ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1864/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1864/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 258/S din 3 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8243/62/2009, Tribunalul

Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.G. pentru infracțiunile de

abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246

C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 alin.

(1), (3) C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

A respins pretențiile

civile formulate de partea vătămată C.A.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul M.G. a

fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 661/P/2009 întocmit de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brașov la data de 13 octombrie 2009.

În sarcina

inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu –

asimilat infracțiunilor de corupție prevăzută de art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., sustragere și distrugere de

înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. și fals intelectual –

prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Ca stare de fapt s-a

stabilit că inculpatul, în calitate de agent șef principal de poliție – șeful

postului de poliție Bod – aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, a

primit la data de 03 decembrie 2008 o petiție – reclamație depusă la postul de

poliție de către partea vătămată C.A. și, fără a o înregistra conform art. 6 alin.

(3) din ordinul M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004, a repartizat-o scriptic spre soluționare agentului de poliție Z.G., deși în fapt s-a preocupat

personal de soluționarea acesteia; în continuare, la data de 05 decembrie 2008,

inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al părții vătămate C.A. unde a

determinat-o pe aceasta să scrie o nouă declarație, cu un conținut diferit față

de prima plângere, înscris pe care l-a antedatat și a creat aparența că ar fi

fost depus la postul de poliție în 03 decembrie 2008, în același timp prima

petiție fiind pierdută. În concret prima reclamație a părții vătămate C.A.

constituia o plângere formulată de aceasta împotriva numitului S.S., fostul său

prieten, care, la data de 30 noiembrie 2008 a căutat-o la muncă – Fabrica de Zahăr Bod – în incinta căreia a pătruns nelegal, pe timp de noapte, partea

vătămată asigurând schimbul III – iar în incinta fabricii a agresat-o și a

amenințat-o pentru a relua relațiile cu el. În cea de a doua sesizare – care a

înlocuit-o practic pe cea descrisă mai sus, partea vătămată C.A. a descris

generic un comportament neadecvat al făptuitorului S.S., solicitând

atenționarea acestuia de către organele de poliție. Această sesizare a fost

clasată de Z.G., avizată fiind această soluție de M.G., ancheta efectuată

nepunând în evidență decât că părții vătămate C.A. i s-a comunicat faptul că în

cauză se vor lua măsuri legale însă în fapt nici un act procedural nu confirmă

luarea efectivă a unor asemenea măsuri. În mod cert plângerea nu a fost tratată

drept o plângere penală cu consecința imediată că, la data de 19 ianuarie 2009,

orele 19

00

, S.S. a recidivat în manifestarea aceluiași tip de

comportament și a agresat-o pe partea vătămată C.A., cauzându-i leziuni ce

pentru vindecare au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut în

rechizitoriu că fapta inculpatului de a sustrage plângerea inițială deja

înregistrată (inclusiv în registrul de petiții al postului de poliție Bod), de

a o înlocui cu alta ce descria alt gen de fapte, generic expuse, de a da

aparența de oficialitate celei de-a doua sesizări prin antedatare și

introducere în circuitul procedural a celei dintâi, a avut drept urmare o

vătămare a intereselor petentei C.A. – care la un interval scurt de timp, pe

fondul inacțiunii organelor de poliție, a fost agresată de același S.S., acesta

punându-și în aplicare amenințările din 30 noiembrie 2008; de asemenea,

acțiunea inculpatului a avut drept urmare nesancționarea corespunzătoare a

numitului S.S. – deși plângerea inițială descria fapte penale ce trebuiau a fi

cercetate și instrumentate în cadrul procedurii penale și, nu în ultimul rând,

acțiunea inculpatului mai sus descrisă a avut drept consecință nesesizarea

incidentului din 30 noiembrie 2008 de la Fabrica de Zahăr Bod, în care o persoană străină de fabrică (în speță S.S.) a pătruns fără drept în incinta

acesteia, aspect ce trebuia să conducă la demararea unei anchete conform Legii

nr. 333/2003 – aspecte pentru care inculpatul avea desemnare specială în cadrul

atribuțiilor de serviciu.

Instanța de fond a

dispus achitarea inculpatului M.G. pentru toate infracțiunile pentru care a

fost trimis în judecată considerând că, față de întregul material probator

administrat în cauză și față de succesiunea evenimentelor, astfel cum au

reieșit din analiza probatoriului, s-a constatat că în cauză schimbarea primei

reclamații cu cea de a doua a avut loc cu acordul părții vătămate, care a

realizat pe deplin consecințele acestui fapt. Nu a avut loc nicio încălcare a

drepturilor părții vătămate, atâta vreme cât acordul ei a fost de a formula o

nouă reclamație în care erau prezentate faptele incidentului descris mai sus,

însă mult mai succint.

Faptul că nu a avut

loc nicio încălcare a drepturilor părții vătămate este demonstrat de faptul că,

odată cu formularea celei de a doua plângeri, partea vătămată a reclamat și

incidentul din data de 30 noiembrie 2008, pentru care din lipsă de probe, în

sensul că susținerile ei nu s-au coroborat cu declarațiile martorilor oculari,

s-a adoptat soluția neînceperii urmăririi penale, soluție ce nu a fost atacată

de partea vătămată.

În cauză, deși au

fost reținute dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, care

arată că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice,

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea

de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi există dacă funcționarul

public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau

nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, nu s-a făcut

dovada avantajului nepatrimonial pentru vreuna din persoanele fizice/juridice

implicate. Faptul că o persoană nu a fost sancționată cu avertisment constatat

în baza unui proces verbal s-a apreciat că nu are valoarea unui avantaj

nepatrimonial. De asemenea, faptul că o persoană juridică nu a fost cercetată

pentru faptul că nu ia măsuri efective pentru a evita pătrunderea în incinta

perimetrului său de lucru a unor terți, în condițiile în care obiectiv și

subiectiv sunt implementate o serie de măsuri pentru evitarea unor evenimente

de acest gen, în condițiile în care frecvent la acest obiectiv au fost

efectuate controale de către persoanele abilitate, cu precizarea că nici

conducerea fabricii nu s-a considerat lezată în vreun fel în urma acestui

eveniment, nu poate fi considerat un avantaj nepatrimonial.

S-a considerat că,

sub aspectul laturii subiective nu s-a făcut dovada că inculpatul, cu intenție

directă sau cel mult indirectă, ar fi determinat-o pe partea vătămată să își

schimbe plângerea inițial formulată.

În legătură cu

infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1), (2) C. pen., tribunalul a

considerat că probatoriul cauzei nu a stabilit dincolo de orice dubiu că acel

înscris – plângerea inițială a părții vătămate – a fost înregistrat în

registrul corespunzător. Pe de altă parte, nu s-a dovedit că inculpatul a fost

cel care a sustras sau distrus înscrisul. Indiferent de istoricul și modul în

care acest înscris nu mai există în materialitatea sa, partea vătămată are

aceeași contribuție ca și inculpatul pentru acest eveniment, deoarece, pe de o

parte, înlocuirea plângerii cu acordul părții vătămate, prin urmare prin

complicitatea acesteia, iar păstrarea posesiei asupra acesteia ori distrugerea

acesteia este un element controversat deoarece fiecare s-a acuzat reciproc în

sensul păstrării înscrisului. Lipsind dovada actului material de sustragere ori

de distrugere a înscrisului în sarcina inculpatului nu s-a putut reține

infracțiunea mai sus menționată de către instanța de fond.

S-a considerat că

este puțin plauzibil ca plângerea inițială să fi rămas în posesia părții

vătămate, aspect compromițător pentru inculpat, însă cu toate acestea fiind în

termenul legal nimic nu o împiedica pe partea vătămată să formuleze o nouă

plângere, de data aceasta conform cerințelor art. 283 C. proc. pen., fie tot la Poliția Bod, fie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, accesul la justiției al părții

vătămate nefiind îngrădit.

Dictonul de drept

anglo-saxon ”guilty beyond a reasonable doubt” este aplicat de Curtea Europeană

care consideră că ”nimeni nu poate fi considerat vinovat atât timp cât acuzația

nu a fost probată mai presus de orice dubiu rezonabil”. De altfel, acest

principiu este afirmat în art. 66 alin. (3) din Statutul Curții Penale

Internaționale de la Roma, conform căruia „pentru a condamna acuzatul curtea

trebuie să fie convinsă de vinovăția acuzatului mai presus de orice dubiu

rezonabil”. Nu în ultimul rând, este aplicabil principiul „

testis unus

testis nullus

”, or față de declarația părții vătămate care nu se

coroborează cu alte probe și lipsind înscrisul de comparație (plângerea

inițială) nu se poate concluziona fără dubiu existența infracțiunii.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., s-a considerat că odată

înregistrată cea de-a doua reclamație, prin atribuirea nr. 401122 în evidențele

Postului de Poliție Bod și prin menționarea acestui număr și pe plângere,

aceasta a devenit un înscris oficial, aparținând Postului de Poliție Bod.

Infracțiunea

presupune că funcționarul public în exercițiul atribuțiilor construiește un

înscris în cuprinsul căruia face afirmații necorespunzătoare adevărului sau

menționează împrejurări care nu au legătură cu realitatea, atestând un fapt

neconform, toate acestea de natură a produce consecințe juridice.

Or, în cauză, instanța

de fond a constatat că nu inculpatul a redactat plângerea/sesizarea și nici nu

se poate considera că prin aplicarea unei rezoluții acel înscris a fost

întocmit de funcționarul public.

Împotriva hotărârii

sus menționate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov,

criticând-o pentru netemeinicie privind soluția de achitare a inculpatului

pentru faptele reținute în sarcina sa, partea civilă C.A., care nu a motivat

apelul detaliat în ce constă fiecare faptă a inculpatului și probele pe care se

sprijină vinovăția sa, solicitând condamnarea inculpatului pentru toate

infracțiunile.

În subsidiar, a

solicitat a se aprecia dacă se impune aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. în sensul reținerii dispozițiilor art. 249 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 72/A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov s-au admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de partea civilă C.A.

împotriva sentinței penale nr. 258/S din 3 iunie 2010 a Tribunalului Brașov, sentință care a fost desființată.

Rejudecând, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b)

1

C.

proc. pen., a fost achitat inculpatul M.G., pentru infracțiunile de abuz în

serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., sustragere sau distrugere

de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen., fals intelectual

prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza art. 18

1

alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului

amenda administrativă de 1.000 lei.

În baza art. 346 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 Euro sau

contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale către partea

civilă C.A.

S-a respins restul

pretențiilor părții civile.

Onorariul

apărătorului din oficiu la fond al părții civile în cuantum de 150 lei s-a

suportat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați

Brașov și s-a inclus în cheltuielile judiciare.

S-au respins

cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare la fond.

Cheltuielile

judiciare în apel, în cuantum de 200 lei, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de prim control judiciar a apreciat că faptele

inculpatului M.G. au adus o atingere minimă serviciului public în care și-a

exercitat atribuțiile în calitate de funcționar public, iar carențele

constatate în modul de îndeplinire al atribuțiilor de serviciu nu pot constitui

o îndeplinire defectuoasă a acestora cu repercusiuni importante asupra

intereselor legale ale unei persoane.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov și inculpatul M.G.

În motivele de recurs

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov se solicită casarea în parte

a deciziei, desființarea sentinței penale și condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, apreciind că nu

sunt incidente dispozițiile art. 18

1

C. pen., faptele inculpatului

prezentând gradul de pericol social al unor infracțiuni, raportat la calitatea

sa (agent șef principal de poliție) și consecințele faptei (dacă ar fi luat

măsuri legale partea vătămată nu ar mai fi fost agresată de numitul S. și în

data de 19 ianuarie 2009).

Inculpatul, în

motivele de recurs, critică hotărârea numai sub aspectul greșitei obligări la

daune morale, în cuantum de 1.000 Euro.

La termenul de

judecată din 9 mai 2011, inculpatul M.G. a învederat că își retrage recursul,

solicitând a se lua act de acest aspect.

Concluziile

reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului inculpatului, precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor

invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

consideră recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov nefondat, iar

în ceea ce privește recursul inculpatului M.G. va lua act de manifestarea de

voință a inculpatului privind retragerea recursului său.

Potrivit art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în

concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de

săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost

comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de

persoana și conduita făptuitorului.

Din probele dosarului

rezultă că instanța de prim control judiciar a corelat criteriile

sus-menționate pentru a determina corespunzător gradul de pericol social al

faptei dedusă judecății, fapt ce a avut drept efect achitarea inculpatului în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen.

Este incontestabil

că, din punct de vedere strict formal, faptele inculpatului prezintă un pericol

social, dar apar ca fiind greșite aprecierile Ministerului Public, în

susținerea soluției de condamnare a inculpatului, referitoare la calitatea

inculpatului, la posibilele consecințe ale faptei sale.

Determinarea

pericolului social se face în concret, cu referire directă la împrejurările ce

au ocazionat ori pe fondul cărora s-a comis fapta, la modul concret de

manifestare a autorului și la persoana acestuia.

Astfel, din probele

administrate (declarațiile părții vătămate, ale martorilor Z.G., D.G., înscrisuri

– copie registru intrare/ieșire corespondență, evidență persoane primite în

audiență, declarația inculpatului), a rezultat, așa cum corect a reținut

instanța de prim control judiciar, o culpă atât a inculpatului, cât și a părții

vătămate în ceea ce privește soarta primei plângeri, dar și întocmirea celei

de-a doua.

Partea vătămată a

scris ambele plângeri, rezoluția și înregistrarea înscrisului s-a făcut de

inculpat, însă prin atribuirea datei de 3 decembrie 2008 în loc de 5 decembrie

2008, când a fost întocmită, aducându-se o atingere minimă valorii sociale

ocrotite, nealterându-se autenticitatea și veridicitatea acesteia.

Față de

circumstanțele reale ale comiterii faptelor, la stabilirea gradului de pericol

social al faptei, nu se poate face abstracție de persoana inculpatului.

Inculpatul M.G. nu

este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare,

colaborând cu organele judiciare, fiind în prezent pensionat.

Luând în considerare

toate aceste elemente, instanța de apel a cuantificat judicios gravitatea

concretă a faptei săvârșite de inculpat, sancțiunea administrativă aplicată

acestuia fiind aptă să contribuie la conștientizarea de către inculpat a consecințelor

faptelor sale.

Pentru aceste

considerente, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov.

Având în vedere că la

termenul din 09 mai 2011, inculpatul M.G. a renunțat la recursul declarat,

conform art. 385

4

C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen.,

va luat act de declarația inculpatului privind retragerea recursului.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva

deciziei penale nr. 72/A din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul M.G. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul

inculpat M.G. la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 9 mai 2011.