ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 965 din 9

octombrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpații:

D.P. la 8 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și

C.D. la 8 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

A luat act că partea vătămată V.S.L.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpați telefonul mobil și suma de 150.000 lei, dobândită de

aceștia prin infracțiune.

S-a reținut că, la data de 11

ianuarie 2003, în jurul orelor 17,30, în timp ce se deplasa în zona

intersecției str. Lizeanu cu șos. Ștefan cel Mare, victima V.S.L. a fost

deposedată, prin violență, de către cei doi inculpați, de geanta pe care o avea

asupra sa și în care se găseau un telefon mobil, suma de 150.000 lei și actele

personale.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

inculpații au declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 692/ A din 17 noiembrie 2003, a respins

apelurile, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut corect starea de fapt

și vinovăția inculpaților, corespunzător probatoriului administrat în cauză.

S-a mai reținut, cu privire la

inculpatul C.D., că reținerea în dispozitiv a dispozițiilor art. 37 lit. a) C.

pen., reprezintă o eroare materială, săvârșirea infracțiunii în stare de

recidivă neregăsindu-se în minută.

În fine, instanța de control

judiciar a mai reținut că pedeapsa a fost just individualizată în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la gradul de pericol

social ridicat al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită

și persoana inculpaților care sunt cunoscuți cu antecedente penale, ceea ce

denotă perseverența infracțională a acestora.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpații au declarat recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. și au solicitat reindividualizarea

pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate, se constată următoarele:

Instanța de fond a stabilit corect,

potrivit probatoriului administrat în cauză, starea de fapt și vinovăția

inculpaților, iar încadrarea juridică este cea legală.

Referitor la inculpatul D.P., a

adaptat corespunzător criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa

aplicată, care, corespunde pericolului social concret al infracțiunii și autorului

acesteia, precum și gravității infracțiunii săvârșite în stare de recidivă

postcondamnatorie. Cum temeiuri pentru reducerea acesteia nu se constată,

decizia instanței de apel prin care, respingând apelul declarat de acest

inculpat, a menținut hotărârea primei instanțe apare ca fiind temeinică, așa

încât recursul declarat nu este fondat.

Nu corespunde unei juste

individualizări însă pedeapsa aplicată inculpatului C.D.

Astfel, potrivit fișei de cazier

judiciar, deși inculpatul nu este recidivist, a fost condamnat la o pedeapsă de

8 ani, într-un cuantum egal cu cel al coinculpatului D.P., căruia i s-a reținut

săvârșirea infracțiunii în stare de recidivă post-condamnatorie.

Or, tratamentul nediferențiat nu

este justificat, în sarcina inculpatului menționat neputându-se reține

pluralitatea de infracțiuni în forma recidivei postcondamnatorii care denotă

incorigibilitatea inculpatului în raport cu pedeapsa la care a fost condamnat,

respectiv ineficiența primei condamnări, în raport de care tratamentul sancționator

mai sever se impune în vederea asigurării realizării scopului și îndeplinirii

funcțiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen.

Așadar, cum starea de recidivă

reținută de instanțe nu subzistă, precum și pentru realizarea diferențierii

impusă de această situație, corespunzător adecvării acesteia la faptă și

făptuitor, urmează a se înlătura aplicarea art. 37 lit. a) și a reduce pedeapsa

de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, apreciată ca îndestulătoare pentru

atingerea scopului preventiv-educativ al acesteia.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul C.D., va casa

hotărârile pronunțate în cauză numai cu privire la greșita aplicare a art. 37

lit. a), pe care îl va înlătura și va reduce pedeapsa aplicată acestui inculpat

de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții.

Conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul D.P. care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Onorariul de avocat, cuvenit pentru

apărarea din oficiu a inculpatului C.D., în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Constată că ambii inculpați sunt

arestați în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 692/ A din 17 noiembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la greșita aplicare a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 37 lit. a) C. pen. și reduce pedeapsa de la 8 ani închisoare la 6 ani

închisoare.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.P. împotriva aceleiași decizii.

Constată că inculpații sunt arestați

în altă cauză.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului C.D., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă pe recurentul inculpat D.P. să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2004.