ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele: Prin sentința penală nr. 79 din 15 februarie 2010, pronunțată în dosar nr. 11916/63/2009 Tribunalul Dolj în baza art. 254 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata G.V., la 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a îndeplini în funcția de medic expert în medicina muncii atât în instituții ale statului cât și în instituții private) C. pen.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a îndeplini în funcția de medic expert în medicina muncii atât în instituții ale statului cât și în instituții private) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. A dedus din pedeapsa principală aplicată, perioada detenției preventive de la 02 octombrie 2009 la 05 noiembrie 2009. A admis în parte cererea formulată de martorul P.I., și a obligat inculpata la 24 lei cheltuieli judiciare către martorul P.I.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele: Prin rechizitoriul nr. 682/P/2009 din 12 octombrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei G.V. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. In fapt, prin actul de inculpare s-au reținut următoarele: La data de 25 septembrie 2009, denunțătorul P.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cu faptul că, fiind suferind de TBC, urmează a fi pensionat medical și că din discuțiile avute cu ceilalți pacienți a înțeles că, pentru a i se emite decizia de pensionare e necesară darea sumei de 500 lei, medicului de la expertiza capacității de muncă.

Cu ocazia audierii sale la Parchet la data de 25 septembrie 2009, denunțătorul a precizat că urma să fie externat în acea zi din Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Craiova, urmând ca apoi să se prezinte la medicul de expertiză a capacității de muncă în vederea emiterii deciziei de pensionare din motive de invaliditate. A mai arătat că, dat fiind faptul că domiciliază în comuna C. pentru a i se emite decizia de pensionare urmează să se prezinte la cabinetul inculpatei G.V., medic de expertiză a capacității de muncă în cadrul Casei de Pensii Dolj și că pacienții cu care a mai discutat i-au relatat că pentru a obține decizia de pensionare va trebui să-i dea inculpatei suma de 500 lei, în caz contrar va fi amânat pentru emiterea deciziei.

Susținând că nu are resurse financiare pentru acest lucru și că îndeplinește în mod real condițiile pentru a fi pensionat, a sesizat organele judiciare cu aceste aspecte. La data de 29 septembrie 2009, denunțătorul a încunoștințat organele judiciare cu privire la faptul că în data de 30 septembrie 2009 urmează să se prezinte la cabinetul medical la care funcționează inculpata, cabinet situat în incinta Policlinicii Spitalului Filantropia, cu dosarul medical în vederea emiterii deciziei de pensionare.

Având în vedere sesizarea și declarația denunțătorului, dar și faptul că anterior acestui denunț inculpata făcuse obiectul unor cercetări penale având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită (dosarele nr. 1322/P/2206 și 955/P/2007, soluționate prin neînceperea urmăririi penale ca urmare a probelor insuficiente pentru demonstrarea vinovăției întrucât aceste dosare s-au întocmit urmare a unor denunțuri care vizau fapte anterioare sesizării) s-a procedat la organizarea activității de surprindere în flagrant. Astfel, prin ordonanța din data de 29 septembrie 2009, în baza art. 91 2 alin. (2) C. proc. pen., s-a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor purtate în mediu ambiental de către denunțător în perioada 29 septembrie 2009, orele 16,00 -01 octombrie 2009, orele 16,00, ordonanța fiind confirmată de către Tribunalul Dolj, potrivit art. 911 alin. (3) și urm. C. proc.

pen., prin încheierea numărul 57 din 01 octombrie 2009, în dosarul 57P/2009. De asemenea s-a procedat la tratarea criminalistică a sumei de 500 lei, sumă formată din zece bancnote în cupiură de 50 lei, încheindu-se în acest sens procesul verbal din data de 29 septembrie 2009. În data de 30 septembrie 2009, la orele 08,00 denunțătorul s-a prezentat la sediul Parchetului pe lângă Tribunalul Dolj unde i s-a predat suma de bani tratată criminalistic și a fost dotat cu aparatură de înregistrare audio video în mediu ambiental. Apoi, denunțătorul împreună cu echipa operativă s-au deplasat la cabinetul medical al inculpatei. Când denunțătorul a intrat în cabinetul inculpatei s-a prezentat și a predat inculpatei dosarul medical solicitând emiterea deciziei de boală, urmare a afecțiunii medicale de care suferea.

În interiorul dosarului cu actele medicale a fost pusă suma de bani tratată criminalistic. Inculpata, deschizând dosarul, a luat suma de bani și a pus-o într-un sertar al mesei la care se afla și, după ce a examinat actele medicale existente, i-a cerut denunțătorului să meargă la Casa de Pensii de unde să obțină un extras administrativ necesar pentru emiterea deciziei. După ce i-a cerut asistentei sale - martora S.A. - să îl înregistreze pe denunțător în registrul de evidență a activității zilnice, inculpata i-a restituit dosarul, cerându-i să revină în cursul aceleiași zile cu dosarul cu documentele complete și să-l predea asistentei ale, iar în ziua de 07 octombrie 2009 să vină pentru a ridica decizia de pensionare.

După ce denunțătorul a ieșit din biroul inculpatei, în interior a pătruns echipa operativă. În prezența martorilor asistenți, a fost găsită în sertarul mesei pe o scrumieră metalică, suma de bani remisă inculpatei de către denunțător. Fiind întrebată despre proveniența acestei sume, inculpata a declarat că nu a pretins nici o sumă de bani de la denunțător, că nu-l mai întâlnise până atunci, însă a reținut banii pentru ca „acesta să nu-i piardă pe drum către casa de pensii și intenționa să-i restituie atunci când se întorcea cu dosarul". Fiind condusă la sediul Parchetului în vederea continuării cercetărilor, inculpata a refuzat să declare cu privire la acuzația ce i s-a adus, prevalându-se de dreptul de a nu declara nimic.

Cu ocazia percheziției corporale, în geanta inculpatei a mai fost găsită suma totală de 4685 lei, sumă ce a fost restituită la finalul urmăririi penale, dat fiind faptul că nu a fost dovedită proveniența ilicită a acesteia. Prin rezoluția din 30 septembrie 2009 s-a dispus începerea urmării penale față de inculpata G.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanța din aceeași dată s-a dispus reținerea învinuitei pe o durată de 24 ore de la 30 septembrie 2009, orele 09,00 și până la 01 octombrie 2009, orele 09,00. Prin ordonanța din 30 septembrie 2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpată, formulându-se propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de mai sus.

Prin încheierea nr. 195 din data de 30 septembrie 2009, dată în dosarul nr. 11511/63/2009 Tribunalul Dolj a respins propunerea de arestare preventivă, însă prin încheierea nr. 147 din 02 octombrie 2009, dată în dosarul nr. 2573/54/2009, Curtea de Apel Craiova, admițând recursul Parchetului împotriva încheierii 11.195 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Dolj și a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 15 zile. În actul de sesizare a instanței s-a mai reținut că urmare a impactului produs in opinia publică, pe parcursul derulării urmăririi penale în prezenta cauză, la organele judiciare s-au prezentat și alte persoane, care au declarat că au fost pensionate de către inculpată și că acesteia i s-au dat diverse sume de bani și alte foloase.

Au precizat că inculpata nu obișnuia să pretindă bani sau alte foloase pentru emiterea deciziilor de pensionare, însă, în lipsa acestora, proceda la diverse tertipuri de amânare a îndeplinirii atribuțiilor. S-a precizat că inculpata nu are antecedente penale, pe parcursul urmăririi penale a uzat de dreptul de a nu declara, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a solicitat audierea soției martorului F.S., cerere ce i-a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei. Față de denunțătorul P.I. s-a menționat că se va dispune neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., avându-se în vedere cauza de impunitate prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu: denunțul numitului P.I.; declarațiile denunțătorului P.I.; procesul-verbal întocmit cu ocazia surprinderii în flagrant, planșele foto atașate respectivului proces verbal, declarațiile martorilor C.A., F.S., ș.a.,; înregistrările audio video și procesele verbale de transcriere rezumativă a convorbirilor în mediu ambiental și a denunțului telefonic formulat de B.G.D. La 12 octombrie 2009 urmărirea penală efectuată în cauză fiind finalizată, s-a întocmit rechizitoriul, iar dosarul cauzei a fost înaintat la Tribunalului Dolj și înregistrat pe rolul acestei instanțe la numărul 11916/63/2009. Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați: inculpata G.V., martorii: F.S., N.S., D.S., D.C., C.A., D.I., I.M.C., V.M., F.S.

și martorul-denunțător P.I., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar. In apărare inculpata a solicitat și instanța a încuviințat audierea martorelor A.G. și S.A. La dosar s-au primit : acte în circumstanțiere pentru inculpată, respectiv acte medicale și acte ce atestă pregătirea și perfecționarea profesională a inculpatei, caracterizări ale acesteia întocmite de colegi; copia carnetului de muncă aparținând inculpatei; note scrise și acte medicale ale martorei F.S.; cerere formulată de martorul denunțător P.I. In cauză a fost întocmit un referat de evaluare pentru inculpată de către Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Dolj. Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că starea de fapt a fost corect expusă în actul de sesizare a instanței pe care a reținut-o ca atare.

In drept fapta inculpatei care în mod direct a primit de la numitul P.I. suma de 500 lei în scopul de a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv acela de a aviza propunerea la pensionare de invaliditate pentru bolnavul P.I., realizează sub aspectul conținutului elementele infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. Inițial, pe parcursul urmăririi penale, inculpata a refuzat să facă declarații in cauză. Pe parcursul judecății a motivat că a luat banii, pe care i-a observat pe birou după ce a plecat bolnavul, crezând că acesta îi uitase și că intenționa să-i restituie atunci când bolnavul ar fi revenit cu actul lipsă, Susținerile inculpatei sunt însă contrazise de cele ce rezultă din transcrierile rezumative ale convorbirilor purtate de denunțătorul P.I.

cu inculpata în data de 30 septembrie 2009 ( fila 77 dosar de urmărire penală) coroborate cu afirmațiile inculpatei consemnate în transcrierea rezumativă a discuțiilor purtate cu procurorul cu ocazia surprinderii în flagrant ( fila 78 dosar de urmărire penală), dar și cu declarațiile martorului denunțător, probe din care rezultă că suma de bani s-a aflat în dosarul remis de denunțător inculpatei pentru verificare și a fost scoasă dintre documentele aflate în dosar chiar de inculpată, în timpul discuției cu denunțătorul și pusă în sertarul biroului.

După plecarea martorului inculpata a luat banii și i-a pus în locul unde au fost apoi găsiți de echipa operativă, Tot în apărare, prin avocat, s-a susținut în esență că în cauză, inculpata a săvârșit fapta provocată fiind de martorul denunțător și de organele de anchetă care l-au sprijinit pe denunțător în activitatea desfășurată, neexistând nici un indiciu cu privire la faptul că inculpata ar urma să solicite martorului vreo sumă de bani pentru a-i da avizul, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. Nici această apărare a inculpatei nu este întemeiată câtă vreme la dosar există suficiente dovezi că în alte două dosare de urmărire penală inculpata a mai fost cercetată pentru săvârșirea aceluiași gen de fapte.

Aceste împrejurări de fapt au justificat atitudinea organelor de urmărire penală de a da curs sesizării formulate de martorul denunțător. In plus, potrivit textului de lege invocat rezultă că este interzis a determina o persoană să săvârșească o faptă penală, însă, nimic din modul de desfășurare a evenimentelor și nici din împrejurările de comitere a faptei nu rezultă că martorul denunțător sau membrii organelor de anchetă au determinat în vreun mod pe inculpată să ia suma de bani dintre filele dosarului și să o pună apoi în sertarul biroului la care se afla pentru ca, în speță să fie incidente dispozițiile art. 68 C. proc. pen. referitoare la interzicerea mijloacelor de constrângere folosite în scopul obținerii de probe.

Hotărârea inculpatei de a-și însuși suma de bani nu a fost influențată de nici un alt factor exterior propriei sale voințe. Reținând astfel vinovăția inculpatei, instanța a condamnat-o pentru comiterea infracțiunii ie luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere pe de o parte dispozițiile art. 72 C. pen., iar pe de altă parte împrejurarea că scopul operațiunii de individualizare a pedepsei constă în determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatei.

Astfel, obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită este constituit de relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală impun comportarea cinstită, corectă, onestă, a oricărui funcționar sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, combaterea faptelor de venalitate prin care sunt lezate și prestigiul, autoritatea, credibilitatea de care trebuie să se bucure autoritatea, instituția, în care făptuitorul își desfășoară activitatea precum și prejudicierea intereselor legale ale persoanelor. Prin incriminarea faptelor care constituie infracțiunea de luare de mită sunt apărate și relațiile sociale referitoare la asigurarea și respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, acestea constituind obiectul juridic special secundar al infracțiunii.

Prin prisma celor arătate, instanța a apreciat că fapta inculpatei prezintă pe lângă gradul de pericol social al infracțiunii reținută, și un grad de pericol social concret constând în acea că, în rândul opiniei publice s-ar putea induce ideea că deși potrivit legilor în vigoare cetățenii beneficiază în mod gratuit și direct de anumite servicii din partea statului, totuși, pentru a beneficia în concret de acestea, mai este necesară îndeplinirea altor condiții pentru ca, într-un final, cetățeanul să beneficieze de ceea ce i se cuvine de drept. Vârsta inculpatei, experiența sa profesională, dar și faptul că anterior mai fusese cercetată pentru aceleași gen de fapte, justifică aprecierea instanței că, la momentul și data săvârșirii faptei din cauza de față, inculpata avea pe deplin conturate la nivel intelectiv nu numai elementele faptei ilicite comise ci și gradul de pericol social, urmările posibile ale faptei.

Potrivit celor reținute în cuprinsul referatului de evaluare (fila 90 dosar instanță) și actelor în circumstanțiere, inculpata a fost preocupată de perfecționarea sa profesională, este asociat la Policlinica " Frații Buzești" din Craiova de unde anual realizează un câștig de 100 000 lei pe an, este preocupată de starea de sănătate a mamei sale și a unei mătuși, are o fiică majoră, în general, veniturile realizate asigurând tuturor membrilor familiei un standard de viață peste nivelul mediu. În concluziile referatului se menționează că nu s-a putut identifica un factor negativ, de natură a favoriza pe viitor un comportament infracțional, iar sprijinul familiei și atașamentul față de aceasta, situația materială confortabilă și interesul crescut pentru activitatea profesională reprezintă factor în măsură să inhibe pe viitor apariția unui comportament din sfera ilicitului penal.

A fost declarat apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpata. Inculpata a arătat în motivare că i s-a făcut o înscenare de către Poliție și Parchet, pe P.I. nu l-a văzut niciodată, nu îl cunoștea și nu i-a pretins nicio sumă de bani. Acesta a intrat în cabinet deși nu era planificat, a scos două dosare cu documente, inculpata îndrumându-l să meargă la casa de pensii pentru un extras administrativ iar după plecarea acestuia a observat suma de bani, gândind că oricum acesta se va întoarce și i-o va restitui. Consideră că în speță a avut loc o provocare, deoarece indiferent ce cadru medical era în acel birou, denunțătorul ar fi avut aceiași, atitudine, astfel că inculpata a avut ghinionul de a se afla în acel loc și moment.

Organizarea de către parchet a acestei activități denumită flagrant contravine art. 68 C. proc. pen. prin determinarea de către organele de urmărire a unei persoane de a săvârși fapta de luare de mită, deoarece nu sunt indicii temeinice că inculpata ar fi luat banii puși la dispoziție de către organele de anchetă, aceștia provocând această stare de fapt ce contravine normelor de drept. Din declarația denunțătorului și procesul verbal de consemnare a denunțului oral din 25 septembrie 2009 acesta a aflat de la alți pacienți pe care nu-i poate preciza despre suma de 500 lei că i-ar pretinde medicul pe care de asemenea nu l-a identificat, atenția spre inculpată fiindu-i canalizată de către organele de anchetă, ce au provocat această infracțiune de luare de mită ceea ce constituie o încălcare gravă și este interzisă de art. 68 alin. (2) C. proc.

pen. „este oprit a determina să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii de probe". In mod concret denunțătorul P.I. pentru a obține decizia de pensionare pe caz de boală TBC nu putea fi ajutat, sau nu de către dr. G.V. deoarece cazul în speță revenea medicului șef de serviciu și nu inculpatei, lucru ce s-a și întâmplat în realitate, și aceasta nu avea de ce să pretindă sau să condiționeze acest serviciu ce-i revenea altui medic și care era deja rezolvat din 09 septembrie 2009. Procedura organizării unui flagrant nu poate fi folosită pentru a provoca sau instiga pe cineva să comită o faptă penală lipsind orice indiciu ca aceasta s-ar fi comis fără intervenția organelor de anchetă, respectiv punerea la dispoziție a sumei de bani și instruirea în amănunt a denunțătorului în vederea provocării comiterii infracțiunii.

S-a precizat de asemenea că potrivit art. 74-76 C. pen, inculpata beneficiază de toate circumstanțele atenuante, nu are antecedente penale, a avut o activitate îndelungată ca medic cu rezultate remarcabile, are în întreținere pe mama sa handicapată locomotor, iar în situația condamnării să se aplice prevederile art. 81 C. pen. și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei al cărei cuantum să fie stabilit sub minimul special prevăzut de lege. Parchetul de pe Lângă Tribunalul Dolj, a criticat hotărârea atacată pentru netemeincie și nelegalitate din următoarele motive: Instanța trebuia să pună în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. 254 alin. (1) C. pen.

în art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, dispoziții care erau incidente față de calitatea inculpatei de medic. In raport de dispozițiile Legii nr. 78/2000, trebuia constatată recuperată suma de 500 lei, dobândită de inculpată prin săvârșirea infracțiunii. Instanța a omis a deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, încălcându-se dispozițiile art. 88 C. pen. Din actele existente la dosarul cauzei se constată faptul că prin ordonanța nr. 682/P/2009 emisă de către parchet la data de 30 septembrie 2009 s-a dispus reținerea inculpatei pe o durată de 24 ore, începând cu 30 septembrie 2009, orele 09,00 și până la 01 octombrie 2009, orele 09,00, durata în care s-a inclus și reținerea administrativă cuprinsă între orele 09,00 -14,00 (f.49 dosar u.p.).

La individualizarea pedepselor, instanța nu a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. gradul de pericol social al faptei, circumstanțele concrete de săvârșire, precum și atitudinea de zădărnicire a aflării adevărului manifestată de inculpată în cursul procesului penal, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor prin textele incriminatoare. Pericolul social concret al faptei comise de inculpata G.V. șefa Comisiei de Expertiză din cadrul Casei Județene de Pensii Craiova este deosebit de mare, decurgând din faptul că prin profesia pe care o exercita lua mită pentru emiterea deciziilor de pensionare pe caz de boală, deși actele îi intrau în atribuții conform fișei postului.

Relevantă este și tactica pe care o adopta inculpata în sensul că, banii erau primiți în timp ce se afla cu fața la peretele din spatele biroului, de teamă să nu fie înregistrată. În contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție, lipsa de reacție la acest gen de acte față de inculpata care s-a folosit în interes propriu, în scopul realizării de venituri ilegale, de atribuțiile ce i-au fost delegate pedeapsa de 3 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere și dispozițiile art. 52 C. pen. nu a fost corect individualizată, impunându-se majorarea acesteia. Pe aceste considerente s-a solicitat admiterea apelului și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Prin decizia penală nr. 79 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpata G.V., împotriva sentinței penale nr. 79 din 15 februarie 2010 a Tribunalului Dolj, pronunțată în dosar nr. 11916/63/2009 s-a desființat hotărârea atacată și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei din infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., în aceeași infracțiune cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000. în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei de prima instanță, iar în baza art. 82 C. pen., stabilește termen de încercare de 5 ani pe seama acesteia.

În baza art. 359 C. proc. pen.., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată de prima instanță. În baza art. 381 C. proc. pen.. raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei și reținerea de 24 de ore din data de 30 septembrie 2009. S-au menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Instanța de apel a apreciat că prima instanță din probatoriul administrat în cauză a reținut în mod corect stare de fapt dedusă judecății și vinovăția inculpatei la infracțiune pentru care a fost condamnată.

În acest sens sunt de observat declarațiile martorului denunțător P.I.; procesul - verbal întocmit cu ocazia surprinderii în flagrant, planșele foto atașate respectivului proces verbal, declarațiile martorilor C.A., F.S., F.S., V.M., D.C. , N.S., I.M.C., D.S. și D.I.; înregistrările audio video și procesele verbale de transcriere rezumativă a convorbirilor în mediu ambiental. Chiar inculpata în declarația sa recunoaște că a luat banii, pe care i-a observat pe birou după ce a plecat bolnavul, crezând că acesta îi uitase și că intenționa să-i restituie atunci când bolnavul ar fi revenit cu actul lipsă. Așa cum însă și prima instanță a arătat, aceste susțineri ale inculpatei sunt însă contrazise de transcrierile rezumative ale convorbirilor purtate de denunțătorul P.I.

cu inculpata în data de 30 septembrie 2009 ( fila 77 dosar de urmărire penală) coroborate cu afirmațiile inculpatei consemnate în transcrierea rezumativă a discuțiilor purtate cu procurorul cu ocazia surprinderii în flagrant (fila 78 dosar de urmărire penală), dar și cu declarațiile martorului denunțător, probe din care rezultă că suma de bani s-a aflat în dosarul remis de denunțător inculpatei pentru verificare și a fost scoasă dintre documentele aflate în dosar chiar de inculpată, în timpul discuției cu denunțătorul și pusă în sertarul biroului. După plecarea martorului inculpata a luat banii și i-a pus în locul unde au fost apoi găsiți de echipa operativă.

La toate acestea se adaugă și contextul în care s-a desfășurat acțiunea inculpatei de păstrare a banilor, respectiv acela în care avea îndatorirea de a aviza propunerea la pensionare de invaliditate pentru bolnavul P.I., martor denunțător și împrejurarea că banii s-au aflat în înscrisurile pe care inculpata trebuia să le verifice pentru avizare, ceea ce dezvăluie fără dubiu scopul pentru care aceasta nu i-a refuzat deși potrivit textului de lege încriminator, art. 254 C. pen., avea această din urmă obligație. Inculpata consideră că în speță a avut loc o provocare, determinată de atitudinea denunțătorului și a organelor de anchetă și că organizarea de către parchet a acestei activități denumită flagrant contravine art. 68 C. proc.

pen. prin determinarea de către organele de urmărire a unei persoane de a săvârși fapta de luare de mită, deoarece nu sunt indicii temeinice că inculpata ar fi luat banii puși la dispoziție de către organele de anchetă, aceștia provocând această stare de fapt ce contravine normelor de drept. Referitor la acest motiv de apel, este mai întâi de subliniat că potrivit art. 254 C. pen., săvârșirea infracțiunii de luare de mită poate avea loc sub aspect obiectiv în; variante alternative, primire, pretindere, acceptare nerespingere de foloase necuvenite, or inculpatei i se reproșează săvârșirea infracțiunii în această ultimă modalitate, în sensul că nu a refuzat suma de bani pe care martorul denunțător i-a remis-o printre actele date spre verificare, deși avea această obligație pentru a nu cădea sub incidența legii penale.

Mai mult, așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, fila 78 și 44, inculpata a separat suma de bani de înscrisuri, întrucât s-a constatat pe palmele sale, praful pentru depistare înserat de anchetatori pe bancnote. Pentru a exista o provocare a anchetatorilor, ar fi fost necesar ca aceștia să o pună pe inculpată în fața faptului infracțional, fără ca aceasta să fi luat anterior o hotărâre infracțională sau să o fi influențat decisiv în hotărârea infracțională, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, întrucât așa cum și prima instanță a arătat, hotărârea inculpatei de a-și însuși suma de bani nu a fost influențată de nici un alt factor exterior propriei sale voințe. Cauzele Constantin și Stoian sau Bulfinski împotriva României, Teixeira de Castro împotriva.

Portugaliei, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a găsit încălcări pe art. 6 din Convenție, nu sunt pretabile la speța de față, deși au fost invocate în prezentul apel, întrucât se referă la agenți de poliție infiltrați pentru a înscena traficul de droguri, nedovedindu-se că aparțineau reclamanților drogurile care au făcut obiectul pretinselor infracțiuni sau la faptul că polițiștii sub acoperire acționaseră pe cont propriu ca falși cumpărători de droguri fără a avea măcar autorizarea unui magistrat în acest sens și au provocat persoane care la rândul lor au procurat de la altele droguri doar pentru a le oferi polițiștilor acoperiți. În cauza de față anchetatori s-au menținut în pasivitate și fără atitudinea inculpatei, care nu a refuzat și a primit banii remiși, fapta nu s-ar fi săvârșit.

Referitor la motivul de apel al procurorului, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) și (6) din Legea nr. 78/2000, dispoziții care erau incidente față de calitatea inculpatei de medic, este de observat că aceste texte de lege nu țin de încadrarea juridică a faptei care rămâne tot aceea de luare de mită, însă se impune a se adăuga, art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru a particulariza săvârșirea faptei de un funcționar public. Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi reținut la textul încriminator, pentru că este o normă definiție care nu ține de elementele constitutive ale infracțiunii sau de vreo calitate specială a făptuitorului.

Tot procurorul a invocat că în raport de dispozițiile Legii nr. 78/2000, trebuia constatată recuperată suma de 500 lei, dobândită de inculpată prin săvârșirea infracțiunii, însă instanța constată la rândul său că Legea nr. 78/2000, nu cuprinde o asemenea dispoziție, astfel că acest motiv de apel este evident nefondat. Faptul că prima instanța a omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea acesteia pe o durată de 24 ore din 30 septembrie 2009, deși în acest sens existau probe la dosar, fila 49, din dosarul de urmărire penală, este o omisiune care va fi înlăturată prin admiterea apelului. Referitor la cuantumul pedepsei aplicată de prima instanță, este de observat că aceasta ținând cont de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa minimă de 3 ani închisoare, însă modalitatea de executare a pedepsei este mult prea aspră raportat la împrejurările cauzei, persoana inculpatei și scopul pedepsei.

În ce privește circumstanțele săvârșirii faptei, instanța de apel, chiar dacă a considerat că activitatea anchetatorilor și a denunțătorului nu se poate încadra într-o provocare care să conducă la nelegalitate, va avea totuși în vedere că inițiativa predării sumei de bani ca folos necuvenit inculpatei, a aparținut altei persoane. Împrejurarea invocată de prima instanță în hotărârea atacată că inculpata mai fusese anterior cercetată pentru același gen de fapte, nu va fi considerată de instanța de apel ca o agravantă în sarcina acesteia, întrucât așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei (filele 105 și 110 dos.u.p.), rezoluțiile nr. 1322/P/2206 și 955/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au fost soluționate prin neînceperea urmăririi penale, întrucât fapta nu există, urmând a se da acestor rezoluții interpretarea la care dispozițiile constituționale și procesual penale obligă.

Susținerile procurorului din prezentul apel că inculpata prin profesia pe care o exercita lua mită pentru emiterea deciziilor de pensionare pe caz de boală, deși actele îi intrau în atribuții conform fișei postului și că tactica pe care o adopta era în sensul că banii erau primiți în timp ce se afla cu fața la peretele din spatele biroului, de teamă să nu fie înregistrată, le va considera ca simple afirmații, întrucât probatoriul cauzei, cu excepția unei singure infracțiuni de luare de mită, care face obiectul prezentului dosar și pentru care inculpata a fost condamnată nu le dovedește.

Analizând persoana inculpatei, s-a observat din înscrisurile de la dosarul cauzei că aceasta nu are antecedente penale, a avut o activitate îndelungată ca medic cu rezultate remarcabile, are în întreținere pe mama sa handicapată locomotor, a fost preocupată de perfecționarea sa profesională, dar și de starea de sănătate a mamei sale și a unei mătuși și are o fiică majoră, având până la data săvârșirii faptei un comportament corespunzător în familie și în societate. În prezent inculpata are calitatea de pensionar și prin hotărârea primei instanțe i s-a interzis acesteia dreptul de a îndeplini în funcția de medic expert în medicina muncii atât în instituții ale statului cât și în instituții private.

Toate elementele de mai sus la care se adaugă împrejurarea că inculpata a fost arestată preventiv în cursul procedurii peste o lună de zile, au dus concluzia că o pedeapsă cu executare în detenție contravine scopului prev. de art. 52 C. pen., care este prevenirea săvârșirii de infracțiuni și reeducarea inculpatei. Instanța de apel,a considerat că raportat și la vârsta inculpatei, executarea pedepsei într-o formă neprivativă de libertate, la care se adaugă și celelalte restricții impuse de prima instanță, este în mod real de utilitate socială și cu efect de prevenție în contrast cu încarcerarea inculpatei într-un penitenciar. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpata G.V.

Parchetul ele pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat redozarea pedepsei aplicată în sensul majorării întrucât în cadrul operațiunii de individualizare instanțele nu au avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, și au aplicat inculpatei în raport de gradul de pericol social concret,urmările produse și valorile lezate o pedeapsă excesiv de blândă.

Recurenta inculpata a invocat în principal incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 pct. 12, 17 1 , 17 2 și 18 și a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau d) având în vedere următoarele considerente: În atribuțiile de serviciu ale inculpatei nu intra și atribuția de a emite decizii de pensionare așa cum de altfel rezultă și din fișa postului șl mai mult decât atât probele obținute în faza de urmărire penală și în baza cărora a fost condamnata inculpata au fost obținute în mod ilegal cu încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. pen., denunțătorul a fost provocat să-i însceneze flagrantul, în realitate este vorba practic despre o dare de mită din partea provocatorului.

Dat fiind faptul că flagrantul a fost obținut în mod ilegal fiind provocat de organul de urmărire penală, acesta nu poate fi folosit în instanță pentru a obține condamnarea inculpatei. Apărătorul inculpatei a mai invocate și dispozițiile deciziei nr. 2934/2002 a ÎCCJ și a arătat că din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatei, și totodată a arătat că în mod corect competența materială în raport de infracțiunea supusă judecății aparține DNA și nu parchetului de pe lângă Tribunal. De asemenea, s-a arătat că în faza de urmărire penală au fost încălcate dispozițiile art. 6 și art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în sensul în care nu i s-a adus la cunoștință inculpatei faptul că are dreptul de a nu face nici o declarație iar probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția acesteia pentru fapta ce i s-a reținut în sarcină.

În subsidiar s-a solicitat menținerea deciziei penale pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În ceea ce privește incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 și implicit cel prevăzut de art. 17 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că actele dosarului nu relevă incidența acestui act de casare,hotărârea de condamnare pronunțată în cauză stabilește în mod clar și neechivoc faptele și împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatei și care a fost dovedită neechivoc. Instanța de fond a explicat în mod detaliat și explicit care sun elementele constitutive ale infracțiunii cu privire la care â fost condamnată inculpata, a analizat riguros stare de fapt dedusă judecății și vinovăția inculpatei la infracțiunea pentru care a fost condamnată așa încât nu poate fi primită apărarea formulată prin prisma acestui caz de casare cu consecința achitării conform art. 10 lit. d) C. proc.

pen. din fișa postului rezultă clar că inculpata avea ca atribuții emiterea de avize în vederea pensionării motivarea că în atribuțiile de serviciu ale inculpatei nu intra și atribuția de a emite decizii de pensionare este practic irelevantă atâta timp cât consecința directă a emiterii acestor avize era emiterea de decizii de pensionare. Cât privește incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt invocat de recurenta inculpată și care a avut drept consecință greșita condamnarea acesteia de asemenea Înalta Curte, apreciază că nu poate fi admisă incidența acestui caz de casare.

Actele dosarului relevă clar că în interiorul dosarului cu actele medicale se afla suma de bani tratată pregătită pentru inculpată iar când aceasta a deschis dosarul, a luat suma de bani și a pus-o într-un sertar al mesei la care se afla și, după ce a examinat actele medicale existente, i-a cerut denunțătorului să meargă la Casa de Pensii de unde să obțină un extras administrativ necesar pentru emiterea deciziei. După ce i-a cerut asistentei sale - martora S.A. - să îl înregistreze pe denunțător în registrul de evidență a activității zilnice, inculpata i-a restituit dosarul, cerându-i să revină în cursul aceleiași zile cu dosarul cu documentele complete și să-l predea asistentei ale, iar în ziua de 07 octombrie 2009 să vină pentru a ridica decizia de pensionare.

Ori toate aceste dovezi de necontestat și care au fost coroborate și cu celelalte mijloace de probă relevă clar că nu poate fi vorba despre o eroare de fapt ci dimpotrivă de o situație de fapt corect și temeinic stabilită așa încât solicitarea de achitare pe motiv că fapta nu există nu poate fi primită. Nici incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 referitor la greșită aplicare a legii nu-și găsește aplicabilitatea. Apărările inculpatei pe care în mod consecvent Ie-a invocate în fața tuturor instanțelor nu pot fi admise în sensul solicitat de inculpată și încadrate la greșita aplicare a legii. Nu poate fi admisă existența provocării din partea denunțătorului, atât practica internă cât și practica CEDO, relevă clar și neechivoc condițiile în care funcționează provocarea.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reflectată în special în cauza Ramanauskas contra Lituaniei, precum și cu art. 68 alin. (2) C. proc. pen., activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia respectă garanțiile conferite de art. 6 din Convenție și art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activității infracționale, fără a exercita asupra persoanei o influență de natură a instiga la comiterea unei infracțiuni, care altfel nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii.

Prin urmare, activitatea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia respectă garanțiile dreptului la un proces echitabil și dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare, în cazul în care contactul presupusului agent provocator cu inculpata a avut loc în contextul în care inculpata a demonstrat în mod activ intenția și predispoziția sa spre comiterea de astfel de infracțiuni. D in conținutul declarației inculpatei și convorbirilor ce au avut loc rezultă neechivoc că aceasta nu a fost în nici un mod provocată că intenția infracțională îi aparține în totalitate așa încât nu poate fi vorba despre probe ilegal obținute. Față de demersurile anterioare ale inculpatei, față de modul în care a acționat, separând banii din dosarul de pensionare din proprie inițiativă și fără nici cea mai mică rezervă, varianta provocării în modalitatea prezentată de inculpata apare practic ca imposibilă.

Fată de toate aceste circumstanțe ale cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție concluzionează că acțiunea denunțătorului a fost eminamente pasivă și că, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ludi contra Elveției, din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale, își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-l demaște. Astfel, nu se poate constata că, pentru săvârșirea faptei penale pentru care inculpata a fost trimis în judecată, a fost determinată în vreun fel de denunțător întrucât inculpata desfășura această activitate infracțională în contextul unei perioade de timp îndelungate,(chiar dacă faptele sale au rămas la faza de date și indicii) neavând nevoie de inducerea unui îndemn, de către altă persoană, de a realiza o activitate infracțională așa încât realizarea flagrantului s-a făcut cu respectarea și în condițiile legii.

Nici susținerea că în faza de urmărire penală au fost încălcate dispozițiile art. 6 și art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în sensul în care nu i s-a adus la cunoștință inculpatei faptul că are dreptul de a nu face nici o declarație nu este una verosimilă, actele la care inculpata face referire privesc faza actelor premergătoare așa încât critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare este nereală. În ceea ce privește critica referitoare la competența materială a organelor de urmărire penală în sensul ca aceasta ar fi aparținut DNA și nu parchetului tribunalului. Înalta Curte apreciază că în cauza s-au aplicat în mod corect regulile de competență materială în funcție de calitatea persoanei și suma primită așa încât și aceasta critică este nefondată.

Cu privire la incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 invocat de către parchet întrucât în cadrul operațiunii de individualizare instanțele nu au avut în vedere gradul de pericol social concret raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei iar cuantumul pedepsei și modalitatea de executare aleasă nu este una adecvată situației de fapt reținută în cauză, Înalta curte apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față cu următoarea argumentare: Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea și a altor persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatei.

Ori un astfel de scop - prevenția generală în săvârșirea de noi infracțiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte grave îndreptate împotriva unor relații sociale care impun respect și corectitudine din partea persoanelor implicate în asemenea raporturi s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv. Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte grave sancțiunea aplicată ar fi una modică după cum și aplicarea unor pedepse excesive ar putea genera un efect contrar.

Deși, obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită este constituit de relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală impun comportarea cinstită, corectă, onestă, a oricărui funcționar sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, combaterea faptelor de venalitate prin care sunt lezate și prestigiul, autoritatea, credibilitatea de care trebuie să se bucure autoritatea, instituția, în care făptuitorul își desfășoară activitatea precum și prejudicierea intereselor legale ale persoanelor valori pe care inculpata Ie-a ignorat în mod clar nu trebuie însă minimalizate nici circumstanțele personale ale inculpatei așa cum de altfel a constatat și instanța de fond.

Potrivit celor reținute în cuprinsul referatului de evaluare ( fila 90 dosar instanță) și actelor în circumstanțiere, inculpata a fost preocupată de perfecționarea sa profesională, este asociat la Policlinica " Frații Buzești" din Craiova de unde anual realizează un câștig de 100 000 lei pe an, este preocupată de starea de sănătate a mamei sale și a unei mătuși, are o fiică majoră, în general, veniturile realizate asigurând tuturor membrilor familiei uri standard de viață peste nivelul mediu în concluziile referatului se menționează că nu s-a putut identifica un factor negativ,de natură a favoriza pe viitor un comportament infracțional, iar sprijinul familiei și atașamentul față de aceasta,..situația materială confortabilă și interesul crescut pentru activitatea profesională reprezintă factori în măsură să ducă apariția unui comportament din sfera ilicitului penal.

În acord cu prevederile art. 72 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora se tine seama de cinci criterii: - dispozițiile din partea generala a Codului penal - limitele de pedeapsa fixate în partea specială - gradul de pericol social al faptei săvârșite - persoana infractorului - împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Analizând considerentele hotărârii judecătorești sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă ca instanța de apel a făcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport de gradul de pericolul social concret și toate celelalte circumstanțe de natură să caracterizeze fapta și pe inculpată.

Modalitatea de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicată pentru infracțiunea supusă judecății este în acord cu principiul proporționalității, având in vedere infracțiunea comisă și urmările produse.

La individualizarea pedepsei trebuie avut in vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând ca celelalte două criterii alăturate si distincte, persoana infractorului si împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale ori gradul de pericol social concret al faptei săvârșite a fost apreciat în mod corespunzător și de instanța ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidențiate in expozeul sentinței penale recurate și totodată trebuie luata in considerare rezonanța sociala a faptelor pentru care a fost condamnată inculpata la nivelul întregii ordini sociale aspecte care au fost avute în vedere pe deplin de instanța de apel.

Instanța de apel a considerat în mod corect că raportat și la vârsta inculpatei și de celelalte circumstanțe personale de natură să caracterizeze inculpata, executarea pedepsei într-o formă neprivativă de libertate, la care se adaugă și celelalte restricții impuse de prima instanță, este în mod real de utilitate socială și cu efect de prevenție în contrast cu încarcerarea inculpatei într-un penitenciar. În cazul concret față de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului sub nici un aspect, respectiv al majorării sau schimbării modalității de executare, prin operațiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunțată asigura sub acest aspect justul echilibru dintre – gravitatea faptei – și pedeapsa aplicată așa încât constată că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea recurată este legal și temeinică și urmează sa respingă ca nefondate recursurile formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpata G.V. împotriva deciziei penale nr. 79/A din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2012.