ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1864/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258/S din 3 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8243/62/2009, Tribunalul Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.G. pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 alin. (1), (3) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. A respins pretențiile civile formulate de partea vătămată C.A. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul M.G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 661/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la data de 13 octombrie 2009. În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu – asimilat infracțiunilor de corupție prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., sustragere și distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. și fals intelectual – prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. Ca stare de fapt s-a stabilit că inculpatul, în calitate de agent șef principal de poliție – șeful postului de poliție Bod – aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, a primit la data de 03 decembrie 2008 o petiție – reclamație depusă la postul de poliție de către partea vătămată C.A.

și, fără a o înregistra conform art. 6 alin. (3) din ordinul M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004, a repartizat-o scriptic spre soluționare agentului de poliție Z.G., deși în fapt s-a preocupat personal de soluționarea acesteia; în continuare, la data de 05 decembrie 2008, inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al părții vătămate C.A. unde a determinat-o pe aceasta să scrie o nouă declarație, cu un conținut diferit față de prima plângere, înscris pe care l-a antedatat și a creat aparența că ar fi fost depus la postul de poliție în 03 decembrie 2008, în același timp prima petiție fiind pierdută. În concret prima reclamație a părții vătămate C.A.

constituia o plângere formulată de aceasta împotriva numitului S.S., fostul său prieten, care, la data de 30 noiembrie 2008 a căutat-o la muncă – Fabrica de Zahăr Bod – în incinta căreia a pătruns nelegal, pe timp de noapte, partea vătămată asigurând schimbul III – iar în incinta fabricii a agresat-o și a amenințat-o pentru a relua relațiile cu el. În cea de a doua sesizare – care a înlocuit-o practic pe cea descrisă mai sus, partea vătămată C.A. a descris generic un comportament neadecvat al făptuitorului S.S., solicitând atenționarea acestuia de către organele de poliție. Această sesizare a fost clasată de Z.G., avizată fiind această soluție de M.G., ancheta efectuată nepunând în evidență decât că părții vătămate C.A.

i s-a comunicat faptul că în cauză se vor lua măsuri legale însă în fapt nici un act procedural nu confirmă luarea efectivă a unor asemenea măsuri. În mod cert plângerea nu a fost tratată drept o plângere penală cu consecința imediată că, la data de 19 ianuarie 2009, orele 19 00 , S.S. a recidivat în manifestarea aceluiași tip de comportament și a agresat-o pe partea vătămată C.A., cauzându-i leziuni ce pentru vindecare au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale. S-a reținut în rechizitoriu că fapta inculpatului de a sustrage plângerea inițială deja înregistrată (inclusiv în registrul de petiții al postului de poliție Bod), de a o înlocui cu alta ce descria alt gen de fapte, generic expuse, de a da aparența de oficialitate celei de-a doua sesizări prin antedatare și introducere în circuitul procedural a celei dintâi, a avut drept urmare o vătămare a intereselor petentei C.A.

– care la un interval scurt de timp, pe fondul inacțiunii organelor de poliție, a fost agresată de același S.S., acesta punându-și în aplicare amenințările din 30 noiembrie 2008; de asemenea, acțiunea inculpatului a avut drept urmare nesancționarea corespunzătoare a numitului S.S. – deși plângerea inițială descria fapte penale ce trebuiau a fi cercetate și instrumentate în cadrul procedurii penale și, nu în ultimul rând, acțiunea inculpatului mai sus descrisă a avut drept consecință nesesizarea incidentului din 30 noiembrie 2008 de la Fabrica de Zahăr Bod, în care o persoană străină de fabrică (în speță S.S.) a pătruns fără drept în incinta acesteia, aspect ce trebuia să conducă la demararea unei anchete conform Legii nr. 333/2003 – aspecte pentru care inculpatul avea desemnare specială în cadrul atribuțiilor de serviciu.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului M.G. pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată considerând că, față de întregul material probator administrat în cauză și față de succesiunea evenimentelor, astfel cum au reieșit din analiza probatoriului, s-a constatat că în cauză schimbarea primei reclamații cu cea de a doua a avut loc cu acordul părții vătămate, care a realizat pe deplin consecințele acestui fapt. Nu a avut loc nicio încălcare a drepturilor părții vătămate, atâta vreme cât acordul ei a fost de a formula o nouă reclamație în care erau prezentate faptele incidentului descris mai sus, însă mult mai succint.

Faptul că nu a avut loc nicio încălcare a drepturilor părții vătămate este demonstrat de faptul că, odată cu formularea celei de a doua plângeri, partea vătămată a reclamat și incidentul din data de 30 noiembrie 2008, pentru care din lipsă de probe, în sensul că susținerile ei nu s-au coroborat cu declarațiile martorilor oculari, s-a adoptat soluția neînceperii urmăririi penale, soluție ce nu a fost atacată de partea vătămată. În cauză, deși au fost reținute dispozițiile art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, care arată că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi există dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, nu s-a făcut dovada avantajului nepatrimonial pentru vreuna din persoanele fizice/juridice implicate.

Faptul că o persoană nu a fost sancționată cu avertisment constatat în baza unui proces verbal s-a apreciat că nu are valoarea unui avantaj nepatrimonial. De asemenea, faptul că o persoană juridică nu a fost cercetată pentru faptul că nu ia măsuri efective pentru a evita pătrunderea în incinta perimetrului său de lucru a unor terți, în condițiile în care obiectiv și subiectiv sunt implementate o serie de măsuri pentru evitarea unor evenimente de acest gen, în condițiile în care frecvent la acest obiectiv au fost efectuate controale de către persoanele abilitate, cu precizarea că nici conducerea fabricii nu s-a considerat lezată în vreun fel în urma acestui eveniment, nu poate fi considerat un avantaj nepatrimonial.

S-a considerat că, sub aspectul laturii subiective nu s-a făcut dovada că inculpatul, cu intenție directă sau cel mult indirectă, ar fi determinat-o pe partea vătămată să își schimbe plângerea inițial formulată. În legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1), (2) C. pen., tribunalul a considerat că probatoriul cauzei nu a stabilit dincolo de orice dubiu că acel înscris – plângerea inițială a părții vătămate – a fost înregistrat în registrul corespunzător. Pe de altă parte, nu s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a sustras sau distrus înscrisul.

Indiferent de istoricul și modul în care acest înscris nu mai există în materialitatea sa, partea vătămată are aceeași contribuție ca și inculpatul pentru acest eveniment, deoarece, pe de o parte, înlocuirea plângerii cu acordul părții vătămate, prin urmare prin complicitatea acesteia, iar păstrarea posesiei asupra acesteia ori distrugerea acesteia este un element controversat deoarece fiecare s-a acuzat reciproc în sensul păstrării înscrisului. Lipsind dovada actului material de sustragere ori de distrugere a înscrisului în sarcina inculpatului nu s-a putut reține infracțiunea mai sus menționată de către instanța de fond. S-a considerat că este puțin plauzibil ca plângerea inițială să fi rămas în posesia părții vătămate, aspect compromițător pentru inculpat, însă cu toate acestea fiind în termenul legal nimic nu o împiedica pe partea vătămată să formuleze o nouă plângere, de data aceasta conform cerințelor art. 283 C. proc.

pen., fie tot la Poliția Bod, fie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, accesul la justiției al părții vătămate nefiind îngrădit. Dictonul de drept anglo-saxon ”guilty beyond a reasonable doubt” este aplicat de Curtea Europeană care consideră că ”nimeni nu poate fi considerat vinovat atât timp cât acuzația nu a fost probată mai presus de orice dubiu rezonabil”. De altfel, acest principiu este afirmat în art. 66 alin. (3) din Statutul Curții Penale Internaționale de la Roma, conform căruia „pentru a condamna acuzatul curtea trebuie să fie convinsă de vinovăția acuzatului mai presus de orice dubiu rezonabil”. Nu în ultimul rând, este aplicabil principiul „ testis unus testis nullus ”, or față de declarația părții vătămate care nu se coroborează cu alte probe și lipsind înscrisul de comparație (plângerea inițială) nu se poate concluziona fără dubiu existența infracțiunii.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., s-a considerat că odată înregistrată cea de-a doua reclamație, prin atribuirea nr. 401122 în evidențele Postului de Poliție Bod și prin menționarea acestui număr și pe plângere, aceasta a devenit un înscris oficial, aparținând Postului de Poliție Bod. Infracțiunea presupune că funcționarul public în exercițiul atribuțiilor construiește un înscris în cuprinsul căruia face afirmații necorespunzătoare adevărului sau menționează împrejurări care nu au legătură cu realitatea, atestând un fapt neconform, toate acestea de natură a produce consecințe juridice. Or, în cauză, instanța de fond a constatat că nu inculpatul a redactat plângerea/sesizarea și nici nu se poate considera că prin aplicarea unei rezoluții acel înscris a fost întocmit de funcționarul public.

Împotriva hotărârii sus menționate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru netemeinicie privind soluția de achitare a inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa, partea civilă C.A., care nu a motivat apelul detaliat în ce constă fiecare faptă a inculpatului și probele pe care se sprijină vinovăția sa, solicitând condamnarea inculpatului pentru toate infracțiunile. În subsidiar, a solicitat a se aprecia dacă se impune aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. în sensul reținerii dispozițiilor art. 249 C. pen. Prin decizia penală nr. 72/A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de partea civilă C.A.

împotriva sentinței penale nr. 258/S din 3 iunie 2010 a Tribunalului Brașov, sentință care a fost desființată. Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.G., pentru infracțiunile de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 1.000 lei. În baza art. 346 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 Euro sau contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale către partea civilă C.A. S-a respins restul pretențiilor părții civile. Onorariul apărătorului din oficiu la fond al părții civile în cuantum de 150 lei s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați Brașov și s-a inclus în cheltuielile judiciare. S-au respins cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare la fond. Cheltuielile judiciare în apel, în cuantum de 200 lei, au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a apreciat că faptele inculpatului M.G.

au adus o atingere minimă serviciului public în care și-a exercitat atribuțiile în calitate de funcționar public, iar carențele constatate în modul de îndeplinire al atribuțiilor de serviciu nu pot constitui o îndeplinire defectuoasă a acestora cu repercusiuni importante asupra intereselor legale ale unei persoane. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul M.G.

În motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov se solicită casarea în parte a deciziei, desființarea sentinței penale și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen., faptele inculpatului prezentând gradul de pericol social al unor infracțiuni, raportat la calitatea sa (agent șef principal de poliție) și consecințele faptei (dacă ar fi luat măsuri legale partea vătămată nu ar mai fi fost agresată de numitul S. și în data de 19 ianuarie 2009). Inculpatul, în motivele de recurs, critică hotărârea numai sub aspectul greșitei obligări la daune morale, în cuantum de 1.000 Euro.

La termenul de judecată din 9 mai 2011, inculpatul M.G. a învederat că își retrage recursul, solicitând a se lua act de acest aspect. Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului inculpatului, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., consideră recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nefondat, iar în ceea ce privește recursul inculpatului M.G. va lua act de manifestarea de voință a inculpatului privind retragerea recursului său. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Din probele dosarului rezultă că instanța de prim control judiciar a corelat criteriile sus-menționate pentru a determina corespunzător gradul de pericol social al faptei dedusă judecății, fapt ce a avut drept efect achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. Este incontestabil că, din punct de vedere strict formal, faptele inculpatului prezintă un pericol social, dar apar ca fiind greșite aprecierile Ministerului Public, în susținerea soluției de condamnare a inculpatului, referitoare la calitatea inculpatului, la posibilele consecințe ale faptei sale.

Determinarea pericolului social se face în concret, cu referire directă la împrejurările ce au ocazionat ori pe fondul cărora s-a comis fapta, la modul concret de manifestare a autorului și la persoana acestuia. Astfel, din probele administrate (declarațiile părții vătămate, ale martorilor Z.G., D.G., înscrisuri – copie registru intrare/ieșire corespondență, evidență persoane primite în audiență, declarația inculpatului), a rezultat, așa cum corect a reținut instanța de prim control judiciar, o culpă atât a inculpatului, cât și a părții vătămate în ceea ce privește soarta primei plângeri, dar și întocmirea celei de-a doua. Partea vătămată a scris ambele plângeri, rezoluția și înregistrarea înscrisului s-a făcut de inculpat, însă prin atribuirea datei de 3 decembrie 2008 în loc de 5 decembrie 2008, când a fost întocmită, aducându-se o atingere minimă valorii sociale ocrotite, nealterându-se autenticitatea și veridicitatea acesteia.

Față de circumstanțele reale ale comiterii faptelor, la stabilirea gradului de pericol social al faptei, nu se poate face abstracție de persoana inculpatului. Inculpatul M.G. nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare, colaborând cu organele judiciare, fiind în prezent pensionat. Luând în considerare toate aceste elemente, instanța de apel a cuantificat judicios gravitatea concretă a faptei săvârșite de inculpat, sancțiunea administrativă aplicată acestuia fiind aptă să contribuie la conștientizarea de către inculpat a consecințelor faptelor sale. Pentru aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Având în vedere că la termenul din 09 mai 2011, inculpatul M.G. a renunțat la recursul declarat, conform art. 385 4 C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., va luat act de declarația inculpatului privind retragerea recursului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 72/A din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.G. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat M.G. la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 9 mai 2011.