ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5372/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 707 din 9 februarie 2010, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul P.P.,

și a constatat calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008

definesc noțiunea de lucrător al Securității ca fiind „orice persoană care,

având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu

atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 -

1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului;

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei,

respectiv adresele Serviciului Român de Informații, reiese că pârâtul P.P. și-a

desfășurat activitatea în perioada 1977 în cadrul Direcției a III-a Serviciul 3

din cadrul Ministerului de Interne și în cadrul Securității Orașului Caracal,

în calitate de șef al acestei structuri.

În raport de conținutul acestor înscrisuri, apreciază

instanța de fond ca fiind îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de

ofițer al Securității.

De asemenea, reține prima

instanță, raportul cu propuneri de luare în

evidență a numitului D.V.R.D., întocmit și semnat olograf de pârât,

având ca obiectiv stabilirea relațiilor acestei persoane cu cetățenii străini

și cu diplomații francezi din București, consemnează îngrădiri ale dreptului

acestei persoane la viață privată, la secretul corespondenței, urmând a fi

înlăturată apărarea pârâtului potrivit căreia acest plan de măsuri nu a afectat

persoane urmărite, ci doar a condus la supravegherea unor diplomați francezi

pentru prevenirea săvârșirii unor infracțiuni.

Apreciază instanța de fond că,

în condițiile în care nu s-a făcut nici o

dovadă

din care să reiasă că măsurile dispuse au fost aferente unor activități specifice

de urmărire penală pentru prevenirea săvârșirii unor infracțiuni de către

cetățenii străini, aceste măsuri au dus la îngrădirea drepturilor numitului D.V.R.D.

Totodată, se arată în considerentele sentinței

atacate, din Nota informativă din 18 martie 1977, semnată olograf de către

pârât, reiese că în calitatea sa de angajat al fostei Securități a dispus

instruirea unui informator în vederea supravegherii numitului V.I., notele

ulterioare ale acestui informator fiind primite de pârât iar planul de măsuri

de verificare informativă privind pe numitul C.E. este semnat olograf tot de

către pârât și cuprinde stabilirea de către acesta a unor

activități privind supravegherea informativă a

acestei persoane prin diverse

mijloace, inclusiv interceptarea corespondenței

interne și externe, introducerea mijloacelor de tehnică operativă la domiciliul

acestuia, precum și introducerea unui informator la locul de muncă al persoanei

urmărite.

Arată prima instanță că, din conținutul înscrisurilor

menționate anterior, reiese în mod evident că în virtutea funcției sale, prin

activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților

fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația în vigoare

la acea

dată, prejudiciind grav statutul persoanelor

urmărite, fiind îndeplinită și cea

de-a doua condiție prevăzută de lege.

Reține instanța de fond că, față de natura

mijloacelor și măsurilor dispuse de către pârât, scopul în care acestea au fost

adoptate, este neîntemeiată apărarea pârâtului, potrivit căreia aceste

activități au fost necesare pentru prevenirea unor activități de spionaj, iar

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale justificată prin

dispozițiile art. 19 pct. 3 lit. b) din Pactul Internațional privind drepturile

civile și politice.

Împotriva acestei hotărâri, invocând prevederile art.

304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc.

civ., a declarat recurs pârâtul.

In motivarea recursului, care,

în esență, reiterează apărările formulate

în

fața instanței de fond, se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea

legii, întrucât instanța de fond a soluționat cauza fără să țină seama de

apărările formulate de recurentul-pârât, prin care susține că nu el este

autorul înscrisurilor olografe invocate de reclamant.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Obiectul judecății în cauză îl constituie cererea

formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul P.P., prin

care solicită să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Soluționarea cauzei depinde de corecta stabilire a

situației de fapt, în baza probelor administrate, și de împrejurarea, de

asemenea necesar a fi stabilită, dacă starea de fapt constatată, reprezentând

activitatea pârâtului, întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008.

La calificarea activității pârâtului ca fiind una ce

întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile legale susmenționate, instanța

de fond a avut în vedere exclusiv înscrisurile invocate și depuse la dosar de către

reclamant.

Cu privire la aceste înscrisuri, însă, prin Notele de

ședință și

întâmpinarea formulate în fața

primei instanțe (f.9-14 dosar fond), pârâtul a

susținut că nu au fost

întocmite de el.

Cu toate acestea, instanța de

fond, deși își întemeiază soluția exclusiv

pe înscrisurile contestate de pârât, nu face referire la acest aspect în

considerentele sentinței pronunțate, care nu conține nici un motiv pentru care

apărările respective ale pârâtului ar fi fost respinse. Cu alte cuvinte, era

necesară analiza, eventual pe calea procedurii verificării de scripte, invocată

de pârât în recurs, a apărărilor pârâtului, prin care susține că nu el este

autorul înscrisurilor invocate împotriva sa, ceea ce instanța de fond nu a

făcut.

Or, limitându-se la aplicarea dispozițiilor legale

asupra unei stări de fapt, constând într-o activitate de o anumită factură,

atribuită pârâtului pe baza unor înscrisuri contestate de acesta, fără să

răspundă în vreun fel acestui aspect, instanța de judecată a pronunțat o

hotărâre ce încalcă principiul motivării, prevăzut de art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ.

In acest fel, instanța de fond a hotărât în lipsa

unui probatoriu concludent referitor la activitatea incriminată, invocată de

reclamant în acțiune și atribuită pârâtului, fără stabilirea adevărului cu

privire la starea de fapt, ceea ce a condus la nerespectarea și a principiul

rolului activ, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru motivele arătate, constatându-se că instanța

de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, urmează să fie admis

recursul, casată sentința atacată și, în temeiul art. 313 C. proc. civ.,

trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond va

face aplicarea art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., urmând să procedeze în

sensul celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul P.P. împotriva

sentinței nr. 707 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre

rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2010.