ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5743/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5743/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de

domnul judecător S.L.R. împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 a

Secției pentru judecători, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcția sa

până la soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 15/J/2008 a

Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru a hotărî

astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în esență că

prin Hotărârea nr. 15/J/2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior

al Magistraturii i-a fost aplicată domnului judecător S.L.R. sancțiunea

disciplinară a  excluderii din magistratură, iar prin Hotărârea nr. 653/2008 a

aceleiași Secții s-a dispus suspendarea sa din funcție, ca urmare a faptului că

a declarat recurs împotriva primei hotărâri.

Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii a constatat că, în cazul aplicării sancțiunii

disciplinare a excluderii din magistratură, hotărârea de eliberare din funcție,

la care se referă art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu

poate fi decât hotărârea secției prin care s-a aplicat această sancțiune, în

cazul domnului judecător S.L.R., aceasta fiind Hotărârea nr. 15/J/2008 a

Secției pentru judecători.

Referitor la

susținerea domnului judecător, în sensul că hotărârea a cărei revocare se

solicită nu cuprinde mențiuni privind cvorumul, prezența membrilor secției și

semnăturile membrilor acesteia, Plenul a constatat că acestea sunt nefondate,

întrucât dispozițiile legale în materie nu instituie obligativitatea semnării

hotărârilor de către toți membrii secției, iar hotărârea atacată cuprinde

mențiuni în sensul că a fost adoptată cu unanimitatea membrilor prezenți.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs S.L.R.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita

aplicare a dispozițiilor art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004

rep. introdus prin O.U.G. nr. 50/2006 în raport de Hotărârea nr. 563 din 23

decembrie 2008 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii, hotărâre față de care a fost emisă hotărârea contestată

respectiv Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 207 din

5 februarie 2009.

În motivele de recurs

se arată următoarele.

În fapt prin

Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie 2008 s-a aplicat recurentului sancțiunea

excluderii din magistratură pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută

de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004. Recursul declarat de recurent nu a

fost soluționat.

Prin Hotărârea nr.

563 din 23 martie 2008 s-a dispus suspendarea recurentului din funcția de

judecător până la soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr.

15/J/2008 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-a făcut aplicarea art. 65

1

alin. (2) din Legea

nr. 303/2004.

Prin hotărârea nr.

207 din 5 februarie 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins

contestația formulată de recurent împotriva Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie

2008, contestație formulată conform art. 36 (2) din Legea nr. 317/2004.

Împotriva acestei

hotărâri, recurentul a invocat mai multe critici care vizează mai multe aspecte

de fond și de formă.

Primul vizează

încălcarea dreptului de proprietate în interpretarea dată de art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, în sensul privării de „un bun"

respectiv de indemnizația cuvenită pentru exercitarea funcției de judecător.

Al doilea aspect de

nelegalitate privește încălcarea de către autoritatea emitentă prin hotărârile

contestate a prezumției de nevinovăție.

Argumentele de fond

invocate de recurent privește faptul că în cauza sa nu erau aplicabile

dispozițiile art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 deoarece se

apreciază că hotărârea secției în materie disciplinară prin care s-a aplicat

sancțiunea excluderii din magistratură nu este o hotărâre de eliberare din

funcție.

În motivele de recurs

recurentul invocă și aspecte ce privesc neconstituționalitate a O.U.G. nr.

50/2006 prin care s-a introdus cazul de suspendare din funcție a magistraților

prevăzute de art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și aspecte de

formă privind aspecte de nulitate ale ședinței din 23 decembrie 2008 inclusiv

ale procesului-verbal de ședință a Secției de judecători în cadrul căreia a

fost emisă Hotărârea nr. 563/23 decembrie 2008.

În motivele de recurs

recurentul invocă discriminarea sa în raport de dispozițiile O.G. nr. 137/2000

rep. pe motiv că suspendarea din funcție nu a fost dispusă și de alți

magistrați sancționați disciplinar.

La dosar intimatul a

depus întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

depunând la dosar Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

207 din 5 februarie 2009, Hotărârea nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției

pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, procesul-verbal al

ședinței din 23 decembrie 2008 și nota nr. 37879/1154/DRVO/2008.

La dosar recurentul a

formulat cerere prin care solicită să se constate suspendarea de drept a

Hotărârii nr. 207/2009 și a Hotărârii nr. 563 din 23 decembrie 2008 prin care

s-a dispus suspendarea sa din funcție.

Prin încheierea

motivată din 8 decembrie 2009 Curtea a respins cererea privind constatarea

suspendării de drept formulată de recurent.

Prin încheierea

motivată din 9 martie 2010 Curtea a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de

recurent respectiv neconstituționalitatea dispozițiilor art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și s-a dispus suspendarea cauzei până la

primirea deciziei Curții Constituționale.

Prin Decizia nr. 511

din 19 aprilie  2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins ca

neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65

1

din Legea nr. 303/2004.

Cauza a fost repusă

pe rol pentru continuarea judecării recursului.

După repunerea pe rol

a cauzei, în scris, recurentul a invocat din nou excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65

1

alin. (2) din Legea

nr. 303/2004 apreciind că în cauză Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu

privire la excepția de neconstituționalitate în raport de dispozițiile art. 115

alin. (4) din Constituție, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

La dosar recurentul a

depus o cerere de înscriere în fals împotriva Hotărârii nr. 653 din 23

decembrie 2008 și împotriva procesului-verbal al ședinței Secției de judecători

a Consiliului Superior al Magistraturii din 23 decembrie 2008.

Motivat, Curtea, în

ședința publică din 15 noiembrie 2011, a respins cererea recurentului de

înscriere în fals, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 177 C. proc. civ.

Pe cererea de

sesizare a Curții Constituționale reiterată de recurent la dosar, după

pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 511 din 19 aprilie 2011, Curtea

o va respinge pentru următoarele motive.

În Decizia Curții

Constituționale nr. 511 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituțională a respins

ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65

1

din Legea nr. 303/2004, excepție ridicată de recurent, în prezenta cauză și cu

care a fost investită conform încheierii din 9 martie 2010.

Recurentul a reiterat

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea aceleiași excepții

de neconstituționalitate pe motiv că în cauză Curtea Constituțională nu s-a

pronunțat asupra aspectelor de neconstituționalitate invocate în raport de

dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție.

Examinând

admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la

textul criticat cu excepția de neconstituționalitate Curtea constată că nu sunt

îndeplinite condițiile impuse prin art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr.

47/1992.

Aceasta deoarece, în

cauză, Curtea Constituțională ca autoritate competentă a decis asupra excepției

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65

1

din Legea nr.

303/2004 prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie 2011 respingând ca neîntemeiată

excepția invocată.

Faptul că recurentul

opinează ca motivarea Curții Constituționale nu este completă deoarece nu se

face referire la dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție nu poate

determina îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse prin art. 29 alin.

(1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Aceasta deoarece Curtea investită cu

soluționarea recursului nu poate cenzura hotărârea Curții Constituționale sub

aspectul motivării.

De altfel, O.U.G. nr.

50/2006 a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 77/2009, dobândind pe

deplin forța juridică a legii, iar motivul invocat de recurent vizează

condițiile de adoptare a ordonanței de urgență.

În prezenta cauză

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

65

1

din Legea nr. 303/2004 reiterată de recurent este inadmisibilă

și în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 va

respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pe recursul declarat

în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefundat, în cauză

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

hotărârile contestate fiind date cu aplicarea corectă a legii.

Din actele depuse și

din susținerile părților Curtea reține în fapt următoarele:

Recurentul R.S.L.,

judecător în cadrul Curții de Apel Cluj, a investit instanța, cu recursul

declarat în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, prin care solicită anularea Hotărârii nr. 207

pronunțată la data de 5 februarie 2009 de Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii și pe cale de consecință, anularea Hotărârii nr. 563 din 23

decembrie 2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii.

Ca motive de recurs

recurentul invocă încălcări de drepturi de proprietate ale prezumției de

nevinovăție, ale principiului nediscriminării în raport de alți magistrați,

drepturi ocrotite de dispozițiile CEDO și de legile menționate respectiv de

Constituția României.

Se invocă în motivele

de recurs aspecte de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr.

50/2006, făcându-se referire la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din

Constituția României.

Ca aspect de

nelegalitate invocat cu privire la hotărârile contestate recurentul invocă

greșita aplicare ca temei juridic a dispozițiilor art. 65

1

alin. (2)

din Legea nr. 303/2004 în ceea ce privește Hotărârea nr. 563/23 decembrie 2008

a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cale

de consecință nelegală respingere a contestației formulate de către Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 207 din 5 februarie

2009.

În esență recurentul

arată că dispozițiile art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu

sunt aplicabile hotărârilor Secțiilor din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii prin care este aplicată sancțiunea disciplinară a excluderii din

magistratură ci doar hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

prin care se propune Președintelui României eliberarea din funcție.

Aceasta deoarece

apreciază recurentul, hotărârea secției în materie disciplinară, prin care s-a

aplicat sancțiunea excluderii din magistratură nu este o hotărâre de eliberare

din funcție.

Curtea nu reține ca

fondate nici una din criticile de nelegalitate formulate, iar aspectele de

neconstituționalitate nu vor fi reținute deoarece acestea au fost analizate de

Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 511 din 19 aprilie  2011 a respins

ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65

1

din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește

motivul privind încălcarea dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor

art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO constând în sumele de bani

reprezentând indemnizația de care este lipsit pe perioada suspendării din

funcție, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută deoarece suspendarea

are caracter temporar, fiind limitată până la soluționarea căii de atac.

Iar în raport de

decizia pronunțată în recursul declarat în materie disciplinară, recurentul

este repus în situația anterioară inclusiv plata despăgubirilor bănești.

În ceea ce privește

încălcarea prezumției de nevinovăție acesta operează în domeniul răspunderii

penale, iar nu în cazul răspunderii disciplinare care are ca obiect o

contestație de natură civilă asupra unor drepturi sau obligații.

Aspectele ce privesc

discriminarea invocată cu privire la situația altor magistrați sancționați

disciplinar nu pot fi reținute deoarece nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 și 3 din O.G. nr. 137/2000 neexistând situații identice sau

similare și pe cale de consecință, neputându-se reține faptul că recurentul a

fost discriminat în raport de alți magistrați.

Prin Hotărârea nr.

563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii s-a dispus suspendarea din funcție a recurentului, judecător la

Curtea de Apel Cluj, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de sancționare

și comunicarea acestei hotărâri Direcției resurse umane și organizare, în

vederea punerii în aplicare, conform legii.

La baza emiterii

acestei hotărâri a stat faptul că, prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie

2008 a Secției pentru judecători în materie disciplinară, reclamantul a fost

sancționat disciplinar cu excluderea din magistratură.

Recurentul,

prevalându-se de dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, a promovat contestație la Plen, împotriva Hotărârii

nr. 563 din 23 decembrie 2008 a Secției pentru judecători a Consiliului

Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr.

207 din 5 februarie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a

respins contestația formulată, ca neîntemeiată.

Prin dispozițiile

art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, introduse prin O.U.G. nr.

50/2006, s-a reglementat un nou caz de suspendare din funcție al magistraților

„suspendare ope legis" care se aplică în cazul îndeplinirii condițiilor

legale. Iar în cazul recurentului aceste dispoziții sunt incidente fiind

îndeplinite condițiile legale. Astfel prin Hotărârea nr. 15/J din 18 decembrie

2008 pronunțată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii s-a dispus aplicarea sancțiunii excluderii din magistratură a

recurentului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

k) din Legea nr. 303/2004, iar împotriva acestei hotărâri recurentul a format

recurs la data de 22 decembrie 2008 recurs nesoluționat până la data

pronunțării în prezenta cauză.

În aceste condiții în

mod corect și legal s-a făcut de pârât aplicarea dispozițiilor art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care dispus în sensul „în cazul în care,

împotriva hotărârii de eliberare din funcție a judecătorului se exercită calea

de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcție până la soluționarea

irevocabilă a cauzei de către instanța competentă".

Curtea apreciază că

această instituție a suspendării de drept a fost corect aplicată, hotărârea

prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare nr. 15/J din 18

decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 11/J/2007 fiind o hotărâre

nedefinitivă de eliberare din funcție în raport de dispozițiile art. 65 (1)

lit. e) din Legea nr. 303/2004. Pe cale de consecință, în baza art. 62 (2) din

Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 Secția

de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din

funcție a recurentului până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de

sancționare. Fiind corect aplicate dispozițiile art. 65

1

(2) din

Legea nr. 303/2004, Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 prin care s-a

respins contestația recurentului este legală.

Motivele de

nelegalitate privind aspectele de formă ale Hotărârii nr. 563/2008 nu pot fi

reținute, prezența membrilor secției pentru judecători și cvorumul fiind

atestate de procesul-verbal de ședință din data de 23 decembrie 2008.

În ceea ce privește

aspectul de nulitate privind nerespectarea termenului în care se publică pe

pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii ordinea de zi a

lucrărilor Plenului și secțiilor acesta nu este probat de recurent, iar pe de

altă parte nerespectarea termenelor nu atrage nulitatea hotărârilor contestate,

nefiind necesară prezența recurentului pentru emiterea legală a Hotărârii nr.

563 din 23 decembrie 2008 și a Hotărârii nr. 207 din 5 februarie 2009.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat menținând ca legală Hotărârea nr. 207 din 5 februarie 2009 emisă de

autoritatea intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Respinge recursul

declarat de R.S.L. împotriva Hotărârii nr. 207 din 5 februarie 2009 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.