ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2726/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 8788 din 28 iunie 2004, reclamantul B.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13878

din 22 iunie 2004, prin care pârâta i-a respins cererea de recunoaștere a

calității de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus mai multe înscrisuri, între care copii ale actelor de stare

civilă, livretului militar și carnetului de muncă, precum și declarații de

martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, susținând că situația reclamantului nu se

încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, schimbul de domiciliu neavând loc

ca urmare a persecuțiilor etnice.

Prin sentința civilă nr. 953

din 16 septembrie 2004, ce face obiectul recursului, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat

hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantului, calitatea

de refugiat, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea

drepturilor compensatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2004.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, pe baza declarațiilor celor doi martori, coroborate

cu mențiunile din livretul militar al reclamantului, că, după efectuarea

stagiului militar, în luna octombrie 1940, acesta a fost nevoit să se refugieze

din satul Cutca, comuna Sânmartin, județul Cluj, în localitatea București, iar

după eliberarea Ardealului s-a întors la domiciliul său.

Reținând faptul rezultând

din mențiunile înscrise în livretul militar, potrivit cărora în perioada iunie -

septembrie 1940, reclamantul a fost încorporat în Regimentul 24 Infanterie

Bistrița-Năsăud, instanța de fond a înlăturat, considerând-o contradictorie, o

altă împrejurare, atestată de mențiunile din carnetul de muncă al

reclamantului, potrivit cărora, începând cu data de 31 mai 1940 și până la 30

decembrie a aceluiași an, acesta a fost angajat la Oficiul pentru Valorificarea Grâului, din București.

Invocând dispozițiile art. 304

C. proc. civ., pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, față de împrejurarea rezultând din mențiunile existente în

carnetul de muncă al reclamantului, potrivit cărora, la data de 31 mai 1940,

acesta se afla în București, unde se angajase la Oficiul pentru Valorificarea Grâului.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de

lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care,

în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate

sub forma refugiului, expulzării ori strămutării în altă localitate. Este,

așadar, necesar ca persecuția etnică să se fi manifestat prin părăsirea, voită

sau forțată, de către persoana în cauză a localității sale, după data de 6

septembrie 1940, dar nu mai târziu de 6 martie 1945.

Or, așa cum rezultă din

mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantului, la data de 31 mai

1940, acesta se afla, deja, în București, unde se angajase la Oficiul pentru Valorificarea Grâului. Aceste mențiuni nu le contrazic pe cele înregistrate în

livretul militar al reclamantului, potrivit cărora, în perioada iunie -

septembrie 1940, acesta a fost concentrat în Regimentul 24 Infanterie Bistrița-Năsăud,

ci, dimpotrivă, atestă împrejurarea că anterior concentrării, reclamantul era

angajat la Oficiul pentru Valorificarea Grâului.

Că așa trebuie interpretate

mențiunile înscrise în cele două acte oficiale, este evident și rezultă și din

caracterul de continuitate al perioadei cuprinse între 31 mai și 30 decembrie

1940, care se regăsește înscrisă în carnetul de muncă, fiind considerată

vechime neîntreruptă în muncă, ceea ce denotă că, odată epuizată perioada

concentrării, aceasta a fost asimilată vechimii în muncă, atunci când

reclamantul a revenit la locul de muncă pe care îl ocupase la angajatorul din

București, localitate în care se stabilise, deja, la data de 31 mai 1940, o

dată cu angajarea, fără a fi determinat de vreo persecuție etnică.

Cum, potrivit art. 4

din

Normele

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, d

ovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

[

alin.

(1)] și, numai

î

n

lipsa acestor acte, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu

martori [alin. (2)], în mod greșit a înlăturat instanța de fond, mențiunile

înscrise într-un act oficial, cum este carnetul de muncă, luând în considerare

declarațiile martorilor, în baza cărora a acordat reclamantului, statutul de

refugiat și drepturile compensatorii corespunzătoare decurgând din acest

statut.

Procedând

astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală,

motiv pentru care sentința

atacată va fi casată și, pe fond, va fi respinsă acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 953 din 16

septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și,

pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2005.