ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5743/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de domnul judecător S.L.R. împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru judecători, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcția sa până la soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 15/J/2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în esență că prin Hotărârea nr. 15/J/2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost aplicată domnului judecător S.L.R.

sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, iar prin Hotărârea nr. 653/2008 a aceleiași Secții s-a dispus suspendarea sa din funcție, ca urmare a faptului că a declarat recurs împotriva primei hotărâri. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că, în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, hotărârea de eliberare din funcție, la care se referă art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu poate fi decât hotărârea secției prin care s-a aplicat această sancțiune, în cazul domnului judecător S.L.R., aceasta fiind Hotărârea nr. 15/J/2008 a Secției pentru judecători.

Referitor la susținerea domnului judecător, în sensul că hotărârea a cărei revocare se solicită nu cuprinde mențiuni privind cvorumul, prezența membrilor secției și semnăturile membrilor acesteia, Plenul a constatat că acestea sunt nefondate, întrucât dispozițiile legale în materie nu instituie obligativitatea semnării hotărârilor de către toți membrii secției, iar hotărârea atacată cuprinde mențiuni în sensul că a fost adoptată cu unanimitatea membrilor prezenți. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.L.R. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 rep. introdus prin O.U.G.

nr. 50/2006 în raport de Hotărârea nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre față de care a fost emisă hotărârea contestată respectiv Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 207 din 5 februarie 2009. În motivele de recurs se arată următoarele. În fapt prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie 2008 s-a aplicat recurentului sancțiunea excluderii din magistratură pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004. Recursul declarat de recurent nu a fost soluționat. Prin Hotărârea nr. 563 din 23 martie 2008 s-a dispus suspendarea recurentului din funcția de judecător până la soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 15/J/2008 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a făcut aplicarea art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Prin hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de recurent împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008, contestație formulată conform art. 36 (2) din Legea nr. 317/2004. Împotriva acestei hotărâri, recurentul a invocat mai multe critici care vizează mai multe aspecte de fond și de formă. Primul vizează încălcarea dreptului de proprietate în interpretarea dată de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, în sensul privării de „un bun" respectiv de indemnizația cuvenită pentru exercitarea funcției de judecător. Al doilea aspect de nelegalitate privește încălcarea de către autoritatea emitentă prin hotărârile contestate a prezumției de nevinovăție.

Argumentele de fond invocate de recurent privește faptul că în cauza sa nu erau aplicabile dispozițiile art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 deoarece se apreciază că hotărârea secției în materie disciplinară prin care s-a aplicat sancțiunea excluderii din magistratură nu este o hotărâre de eliberare din funcție. În motivele de recurs recurentul invocă și aspecte ce privesc neconstituționalitate a O.U.G. nr. 50/2006 prin care s-a introdus cazul de suspendare din funcție a magistraților prevăzute de art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și aspecte de formă privind aspecte de nulitate ale ședinței din 23 decembrie 2008 inclusiv ale procesului-verbal de ședință a Secției de judecători în cadrul căreia a fost emisă Hotărârea nr. 563/23 decembrie 2008. În motivele de recurs recurentul invocă discriminarea sa în raport de dispozițiile O.G.

nr. 137/2000 rep. pe motiv că suspendarea din funcție nu a fost dispusă și de alți magistrați sancționați disciplinar. La dosar intimatul a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând la dosar Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 207 din 5 februarie 2009, Hotărârea nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, procesul-verbal al ședinței din 23 decembrie 2008 și nota nr. 37879/1154/DRVO/2008. La dosar recurentul a formulat cerere prin care solicită să se constate suspendarea de drept a Hotărârii nr. 207/2009 și a Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 prin care s-a dispus suspendarea sa din funcție.

Prin încheierea motivată din 8 decembrie 2009 Curtea a respins cererea privind constatarea suspendării de drept formulată de recurent. Prin încheierea motivată din 9 martie 2010 Curtea a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurent respectiv neconstituționalitatea dispozițiilor art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și s-a dispus suspendarea cauzei până la primirea deciziei Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 1 din Legea nr. 303/2004. Cauza a fost repusă pe rol pentru continuarea judecării recursului.

După repunerea pe rol a cauzei, în scris, recurentul a invocat din nou excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 apreciind că în cauză Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate în raport de dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, solicitând sesizarea Curții Constituționale. La dosar recurentul a depus o cerere de înscriere în fals împotriva Hotărârii nr. 653 din 23 decembrie 2008 și împotriva procesului-verbal al ședinței Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 23 decembrie 2008. Motivat, Curtea, în ședința publică din 15 noiembrie 2011, a respins cererea recurentului de înscriere în fals, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 177 C. proc.

civ. Pe cererea de sesizare a Curții Constituționale reiterată de recurent la dosar, după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 511 din 19 aprilie 2011, Curtea o va respinge pentru următoarele motive. În Decizia Curții Constituționale nr. 511 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 1 din Legea nr. 303/2004, excepție ridicată de recurent, în prezenta cauză și cu care a fost investită conform încheierii din 9 martie 2010. Recurentul a reiterat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea aceleiași excepții de neconstituționalitate pe motiv că în cauză Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra aspectelor de neconstituționalitate invocate în raport de dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție.

Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la textul criticat cu excepția de neconstituționalitate Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse prin art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Aceasta deoarece, în cauză, Curtea Constituțională ca autoritate competentă a decis asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 1 din Legea nr. 303/2004 prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie 2011 respingând ca neîntemeiată excepția invocată. Faptul că recurentul opinează ca motivarea Curții Constituționale nu este completă deoarece nu se face referire la dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție nu poate determina îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse prin art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Aceasta deoarece Curtea investită cu soluționarea recursului nu poate cenzura hotărârea Curții Constituționale sub aspectul motivării. De altfel, O.U.G. nr. 50/2006 a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 77/2009, dobândind pe deplin forța juridică a legii, iar motivul invocat de recurent vizează condițiile de adoptare a ordonanței de urgență. În prezenta cauză Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 1 din Legea nr. 303/2004 reiterată de recurent este inadmisibilă și în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Pe recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefundat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârile contestate fiind date cu aplicarea corectă a legii. Din actele depuse și din susținerile părților Curtea reține în fapt următoarele: Recurentul R.S.L., judecător în cadrul Curții de Apel Cluj, a investit instanța, cu recursul declarat în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care solicită anularea Hotărârii nr. 207 pronunțată la data de 5 februarie 2009 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și pe cale de consecință, anularea Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Ca motive de recurs recurentul invocă încălcări de drepturi de proprietate ale prezumției de nevinovăție, ale principiului nediscriminării în raport de alți magistrați, drepturi ocrotite de dispozițiile CEDO și de legile menționate respectiv de Constituția României.

Se invocă în motivele de recurs aspecte de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 50/2006, făcându-se referire la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituția României.

Ca aspect de nelegalitate invocat cu privire la hotărârile contestate recurentul invocă greșita aplicare ca temei juridic a dispozițiilor art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce privește Hotărârea nr. 563/23 decembrie 2008 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cale de consecință nelegală respingere a contestației formulate de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009. În esență recurentul arată că dispozițiile art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu sunt aplicabile hotărârilor Secțiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care este aplicată sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură ci doar hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care se propune Președintelui României eliberarea din funcție.

Aceasta deoarece apreciază recurentul, hotărârea secției în materie disciplinară, prin care s-a aplicat sancțiunea excluderii din magistratură nu este o hotărâre de eliberare din funcție. Curtea nu reține ca fondate nici una din criticile de nelegalitate formulate, iar aspectele de neconstituționalitate nu vor fi reținute deoarece acestea au fost analizate de Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie 2011 a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 1 din Legea nr. 303/2004. În ceea ce privește motivul privind încălcarea dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO constând în sumele de bani reprezentând indemnizația de care este lipsit pe perioada suspendării din funcție, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută deoarece suspendarea are caracter temporar, fiind limitată până la soluționarea căii de atac.

Iar în raport de decizia pronunțată în recursul declarat în materie disciplinară, recurentul este repus în situația anterioară inclusiv plata despăgubirilor bănești. În ceea ce privește încălcarea prezumției de nevinovăție acesta operează în domeniul răspunderii penale, iar nu în cazul răspunderii disciplinare care are ca obiect o contestație de natură civilă asupra unor drepturi sau obligații. Aspectele ce privesc discriminarea invocată cu privire la situația altor magistrați sancționați disciplinar nu pot fi reținute deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 și 3 din O.G. nr. 137/2000 neexistând situații identice sau similare și pe cale de consecință, neputându-se reține faptul că recurentul a fost discriminat în raport de alți magistrați.

Prin Hotărârea nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcție a recurentului, judecător la Curtea de Apel Cluj, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de sancționare și comunicarea acestei hotărâri Direcției resurse umane și organizare, în vederea punerii în aplicare, conform legii. La baza emiterii acestei hotărâri a stat faptul că, prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie 2008 a Secției pentru judecători în materie disciplinară, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu excluderea din magistratură. Recurentul, prevalându-se de dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a promovat contestație la Plen, împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a respins contestația formulată, ca neîntemeiată. Prin dispozițiile art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, introduse prin O.U.G. nr. 50/2006, s-a reglementat un nou caz de suspendare din funcție al magistraților „suspendare ope legis" care se aplică în cazul îndeplinirii condițiilor legale. Iar în cazul recurentului aceste dispoziții sunt incidente fiind îndeplinite condițiile legale. Astfel prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie 2008 pronunțată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus aplicarea sancțiunii excluderii din magistratură a recurentului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004, iar împotriva acestei hotărâri recurentul a format recurs la data de 22 decembrie 2008 recurs nesoluționat până la data pronunțării în prezenta cauză.

În aceste condiții în mod corect și legal s-a făcut de pârât aplicarea dispozițiilor art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care dispus în sensul „în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcție a judecătorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcție până la soluționarea irevocabilă a cauzei de către instanța competentă". Curtea apreciază că această instituție a suspendării de drept a fost corect aplicată, hotărârea prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare nr. 15/J din 18 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 11/J/2007 fiind o hotărâre nedefinitivă de eliberare din funcție în raport de dispozițiile art. 65 (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Pe cale de consecință, în baza art. 62 (2) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcție a recurentului până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de sancționare. Fiind corect aplicate dispozițiile art. 65 1 (2) din Legea nr. 303/2004, Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 prin care s-a respins contestația recurentului este legală.

Motivele de nelegalitate privind aspectele de formă ale Hotărârii nr. 563/2008 nu pot fi reținute, prezența membrilor secției pentru judecători și cvorumul fiind atestate de procesul-verbal de ședință din data de 23 decembrie 2008. În ceea ce privește aspectul de nulitate privind nerespectarea termenului în care se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii ordinea de zi a lucrărilor Plenului și secțiilor acesta nu este probat de recurent, iar pe de altă parte nerespectarea termenelor nu atrage nulitatea hotărârilor contestate, nefiind necesară prezența recurentului pentru emiterea legală a Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 și a Hotărârii nr. 207 din 5 februarie 2009. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 emisă de autoritatea intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Respinge recursul declarat de R.S.L. împotriva Hotărârii nr. 207 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.