Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 393/2011

HOTĂRÂRE
20.01.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 393/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Examinând conflictul de competență, a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 aprilie 2009 pe rolul Judecătoriei Galați reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâta T.G. obligarea acesteia la plata sumelor de 180 lei reprezentând chirie și de 498,25 lei reprezentând penalități și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de închiriere, referitor la imobilul situat în Galați, iar aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de a plăti chiria aferentă. Prin sentința civilă nr. 100 din 11 ianuarie 2010 Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Galați, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

În motivare, instanța a reținut că domiciliul pârâtei este în Isaccea județul Tulcea, ceea ce atrage competența instanței din raza locului domiciliului pârâtei, potrivit art. 5 C. proc. civ. Prin sentința nr. 1309 din 8 aprilie 2010 Judecătoria Tulcea a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată pârâta avea domiciliul în Municipiul Galați, motiv pentru care Judecătoria Galați este competentă.

Analizând conflictul negativ de competență, conform art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 10 alin. (2) C. proc. civ. „În afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a unui imobil, în acțiunile în justificare sau în prestațiune tabulară, instanța locului unde se află imobilul.” Potrivit art. 12 C. proc. civ. „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”. În aplicarea prevederilor mai sus citate, competența cererilor ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a unui imobil este alternativă între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului situării imobilului.

În speța de față, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, reprezentând chirie, ce își au izvorul în contractul de închiriere nr. 38/17 din 30 noiembrie 2000, încheiat între Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei Galați și T.G. Reclamantul a înțeles să depună cererea de chemare în judecată pe rolul judecătoriei Galați, ceea ce echivalează cu alegerea competenței în favoarea acestei instanțe, conform art. 12 C. proc. civ. așa încât nu exsită posibilitatea de a se reveni asupra acestei alegeri. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte urmează a constatat Judecătoria Galați ca fiind instanța competentă în soluționarea pricinii.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei Galați în contradictoriu cu pârâta T.G. în favoarea Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5848/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata la aceasta instanța la 03 februarie 2011, reclamantul Spitalul Județean Dr.Tr.Severin, a chemat în judecată pe pârâta T.E., solicitând ca pri
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #197457)
neîntemeiată, iar, pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepția netimbrării și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a CA B. și Asociații. Prin sentința civilă nr. 5584 din 29.10.2020, pronunțată
ÎCCJ 2021-06-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1383/2021
. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, iar, pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepția netimbrării și excepția lipsei capacității procesuale de folosință
ÎCCJ 2012-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Fiind investită a soluționa cererea formulată de petentul BEJ C.D.C. pentru încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.
ÎCCJ 2021-06-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1379/2021
ul situat în Tulcea, str. 1848, jud. Tulcea, iar zece zile mai târziu a achiziționat imobilul situat în municipiul Galați. În acest context factual, Înalta Curte va ține seama de locuința efectivă a pârâtului a cărui declarare judecătoreasc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă