ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6537/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 288 din 27 februarie 2004, pronunțată în

dosarul nr. 5227/2003, a condamnat pe inculpatul

I.C.

, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 8 ani

închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.S.,

la o pedeapsă de 8 ani închisoare și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și

art. 64 C. pen.

S-a reținut că, în ziua de

23 septembrie 2003, în jurul orelor 23,00, în timp ce se afla în incinta

Spitalului B., partea vătămată T.L. a fost acostată de un individ care i-a

propus să întrețină relații sexuale cu o femeie, însă partea vătămată a

refuzat.

Individul respectiv,

identificat ulterior în persoana inculpatului B.S., profitând de neatenția

părții vătămate, i-a smuls acestuia cu rapiditate telefonul mobil de la gât și

a fugit.

Partea vătămată s-a apropiat

de gardul spitalului pentru a vedea în ce direcție aleargă agresorul, moment în

care o altă persoană, identificată ulterior ca fiind inculpatul I.C., i-a smuls

prin grilaj lanțul de aur de la gât.

Întrucât partea vătămată a

solicitat ajutorul colegilor săi, inculpatul B.S. s-a întors și a exercitat

violențe asupra acesteia, după care a fugit.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 274 din 20 aprilie 2004, pronunțată în

dosarul nr. 1107/2004, a admis apelurile formulate de cei doi inculpați, a

desființat în parte sentința penală și rejudecând în fond, prin reținerea de

circumstanțe atenuante, a redus sub minimul special prevăzut de lege, atât

pedeapsa aplicată inculpatului B.S., la 5 ani închisoare, cât și pedeapsa aplicată

inculpatului I.C., la 6 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

La redozarea pedepsei,

instanța a avut în vedere faptul că inculpații au recunoscut săvârșirea

faptelor și au acoperit prejudiciul.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpații.

Parchetul a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., considerând că

în mod greșit instanța de apel a reținut circumstanțe atenuante în favoarea

celor 2 inculpați, solicitându-se menținerea sentinței.

Se argumentează în motivele

de recurs în sensul că fapta comisă de inculpați, prin modul concret și

împrejurările în care a fost săvârșită prezintă un grad de pericol social

ridicat, iar în ceea ce privește persoana inculpaților, inculpatul I.C. deși a

recunoscut constant săvârșirea faptei, această împrejurare nu poate fi reținută

ca circumstanță atenuantă raportată la fapta comisă și circumstanțele personale

ale inculpatului care este recidivist.

În privința inculpatului B.S.

s-a apreciat că instanța de apel nu trebuia să rețină ca o circumstanță

atenuantă recunoașterea faptei, având în vedere că această atitudine s-a manifestat

doar cu ocazia judecării apelului.

În recursurile lor

inculpații recurenți au criticat și ei decizia instanței de apel tot sub

aspectul individualizării pedepselor, solicitând acordarea unei mai mari

eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea lor și în consecință

reducerea pedepselor.

Recursurile sunt nefondate.

În ce privește recursul

declarat de Parchet, este adevărat că faptele săvârșite de inculpați prezintă

un grad sporit de pericol social, dar la aplicarea pedepsei, conform art. 72 C.

pen., instanțele au obligația să țină seama, pe lângă gradul de pericol social

al faptei și de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează ori

agravează răspunderea penală.

Dacă ar fi acordat mai multă

atenție tuturor criteriilor de individualizare instanța de fond ar fi ajuns la

concluzia că aplicarea unor pedepse situate sub limita minimă, ar fi fost în

măsură să satisfacă cerințele art. 52 C. pen., referitor la scopul pedepsei.

Astfel, era necesar să se

aibă în vedere că inculpatul B.S. este infractor primar, iar inculpatul I.C.

deși recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., a avut o

conduită sinceră, recunoscând constant săvârșirea faptei.

Dacă ar fi ținut seama de

toate aceste considerente instanța de fond ar fi ajuns la concluzia că prin

aplicarea unor pedepse situate sub limita minimă prevăzută de lege se poate

realiza o reeducare a inculpaților.

Neprocedând în acest fel

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică sub acest aspect, care a

fost îndreptată în calea de atac a apelului, instanța de control judiciar reindividualizând

pedepsele după o evaluare corectă a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen.

Așa fiind, soluția instanței

de apel care a redus pedepsele aplicate inculpaților de către prima instanță

este corectă astfel că o redozare nu se justifică.

Referitor la recursurile

inculpaților care vizează același aspect, al reindividualizării pedepselor,

Înalta Curte constată că instanța de apel a acordat în suficientă măsură

eficiența circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpaților și nu se

impune o nouă reducere a cuantumului acestor pedepse în raport de împrejurările

în care s-au comis faptele.

Pentru considerentele

arătate recursurile declarate în cauză sunt nefondate astfel că vor fi respinse

ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

menținându-se dispozițiile deciziei instanței de apel.

Se va deduce din pedepsele aplicate,

timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

inculpații B.S. și I.C. împotriva deciziei penale nr. 274 din 20 aprilie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2003, la 7

decembrie 2004, pentru inculpatul B.S. și de la 24 septembrie 2003, la 7

decembrie 2004, pentru inculpatul I.C.

Obligă pe recurentul

inculpat B.S. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, iar pe recurentul inculpat I.C., la plata cu același titlu, a sumei

de 1.600.000 lei, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 decembrie 2004.