ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5696/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5696/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub

nr. 2803 din 1 aprilie 1999, reclamantul H.A.,

cetățean german, a chemat în

judecată pârâții S.V. și S.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța

aceștia să fie obligați la: restituirea în natură a unor bunuri mobile

proprietatea sa, care se află în posesia pârâților și obligarea părților în

solidar la plata sumei de 270.000.000 lei, cu dobânda practicată de B.C.R. la

depozitul pe o lună, calculată de la data introducerii acțiunii până la plata

efec­tivă a creanței.

Bunurile mobile a căror

restituire în natură a solicitat-o reclamantul sunt: un oboi de concert, o

combină muzicală, un

pian

electric, un pian, 2 bucăți frigider, un congelator, mașină

de presat chei, mini strung, expreso

cafea, 4 televizoare color, un televizor color cu video, o mașină de reparat

ciorapi, un incubator, un cuptor cu microunde, dispozitiv de mare presiune

pentru spălat autoturisme, o mașină de găurit, o mașină pentru tăiat nutrețuri,

set farfurii pentru restaurant, 8 mese și 32 de scaune special făcute pentru

restaurant, aparat de fotografiat, vase termorezistente cu dispozitive speciale

de încălzire pentru restaurant, un calculator.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că el și mama sa s-au asociat cu pârâții în

vederea constituirii unei socie­tăți având ca obiect prestarea de servicii

într-un restaurant, că a participat alături de pârâți la achiziționarea unor

tere­nuri, o livadă, un imobil în orașul Turda, în care la parterul imobilului

s-a construit restaurantul iar la etaj locuințe pentru reclamant și pârâți.

Reclamantul a mai arătat

că, începând cu luna ianuarie, pârâții i-au refuzat accesul în imobil invocând

faptul că nu are nici un drept, că aceștia au semnat un act prin care recunosc

primirea unor sume de bani pentru achiziționarea unor bunuri și că

suma solicitată reprezintă

contravaloarea a ½ din două autoturisme, un Citroen și un Fiat Fiorino

precum și sumele investite în

lucrările efectuate la imobilul din str. A.I.

În finalul acțiunii,

reclamantul a arătat că ajunsese la o înțelegere cu pârâții în sensul ca acesta

să preia imobilul în

contul

datoriei, deoarece nu putea dobândi terenurile

fiind cetățean

străin, dar pârâții după ce au fost notificați, au refuzat

rezolvarea pe

cale

amiabilă a litigiului, motiv pentru care a formulat

prezenta acțiune.

În data de 23 iunie 1999

-

reclamantul a depus o precizare

de acțiune prin care a evaluat

fiecare bun solicitat a-i fi restituit în natură și a arătat că suma de

270.000.000 lei reprezintă contravaloarea sumelor investite pentru

achiziționarea terenurilor din localitatea Plăiești, comuna Moldovenești,

Județul Cluj, a livezii din apropierea localității Turda și a imobilului din

Turda, cu dobânda practicată de B.C.R. pentru depozitul la vedere calculată de

la data înaintării acțiunii și până la plata efectivă a creanței.

Pârâții au depus

întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu restituirea în natură a

următoarelor

bunuri: un

pian electric

-

orgă, un frigider,

o ladă frigorifică, un

mini strung, un fierbător de cafea,

4 televizoare, un cuptor cu microunde, pahare de cristal, un aparat foto, 6

mese și 36 de scaune un calculator descompletat.

În afară de aceste

bunuri, pârâții au arătat că au aparținut reclamantului și sunt de acord să-i

restituie și următoarele bunuri: un radio cu 2 faze, fețe de masă cu șervețele

albe și verzi, 2 becuri economice, o cutie vopsea, un covor alb cu­ 8 covorașe

și carpete, 4 bucăți draperii, o

brățară de ceas din

argint

,

și

alte mărunțișuri ca:

lumânări, hârtie igienică, pungi de plastic, precum și un camion marca

"ROBUR".

Prin întâmpinare pârâții

au mai arătat că nu sunt de acord cu plata sumei de 270.000.000 lei, cu dobânda

aferentă, deoarece este nejustificată și că sunt de acord să-i predea

reclamantului în natură suprafața de 5.000 mp – livada.

Cu privire la imobilul

din str. T., pârâții au arătat că acesta a fost achiziționat din surse

financiare proprii, că a suportat modificări și îmbunătățiri din bani proveniți

din vânzarea în 1995 a unei case de vacanță cu teren

în suprafață de 1000

mp

situată în Muntele Băișorii cu suma de 15.000.000

lei, din suma ce a primit-o de la mama sa de 17.750.000 lei reprezentând partea

sa din casa părintească, din

vânzarea casei situate în localitatea Stejeriș, a apartamentului din

Turda,

pentru suma de 100.000.000 lei, precum și prin utilizarea unor

sume de bani deținute

în

conturi bancare.

În final pârâții au

arătat că reclamantul nu avea cum să

contribuie la achiziționarea terenului din

PIăiești, a livezii

din apropierea localității Turda și

a imobilului din str. T.

pentru că nu avea venituri, fiind întreținut de mama sa, din pensia acesteia,

iar tranzacția nu a fost semnată și de soția sa E., deci consimțământul

acesteia nu a fost acordat.

În data de 21 iunie

2000, reclamantul a depus o altă precizare de acțiune prin care a arătat că

datorită devalorizării leului și a prelungirii procesului își mărește

pretențiile la 70.000 mărci germane sau contravaloarea acestei sume la data

executării obligației, și apoi 1a 19 septembrie 2001 își majorează pretențiile

la

100.000 mărci

germane.

Prin sentința civilă nr.

1 din 3 ianuarie 2001,

Tribunalul Cluj a admis în parte

acțiunea reclamantului și a obligat pârâții în solidar la restituirea în natură

a următoarelor bunuri: oboi,

combină, pian electric, 2 frigidere, un congelator, un mini str

ung, un expreso cafea, un incubator,

un cuptor cu microunde,

4

televizoare

color, un

video, o mașină de găurit

,

o mașină de tăiat nutrețuri, 4 seturi pahare, 10 seturi tacâmuri, 6 mese și 36

scaune, un aparat foto și un calculator, în total bunuri în valoare de

104.300.000 lei. A obligat pârâții

la plata sumei

de

210.672.900 lei contravaloarea terenului din localitatea Plăiești, a livezii

din apropierea municipiului Turda, și casa cu teren din str. T., precum și la

plata parțială a cheltuielilor de judecată în sumă de 103.871.458 lei.

Instanța a reținut că

reclamantul este cetățean străin, necunoscător al limbii române, motiv pentru

care la achiziționarea imobilelor, încheierea actelor sub semnătură privată s-a

făcut pe numele pârâților, că la 24 noiembrie 1998 s-a încercat o soluționare

amiabilă între părți prin încheierea unei tranzacții semnată de reclamant și

pârât prin care pârâtul se obliga să restituie: bunurile mobile cumpărate de

reclamant în perioada

1993

-

1998, contravaloarea celor 2

terenuri, iar reclamantul

se obliga să-i plătească pârâtului suma de 31.000 mărci germane pentru

investițiile făcute de pârât la casa din str. T., care urma să-i revină

reclamantului, și că susținerile pârâților cu privire la dobândirea imobilelor

se situează în afara perioadei de achiziție a acestora.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții.

Au solicitat expertizarea terenurilor, la a căror

contravaloare au fost obligați să o restituie, scoaterea din bunurile de restituit

în natură a oboiului, deoarece acesta a fost făcut cadou fiicei lor de către

reclamant și reducerea la jumătate a cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiași

decizii a formulat apel și reclamantul, la care însă a renunțat la 12 aprilie

2001 (dosar apel).

Curtea de Apel Cluj,

prin decizia nr. 112 din 10 mai 2001, a admis apelul pârâților și a schimbat în

parte sentința civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2001, în sensul că a fost scos din

bunurile mobile de restituit oboiul în sumă de 40.000.000 lei, a menți­nut

celelalte dispoziții ale sentinței, a luat act de

renunțarea reclamantului la apelul

declarat și a compensat

cheltuielile

de judecată din apel.

Instanța de apel a

reținut că oboiul a fost adus pentru fiica pârâților, ca un dar manual și deci

nu se mai poate soli­cita restituirea lui. Față de primul motiv de apel s-a

reținut că actualizarea s-a făcut în raport cu devalorizarea monetară

de la data cumpărării terenurilor,

anii

1993 și 1995,

pentru că

atunci

intimatul-reclamant a contribuit cu sumele de bani și

că efectuarea unei expertize

agricole este irelevantă.

Instanța a mai reținut

că reclamantul a încercat o desocotire cu pârâții, dar nu a reușit, fiind

notificați în acest sens

,

așa încât cheltuielile de judecată

sunt

justificate.

Împotriva acestei decizii

au formulat recurs

pârâții

considerând-o nelegală

și

netemeinică, invocând motivele de casare prevăzute în art. 304 pct. 6, 7, 9 și

10 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia nr. 5531 din 5 decembrie 2001, a admis recursul pârâților,

a casat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului

aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de recurs a reținut, în esență, că în cauză situația

de fapt nu a fost pe deplin stabilită.

În rejudecare, Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 96 din 6 iunie 2003, a admis în

parte apelul pârâților schimbând sentința în sensul că a înlăturat din masa

bunurilor supuse restituirii – oboiul; a menținut restul dispozițiilor

sentinței; a constatat renunțarea reclamantului la judecarea apelului; a

obligat apelanții-pârâți să plătească apelantului-reclamant cheltuieli de

judecată.

Astfel, instanța a

constatat că apelul pârâților este nefondat sub aspectul despăgubirilor,

singura critică fondată fiind cea privitoare la obligația de restituire a

oboiului, care a fost donat de reclamant fiicei pârâților, astfel cum rezultă

din probele testimoniale de la dosar.

Împotriva acestei din

urmă decizii au declarat recurs pârâții S.V. și S.E., pentru motivele prevăzute

de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurenții-pârâți au susținut în esență, următoarele:

- instanța nu a

respectat și stabilit corect situația de fapt, menținând sentința prin care s-a

acordat ceea ce nu s-a cerut și mai mult decât s-a cerut;

- hotărârea cuprinde motive străine de natura

pricinii;

- instanța de apel a stabilit greșit limitele

rejudecării și a interpretat greșit actul dedus judecății;

- instanța nu s-a pronunțat asupra excepției privind

prescripția dreptului reclamantului de a solicita restituirea contribuției

sale.

-

instanța nu a luat în considerare expertiza financiar-contabilă;

- au fost greșit acordate cheltuielile de

judecată.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce

se vor arăta.

Motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. are ca finalitate

respectarea principiului disponibilității procesuale, instanța fiind obligată

să respecte cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului

litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în

justiție.

Or, în speță, nu se poate reține că instanța de

fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, sau mai mult decât s-a cerut, față de

acțiunea precizată a reclamantului.

Pe de altă parte, instanța de apel,

a avut în vedere apelul cu care a fost inițial investită de către pârâți,

apreciind în mod corect că orice modificare a acestuia în rejudecare este

inadmisibilă.

Pentru corecta stabilire a situației

de fapt instanța a dispus efectuarea a trei expertize, obiectivele acestora

fiind fixate de pârâți, conformându-se îndrumărilor date de instanța de control

judiciar.

Instanța a soluționat apelul formulat de pârâți

în raport cu toate probele administrate în cauză, astfel că hotărârea nu

cuprinde motive de străine de natura pricinii.

Critica referitoare la greșita interpretare a

actului dedus judecății vizează, în principal, tranzacția încheiată între

părți, anterior promovării acțiunii.

Potrivit principiului înscris în

art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părți.

Prin urmare, judecătorului nu îi este permis să

treacă peste termenii conveniți de părți, stabilind alte drepturi sau

obligații, interpretând greșit actul de voință al acestora sau atribuindu-i un

alt înțeles ori denaturându-i înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.

Înscrisul denumit „tranzacție”, aflat la dosarul

instanței de fond, are valoarea unei convenții.

Din conținutul actului rezultă

neîndoielnic atât recunoașterea contribuției reclamantului la dobândirea

imobilelor, obligația de restituire a contravalorii terenurilor, cât și modul

de evaluare a acestora, la valoarea lor de circulație.

Nesemnarea

tranzacției de către S.E. nu are relevanță în privința soluționării apelului,

cât timp aceasta prin cererea de apel nu a contestat obligația de plată, ci

valoarea stabilită de instanță.

Cu privire la susținerea

recurenților că reclamantul ar fi formulat o acțiune în pretenții întemeiată pe

dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., se constată că aceasta nu este

reală, întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că H.A. a

invocat dispozițiile art. 992 din același cod referitor la îmbogățirea fără

justă cauză.

Recurenții-pârâți au mai arătat că

instanța a stabilit greșit limitele rejudecării, încălcând dispozițiile art.

315 C. proc. civ.

Critica este neîntemeiată, întrucât

potrivit textului menționat, după casare, instanța este obligată să judece din

nou apelul ținând seama de motivele invocate înaintea instanței a cărei

hotărâre a fost casată, fără a se putea aduce vreo modificare acestora, precum

și respectând îndrumările instanței de control judiciar, ceea ce Curtea de Apel

Cluj a și făcut în cauza de față, cum dealtfel s-a mai arătat.

Au mai susținut recurenții că,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției privind prescripția

dreptului la acțiune, însă această excepție a fost invocată numai prin

concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor.

Dealtfel, în practicaua hotărârii

s-a și consemnat că părțile nu au avut de formulat „cereri prealabile sau

excepții”.

Or, prin concluziile scrise pe care

le-au depus după închiderea dezbaterilor, pârâții nu puteau invoca aspecte noi

care nu au format obiectul dezbaterilor, iar dacă s-ar fi pronunțat asupra

excepției invocate pe această cale instanța ar fi încălcat dreptul de apărare

al părții adverse care nu a fost pusă în situația de a-și preciza poziția.

În ceea ce privește expertiza

financiar-contabilă la care se referă recurenții, este de menționat că instanța

nu poate fi legată de concluziile raportului, care constituie numai elemente de

convingere, lăsate la libera ei apreciere.

Judecătorul raportează faptele la

complexul probelor administrate, ceea ce s-a și făcut în speță.

Astfel, instanța de apel a precizat

în considerentele hotărârii că suma datorată de pârâți a fost stabilită ținând

seama de recunoașterea acestora privitoare la existența obligației lor, a

contribuției reclamantului la achitarea prețului celor trei imobile, consemnate

în cele trei antecontracte de vânzare-cumpărare de la dosar, și de cererea lor

de stabilire a valorii ce ar trebui restituită reclamantului în funcție de

valoarea actualizată a terenurilor în litigiu (dosar 1911/2001), precum și în

urma determinării prin expertize.

Cheltuielile

de judecată au fost acordate în baza dovezilor privind cuantumul sumelor

avansate de reclamant cu ocazia procesului, așa încât critica este

neîntemeiată.

Nu în ultimul rând, se cere arătat

că, deși recurenții au înțeles să invoce și prevederile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. nu au menționat explicit nici o încălcare a formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod.

Față de cele ce preced, recursul

este nefondat și urmează a fi respins.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

recurenții vor fi obligați să-i plătească intimatului-reclamant cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâții S.V. și S.E. împotriva deciziei nr. 96 din 6 iunie 2003 a Curții de

Apel Cluj Napoca, secția civilă.

Obligă

pe recurenți la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

H.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2004.