pensionare de invaliditate pentru bolnavul
P.I., realizează sub aspectul conținutului elementele infracțiunii de luare de
mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Inițial, pe
parcursul urmăririi penale, inculpata a refuzat să facă declarații in cauză.
Pe parcursul
judecății a motivat că a luat banii, pe care i-a observat pe birou după ce a
plecat bolnavul, crezând că acesta îi uitase și că intenționa să-i restituie
atunci când bolnavul ar fi revenit cu actul lipsă,
Susținerile
inculpatei sunt însă contrazise de cele ce rezultă din transcrierile rezumative
ale convorbirilor purtate de denunțătorul P.I. cu inculpata în data de 30
septembrie 2009 ( fila 77 dosar de urmărire penală) coroborate cu afirmațiile
inculpatei consemnate în transcrierea rezumativă a discuțiilor purtate cu
procurorul cu ocazia surprinderii în flagrant ( fila 78 dosar de urmărire
penală), dar și cu declarațiile martorului denunțător, probe din care rezultă
că suma de bani s-a aflat în dosarul remis de denunțător inculpatei pentru
verificare și a fost scoasă dintre documentele aflate în dosar chiar de
inculpată, în timpul discuției cu denunțătorul și pusă în sertarul biroului.
După plecarea martorului inculpata a luat banii și i-a pus în locul unde au
fost apoi găsiți de echipa operativă,
Tot în
apărare, prin avocat, s-a susținut în esență că în cauză, inculpata a săvârșit
fapta provocată fiind de martorul denunțător și de organele de anchetă care
l-au sprijinit pe denunțător în activitatea desfășurată, neexistând nici un
indiciu cu privire la faptul că inculpata ar urma să solicite martorului vreo
sumă de bani pentru a-i da avizul, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 68
alin. (2) C. proc. pen.
Nici această
apărare a inculpatei nu este întemeiată câtă vreme la dosar există suficiente
dovezi că în alte două dosare de urmărire penală inculpata a mai fost cercetată
pentru săvârșirea aceluiași gen de fapte. Aceste împrejurări de fapt au
justificat atitudinea organelor de urmărire penală de a da curs sesizării
formulate de martorul denunțător.
In plus,
potrivit textului de lege invocat rezultă că este interzis a determina o
persoană să săvârșească o faptă penală, însă, nimic din modul de desfășurare a
evenimentelor și nici din împrejurările de comitere a faptei nu rezultă că
martorul denunțător sau membrii organelor de anchetă au determinat în vreun mod
pe inculpată să ia suma de bani dintre filele dosarului și să o pună apoi în
sertarul biroului la care se afla pentru ca, în speță să fie incidente
dispozițiile art. 68 C. proc. pen. referitoare la interzicerea mijloacelor de constrângere
folosite în scopul obținerii de probe. Hotărârea inculpatei de a-și însuși suma
de bani nu a fost influențată de nici un alt factor exterior propriei sale
voințe.
Reținând
astfel vinovăția inculpatei, instanța a condamnat-o pentru comiterea infracțiunii
ie luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
La
individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere pe de o parte
dispozițiile art. 72 C. pen., iar pe de altă parte împrejurarea că scopul
operațiunii de individualizare a pedepsei constă în determinarea aplicării unei
pedepse juste, corecte, atât sub aspectul ordinii de drept încălcate, cât și
prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatei.
Astfel,
obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită este constituit de
relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală impun
comportarea cinstită, corectă, onestă, a oricărui funcționar sau salariat în
raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, combaterea faptelor de
venalitate prin care sunt lezate și prestigiul, autoritatea, credibilitatea de
care trebuie să se bucure autoritatea, instituția, în care făptuitorul își
desfășoară activitatea precum și prejudicierea intereselor legale ale
persoanelor. Prin incriminarea faptelor care constituie infracțiunea de luare
de mită sunt apărate și relațiile sociale referitoare la asigurarea și
respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, acestea
constituind obiectul juridic special secundar al infracțiunii.
Prin prisma
celor arătate, instanța a apreciat că fapta inculpatei prezintă pe lângă gradul
de pericol social al infracțiunii reținută, și un grad de pericol social
concret constând în acea că, în rândul opiniei publice s-ar putea induce ideea
că deși potrivit legilor în vigoare cetățenii beneficiază în mod gratuit și
direct de anumite servicii din partea statului, totuși, pentru a beneficia în
concret de acestea, mai este necesară îndeplinirea altor condiții pentru ca,
într-un final, cetățeanul să beneficieze de ceea ce i se cuvine de drept.
Vârsta inculpatei, experiența sa profesională, dar și faptul că anterior mai
fusese cercetată pentru aceleași gen de fapte, justifică aprecierea instanței
că, la momentul și data săvârșirii faptei din cauza de față, inculpata avea pe
deplin conturate la nivel intelectiv nu numai elementele faptei ilicite comise
ci și gradul de pericol social, urmările posibile ale faptei.
Potrivit celor
reținute în cuprinsul referatului de evaluare (fila 90 dosar instanță) și
actelor în circumstanțiere, inculpata a fost preocupată de perfecționarea sa
profesională, este asociat la Policlinica " Frații Buzești" din
Craiova de unde anual realizează un câștig de 100 000 lei pe an, este
preocupată de starea de sănătate a mamei sale și a unei mătuși, are o fiică majoră,
în general, veniturile realizate asigurând tuturor membrilor familiei un
standard de viață peste nivelul mediu. În concluziile referatului se
menționează că nu s-a putut identifica un factor negativ, de natură a favoriza
pe viitor un comportament infracțional, iar sprijinul familiei și atașamentul
față de aceasta, situația materială confortabilă și interesul crescut pentru
activitatea profesională reprezintă factor în măsură să inhibe pe viitor
apariția unui comportament din sfera ilicitului penal.
A fost declarat
apel de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Dolj și inculpata.
Inculpata a
arătat în motivare că i s-a făcut o înscenare de către Poliție și Parchet, pe
P.I. nu l-a văzut niciodată, nu îl cunoștea și nu i-a pretins nicio sumă de
bani. Acesta a intrat în cabinet deși nu era planificat, a scos două dosare cu
documente, inculpata îndrumându-l să meargă la casa de pensii pentru un extras
administrativ iar după plecarea acestuia a observat suma de bani, gândind că
oricum acesta se va întoarce și i-o va restitui.
Consideră că
în speță a avut loc o provocare, deoarece indiferent ce cadru medical era în
acel birou, denunțătorul ar fi avut aceiași, atitudine, astfel că inculpata a
avut ghinionul de a se afla în acel loc și moment.
Organizarea de
către parchet a acestei activități denumită flagrant contravine art. 68 C.
proc. pen. prin determinarea de către organele de urmărire a unei persoane de a
săvârși fapta de luare de mită, deoarece nu sunt indicii temeinice că inculpata
ar fi luat banii puși la dispoziție de către organele de anchetă, aceștia
provocând această stare de fapt ce contravine normelor de drept.
Din declarația
denunțătorului și procesul verbal de consemnare a denunțului oral din 25
septembrie 2009 acesta a aflat de la alți pacienți pe care nu-i poate preciza
despre suma de 500 lei că i-ar pretinde medicul pe care de asemenea nu l-a
identificat, atenția spre inculpată fiindu-i canalizată de către organele de
anchetă, ce au provocat această infracțiune de luare de mită ceea ce constituie
o încălcare gravă și este interzisă de art. 68 alin. (2) C. proc. pen. „este
oprit a determina să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale
în scopul obținerii de probe".
In mod concret
denunțătorul P.I. pentru a obține decizia de pensionare pe caz de boală TBC nu
putea fi ajutat, sau nu de către dr. G.V. deoarece cazul în speță revenea
medicului șef de serviciu și nu inculpatei, lucru ce s-a și întâmplat în
realitate, și aceasta nu avea de ce să pretindă sau să condiționeze acest
serviciu ce-i revenea altui medic și care era deja rezolvat din 09 septembrie
2009.
Procedura
organizării unui flagrant nu poate fi folosită pentru a provoca sau instiga pe
cineva să comită o faptă penală lipsind orice indiciu ca aceasta s-ar fi comis
fără intervenția organelor de anchetă, respectiv punerea la dispoziție a sumei
de bani și instruirea în amănunt a denunțătorului în vederea provocării
comiterii infracțiunii.
S-a precizat
de asemenea că potrivit art. 74-76 C. pen, inculpata beneficiază de toate
circumstanțele atenuante, nu are antecedente penale, a avut o activitate
îndelungată ca medic cu rezultate remarcabile, are în întreținere pe mama sa
handicapată locomotor, iar în situația condamnării să se aplice prevederile
art. 81 C. pen. și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei
al cărei cuantum să fie stabilit sub minimul special prevăzut de lege.
Parchetul de
pe Lângă Tribunalul Dolj, a criticat hotărârea atacată pentru netemeincie și
nelegalitate din următoarele motive:
Instanța
trebuia să pună în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei prin
rechizitoriu din art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen. rap.
la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, dispoziții care erau
incidente față de calitatea inculpatei de medic.
In raport de
dispozițiile Legii nr. 78/2000, trebuia constatată recuperată suma de 500 lei,
dobândită de inculpată prin săvârșirea infracțiunii.
Instanța a
omis a deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, încălcându-se
dispozițiile art. 88 C. pen.
Din actele
existente la dosarul cauzei se constată faptul că prin ordonanța nr. 682/P/2009
emisă de către parchet la data de 30 septembrie 2009 s-a dispus reținerea
inculpatei pe o durată de 24 ore, începând cu 30 septembrie 2009, orele 09,00
și până la 01 octombrie 2009, orele 09,00, durata în care s-a inclus și
reținerea administrativă cuprinsă între orele 09,00 -14,00 (f.49 dosar u.p.).
La
individualizarea pedepselor, instanța nu a avut în vedere criteriile de
individualizare
prev. de
art.
72 C. pen. gradul de pericol social al faptei, circumstanțele concrete de
săvârșire, precum și atitudinea de zădărnicire a aflării adevărului manifestată
de inculpată în cursul procesului penal, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor
prin textele incriminatoare.
Pericolul
social concret al faptei comise de inculpata G.V. șefa Comisiei de Expertiză
din cadrul Casei Județene de Pensii Craiova este deosebit de mare, decurgând
din faptul că prin profesia pe care o exercita lua mită pentru emiterea
deciziilor de pensionare pe caz de boală, deși actele îi intrau în atribuții
conform fișei postului.
Relevantă este
și tactica pe care o adopta inculpata în sensul că, banii erau primiți în timp
ce se afla cu fața la peretele din spatele biroului, de teamă să nu fie
înregistrată.
În contextul
recrudescenței infracțiunilor de corupție, lipsa de reacție
la acest gen de acte față de inculpata care s-a
folosit în interes propriu, în
scopul realizării de venituri ilegale, de
atribuțiile ce i-au fost delegate pedeapsa de 3 ani închisoare, orientată spre
minimul special prevăzut de lege, având în vedere și dispozițiile art. 52 C.
pen. nu a fost corect individualizată, impunându-se majorarea acesteia.
Pe aceste considerente s-a solicitat admiterea apelului
și pronunțarea
unei soluții legale și temeinice.
Prin decizia penală nr. 79 din 20 aprilie 2011
pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara,
secția penală, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au
admis
apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpata G.V.,
împotriva sentinței penale nr. 79 din 15 februarie 2010 a Tribunalului Dolj,
pronunțată în dosar nr. 11916/63/2009 s-a desființat hotărârea atacată și
rejudecând:
În baza art.
334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei
inculpatei din infracțiunea de luare de mită
prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., în
aceeași infracțiune cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea
condiționată a executării
pedepsei
de 3 ani închisoare aplicată inculpatei de prima instanță, iar în baza
art. 82 C. pen., stabilește termen de încercare de
5 ani pe seama acesteia.
În baza art. 359 C. proc. pen.., s-a atras
atenția inculpatei asupra dispozițiilor
art. 83 C. pen.
În baza art.
71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată de
prima instanță.
În baza art. 381 C. proc. pen.. raportat la art.
88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa
aplicată
inculpatei și reținerea de 24 de ore din data de 30 septembrie 2009.
S-au
menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate. Pentru a pronunța această
decizie instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța de
apel a apreciat că prima instanță din probatoriul
administrat în cauză a reținut în mod corect stare de fapt dedusă
judecății și
vinovăția inculpatei la infracțiune pentru care a fost
condamnată.
În acest sens
sunt de observat declarațiile martorului denunțător P.I.; procesul - verbal
întocmit cu ocazia surprinderii în flagrant, planșele foto atașate
respectivului proces verbal, declarațiile martorilor C.A., F.S., F.S., V.M.,
D.C.
, N.S., I.M.C., D.S. și
D.I.; înregistrările audio video și procesele
verbale de transcriere
rezumativă a convorbirilor în mediu ambiental.
Chiar
inculpata în declarația sa recunoaște că a luat banii, pe care i-a observat pe
birou după ce a plecat bolnavul, crezând că acesta îi uitase și că intenționa
să-i restituie atunci când bolnavul ar fi revenit cu actul lipsă.
Așa cum însă
și prima instanță a arătat, aceste susțineri ale inculpatei sunt însă
contrazise de transcrierile rezumative ale convorbirilor purtate de
denunțătorul P.I. cu inculpata în data de 30 septembrie 2009 ( fila 77 dosar de
urmărire penală) coroborate cu afirmațiile inculpatei consemnate în
transcrierea rezumativă a discuțiilor purtate cu procurorul cu ocazia
surprinderii în flagrant (fila 78 dosar de urmărire penală), dar și cu
declarațiile martorului denunțător, probe din care rezultă că suma de bani s-a
aflat în dosarul remis de denunțător inculpatei pentru verificare și a fost
scoasă dintre documentele aflate în dosar chiar de inculpată, în timpul
discuției cu denunțătorul și pusă în sertarul biroului. După plecarea
martorului inculpata a luat banii și i-a pus în locul unde au fost apoi găsiți
de echipa operativă.
La toate
acestea se adaugă și contextul în care s-a desfășurat acțiunea inculpatei de
păstrare a banilor, respectiv acela în care avea îndatorirea de a aviza
propunerea la pensionare de invaliditate pentru bolnavul P.I., martor
denunțător și împrejurarea că banii s-au aflat în înscrisurile pe care
inculpata trebuia să le verifice pentru avizare, ceea ce dezvăluie fără dubiu
scopul pentru care aceasta nu i-a refuzat deși potrivit textului de lege
încriminator, art. 254 C. pen., avea această din urmă obligație.
Inculpata
consideră că în speță a avut loc o provocare, determinată de atitudinea
denunțătorului și a organelor de anchetă și că organizarea de către parchet a
acestei activități denumită flagrant contravine art. 68 C. proc. pen. prin
determinarea de către organele de urmărire a unei persoane de a săvârși fapta
de luare de mită, deoarece nu sunt indicii temeinice că inculpata ar fi luat
banii puși la dispoziție de către organele de anchetă, aceștia provocând această
stare de fapt ce contravine normelor de drept.
Referitor la
acest motiv de apel, este mai întâi de subliniat că potrivit art. 254 C. pen.,
săvârșirea infracțiunii de luare de mită poate avea loc sub aspect obiectiv în;
variante alternative, primire, pretindere, acceptare nerespingere de foloase
necuvenite, or inculpatei i se reproșează săvârșirea infracțiunii în această
ultimă modalitate, în sensul că nu a refuzat suma de bani pe care martorul
denunțător i-a remis-o printre actele date spre verificare, deși avea această
obligație pentru a nu cădea sub incidența legii penale.
Mai mult, așa
cum rezultă din dosarul de urmărire penală, fila 78 și 44, inculpata a separat
suma de bani de înscrisuri, întrucât s-a constatat pe palmele sale, praful
pentru depistare înserat de anchetatori pe bancnote.
Pentru a
exista o provocare a anchetatorilor, ar fi fost necesar ca aceștia să o pună pe
inculpată în fața faptului infracțional, fără ca aceasta să fi luat anterior o
hotărâre infracțională sau să o fi influențat decisiv în hotărârea
infracțională, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, întrucât așa cum și prima
instanță a arătat, hotărârea inculpatei de a-și însuși suma de bani nu a fost
influențată de nici un alt factor exterior propriei sale voințe.
Cauzele
Constantin și Stoian sau Bulfinski împotriva României, Teixeira de Castro
împotriva. Portugaliei, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a găsit
încălcări pe art. 6 din Convenție, nu sunt pretabile la speța de față, deși au
fost invocate în prezentul apel, întrucât se referă la agenți de poliție
infiltrați pentru a înscena traficul de droguri, nedovedindu-se că aparțineau
reclamanților drogurile care au făcut obiectul pretinselor infracțiuni sau la
faptul că polițiștii sub acoperire acționaseră pe cont propriu ca falși
cumpărători de droguri fără a avea măcar autorizarea unui magistrat în acest
sens și au provocat persoane care la rândul lor au procurat de la altele
droguri doar pentru a le oferi polițiștilor acoperiți.
În cauza de
față anchetatori s-au menținut în pasivitate și fără atitudinea inculpatei,
care nu a refuzat și a primit banii remiși, fapta nu s-ar fi săvârșit.
Referitor la
motivul de apel al procurorului, privind schimbarea încadrării juridice dată
faptei prin rechizitoriu din art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (1)
C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) și (6) din Legea nr. 78/2000, dispoziții care
erau incidente față de calitatea inculpatei de medic, este de observat că
aceste texte de lege nu țin de încadrarea juridică a faptei care rămâne tot aceea
de luare de mită, însă se impune a se adăuga, art. 6 din Legea nr. 78/2000,
pentru a particulariza săvârșirea faptei de un funcționar public.
Art. 5 alin.
(1) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi reținut la textul încriminator, pentru
că este o normă definiție care nu ține de elementele constitutive ale
infracțiunii sau de vreo calitate specială a făptuitorului.
Tot procurorul
a invocat că în raport de dispozițiile Legii nr. 78/2000, trebuia constatată
recuperată suma de 500 lei, dobândită de inculpată prin săvârșirea
infracțiunii, însă instanța constată la rândul său că Legea nr. 78/2000, nu
cuprinde o asemenea dispoziție, astfel că acest motiv de apel este evident
nefondat.
Faptul că
prima instanța a omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea
acesteia pe o durată de 24 ore din 30 septembrie 2009, deși în acest sens
existau probe la dosar, fila 49, din dosarul de urmărire penală, este o
omisiune care va fi înlăturată prin admiterea apelului.
Referitor la
cuantumul pedepsei aplicată de prima instanță, este de observat că aceasta
ținând cont de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., a aplicat
inculpatei pedeapsa minimă de 3 ani închisoare, însă modalitatea de executare a
pedepsei este mult prea aspră raportat la împrejurările cauzei, persoana
inculpatei și scopul pedepsei.
În ce privește
circumstanțele săvârșirii faptei, instanța de apel, chiar dacă a considerat că
activitatea anchetatorilor și a denunțătorului nu se poate încadra într-o
provocare care să conducă la nelegalitate, va avea totuși în vedere că
inițiativa predării sumei de bani ca folos necuvenit inculpatei, a aparținut
altei persoane.
Împrejurarea
invocată de prima instanță în hotărârea atacată că inculpata mai fusese
anterior cercetată pentru același gen de fapte, nu va fi considerată de
instanța de apel ca o agravantă în sarcina acesteia, întrucât așa cum rezultă
din înscrisurile de la dosarul cauzei (filele 105 și 110 dos.u.p.), rezoluțiile
nr. 1322/P/2206 și 955/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au
fost soluționate prin neînceperea urmăririi penale, întrucât fapta nu există,
urmând a se da acestor rezoluții interpretarea la care dispozițiile
constituționale și procesual penale obligă.
Susținerile
procurorului din prezentul apel că inculpata prin profesia pe care o exercita
lua mită pentru emiterea deciziilor de pensionare pe caz de boală, deși actele
îi intrau în atribuții conform fișei postului și că tactica pe care o adopta
era în sensul că banii erau primiți în timp ce se afla cu fața la peretele din
spatele biroului, de teamă să nu fie înregistrată, le va considera ca simple
afirmații, întrucât probatoriul cauzei, cu excepția unei singure infracțiuni de
luare de mită, care face obiectul prezentului dosar și pentru care inculpata a
fost condamnată nu le dovedește.
Analizând
persoana inculpatei, s-a observat din înscrisurile de la dosarul cauzei că
aceasta nu are antecedente penale, a avut o activitate îndelungată ca medic cu
rezultate remarcabile, are în întreținere pe mama sa handicapată locomotor, a
fost preocupată de perfecționarea sa profesională, dar și de starea de sănătate
a mamei sale și a unei mătuși și are o fiică majoră, având până la data
săvârșirii faptei un comportament corespunzător în familie și în societate.
În prezent
inculpata are calitatea de pensionar și prin hotărârea primei instanțe i s-a
interzis acesteia dreptul de a îndeplini în funcția de medic expert în medicina
muncii atât în instituții ale statului cât și în instituții private.
Toate
elementele de mai sus la care se adaugă împrejurarea că inculpata a fost
arestată preventiv în cursul procedurii peste o lună de zile, au dus concluzia
că o pedeapsă cu executare în detenție contravine scopului prev. de art. 52 C.
pen., care este prevenirea săvârșirii de infracțiuni și reeducarea inculpatei.
Instanța de
apel,a considerat că raportat și la vârsta inculpatei, executarea pedepsei
într-o formă neprivativă de libertate, la care se adaugă și celelalte
restricții impuse de prima instanță, este în mod real de utilitate socială și
cu efect de prevenție în contrast cu încarcerarea inculpatei într-un
penitenciar.
Împotriva
acestei sentințe au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara și inculpata G.V.
Parchetul ele
pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat incidența cazului de casare prev.
de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat redozarea pedepsei
aplicată în sensul majorării întrucât în cadrul operațiunii de individualizare
instanțele nu au avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72
C. pen., sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, și au aplicat
inculpatei în raport de gradul de pericol social concret,urmările produse și
valorile lezate o pedeapsă excesiv de blândă.
Recurenta
inculpata a invocat în principal incidența cazurilor de casare prevăzute de
art. 385 pct. 12, 17
1
, 17
2
și 18 și a solicitat achitarea
în temeiul art. 10 lit. a) sau d) având în vedere următoarele considerente:
În atribuțiile
de serviciu ale inculpatei nu intra și atribuția de a emite decizii de pensionare
așa cum de altfel rezultă și din fișa postului șl mai mult decât atât probele
obținute în faza de urmărire penală și în baza cărora a fost condamnata
inculpata au fost obținute în mod ilegal cu încălcarea dispozițiilor art. 68
alin. (2) C. pen., denunțătorul a fost provocat să-i însceneze flagrantul, în
realitate este vorba practic despre o dare de mită din partea provocatorului.
Dat fiind
faptul că flagrantul a fost obținut în mod ilegal fiind provocat de organul de
urmărire penală, acesta nu poate fi folosit în instanță pentru a obține
condamnarea inculpatei.
Apărătorul
inculpatei a mai invocate și dispozițiile deciziei nr. 2934/2002 a ÎCCJ și a
arătat că din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatei, și totodată
a arătat că în mod corect competența materială în raport de infracțiunea supusă
judecății aparține DNA și nu parchetului de pe lângă Tribunal.
De asemenea,
s-a arătat că în faza de urmărire penală au fost încălcate dispozițiile art. 6
și art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în sensul în care nu i s-a adus la
cunoștință inculpatei faptul că are dreptul de a nu face nici o declarație iar
probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția acesteia pentru fapta ce i
s-a reținut în sarcină.
În subsidiar
s-a solicitat menținerea deciziei penale pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara.
În ceea ce
privește incidența cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 12
și implicit cel prevăzut de art. 17 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că
actele dosarului nu relevă incidența acestui act de casare,hotărârea de
condamnare pronunțată în cauză stabilește în mod clar și neechivoc faptele și
împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale infracțiunii
de luare de mită reținută în sarcina inculpatei și care a fost dovedită neechivoc.
Instanța de
fond a explicat în mod detaliat și explicit care sun elementele constitutive
ale infracțiunii cu privire la care â fost condamnată inculpata, a analizat
riguros stare de fapt dedusă judecății și vinovăția inculpatei la infracțiunea
pentru care a fost condamnată așa încât nu poate fi primită apărarea formulată
prin prisma acestui caz de casare cu consecința achitării conform art. 10 lit.
d) C. proc. pen. din fișa postului rezultă clar că inculpata avea ca atribuții
emiterea de avize în vederea pensionării motivarea că în atribuțiile de
serviciu ale inculpatei nu intra și atribuția de a emite decizii de pensionare
este practic irelevantă atâta timp cât consecința directă a emiterii acestor
avize era emiterea de decizii de pensionare.
Cât privește
incidența cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 în sensul că
s-a comis o gravă eroare de fapt invocat de recurenta inculpată și care a avut
drept consecință greșita condamnarea acesteia de asemenea Înalta Curte,
apreciază că nu poate fi admisă incidența acestui caz de casare. Actele dosarului
relevă clar că în interiorul dosarului cu actele medicale se afla suma de bani
tratată pregătită pentru inculpată iar când aceasta a deschis dosarul, a luat
suma de bani și a pus-o într-un sertar al mesei la care se afla și, după ce a
examinat actele medicale existente, i-a cerut denunțătorului să meargă la Casa
de Pensii de unde să obțină un extras administrativ necesar pentru emiterea
deciziei. După ce i-a cerut asistentei sale - martora S.A. - să îl înregistreze
pe denunțător în registrul de evidență a activității zilnice, inculpata i-a
restituit dosarul, cerându-i să revină în cursul aceleiași zile cu dosarul cu
documentele complete și să-l predea asistentei ale, iar în ziua de 07 octombrie
2009 să vină pentru a ridica decizia de pensionare.
Ori toate
aceste dovezi de necontestat și care au fost coroborate și cu celelalte
mijloace de probă relevă clar că nu poate fi vorba despre o eroare de fapt ci
dimpotrivă de o situație de fapt corect și temeinic stabilită așa încât
solicitarea de achitare pe motiv că fapta nu există nu poate fi primită.
Nici incidența
cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
referitor
la greșită aplicare a legii nu-și găsește aplicabilitatea.
Apărările
inculpatei pe care în mod consecvent Ie-a invocate în fața tuturor instanțelor
nu pot fi admise în sensul solicitat de inculpată și încadrate la greșita
aplicare a legii.
Nu poate fi
admisă existența provocării din partea denunțătorului, atât practica internă
cât și practica CEDO, relevă clar și neechivoc condițiile în care funcționează
provocarea.
În
conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind art.
6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, reflectată în special în cauza Ramanauskas
contra
Lituaniei, precum și cu art. 68 alin. (2) C. proc. pen.,
activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia
respectă garanțiile conferite de art. 6 din Convenție și art. 68 alin. (2) C.
proc. pen., neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o
manieră
pasivă, a activității infracționale,
fără a exercita asupra persoanei o influență
de natură a instiga la
comiterea unei infracțiuni, care altfel nu ar fi fost
săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii.
Prin urmare,
activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia
respectă garanțiile dreptului la un proces echitabil
și dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare,
în cazul în
care contactul presupusului agent provocator cu inculpata a
avut loc în contextul în care inculpata a demonstrat în mod activ intenția și
predispoziția sa spre comiterea de astfel de
infracțiuni.
D
in conținutul declarației inculpatei și
convorbirilor ce au avut loc
rezultă
neechivoc că aceasta nu a fost în nici un mod provocată că intenția
infracțională îi aparține în totalitate așa încât
nu poate fi vorba despre probe
ilegal obținute.
Față de demersurile anterioare ale inculpatei,
față de modul în care a
acționat, separând banii din dosarul de
pensionare din proprie inițiativă și
fără
nici cea mai mică rezervă, varianta provocării în modalitatea prezentată
de
inculpata apare practic ca imposibilă.
Fată de toate aceste circumstanțe ale cauzei,
Înalta Curte de Casație și
Justiție
concluzionează că acțiunea denunțătorului a fost eminamente pasivă
și că, așa cum a reținut și Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în cauza
Ludi contra Elveției, din momentul în care
acuzatul își dă seama că
îndeplinește un
act ce cade sub incidența legii penale, își asumă riscul de a
întâlni un
funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-l demaște.
Astfel, nu se poate constata că, pentru
săvârșirea faptei penale pentru
care inculpata a fost trimis în
judecată, a fost determinată în vreun fel de denunțător întrucât inculpata
desfășura această activitate infracțională în contextul unei perioade de timp
îndelungate,(chiar dacă faptele sale au
rămas
la faza de date și indicii) neavând nevoie de inducerea unui îndemn,
de
către altă persoană, de a realiza o activitate infracțională așa încât
realizarea flagrantului s-a făcut cu respectarea
și în condițiile legii.
Nici
susținerea că în faza de urmărire penală au fost încălcate dispozițiile art. 6
și art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în sensul în care nu i s-a adus la
cunoștință inculpatei faptul că are dreptul de a nu face nici o declarație nu
este una verosimilă, actele la care inculpata face referire privesc faza
actelor premergătoare așa încât critica referitoare la încălcarea dreptului la
apărare este nereală.
În ceea ce
privește critica referitoare la competența materială a organelor de urmărire
penală în sensul ca aceasta ar fi aparținut DNA și nu parchetului tribunalului.
Înalta Curte apreciază că în cauza s-au aplicat în mod corect regulile de
competență materială în funcție de calitatea persoanei și suma primită așa
încât și aceasta critică este nefondată.
Cu privire la
incidența cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 invocat de
către parchet întrucât în cadrul operațiunii de individualizare instanțele nu
au avut în vedere gradul de pericol social concret raportat la modul și
mijloacele de săvârșire a faptei iar cuantumul pedepsei și modalitatea de
executare aleasă nu este una adecvată situației de fapt reținută în cauză,
Înalta curte apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față cu
următoarea argumentare:
Potrivit art.
52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a
condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv
descurajarea și a altor persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a
inculpatei. Ori un astfel de scop - prevenția generală în săvârșirea de noi
infracțiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte grave îndreptate împotriva
unor relații sociale care impun respect și corectitudine din partea persoanelor
implicate în asemenea raporturi s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter
disuasiv.
Raportat la
caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte
similare este crescut dacă pentru fapte grave sancțiunea aplicată ar fi una
modică după cum și aplicarea unor pedepse excesive ar putea genera un efect
contrar.
Deși, obiectul
juridic special al infracțiunii de luare de mită este constituit de relațiile
sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală impun comportarea
cinstită, corectă, onestă, a oricărui funcționar sau salariat în raporturile de
serviciu ale acestora cu cetățenii, combaterea faptelor de venalitate prin care
sunt lezate și prestigiul, autoritatea, credibilitatea de care trebuie să se
bucure autoritatea, instituția, în care făptuitorul își desfășoară activitatea
precum și prejudicierea intereselor legale ale persoanelor valori pe care
inculpata Ie-a ignorat în mod clar nu trebuie însă minimalizate nici
circumstanțele personale ale inculpatei așa cum de altfel a constatat și
instanța de fond.
Potrivit celor
reținute în cuprinsul referatului
de
evaluare ( fila
90
dosar instanță)
și actelor în circumstanțiere, inculpata a fost preocupată de perfecționarea sa
profesională, este asociat la Policlinica " Frații Buzești" din
Craiova de unde anual realizează un câștig de 100 000 lei pe an, este
preocupată de starea de sănătate a mamei sale și a unei mătuși, are o fiică
majoră, în general, veniturile realizate asigurând tuturor membrilor familiei
uri standard de viață peste nivelul mediu în concluziile referatului se
menționează că nu s-a putut identifica un factor negativ,de natură a favoriza
pe viitor un comportament infracțional, iar sprijinul familiei și atașamentul
față de aceasta,..situația materială confortabilă și interesul crescut pentru
activitatea profesională reprezintă factori în măsură să ducă apariția unui
comportament din sfera ilicitului penal.
În acord cu
prevederile art. 72 C. pen. referitoare la criteriile generale de
individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora se tine seama
de cinci criterii:
- dispozițiile
din partea generala a Codului penal
- limitele de
pedeapsa fixate în partea specială
- gradul de
pericol social al faptei săvârșite
- persoana
infractorului
-
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând
considerentele hotărârii judecătorești sub aspectul criteriilor de
individualizare, se observă ca instanța de apel a făcut în mod pertinent
aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. pedeapsa aplicată a fost
corect individualizată în raport de gradul de pericolul social concret și toate
celelalte circumstanțe de natură să caracterizeze fapta și pe inculpată.
Modalitatea de
executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicată pentru infracțiunea supusă
judecății este în acord cu principiul proporționalității, având in vedere
infracțiunea comisă și urmările produse.
La
individualizarea pedepsei trebuie avut in vedere principalul criteriu - gradul
de pericol social al faptei săvârșite, urmând ca celelalte două criterii
alăturate si distincte, persoana infractorului si împrejurările care atenuează
sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a
format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale
ori gradul de pericol social concret al faptei săvârșite a fost apreciat în mod
corespunzător și de instanța ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidențiate
in expozeul sentinței penale recurate și totodată trebuie luata in considerare
rezonanța sociala a faptelor pentru care a fost condamnată inculpata la nivelul
întregii ordini sociale aspecte care au fost avute în vedere pe deplin de
instanța de apel.
Instanța de
apel a considerat în mod corect că raportat și la vârsta inculpatei și de
celelalte circumstanțe personale de natură să caracterizeze inculpata,
executarea pedepsei într-o formă neprivativă de libertate, la care se adaugă și
celelalte restricții impuse de prima instanță, este în mod real de utilitate
socială și cu efect de prevenție în contrast cu încarcerarea inculpatei într-un
penitenciar.
În cazul
concret față de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune
reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului sub nici un aspect,
respectiv al majorării sau schimbării modalității de executare, prin
operațiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea
pronunțată asigura sub acest aspect justul echilibru dintre – gravitatea faptei
– și pedeapsa aplicată așa încât constată că pedeapsa aplicată a fost corect
individualizată.
Pentru toate
aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea
recurată este legal și temeinică și urmează sa respingă ca nefondate
recursurile formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
și de inculpata G.V. împotriva deciziei penale nr. 79/A din 20 aprilie 2011 a
Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă
recurenta inculpată la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 24 februarie 2012.