ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5527/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5 din 23

octombrie 2004, dată în Camera de Consiliu, în dosarul nr. 3674/2004, Curtea de

Apel București, secția I penală, a admis propunerea formulată de P.N.A., secția

de Combatere a Corupției și a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.G.,

pe timp de 29 de zile, de la 23 octombrie 2004 până la 20 noiembrie 2004,

inclusiv și emiterea mandatului de arestare.

În motivarea acestei măsuri, Curtea

de apel a reținut că prin adresa înregistrată sub nr. 3674/22 octombrie 2004,

instanța a fost sesizată cu soluționarea propunerii de luare a măsurii

arestării preventive formulată de P.N.A., secția de Combatere a Corupției,

pentru inculpatul B.G., comisar șef de poliție în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, Corpul de Control al Ministrului, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art.

7 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva inculpatului s-a început

urmărirea penală prin rezoluția din 20 octombrie 2004 a P.N.A.

S-a reținut în fapt, că în cursul

lunii noiembrie 2003, învinuita C.E. a pretins și primit prin intermediul

învinuitului B.S. suma de 1500 dolari S.U.A. de la martorul denunțător V.R.,

susținând că are influență asupra unor funcționari din Cadrul Serviciului de

telecomunicații Speciale S.T.S. pentru a-i determina să aprobe angajarea

denunțătorului la instituția menționată, iar ulterior, C.E. a dat 800 dolari

S.U.A., din suma primită de la denunțător, ofițerului de poliție B.G., pentru

ca acesta la rândul său, să exercite acte materiale de traficare a influenței,

în scopul facilitării angajării denunțătorului în cadrul S.T.S. sau

Jandarmeriei Române.

Prin ordonanța nr. 21 emisă în

dosarul nr. 235/P/2004 al P.N.A., s-a luat față de învinuitul B.G., măsura

reținerii pentru o durată de 24 de ore, începând de la data de 22 octombrie

2004, orele 20,30, până la 23 octombrie 2004, orele 20,30.

În raport de probele existente în

dosarul de urmărire penală, Curtea de apel a reținut că există indicii

temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care împotriva sa s-a

dispus începerea urmăririi penale, că probele atestă că acesta este implicat în

situația de fapt reținută de către organele de urmărire penală și ca atare,

sunt întrunite cerințele art. 148 pct. 1 lit. h), în referire la art. 143 C.

proc. pen.

Raportat la probele ce urmează a se

administra în continuare, la relațiile existente între persoanele implicate în

această faptă, la calitatea inculpatului, Curtea de apel a apreciat că acesta

ar putea influența într-un mod negativ mersul anchetei și că lăsarea lui în

libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul B.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul încălcării normelor de competență materială după calitatea

persoanei, motiv pentru care, atât încheierea atacată cât și mandatul de

arestare preventivă sunt lovite de nulitate absolută. A mai susținut că probele

de la dosar nu numai că nu sunt edificatoare, dar au fost obținute ilegal și

deci, nu pot fi folosite în procesul penal.

A susținut, totodată, că textul art.

148 lit. h) C. proc. pen., se referă la pericolul concret și probele certe că

inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică; ori, fapta este veche și

P.N.A. a știut de ea, înregistrările fiind provocate, iar inculpatul nu are

antecedente penale, a avut o bună comportare în societate și este suferind de

mai multe afecțiuni, considerente pentru care, a solicitat admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și punerea inculpatului în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Cu privire la critica formulată, în

sensul că încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, cât și mandatul de arestare preventivă sunt lovite de nulitate

absolută, conform dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece au

fost încălcate normele de competență materială după calitatea persoanei, se

constată că nu este întemeiată, de vreme ce, din actele de la dosar rezultă,

contrar celor susținute de apărare, că la data săvârșirii faptei, inculpatul

avea atribuții și îndeplinea activități de cercetare penală, fiind astfel

incidente dispozițiile legale privind poliția judiciară, ceea ce atrage competența

Curții de apel.

Nici critica formulată de apărare,

în sensul că probele au fost obținute în mod ilegal și ca atare, nu pot fi

folosite în procesul penal, nu este fondată, având în vedere că, interceptările

și înregistrările audio și video au fost făcute în baza autorizațiilor nr. 7

din 27 septembrie 2004; nr. 8 din 1 octombrie 2004; nr. 10 din 8 octombrie 2004

și nr. 12 din 21 octombrie 2004, emise de Curtea de Apel București, fiind

astfel îndeplinite condițiile pe care legiuitorul le-a prevăzut în art. 91

1

și art. 91

5

C. proc. pen.

Analizând temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B.G.,

Curtea, apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare

privarea de libertate a acestuia.

Față de împrejurarea că din probele

administrate până în prezent în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul a

săvârșit infracțiunea, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art.

7 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a început urmărirea penală prin

Rezoluția din 20 octombrie 2004 a P.N.A., Curtea constată că sunt îndeplinite

cerințele art. 148 C. proc. pen.

Așa cum a reținut și Curtea de Apel

București, în raport de gravitatea faptei săvârșite de inculpat, circumstanțele

reale și personale ale acestuia, subzistă cumulativ condițiile art. 148 lit. h)

C. proc. pen., respectiv pedeapsa închisorii pentru fapta de care a fost

învinuit, fiind mai mare de 4 ani și existența probelor certe că lăsarea în

libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând

temerea că pus în libertate ar putea influența într-un mod negativ mersul

anchetei.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul B.G. ca nefondat,

și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii nr. 5 din 23 octombrie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3674/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

octombrie 2004.