ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7930/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 2043 din 4 martie 2004, reclamantul V.N. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 8879 din 19 ianuarie 2004,

prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor

prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că: s-a născut la data de 5 decembrie 1944, în municipiul Timișoara, județul

Timiș, în perioada refugiului părinților săi din localitatea de domiciliu,

Oradea, județul Bihor, refugiul având loc pe fondul evenimentelor istorice care

s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub

jurisdicția Statului ungar; refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de

beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, este nejustificat, în

condițiile în care el, reclamantul, a fost obligat să trăiască în refugiu, împreună

cu părinții săi, dobândind statutul personal al acestora, respectiv, statutul

de refugiat, dovedit cu legitimația de refugiat nr. 2595 din 14 decembrie 1940,

eliberată de Comisariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că reclamantul, fiind născut

după momentul refugierii părinților săi, nu poate fi considerat persoană

refugiată, în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin sentința civilă nr. 222/Pi din

6 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 8879 din

19 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să-i recunoască

reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o, ca fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs, pârâta a

susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit prevederile

Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se

la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind nevoite să se

refugieze, ori, reclamantul s-a născut la data de 5 decembrie 1944, în

localitate Timișoara, județul Timiș, ulterior momentului refugierii părinților săi

din localitatea Oradea, județul Bihor, respectiv 14 decembrie 1940, așa cum

rezultă din legitimația nr. 2535 din 14 decembrie 1940, eliberată de

Comisariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., această instanță constatată că recursul nu este fondat, după cum se

va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei

legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii,

nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care au fost nevoite

să trăiască în refugiu, Statul român având obligația de protecție și sprijin în

mod egal, pentru toți cetățenii săi.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, acesta, începând cu

data nașterii sale, respectiv 5 decembrie 1944, a împărtășit situația

părinților, suportând consecințele refugiului, care implicit s-au răsfrânt și

asupra sa, așa cum în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Pentru considerentele arătate,

sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 222/Pi din 6 aprilie

2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2004.