ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1891/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 23 februarie 2009, reclamanții S.F. și V.I. au chemat în judecată pe pârâții B.T.I. și B.C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții să desființeze lucrările de construcții executate în București, sector 2, în baza autorizației de construire nr. 613/30A din 19 iunie 2006, emisă de Primăria Sectorului 2 București.

În motivarea cererii, s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 3064 din 11 mai 2007 a Tribunalului București, secția a VIII - a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 159 din 21 decembrie 2005 a Consiliului Local Sector 2 și, în consecință, s-a anulat autorizația de construire nr. 613/30A din 19 iunie 2006 emisă de Primăria Sectorului 2 București, recursul împotriva acestei sentințe fiind respins prin decizia civilă nr. 2653 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal. Pârâții au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, în raport de temeiul de drept invocat, excepția lipsei de interes a cererii, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin cererea precizatoare depusă la termenul din data de 11 ianuarie 2010, reclamanții au solicitat obligarea pârâților să desființeze clădirea din București, sector 2, urmând a fi stabilit un termen limită în acest sens, iar în cazul în care pârâții nu se vor conforma, să fie autorizați reclamanții să desființeze construcția pe cheltuiala pârâților, prin aceeași cerere construcția fiind evaluată de reclamanți la suma de 600.000 lei. Prin sentința civilă nr. 173 din 11 ianuarie 2010, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 10 martie 2010, sub nr. 12394/3/2010.

La termenul de judecată din 20 aprilie 2010, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, față de obiectul cererii de chemare în judecată - obligație de a face. Prin sentința civilă nr. 602 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.F. și V.I., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, s-a constatat conflict negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de apel București, secția civilă, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Investită cu soluționarea conflictului de competență conform, art. 20 și urm. C. proc.

civ. Curtea constată că instanța competentă pentru soluționarea în fond a prezentei cauzei este Judecătoria sectorului 2 București. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, obiectul acțiunii deduse judecății are un caracter neevaluabil în bani, fiind vorba de o obligație de a face ce privește desființarea unor lucrări de construcții realizate în baza unei autorizații anulate pentru nelegalitate. Potrivit art. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Or, pentru acțiunea promovată de reclamanți nu există vre-o normă de competență specială care să atragă competența materială a unei instanțe de alt grad.

Fiind vorba de un litigiu al cărui obiect nu este evaluabil în bani, evaluarea construcției de către reclamanți la suma de 600.000 lei nu are relevanță sub aspectul competenței materiale. Așa cum a reținut tribunalul, pentru a aprecia că o acțiune este evaluabilă în bani, este necesar ca efectele admiterii cererii de chemare în judecată să determine modificări în patrimoniul reclamantului, ceea ce în speță nu este cazul. Ca atare, norma legală care stabilește competența soluționării prezentei cauze este cea prevăzută la art. 1 pct. 1 C. proc. civ., și nu cea prevăzută la art. 2 pct. 1 lit. b), cum greșit a stabilit judecătoria. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții B.T.

și B.C. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Prin demolarea imobilului în litigiu se creează un prejudiciu în patrimoniul pârâților și astfel acțiunea este evaluabilă în bani în condițiile în care valoarea acesteia este aproximativ de 1.000.000 Euro. - Imobilul - clădire a cărui demolare se solicită a fost evaluat la suma de 600.000 lei. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în considerentele celor ce succed: Criticile recurenților privesc obiectul dedus judecății, și anume „obligația de a face” susținând că acesta este evaluabil în bani având în vedere că prin demolarea - construcție se creează un prejudiciu în patrimoniul acestora.

Contrat criticilor formulate, obiectul dedus judecății nu este evaluabil în bani, deoarece pentru a se aprecia că o acțiune este evaluabilă în bani este necesar ca efectele admiterii cererii de chemare în judecată să determine modificări în patrimoniul reclamantului, ceea ce în speță nu este cazul, așa cum corect a reținut instanța învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență. Judecătoria are plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță, de vreme ce judecă toate procesele și cererile în afara acelora care, prin excepție, sunt date în competența altor instanțe. Aceasta înseamnă că ori de câte ori prin lege nu se prevede competența unei alte instanțe sau organ de jurisdicție de a judeca o pricină în primă instanță, cererea trebuie adresată judecătoriei.

Or, pentru acțiunea promovată de reclamanți nu există vreo normă de competență specială care să atragă competența materială a unei instanțe de alt grad. Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții B.C. și B.T. împotriva sentinței civile nr. 58 F din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.