ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul F.T. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în

contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună

anularea hotărârii nr. 10547 din 5 iunie 2003, prin care i s-a respins cererea

pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, deși a dovedit cu acte, faptul că s-a refugiat cu

familia sa, cererea i-a fost respinsă.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 610 din 6

mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii

nr. 10547 din 5 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligând-o să-i recunoască

acestuia, calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945

și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie

2003.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamantul a fost nevoit să părăsească împreună

cu familia sa, localitatea de domiciliu și a făcut dovada acestui fapt, precum

și a aceluia că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate a familiei

sale.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Cluj care a susținut, în esență, că localitatea Bica, de unde susține

intimatul că s-ar fi refugiat, se afla sub administrația Statului român, astfel

că schimbul de domiciliu nu a fost urmare a persecuției etnice.

Recursul este fondat, urmând

a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații

enumerate.

Din interpretarea acestor

prevederi, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de

persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din

motive etnice.

Ceea ce reglementează legea,

este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare să își părăsească

domiciliul de către regimul instaurat după septembrie 1940, din motive etnice,

cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

În speță, din declarațiile

martorilor B.G. și G.T. nu rezultă cu certitudine dacă reclamantul are

calitatea de persoană persecutată din motive etnice, întrucât aceștia susțin că

satul Bica nu a fost cedat în întregime de Armata Română, dar că mulți

locuitori s-au refugiat în localitățile învecinate, aflate însă sub

administrație românească.

Sub acest aspect, instanța

de fond, în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., avea obligația să administreze probele necesare pentru aflarea adevărului,

să stabilească faptele și să aplice corect legea, în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale.

Neprocedând în modul arătat,

instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, încât prin admiterea recursului

declarat de pârâtă, se va casa sentința, cu trimitere, spre rejudecare, în

vederea completării probelor, pentru stabilirea unei corecte situații de fapt

și pronunțării unei sentințe legale și temeinice.

Cu ocazia rejudecării, pentru

a verifica apărările pârâtei și reclamantului, se vor depune dovezi provenite

din localitatea de refugiu, din care să rezulte dacă reclamantul a fost sau nu,

înregistrat în dosarul cu „Persoane refugiate din satul Bica”.

Față de cele ce preced,

recursul urmează a fi admis, sentința atacată, casată și cauza trimisă, pentru

rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 610 din 6 mai 2004

a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2005.