ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 542/2010 a Tribunalului Alba a fost condamnat inculpatul C.C.V. la: - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 246 C. pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele în cea mai grea de 3 ani închisoare. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani ce constituie termen de încercare.

În baza art. 86 3 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A fost atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

S-a constat că s-a restituit suma de 500 RON către denunțătorul B.P., aspect consemnat în procesul-verbal încheiat de organul de urmărire penală la data de 9 iunie 2010, depus la dosarul cauzei. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente: În aprilie 2007, denunțătorul B.P. a sesizat Postul de Poliție Ceru-Băcăinți cu privire la faptul că din locuința sa din localitatea Ceru-Băcăinți au fost sustrase bunuri și suma de 380 dolari de către chiriași, când au plecat din spațiul respectiv. Sesizarea a fost comunicată de denunțător prin poștă, cu tichet recomandat. Inculpatul, în calitate de șef de post la Postul de Poliție Ceru-Băcăinți, nu a înregistrat această sesizare nici ca plângere penală și nici în registrul de corespondență.

Inculpatul a căutat-o pe numita M.A. aducându-i la cunoștință conținutul sesizării, încercând astfel să rezolve amiabil reclamația. Denunțătorul a scris reclamația de mână, a făcut copie după ea și a trimis copia la poliție, păstrând originalul. Inculpatul a arătat că nu a înregistrat sesizarea primită, întrucât era copie și nu originalul. Ca atare, sesizarea denunțătorului nu a primit niciun număr de înregistrare. După câtva timp de la sesizare, în toamna anului 2007, denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpat și i-a cerut să vină acasă pentru a discuta despre sesizare. Cu acea ocazie, inculpatul i-a solicitat denunțătorului suma de 1.000 RON, cu titlu împrumut, fără ca nimeni altcineva să fi fost de față.

De la această întâmplare și până în ziua organizării flagrantului, părțile nu s-au mai întâlnit. Tot în anul 2007, denunțătorul a trimis sesizare și la Poliția Alba Iulia. Ca atare denunțătorul, deși a făcut sesizare la Postul de Poliție Ceru-Băcăinți, nu a așteptat rezolvarea acesteia și a făcut sesizare și la Poliția Alba Iulia. În acest context, s-a procedat la organizarea flagrantului. Astfel, denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpat, care era în gara Alba Iulia cu un prieten și, a acceptat invitația denunțătorului de a merge acasă la el. La acest moment, inculpatul nu mai lucra la Postul de Poliție Ceru-Băcăinți, ci la Cugir. Acasă la denunțător, inculpatul nu i-a cerut acestuia o sumă de bani.

Discuția a debutat cu probleme de sănătate, cheltuieli ale inculpatului și apoi s-a discutat că inculpatul nu mai lucrează la Postul de Poliție Ceru-Băcăinți. Inculpatul i-a cerut denunțătorului să scrie pe un bilet ,,la cât se ridică’’ paguba și a arătat că nu știe la cine este dosarul repartizat. A fost întrebat expres de denunțător: ,,deci la dumneata a fost tot timpul dosarul’’?, iar răspunsul inculpatului a fost clar: ,,la mine și după aia, la un coleg de-al meu ce e plecat, dar o rezolv eu’’. Denunțătorul a scris pe un bilet suma de 340 dolari, bilet pe care inculpatul l-a luat și apoi denunțătorul a numărat banii pregătiți de organul de poliție, spunându-i ,,cu ăștia în plus, cât trebuie să dai la … unde trebuie să dai … la unul plus la doi la câți trebuie să dai, nu-mi spune numele’’.

Răspunsul inculpatului a fost: ,,îmi e rușine’’ ,,păi ce să zic? cât zici dumneata’’. Denunțătorul a replicat ,,suma de 500 RON dintâi și apoi mai dăm’’, după care a urmat confirmarea inculpatului: e bine …, iar denunțătorul a mai întărit odată, clar că se va ,,mai primi o sumă ulterior’’ și a făcut vorbire de Poliția de la Alba Iulia. În final, potrivit interceptării convorbirii, denunțătorul a spus ,,ți-am dat ăștia 10 ca să te descurci acum, dacă vrei îți mai dau … iar inculpatul a replicat ,,nu, destul’’ și după saluturile de rigoare a dat să părăsească camera, conform procesului-verbal încheiat la data realizării flagrantului - 2 aprilie 2010. Inculpatul a deschis ușa imobilului cu intenția de a părăsi acest spațiu, moment în care au intervenit organele de poliție pentru identificarea și reținerea acestuia.

În acel moment inculpatul a scos din buzunarul stâng al hainei cu care era îmbrăcat, mai multe bancnote de 50 RON pe care le-a aruncat pe lângă el, pe un corp de mobilier, precum și un bilet pe care era scris ,,340 $’’. La acel moment au fost prezenți martori asistenți care au semnat acest proces verbal fără mențiuni sau obiecțiuni. Cu acea ocazie, cât și ulterior, în toate declarațiile sale, inculpatul a precizat că nu a avut asupra sa suma de bani și că denunțătorul a încercat să i-o introducă în interiorul hainei, când a intenționat să părăsească imobilul. Procesul-verbal din 2 aprilie 2010 menționat mai sus nu a fost desființat producând efecte. De asemenea, înregistrările convorbirilor autorizate, dintre inculpat și denunțător nu au fost contestate.

Tribunalul a reținut că în conturarea stării de fapt au relevanță juridică penală următoarele aspecte: 1. inculpatul a primit o sesizare și nu a înregistrat-o în niciun registru; 2. la discuția anterioară realizării flagrantului l-a lăsat pe denunțător să creadă că este înregistrat un dosar și este în derulare; 3. la momentul realizării flagrantului inculpatul a avut aceeași poziție, arătând că dosarul (care nici nu exista de fapt) a fost la el, apoi la un coleg și că îl va rezolva el; 4. deși nu mai avea nicio competență i-a promis că se rezolvă sesizarea.

S-a arătat că acțiunile inculpatului de inducere în eroare a denunțătorului sunt evidente: inducerea ideii că există un dosar, lăsat în soluționare și că va interveni pentru soluționarea lui și că ele reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în condițiile art. 215 alin. (1) C. pen., motiv pentru care instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 modificată, în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului care la data de 17 iulie 2007 în calitate de șef de Post în cadrul Postului de Poliție Ceru-Băcăinți, nu a înregistrat o plângere penală depusă de denunțătorul B.P., prin tichet recomandat, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și abuz de încredere de către M.Gh.

și M.A., cauzându-i o vătămare intereselor legale ale denunțătorului și obținerea unui avantaj patrimonial pentru soții M.Gh. și M.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 246 C. pen. Apărările inculpatului au fost înlăturate de instanță ca fiind de circumstanță și nedovedite de materialul probator. Astfel, s-a arătat că denunțătorul i-a solicitat să nu înregistreze sesizarea. Or, acest aspect nu s-a dovedit și chiar dacă s-ar fi dovedit, inculpatul nu putea să țină cont, în raport de calitatea și atribuțiile pe care și le cunoștea, de o solicitare a unui cetățean, câtă vreme orice act trebuie înregistrat, fie în registru de plângeri, fie într-un registru de corespondență.

Este fără relevanță că inculpatul a intenționat rezolvarea amiabilă a sesizării, fără a respecta demersul legal și procedura legală. Lipsa intenției în săvârșirea faptelor, cu relevanță penală, nu poate fi probată. Instanța a arătat că acțiunile de inducere în eroare a denunțătorului efectuate de inculpat, trebuie raportate de la momentul anului 2007, prin înlăturare și apoi momentul flagrantului. Inducerea în eroare a fost de la momentul la care l-a lăsat să creadă că există un dosar și nu are relevanță că denunțătorul ,,fiind instruit de către organul de poliție, anterior flagrantului cunoștea la acel moment că nu există sesizare înregistrată la Ceru-Băcăinți.’’ Inculpatul a primit o sumă de bani pentru analizarea, soluționarea unui dosar ce nu exista, astfel încât această sumă are caracterul prejudiciului cauzat denunțătorului.

În individualizarea judiciară a pedepsei instanța a reținut că este relevantă cauzei caracterizarea făcută de Inspectoratul de Poliție Alba - Resurse Umane cu privire la abaterile săvârșite de agentul de poliție C.C.V., un număr de 7 abateri din care 6 abateri pentru neglijență sau lipsă de preocupare în îndatoririle de serviciu, iar ultima abatere din 2009, pentru împrumuturi de sume de bani de la diverși cetățeni din Ceru-Băcăinți și alte localități, precum și determinarea unor cetățeni să contacteze împrumuturi în beneficiul inculpatului fără a restitui sumele și întârziind achitarea ratelor. Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul solicitând desființarea hotărârii și, în rejudecare achitarea sa în temeiul art. 10 alin. (1) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., ori în subsidiari temeiul art. 10 lit. d), pentru faptele reținute în sarcina sa. În un al doilea subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei și dispunerea suspendării ei condiționate. Prin Decizia penală nr. 52 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de inculpatul C.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 542 din 6 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar penal nr. 5977/107/2010. A desființat sentința penală atacată numai sub soluției de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și procedând la o nouă judecată, în aceste limite: A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.C.V.

în elementele ei componente, de 3 ani și respectiv 6 luni închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.C.V. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Instanța de prim control judiciar a reținut că starea de fapt stabilită de tribunal este corectă, realizându-se și o încadrare juridică legală în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu. Din probele administrate (plângerea formulată de B.P., procesul-verbal de verificare a înregistrării plângerii, declarațiile inculpatului în care recunoaște că nu a înregistrat această plângere) a rezultat fără dubiu că partea vătămată a trimis poliției Ceru-Băcăinți o plângere prin care reclama săvârșirea unor fapte penale în dauna sa care nu a fost înregistrată de inculpat deși acesta, potrivit atribuțiilor de serviciu era dator să o înregistreze.

În mod corect instanța de fond a reținut că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. Susținerea inculpatului în sensul că această faptă nu există ori că nu a existat intenția de a o săvârși nu poate fi primită. În mod corect au fost înlăturate de către instanța de fond, ca fiind circumstanțiale și lipsite de relevanță, raportat la obligațiile profesionale, apărările inculpatului potrivit cărora nu a înregistrat plângerea deoarece a urmărit rezolvarea ei amiabilă, ori pentru că petentul nu a dorit aceasta sau deoarece era depusă în copie. În ceea ce privește cealaltă faptă reținută în sarcina inculpatului Curtea a arătat următoarele: La data de 2 aprilie 2010 inculpatul a fost contactat telefonic de către denunțător care i-a solicitat să se deplaseze la domiciliul său pentru a discuta despre plângerea formulată.

În urma discuției inculpatul a fost de acord să se deplaseze acasă la denunțător. În acel moment la domiciliul denunțătorului se aflau organele de poliție pregătite pentru realizarea unui flagrant, care au și pus la dispoziția denunțătorului suma de 500 RON pentru a fi înmânată inculpatului. În cadrul discuțiilor purtate la domiciliul denunțătorului inculpatul nu a pretins acestuia nici o sumă de bani și i-a adus la cunoștință că nu mai lucrează la Ceru-Băcăinți și că nu cunoaște care este stadiul dosarului. În acest context inculpatul a susținut mincinos că dosarul a fost în lucru la el și apoi a fost repartizat unui coleg însă se va interesa de cursul său. Denunțătorul a oferit inculpatului suma de 500 de RON, pentru rezolvarea problemei, sumă a cărei primire inculpatul a acceptat-o.

Instanța de fond a calificat această faptă ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. Potrivit dispozițiilor codului penal: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.” Potrivit definiției legale a infracțiunii pentru existența acesteia este necesar să existe o inducere în eroare. În speță această inducere în eroare nu a existat deoarece denunțătorul cunoștea la momentul discuțiilor că inculpatul nu a înregistrat plângerea sa, discuția dintre părți fiind purtată în contextul în care cu știința denunțătorului în locuința sa se organiza un flagrant.

De asemenea suma de bani oferită de denunțător, ce ar reprezenta pretinsa pagubă a acestuia nu îi aparținea fiind pusă la dispoziție de către organele de cercetare penală. Chiar dacă susținerile inculpatului în cadrul discuției purtate cu denunțătorul au fost mincinoase nu se poate reține că s-a realizat conținutului infracțiunii de înșelăciune atâta vreme cât nu a avut și nici nu putea avea loc, în contextul menționat, inducerea în eroare a denunțătorului. De asemenea remiterea sumei de bani nu s-a realizat urmare a susținerilor neadevărate ale inculpatului ci în cadrul planului de organizare a flagrantului astfel cum fusese conceput. Important în acest sens este că inculpatul nu-l contactase pe denunțător - potrivit susținerilor acestuia din anul 2007 când a primit de la acesta suma de 1.000 RON împrumut, și că întâlnirea din 2 aprilie 2010 a fost realizată din inițiativa exclusivă a denunțătorului și organelor de urmărire penală.

În consecință Curtea a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 C. pen., astfel că sub acest aspect se impune adoptarea unei soluții de achitare a inculpatului. În condițiile în care în cauză nu numai inculpatul a declarat apel, punerea în discuție a unei alte încadrări juridice a faptei pentru a atrage o soluție de condamnare a inculpatului nu este posibilă deoarece ar presupune încălcarea principiului non reformatio in pejus consacrat de art. 372 C. proc. pen. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei Curtea a reținut că aceasta s-a realizat în mod judicios prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

și urmărindu-se realizarea scopului educativ și preventiv a pedepsei astfel cum este el reglementat de art. 52 C. pen. Împotriva Deciziei penale nr. 52 din 24 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul C.C.V. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

În motivarea recursului se arată că inculpatul a avut intenția de a induce în eroare partea vătămată, aspect ce rezultă din împrejurarea că acesta cunoștea faptul că nu înregistrase în cursul anului 2007 plângerea denunțătorului și prin urmare nici nu exista pe rolul poliției din Ceru-Băcăinți un dosar penal având drept obiect plângerea acestuia, a acceptat primirea unei sume de bani de la denunțător pentru a interveni pe lângă colegii săi în vederea rezolvării favorabile a unui dosar fictiv. Inculpatul a acționat în scopul obținerii pentru sine a unui folos material injust, iar faptul că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea sumei, urmare a surprinderii în flagrant a inculpatului, nu înseamnă că nu a existat o pagubă.

Inculpatul C.C.V. critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., arătând în motivarea recursului că nu a avut intenția de a-l împiedica pe denunțător să-și exercite drepturile procesuale și, în plus, nici nu a existat o vătămare a intereselor legale ale acestuia. Inculpatul solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. În drept, recursurile au fost întemeiate disp. art. 385 9 pct. 12, 18 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Probele administrate în ambele faze ale procesului penal au demonstrat fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 236 C. pen.

În fapt, la data de 17 iulie 2007, inculpatul, în calitate de șef de post în cadrul Postului de Poliție Ceru-Băcăinți, nu a înregistrat o plângere penală trimisă prin poștă de către martorul B.P. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și abuz de încredere de către numiții M.Gh. și M.A., cauzând astfel o vătămare intereselor legale ale martorului și obținerea unui avantaj patrimonial pentru soții M. Martorul denunțător B.P. a arătat constant pe parcursul procesului penal că la data de 17 aprilie 2007 a formulat o plângere penală împotriva făptuitorilor M.Gh. și M.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și abuz de încredere, plângere ce a fost trimisă Postului de Poliție comuna Băcăinți prin tichet recomandat.

Declarația martorului B.P. se coroborează de declarațiile inculpatului, prin care recunoaște că nu a înregistrat plângerea, motivând că aceasta era în fotocopie și nu era lizibilă, precum și cu procesul-verbal aflat la dosar urmărire penală din care reiese că în urma verificărilor efectuate la Postul de Poliție comuna Băcăinți nu a fost identificată în registrul de evidență a lucrărilor penale și în registrul de corespondență ordinară plângerea formulată de către martor. Inculpatul a susținut în apărarea sa că nu a înregistrat plângerea la cererea denunțătorului, care nu a dorit acest lucru urmărind o soluționare amiabilă cu soții M., aspect contrazis de către martor în declarațiile sale. Pe de altă parte, și într-o astfel de ipoteză, inculpatul avea obligația legală de a înregistra o astfel de plângere, față de calitatea pe care o avea și atribuțiile ce-i reveneau.

Este reală susținerea inculpatului că acesta a invocat soluționarea amiabilă a litigiului dintre martor și soții M., aspect confirmat și de către martora M.A. Astfel, aceasta arată că în cursul anului 2007, inculpatul a contactat-o și i-a relatat că împotriva sa există o plângere penală formulată de B.P., întrebând-o dacă a locuit în apartamentul acestuia și dacă trebuie să-i remită vreo sumă de bani. Inculpatul avea asupra sa plângerea penală într-un plic. I-a dat de înțeles că a fost trimisă de către denunțător prin scrisoare recomandată și i-a cerut acesteia să plătească martorului suma respectivă, dar a refuzat pentru că nu se considera datoare. Încercarea de a soluționa pe cale amiabilă solicitarea denunțătorului nu îl exonerează însă pe inculpat de răspunderea penală, din moment ce acesta avea obligația înregistrării plângerii și efectuării demersurilor legale pentru soluționarea acesteia.

Procedând în acest mod, inculpatul a cauzat o vătămare intereselor legale ale denunțătorului, cu consecința obținerii pentru soții M. a unui avantaj patrimonial. De asemenea, Înalta Curte nu poate primi nici susținerea recurentului inculpatul în sensul că această faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în raport de criteriile prev. de art. 18 1 alin. (2) C. pen. Astfel, inculpatul ocupa funcția de șef al Postului de Poliție comuna Băcăinți, calitate în care trebuia să respecte dispozițiile legale și să-și exercite atribuțiile de serviciu în conformitate cu acestea.

Înalta Curte, în ceea ce privește persoana inculpatului, are în vedere faptul că acesta a avut o atitudine procesuală parțial sinceră, încercând să motiveze prin conduita denunțătorului, omisiunea înregistrării plângerii iar în perioada 1996 - 2009 acesta a fost sancționat în mai multe rânduri pentru neglijență sau lipsa de preocupare în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și comportare necorespunzătoare. De asemenea, nu poate fi omisă nici urmarea produsă prin fapta inculpatului, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 1 C. pen. În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte reține că și acesta este nefondat. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, reținându-se în fapt că la data de 2 aprilie 2010, inculpatul, în calitate de agent de poliție în cadrul Poliției Cugir - Compartimentul de Siguranță Publică și Patrulare - a primit de la B.P. suma de 500 RON, lăsând să se creadă că au influență asupra unui alt coleg polițist, pentru a-l determina să propună o soluție favorabilă în dosarul în care denunțătorul avea calitatea de parte vătămată. Prima instanță a reținut că inculpatul i-a condus în eroare pe denunțător, creându-i convingerea că există un dosar penal și că va interveni pentru soluționarea favorabilă a acestuia în schimbul unei sume de bani, motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen. infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de înșelăciune presupune o acțiune de inducere în eroare, acțiune ce poate fi săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, i se creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității.

Din modalitatea în care s-au derulat faptele nu se poate reține că a existat o inducere în eroare a martorului B.P. de către inculpați, iar ca urmare a acestei induceri în eroare acesta să-i dea inculpatului suma de 500 RON. Așa cum a reținut și instanța de apel, la data de 2 aprilie 2010 când a fost organizat flagrantul, martorul l-a contractat telefonic pe inculpat și i-a cerut acestuia să se prezinte la locuința sa pentru a discuta despre plângerea formulată. Martorul este cel care i-a oferit inculpatului suma de 500 RON pentru a rezolvarea favorabilă a plângerii sale, inculpatul acceptând suma oferită. Din probele administrate nu se poate reține că martorul a remis suma de bani inculpatului ca urmare a unei acțiuni de inducere a sa în eroare de către inculpat, ci dimpotrivă a fost cel care s-a oferit să dea bani inculpatului, situație în care nu suntem în prezența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune.

Nici în cadrul discuției telefonice purtate în ziua de 2 aprilie 2010, inculpatul nu i-a cerut martorului B.P. vreo sumă de bani, aspect ce rezultă din chiar declarațiile martorului. Având în vedere că procurorul nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de înșelăciune, Înalta Curte apreciază că la acest moment nu mai poate fi pusă în discuție o altă încadrare juridică a faptei, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate ambele recursuri. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de inculpatul C.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 24 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2012. Procesat de GGC - LM